Miercuri, 3 septembrie 1995

 

Este ora şapte seara. Îmbrăcată într-o rochie de gravidă, albă cu buline mov, cu o fundă sub piept, marcând locul de unde porneşte un pliu adânc, Simona stă îngândurată în faţa ferestrei de la sufragerie.

Locuieşte cu Nicu în apartamentul acestuia. Locuinţa dispune de o bucătărie spaţioasă, o sufragerie şi două dormitoare, toate mobilate ultramodern.

Este atât de adâncită în gânduri, încât nu o deranjează nici cheia răsucindu-se în yală, nici zgomotul făcut de uşă în timp ce se deschide şi se închide. Tresare la auzul vocii lui Nicu.

-         Bună, am sosit!

-         Bine ai venit! Pun imediat masa! Mâncarea este deja încălzită!

Cina se desfăşoară în tăcere. Nicu se gândeşte la bolnavul cu infarct miocardic care a fost internat ieri. Nu este mulţumit cum evoluează, a lăsat vorbă să fie anunţat dacă starea acestuia se va înrăutăţi. Pe Simona o muncesc aceleaşi gânduri ca şi înainte de sosirea lui.

-         Ce-i draga mea, la ce te gândeşti? Nu te simţi bine?

-         Mă simt bine! Alta este problema. Îmi este dor de fete. Se apropie începutul şcolii, iar eu habar nu am dacă Dragoş le-a pregătit cum trebuie!

-         Sigur s-au ocupat părinţii lui! Nu trebuie să-ţi faci griji din această pricină!

-         Da, dar este datoria mea de mamă!

-         V-aţi înţeles ca fetele să rămână la el! Nu mai sunt obligaţia ta!

-         Divorţul nu este pronunţat. Este doar o înţelegere între noi. Nu este o hotărâre judecătorească la mijloc. Şi chiar de ar fi, rămân fetele mele! Eu le-am născut şi crescut, eu m-am bucurat şi am tremurat pentru ele! Sunt ale mele! Şi acum, când a trecut greul, vine tipa aia şi le ia de-a gata! Ce ştiu Anca şi Raluca despre ea? Ce ştie ea despre ele? Oare ele ce simt? Cum le afectează despărţirea?

-         Nu eşti nici prima nici ultima mamă care divorţează! Sentimentele tale sunt normale în acestă situaţie, dar timpul îşi va spune cuvântul! Te vei obişnui! Te roade faptul că Dragoş are pe cineva?  Ce te mai interesează? Ar trebui să fii mulţumită că v-aţi înţeles!

-         Da, aşa ar trebui, dar am o stare de nelinişte cumplită! spune Simona cu lacrimile şiroind pe obraji.

Nicu o îmbrăţişază şi o mângâie liniştitor pe spate. Treptat, aceasta se linişteşte. Sau pare a se linişti. „Deocamdată nu este cazul să spun tot ce simt. Dar, din ce în ce mai des, mă bate gândul de a mă întoarce acasă. Mă simt bine cu Nicu, dar de Dragoş mă leagă toată adolescenţa şi tinereţea noastră. Avem realizări împreună, casa, copiii. Am o situaţie. Nu că nu aş avea şi cu Nicu, dar una este să fii soţia unui medic şi alta nora unui senator. Să dau cu piciorul la toate astea?

Recunosc, nici eu nu am făcut eforturi de a-i fi aproape bărbatului meu, de a fi jumătatea lui. Nici să mă apropii de familia acestuia. Aş putea încerca să mai dau şi de la mine. Poate nu e prea târziu, poate există o posibilitate de împăcare? Mâine îl sun pe Dragoş şi îi propun să ne întâlnim, să discutăm. Lui Nicu îi spun că mă duc să văd fetele.”

 

Ora 20:00

 

Stăm la măsuţă, cu câte o cafea şi un coniac în faţă. De când relaţia noastră a luat o altă turnură, avem foarte multe lucruri de pus la punct.

-         Nu Dragoş, nu sunt de aceeaşi părere, continui eu discuţia deja începută. Cred că este prea devreme pentru prezentările oficiale. În ce calitate mă vei prezenta familiei tale? Amantă? Ce voi spune alor mei? Divorţul  tău nu este încă pronunţat şi se pot întâmpla multe. Există posibilitatea, chiar dacă infimă, de a vă împăca.

-         Asta nu se va întâmpla! Ţi-am spus, am discutat cu Simona, am luat fetele în grijă...

-         Dacă soţia ta va vrea să vă împăcaţi?

-         Ea abia aşteaptă să se mărite cu Nicu!

-         Crede-mă, te rog, o mamă nu poate renunţa aşa uşor la copiii ei. Am experienţa divorţului şi ştiu ce am simţit eu. Şi probabil la fel gândeşte şi ea, spuneai că este o mamă bună! Mai bine mai stăm aşa, să nu ne grăbim, dacă e să fim împreună, vom fi. Hai să ne gândim cum vom face să ne întâlnim. Între Alexandria şi Constanţa este distanţă mare.

-         M-am gândit la asta. Voi renunţa la postul de aici şi mă voi muta în Bucureşti, voi lucra în şantierele noastre. Tata şi Eugen vor fi încântaţi de această hotărâre. De mult mă bat la cap să o fac. În acest fel îmi va fi uşor să fac naveta la Constanţa. Este posibilitatea să stau uneori mai mult şi pe acolo, avem lucrări în judeţ. Voi închiria o garsonieră sau un apartament şi vom avea casa noastră.

 

Joi, 4 septembrie 1995

Dragoş, ora 15:00

 

M-a sunat Simona. Vrea să ne întâlnim, să discutăm unele probleme legate de fete. Nu a vrut să-mi spună nimic la telefon. A propus să ne vedem vinerea asta, dar am refuzat, oricum merg săptămâna viitoare când încep ele şcoala. Mi-a propus să luăm masa împreună, la noi acasă. Aşa vom avea confortul necesar, nu ne va deranja nimeni. Nu-i spun nimic lui Flori, nu vreau să se neliniştească degeaba. Şi aşa are dubiile ei. 

Vizualizări: 60

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Complicatiile stau la orizont gata oricand sa incurce destinele. Sunt nerabdatoare sa vad cum evolueaza povestea personajelor.

Cu drag,

Ai aruncat bomba. Era cazul. Nu se poate ca o familie, indiferent cât este ea de evoluată intelectual să se despartă, să se împreuneze fiecare cu altcineva chiar aşa liniar, mai ales când sunt copii la mijloc.

Prin urmare avem pentru ce aştepta capitolul următor.

Sofy

Da, închep iţele să se urzească, interesant, îmi place cum sintetizezi personajele şi psihologic, cu subtilitate relaţiile complicate dintre ele. O poveste realistă!

Aştept continuarea 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Exercițiu (3) a utilizatorului Cosmin Preda
cu 50 minute în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Povestea de la ora 8 a utilizatorului Grig Salvan
cu 59 minute în urmă
Ion Ion a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dincolo de stele a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Daniela Ioana îi place postarea pe blog Rondel dezamăgit a lui Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa şi Daniela Ioana sunt acum prieteni
cu 11 ore în urmă
Ion Ion a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aripi de nisipuri a utilizatorului Ion Ion
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privesc din patul răvășit profilu-ți fin a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
Lui Daniela Ioana i-a plăcut profilul lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Daniela Ioana a lăsat un comentariu pentru Daniela Ioana
cu 12 ore în urmă
Daniela Ioana şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Dincolo de stele a lui Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privesc din patul răvășit profilu-ți fin a utilizatorului gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privesc din patul răvășit profilu-ți fin a utilizatorului gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Daniela Ioana
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Privesc din patul răvășit profilu-ți fin a lui gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privesc din patul răvășit profilu-ți fin a utilizatorului gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Mihaela Popa a lăsat un comentariu pentru Daniela Ioana
cu 13 ore în urmă
Daniela Ioana este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 13 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar o mâță care plânge a utilizatorului Manuel Constantin Matei
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Privesc din patul răvășit profilu-ți fin a lui gabriel cristea
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor