M-au luat căldurile. Ard. În interior şi la suprafaţă. Peste tot. Îmi fac loc printre concurenţii dezlănţuiţi pe ringul de dans ori care se învârtesc, pur şi simplu, aiurea, prin local. Trebuie să ies afară. Trebuie să respir aer proaspăt. Trebuie să ostoiesc vâlvătaia. Trebuie să nu-l mai văd. Trebuie să nu-l mai aud. Trebuie...

Răsuflu. Oftez. Până-n rărunchi. Mă doare. Până în tenebre. Şi dincolo de ele. Strâng la piept agenda. Câtă viaţă trebuie că voi încrusta în paginile ei, în cele cinci zile de stat la concursul ăsta. Câte lacrimi! Câtă durere! Cât of! De ce-am rămas? De ce n-am plecat? De ce n-am fugit? De ce am căzut iar în capcană? De ce mă las tulburată de vorbele lui? De ura lui? De nesimţirea lui? Îl ştiu, doar. Îl cunosc. Ştiu, cum ar spune Andy, ce îi poate pielea.

Noaptea de septembrie e vicleană. Pare caldă, pare toridă chiar, dar mă scutură, aiurea, fiorii. Cred că mi-e frig. Cred că mi-e frică. Poate, mi-or fi fiind, din atâtea cauze, amândouă.

O iau la pas, fără vreo ţintă. Fără vreun rost. Fără vreo noimă. Fără vreun gând. Mă lasă puterile. Sunt secătuită. Sunt sfârşită. Nu ştiu ce va fi. Cum va fi. Cât va fi. De ce n-am plecat? De ce am rămas? De ce am vrut să nu fug? Căci am vrut să nu fug! Ăsta e adevărul. De ce am crezut că, de data asta, acum, fac faţă? De ce m-am gândit că ţin piept? De ce nu ştiu şi nu pot şi nu vreau – mai ales, cred, nu vreau - să pun frână? De ce nu sunt în stare să strig, mie, şi lui, şi vieţii, stop? De ce-l iubesc? De ce încă?...

Mă aşez, obosită, pe soclul unei clădiri de lângă hotel. Îmi prind capul în mâini. În mâinile cu agenda între ele. Cum o să ies eu la mal cu tot potopul ăsta care mă copleşeşte? Nici măcar nu ştiu cum să cârmesc barca pe valuri, pe val. Nici măcar nu ştiu dacă barca e trainică. Dacă ţine. Dacă mă poate scoate la mal. Dacă nu e doar, din nefericire, o coajă de nucă...

Brusc, simt lângă mine o prezenţă străină. O respiraţie îmbibată de alcool şi ţigări. Pe cineva. Ridic privirea şi nu mă mir că e el. Într-un fel, îl aşteptam. Într-un fel, ştiam, în adâncurile mele, că vine după mine. Strâng mai tare agenda şi tac. Nu-i zic nimic. Nu-i reproşez nimic. Nu-i cer nimic. Nu mă mişc din locul acela. Nici el nu zice nimic. Nici nu face vreun gest. Şi tăcem împreună în noaptea atât de senină, de poţi să numeri, dacă vrei, toate stelele, una după alta, de septembrie. Doar inima mea, sfârtecată cu furie mai adineauri, se jeleşte despletită pe la streşini. Se tânguie obidită şi sângerândă. Hauie, schingiuită şi urgisită. Mai bine, deci, să cuvânt eu decât ea. Ea e slabă. E afectată. E la vreme cumplită de neputere. Eu, însă, dacă vreau, pot. Parez. Disimulez. Joc teatru. Dau altceva de înţeles. Derutez. Deturnez. Induc în eroare. M-a-nvăţat viaţa să fac aşa. Să le fac pe toate astea.

─ Ce vrei? – îl întreb într-un târziu, pe bărbatul care-şi macină, de câteva clipe, tăcerile lângă ale mele.

─ Nimic. Am vrut să văd ce faci. Ai ieşit, glonţ, din local, şi n-am ştiut ce faci. Unde te duci. Ce ai...

─ Nu fac nimic. Nu am nimic. Nu mă duc nicăieri. Doar îmi trag un pic sufletul.

─ Şi acum opt ani făceai la fel. Aveai, adesea, nevoie de aer. Ieşeai, în noapte, ca acuma, şi priveai pieziş firele de iarbă şi cerul înlăcrimat de stele.

Acum opt ani... Acum opt ani, mă aruncasem, buiacă şi buimacă, într-o iubire despre care am ştiut de la început, şi mereu, că e neîmpărtăşită. Că nu trebuie să existe. Că pustieşte - de-i face scrum, cenuşă - doar codrii verzi din mine. Doar speranţa mea nebună – ori nebunia mea nădăjduindă - o ţinea în viaţă pe iubirea aceea. Şi, poate, într-un fel, plictisul lui. Acum opt ani, ieşeam în noaptea-nstelată, pentru că ştiam, îmi dădeam seama, eram conştientă, că pornisem pe un drum care nu duce nicăieri. Că se-nfundă mai repede şi mai adânc decât credeam eu. Că e, că sunt, doar o vacanţă de vară. Că vor fi altele. Alte fete. Alte femei. Alte vacanţe. Alte veri. Multe. Eu voi pieri, cum piere ceaţa când iese soarele. Eu voi sucomba, ca soarele când se iţeşte ceaţa. Ştiam asta. Ştiam astea. Dar am ales să nu mă sting încă. Să mai pâlpâi, muribundă, lângă el. În iubirea aceea. Sau ce era. Din vara aceea. Ştiam că nu e de-o viaţă. Că e doar de-o vară. Că nu sunt de-o viaţă. Că sunt doar de-o vară. Că dacă nu eram eu, erau altele. Multe. Mereu erau altele. Ştiam că, deşi un copil îşi făcuse loc între noi, între inimile noastre, între trupurile noastre, eu aveam, cu toată pâlpâirea de moment, să mă sting. Erau altele, multe, care aşteptau să intre în scenă. Să-şi susţină, ca nişte dive, recitalul. Să dorească să fie chemate la bis.

Şi acum sunt altele. Şi acum sunt multe. Am văzut. Ştiu. Cum cochetează. Cum acţionează. Cum prinde fetele şi femeile în plasă. Ca nişte muşte cad toate. Aşa cum, cine mai ştie azi dacă din fericire sau din nefericire, am căzut şi eu. Ştiu cum e el. Ştiu că aşa e el. Şi atunci ştiam. Cum să nu fi ştiut? Dar atunci am vrut să trăiesc. Atunci am vrut să fiu în locul femeilor şi fetelor care ar fi putut fi. Am vrut să-mi scriu, pentru eternitate, povestea. Ca s-o am, uite, pentru acum, când nu mai iau, sub nicio formă, pieptiş drumul ăla despre care ştiu că-i o fundătură. Inima mea, da, bubuie. Se zbate. Se agită. Dă să iasă din piept. Dar eu sunt aci, lucidă. Şi conştientă. Şi responsabilă. Şi pot să iau şi să ţin, în ciuda la tot, frâiele.

─ Acum opt ani, eram o proastă. La fel de proastă ca şi-nainte de acum opt ani.

─ Acum opt ani, erai a mea. Erai cu mine. Acum eşti aici, dar nu mai eşti a mea şi nici cu mine. Acum eşti a altuia. Acum eşti măritată. Acum nu mai eşti cu mine.

─ Nici acum opt ani, nici altă dată, nu am fost a ta. Niciodată nu am fost a ta. Şi, cu voia Domnului, nu voi fi niciodată.

─ Înţeleg. Pricep. Ştiu. De fapt, chiar ştiu. Eşti schimbată, dar parcă eşti la fel.

─ Ce-ţi pasă ţie cum sunt? Cum mai sunt? Nu te priveşte cum sunt.

─ Uite, ai la fel, ca atunci, privirile răvăşitoare. Obrazul rozaliu. Surâsul de copil. Picioarele kilometrice. Şi pot, ştii, să continuu.

Bluza îmi arde, dintr-o dată, pe trup. Din nou. În zona inimii e mai intens incendiul ăsta. Dar flăcările tresaltă, şuierânde, printre nasturi şi tind să-mi pârlească – ori să-mi ardă de-a binelea - faţa. Părul. Ochii. Limbi mari de foc se iţesc în mine şi ard, aiuritor, tot în mine. Scrum voi fi fiind, de la aşa pale de foc, după zilele de şedere la concurs. Tresar, mai mult decât înfricoşată, la gândul ăsta. Agenda se prăvăleşte – ca o stâncă ruptă de avalanşă - printre picioarele noastre. Mă aplec s-o recuperez, grabnic, dar el e mai iute ca mine. O ridică de jos şi o strânge ferm, cu ochii la mine, între degete.

─ Dă-mi-o! Şi încerc să i-o trag din mână.

─ Nţţţ. Nici nu mă gândesc. Ce scrii în ea? Ce-ai scris? Tu scrii întotdeauna, nu? Tu scrii mult. Tu scrii bine.

─ Dă-mi-o! Te rog să mi-o dai.

─ Şi dacă nu ţi-o dau, ce faci? Suni la 112, ca să vină forţele speciale să ţi-o recupereze?

Mă ridic înfuriată şi îi smulg, ca o leoaică, agenda din mână. Dacă îl pune naiba să citească, înţelege tot. Tot jocul, toată cacialmaua, toate sentimentele mele pentru el. Tot! Ce bine că mi-a trecut prin cap să stenografiez, din lipsă de timp, tot. Aşa, cel puţin, nu mai înţelege chestii. Nu mai descifrează. Nu mai ştie.

─ A, deci ascunzi lucruri... Ai secrete. Eşti cu musca pe căciulă. Dar tu scrii. Scrii mult. Scrii bine. Scrii din totdeauna. Scrii! Scrii în toate agendele şi în toate caietele din lume!

─ Bine. Scriu. Şi dacă scriu, ce? De ce te doare asta pe tine? De ce îţi pasă?

─ Pentru că minţi! Pentru că eşti o mare farsoare şi o mare mincinoasă! Maaaaaare...

─ Cred tot mai mult că tu eşti un prost. Un mare... Nu, cum ai zis: maaaaaaaaaaare prost! Dau să plec. Mă prinde, ca în timpul lansării de carte, de braţ:

─ Ai tupeu, doamnă! Ai mare tupeu, doamnă! Doamnă, că eşti femeie cu bărbat... Nu că ai calităţi de doamnă! În faţa mea ai tupeu, doamnă!

─ Sincer, cred că eşti, de muuuultă vreme, pe rudotel şi acum nu ai luat medicaţia. Nu ţi-au dat de la farmacie fără prescripţie medicală? Ia-ţi reţetă, că nu poţi să umbli aşa prin lume, printre oameni. Ce-ai cu mine? De ce-ţi împroşti veninul? Nu ţi-am făcut nimic. Nu te-am căutat. Nu am intrat în vorbă cu tine. Nu am sărit pe tine. Nu te-am hărţuit. Nu ţi-am declarat iubire. Nu ţi-am spus nimic. Nu ţi-am căutat compania, ca fetele din concurs. Nu am făcut nimic, nimic din ce am făcut altă dată şi din ce te aşteptai, poate, tu, să fac. Nu am făcut şi nu am de gând să mai fac vreodată, în ce te priveşte, ceva. Te rog să mă laşi în pace. Să nu îmi mai adresezi nicio vorbă. Să nu mai vii după mine. Să nu mai stai lângă mine. Să păstrezi distanţa. Să nu îmi mai ceri nimic. Lasă-mă!

Of... Va fi greu. Va fi mult. Va fi rău. Va fi cum n-a mai fost. Numai să nu cedez, ca acum opt ani. Ca mereu. Numai să nu mă mai ia, încă o dată, valul. Totul, am învăţat, e posibil în relaţia mea cu el. Între noi. Cu noi. Şi mă tem, deşi zic despre mine că am acum puteri sporite, să nu cad din nou. Ca, vorbind sincer, mereu.

De-aş mai avea o dată 16 ani... De-aş putea să întorc timpul atunci. De-aş putea să mă întorc în timp. Nu mi-ar mai păsa, după toate câte au fost şi s-au întâmplat, de el. Nu m-aş mai îndrăgosti de el. Nu aş mai face o pasiune şi-o obsesie – ajung să cred că aşa a fost, că aşa e, cum mi-au spus Andy şi tata, o obsesie bolnăvicioasă – pentru el. Chiar dacă l-aş cunoaşte, la fel, la noi în liceu.

Da, a treia ramură, să zic aşa, a acelui trunchi cultural, de atunci, din liceu, era el. După atâtea divagaţii, am ajuns, iată, iar la acea primă întâlnire a mea cu el. Dar o întâlnire pe care, din motive evidente, nu am trecut-o niciodată la catastiful întâlnirilor noastre. Un tânăr scriitor de succes”...

Andreescu îşi trece mâinile prin păr: mda, îşi spune, nu m-am înşelat. E scriitor. E din branşă. E de-al nostru. E de-al meu. E, era, că a mai îmbătrânit, între timp, tânăr scriitor de succes. Cine să fie, oare? Cine e Ceasul Rău – Pisica Neagră?

Aaaaaaaa... Cum de-a uitat? Ia s-o roage pe Carmela să vadă ce-i cu tabăra aia de la Câmpulung, de acum opt ani. Poate e un punct de plecare. Poate e un fir de care să se agaţe. Căci, se pare, fata cu ochi măslinii, cel puţin până acum, nu vrea să-i pomenească numele. Cine să fie această Piază Rea? Cine?

Vizualizări: 88

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Suflet captiv... 

Cine să fie? Nu știu de ce cred că o să ne spui în ultimele pagini :)) 

Am citit cu plăcere, dragă Nina! Aștept continuarea. Nerăbdătoare, cum altfel? :)

Cu drag,

În sfârșit, începe să se dezlege câte ceva din secrete... sau mai știi? Ești în stare să complici mai mult lucrurile.

Aștept continuarea.

Sofy

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uitare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 30 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Gogyohka- CZ a lui Costel Zăgan
cu 40 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gogyohka- CZ a utilizatorului Costel Zăgan
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Amor liric a lui Gabriel Cristea
cu 41 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amor liric a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 41 minute în urmă
Postări de log efectuate de Gabriel Cristea
cu 2 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 2 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 2 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 2 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 2 ore în urmă
Ciliban Daniel a postat o discuţie
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Puntea suspinelor a lui Mirela Ciupercă
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Noapte fantastică a lui Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Melancolia risipirii a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Noapte fantastică a lui Gabriel Cristea
cu 18 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 18 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din dală-n dală a utilizatorului Cristian Je
cu 18 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața ca un puf de păpădie a utilizatorului Lidia Pervu
cu 18 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amor liric a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 19 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor