Revolta jucăriilor

[Dobrica Mariana]

Prin perdeaua fină, al cărei alb părea pătat de umbrele delicate ale unor păsări albastre, se strecurau săgeţile argintii ale lunii. În noaptea asta nu mai dansau prin încăpere şi, atingându-le, le simţi reci şi aspre. Toate se adunau undeva pe covorul din mijlocul încăperii, lăsând în umbră patul unde ea pândea neliniştită. O treziseră acele raze ale lunii, le simţise cum îi înţepau uşor braţele şi pleoapele şi privea acum uluită ce se întâmpla jos, pe covor.

 Îi spusese mătuşa ei că păpuşile vorbesc, ea le auzise în nopţile copilăriei ei, dar nu crezuse, i se părea  că e doar o altă amăgire a oamenilor mari a căror lume nu o prea înţelegea. Îşi dădea totuşi seama că ei nu spun totdeauna adevărul, deşi îi certau adesea pe copii că mint. Şi pe ei nu îi certa nimeni...

Dar mătuşa avusese dreptate. Păpuşile, şi nu doar ele, ci toate jucăriile stricate  se adunaseră acolo, pe covor, şi vorbau tainic unele cu celelalte.

Iat-o pe Barbie, cam ciufulită şi prăfuită, boţită în rochiţa ei roz, încercând să-şi pună braţul de plastic la loc. Alături, o altă păpuşă, Betiluna, încerca disperată să-şi şteargă mustaţile şi barba pe care i le desenase cu carioca, suspinând şi spunând celorlalţi că abia mai îndrăzneşte să ridice capul din pământ, că o păpuşă elegantă şi finuţă ca ea a ajuns de râsul lumii.

Văzu ceva rostogolindu-se pe covor. Era o bilă albă cu un punct negru, ochiul panterei roz. Aceasta îl culese dintr-un salt şi încercă să-l fixeze în orbita goală.

Veniseră şi maşinuţele, cărora ba le lipsea un far, ba volanul, ba o roată. Începuseră să claxoneze şi prin sunetele acele destul de discrete la început, mai apoi din ce în ce mai puternice, îşi exprimau nemulţumirea pentru starea jalnică în care ajunseseră.

O pisică al cărei pluş alb era murdărit de ojă roşie (pentru că se jucase pe ascuns cu aceasta într-o zi când mama nu era acasă) îşi ţinea în lăbuţele din faţă coada ruptă şi îl întreba pe căţeluşul care nu mai avea decât trei picioare dacă o poate ajuta să o pună la loc.

Iepuraşul gri, cu o ureche albă, din care ieşeau câlţi, se plângea şi mai şi, dând vina pe curiozitatea ei, care o făcuse să îl descoasă pentru a vedea ce e înăuntru.

Acele unui ceas se mişcau alături de cadranul auriu şi tic-tacul lor era cam smiorcăit.

Mingea cea roşie, bosumflată şi dezumfată, îi tot reproşa neglijenţa, pentru că o uitase afară în ploaie şi răcise; dar nu era numai asta – îi mai dăduse şi un şut puternic care o făcuse să treacă printr-un geam şi să aterizeze direct în acele verzi ale unor trandafiri. Nu putea să îi învinuiască pe aceştia, ei doar îşi apărau, săracii, corolele princiare...

De sub un ciorap aruncat lângă piciorul scaunului răsări un şoricel vineţiu. Şi el era necăjit, pentru că îi stricase mecanismul acela care îl făcea să meargă, zăpăcind-o de tot pe Mina, pisica, prietena ei, care se învârtea pe lângă el, se repezea, îşi scotea gheruţele, făcea tumbe, doar-doar îl va prinde... Scăpase din labele acesteia, dar nu  şi din mâinile ei. Cu glasul lui subţirel, întrebă de vrăjitoare...

Toate jucăriile tăcură...

Oare unde era vrăjitoarea?

O găsiră pleoştită într-un colţ al camerei, un morman de petice colorate. Îi auzise plângându-se, dar nu putuse veni, pentru că rămăsese fără mătură. I-o găsiră într-un târziu, aruncată într-o cutie, alături de o mulţime de pixuri, creioane, pensule, ascuţitori...

Le aduseră pe toate pe covorul albastru, unde razele lunii închipuiau un foc strălucitor care ardea cu flăcări reci. Îşi făcură suliţe din ele şi începură să danseze în jurul lui, un dans ritmat şi ciudat, aşa cum văzuse ea într-un desen animat cu indieni... O rugau pe vrăjitoarea care zbura acum pe mătură, cu puterile reîntregite, să facă o vrajă, o vrajă puternică, prin care să le salveze, să le apere de ea, cea care nu le iubise niciodată...

Flăcările reci dansau printre jucăriile revoltate, creioanele şi pixurile se mişcau războinice, iar vrăjitoarea îşi începu incantaţia magică...

Un nor ascunse luna, iar întunericul cald o cuprinse în braţele sale, o legănă şi o adormi...

Când razele aurii şi calde ale soarelui o treziră, pe covor nu mai era nicio jucărie. Dar sub ciorapul de lângă scaun îl găsi pe şoricelul vineţiu. Iar într-o cutie, printre creioane, descoperi mătura vrăjitoarei din petice. Se uită şi sub pat, unde găsi ochiul panterei roz.

Se îmbrăcă repede şi alergă să o caute pe mătuşa ei. Poate plecase, pentru că îi mai spusese şi altă dată că va mai rămâne o zi şi când se trezise nu o găsise acolo. Dar era la masa din curte, bându-şi cafeaua.

Începu să o roage să o ajute să pedepsească acele jucării neascultătoare şi rele, mai ales pe vrăjitoare... Îi spuse că le auzise vorbind, că se hotărâseră să se răzbune pe ea, că le văzuse dansând războinic în jurul unui foc de raze de lună...

Mătuşa o privea şi o asculta nedumerită (dar nu ea îi spusese că păpuşile vorbesc?), apoi zâmbitoare...  După ce îi povesti totul, după ce o lămuri, aceasta îi spuse că nu o va ajuta să pedepsească jucăriile. De ce? Pentru că nu ele erau vinovate... Mai degrabă ar trebui să le împace...

După ce se gândi un timp, o rugă să o ajute să repare jucăriile. Şi munciră apoi amândouă, cusură codiţe şi blăniţe, şterseră mustăţi şi pete, pieptănară bucle aurii de păpuşi sau coame rebele de ponei, ascuţiră creioane şi le puseră în ordine în cutii, lipiră ochi, roţi, faruri, mingi sau ace de ceas.

Acum jucăriile ar trebui să fie împăcate, cel puţin aşa îi spusese mătuşa. Dar dacă la noapte se vor revolta din nou? Atunci scoase dintr-un raft al bibliotecii toate cărţile, aşeză acolo jucăriile reparate şi închise geamul. Acum stăteau acolo cuminţi şi parcă obosite.

Veni iarăşi noaptea. Pândi razele lunii, care începură să danseze prin cameră. Căutau jucăriile. Le găsiră, dar nu mai putură să le dea suflet cu lumina lor rece, pentru că se izbiră de geamul transparent. Şi nici nu mai era nevoie. Jucăriile dormeau liniştite. Deci putea să adoarmă şi ea...

[Dobrica Mariana]

Multumesc pt lectura,

Mihaela Popa a spus :

"Pândi razele lunii, care începură să danseze prin cameră. Căutau jucăriile. Le găsiră, dar nu mai putură să le dea suflet cu lumina lor rece, pentru că se izbiră de geamul transparent. Şi nici nu mai era nevoie. Jucăriile dormeau liniştite."

semn de plăcut popas

[Sofia Sincă]

Un text minunat pentru copii. Bine scris, pilduitor, cu atenţie şi gingăşie.

Avem un grup, numit Tărâmul copiilor'' unde i-ar sta foarte bine proza.

ochiul paneterei roz.- cred că ai vrut panterei sau partenerei?

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Dobrica Mariana]

Panterei roz - am corectat. Multumesc pt observatie si comentariu.

Sofia Sincă a spus :

Un text minunat pentru copii. Bine scris, pilduitor, cu atenţie şi gingăşie.

Avem un grup, numit Tărâmul copiilor'' unde i-ar sta foarte bine proza.

ochiul paneterei roz.- cred că ai vrut panterei sau partenerei?

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Corina Militaru]

Am citit cu placere. Minunata poveste!

Cu prietenie,

[Mihaela Suciu]

Poveştile se termină cu bine. Ce frumos este când putem să ne împlicăm în lumea copiilor! Felicitări, mie mi se pare greu să scriu poveşti.

[Dobrica Mariana]

Multumesc.

Corina Militaru a spus :

Am citit cu placere. Minunata poveste!

Cu prietenie,

[Dobrica Mariana]

Si mie mi se pare la fel de greu. Multumesc pt semn.

Mihaela Suciu a spus :

Poveştile se termină cu bine. Ce frumos este când putem să ne împlicăm în lumea copiilor! Felicitări, mie mi se pare greu să scriu poveşti.