- La dumneavoastră au fost cu recensământul, doamna Vasiliu?

            - Or fi trecut ieri, dar n-am stat acasă.

            Marga Vasiliu scormonea apatic în geantă după chei, fără să-și privească vecina.

            - O să vedeți, e un bătrânel tare cumsecade, dar atât de vorbăreț că de-abia dac-a făcut câteva apartamente. A pus un afiș că trece azi după ora cinci, îmi închipui că așteaptă să se‑ntoarcă lumea de la serviciu. Da' ce-i cu dumneavoastră, nu vă simțiți bine?

            - Un pic obosită, am dormit prost în ultima perioadă…

            - Vă-nțeleg perfect, și eu am fost distrusă după ce l-am pierdut pe Relu. Am plâns zile în șir, nu mai mâncam nimic… E greu după atâția ani. Dar o să vă reveniți…

            - Da…

             Marga Vasiliu își găsise în sfârșit cheia și se pregătea să intre.

            - Aa, și vedeți… aveți grijă cu bătrânelul de la recensământ, e ceva de groază, la toată lumea a spart câte ceva, eu am scăpat ieftin, doar o ceșcuță de cafea, și era deja crăpată, dar la madam Ionescu s-a împiedicat de-o carpetă și-a dat cu cotul în geamul de la vitrină. Noroc că nu s-a spart geamul, asta ar fi fost culmea, dar s-a speriat pisica și a dărâmat un ghiveci cu flori. S-a făcut o mizerie… Ce i-o mai trebui recensământ la vârsta lui?

            - Poate are nevoie de bani.

            A salutat-o pe vecină și a intrat în casă. Se pregătea să închidă ușa fără să pară nepoliticoasă, dar vecina continua:

            - Acum îmi dau seama că seamănă un pic cu răposatul domn Vasiliu, are ceva din aerul dumnealui.

           

             Marga Vasiliu a oftat și a închis ușa. Nu fusese niciodată prietenă cu vecinele din bloc, iar în ultima perioadă nu știa cum să scape de bunăvoința lor curioasă. Își scoase pantofii din picioare și-i alinie cu grijă la locul lor de pe hol. Gândul că acum ar fi putut să-i arunce la întâmplare, că nu mai era nimeni care să se-mpiedice de ei, îi accentua tristețea de fiecare dată când intra în casă. Sandu era mereu atât de neatent și se împiedica de tot și de toate, încât doar o ordine deplină ținuse lucrurile sub control. Iar acum Marga constata că după atâția ani de aliniat pantofii nu putea să-i arunce la întâmplare. Se duse în bucătărie să-și facă o cafea, „ce bine, dragă, că ai tensiunea mică și poți să bei câtă cafea vrei…”, mă rog, nu că prietenele ei n-ar bea, își fac acum de-aia fără cofeină, deși lumea a-nceput să spună că nici aia nu-i sănătoasă, de parcă mai e ceva sănătos în ziua de azi… Porni filtrul de cafea, cadou de la fiul lor Doru, dar care zăcuse nefolosit până de curând, lui Sandu îi plăcea cafeaua la ibric și n‑avea rost să folosească filtrul doar pentru ea. „Trebuie să reînveți să te bucuri de lucruri mărunte”, scria în revista pe care i-o dăduse una din prietene. Ca și cum fetele astea tinere care scriu articole de genul ăsta – motivaționale, parcă - pot înțelege. „Cum să fii fericit în 100 de pași.” Scoase totuși din vitrină o ceșcuță și o farfuriuță din porțelan fin. „Să faci un ritual din fiecare gest.” Se uită și la paharul de șampanie din cristal de Boemia așezat stingher ceva mai în spate, ultimul dintr-un set de douăsprezece, „o adevărată valoare”, spusese mama ei când i le dăduse cadou la nuntă, „așa ceva nu mai găsești acum, astea le-am primit și eu la nunta mea”.

                Dar n-avea chef să se gândească la trecut acum și mai ales n-avea niciun chef de recensământ. Le trăise din plin pe cele dinainte, când Sandu lucra la Institutul de statistică. „Ce idee, dragă”, spuseseră toți atunci, după revoluție, când se angajase acolo ca statistician, „cum să renunți la meseria de profesor, programul e mai lejer și ai timp de meditații.” Sandu bălmăjea ceva de fiecare dată, că s‑a săturat de geometrie în spațiu și integrale, că lumea nu înțelege că statistica e ceva viu. Da… toți ridicau din umeri, ce să răspunzi la asemenea inepții, ce poate fi mai viu ca o clasă de elevi? Și doar era bine știut cât îl iubeau elevii, Sandu  nu dădea niciodată note mici și explica așa de clar că înțelegea și ultimul tolomac. Și făcea mereu glume.

                Luă paharul de cristal în mână, îl privi în lumină, ce bogăție de culori, ce tăieturi fine, îi dădu un bobârnac să audă sunetul clar, prelung. Apoi îl puse la loc în vitrină. Ce să facă cu el, doar n‑o să bea șampanie acum… Ultimul pahar… parcă era un titlu de piesă… sau de carte. Douăsprezece pahare și acum rămăsese unul singur.

 

                Da… La început nu-și dăduse seama, se necăjea când se spărgea câte unul și se mira, cum se poate să spargi așa ușor niște pahare pe care le folosești de câteva ori pe an, doar nu sunt pahare de apă din care bei zilnic.

                Primul se spărsese la botezul lui Doru în '75, Sandu nu fusese atent și-l lăsase prea aproape de marginea mesei. Mama ei s-a supărat, „sigur, uite cum vă bateți voi joc de lucruri, eu am putut să am grijă ca să vi le las vouă”. Dar ea n-a luat în seamă chestia asta, Doru era mic și plângea întruna, iar ea nu mai dormise o noapte întreagă de câteva luni, era obosită și abia aștepta să se termine petrecerea. A venit apoi cutremurul din '77, atunci s-au spart două și iar n-a bănuit nimic, ar fi fost culmea să-i pară rău pentru două pahare când muriseră atâția oameni, iar alții pierduseră totul. În anii care au urmat Sandu a mai spart un pahar la o petrecere de ziua ei și din nou unul la ziua lui. Rămăseseră șapte.

                Și atunci, așa deodată, și-a dat seama. Iar când a început să pună lucrurile cap la cap, i s-a părut totul mai clar ca niciodată. Paharul spart era de fiecare dată semnalul. Îi arăta o nouă aventură a lui Sandu. Așa se explica și primul pahar spart la botez, în timpul sarcinii ea se îngrășase enorm și arăta ca o balenă, așa se explica agitația lui Sandu la cutremur, când a alergat de nebun pe străzi și ea crezuse ca proasta că s‑a dus la școală. Privind retrospectiv își dădea seama cât de bine se leagă toate lucrurile. Bănuieli vagi, zvonuri pe care nu le luase în seamă și le crezuse fără temei i se păreau dintr-odată evidențe de netăgăduit. Începuse să se uite cu spaimă la paharele de cristal rămase și să se întrebe când se va sparge următorul. Dar Sandu era un soț bun și un tată grijuliu, iar ea nu avea nici cea mai mică dovadă. Când i-a spus, după îndelungi ezitări, unei prietene, aceasta i-a râs în nas „hai, dragă, ai înnebunit de prea mult bine, să vezi cum e Gicu al meu, nu mișcă un pai în casă și umblă cu toate fufele de mă știe tot institutul, sunt sigură că Sandu nu te-nșală, auzi ce idee, se sparg paharele…”

                Tragedia a venit la aniversarea de 14 ani a lui Doru și a luat-o oarecum pe nepregătite. Cu atâtea pahare care se spărseseră, la ocazii erau nevoiți să completeze cu pahare de șampanie din sticlă obișnuită, iar pe cele de cristal le dădeau musafirilor, așa că Sandu nu prea mai avea cum să le spargă. Cumpăraseră de curând o pianină pentru Doru, „de unde-o avea atâta talent”, se mirau prietenele, „dintr-o contabilă și-un profesor de matematică, uite ce băiat sensibil a ieșit…” I‑au cântat lui Doru „Mulți ani trăiască”, au băut șampanie și fiecare a pus paharele pe unde a apucat. Apoi Sandu l-a chemat pe Doru să cânte ceva, era mândru de talentul lui, iar când a ridicat capacul pianului au zburat toate cele patru pahare așezate acolo de invitați. Niciunul n‑a scăpat. Marga a fost devastată, degeaba o consolau prietenele, degeaba i-a promis Sandu c-o să cumpere un set nou de pahare de cristal. Patru pahare sparte nu puteau decât să prevestească o mare nenorocire.

                 Și așa a fost. La școala unde lucra Sandu se angajase o profesoară de sport tânără și plină de zvâc, care pusese pe jar toți profesorii. Sandu devenise – nu și-ar fi închipuit că se poate - mai zăpăcit, se împiedica mai abitir de lucrurile din casă și după un timp a început să apară cu nasturii de la cămașă rupți cu pânza din jurul lor cu tot. L-a întrebat în zadar, el nici nu observase și îi răspundea cu priviri nedumerite și ridicări din umeri. Iar elevii continuau să‑l adore, mai ales după ce se aflase că pierduse tezele de la clasa a zecea A, așa că le dăduse la toți nota zece. Directoarea se uitase la el mustrătoare și nu prea - îl plăcea un pic - și l‑a întrebat „dacă erau de la clasa a unșpea ce făceai, le dădeai la toți unșpe?” Dar ei nu-i venea să râdă. Maică-sa îi spunea „stai liniștită, e criza de patruzeci de ani, fii deșteaptă și-o să treci și de asta”. Ușor de spus, când Sandu începuse să lipsească nopțile de acasă, se întorcea pe urmă cu un aer vinovat, după un timp a dispărut aerul vinovat și apoi a dispărut și el. Când s-a întors după o săptămână să-și ia câteva lucruri, i-a spus că a găsit iubirea vieții lui și nu poate s-o lase să-i scape. Marga nu s-a simțit în stare să reacționeze în vreun fel, fusese mereu o fire blândă și docilă, așa că l-a ajutat să sorteze lucrurile și i le-a pus într-un geamantan. Nu s-au certat.

                 Sandu s-a întors în mai puțin de o lună, iar ea nu i-a cerut explicații. Mult mai târziu, când au putut vorbi amândoi în liniște despre perioada aceea, îi spuneau „perioada de motăneală”, el i-a mărturisit că a început să se dezmeticească în timp ce ea îl ajuta să-și facă bagajele. „Fiecare pereche de chiloți pe care-i puneai și fiecare pereche de ciorapi dădea o lovitură iubirii mele pentru Mirela. Când am ajuns în seara aia la ea, deja mă vedeam așa cum eram în realitate, un bărbat de patrușcinci de ani lovit de o nebunie bruscă.” Poate așa fusese, sau poate Mirela își găsise un alt obiect al pasiunii, fidelitatea nu era una din calitățile ei, oricum, Marga n-a știut niciodată adevărul și după un timp nici n-a mai contat.

                  Atunci a renunțat el la postul de la școală și s-a mutat la Institutul de statistică, iar viața lor a revenit pe făgașul normal.

                  Dar mai erau trei pahare. Acum se temea de ele, de ceea ce ar fi putut să-i aducă un nou pahar spart. N-a încercat niciodată să afle dacă paharele dinainte însemnaseră mici „motăneli” sau fusese doar imaginația ei. Dar nu mai voia să riște și atunci când s-a însurat Doru i-a făcut cadou paharele. El n-a luat decât două, „ce să facem, mamă, cu trei pahare, păstrează tu unul, așa, ca amintire”. Ultimul pahar nu i-a mai adus însă nicio surpriză. Sandu a fost în continuare un soț bun, așa cum fusese și înainte, și un bun companion, care-i lipsea acum teribil.

 

                    Se ridică și se duse la vitrină, luă ultimul pahar de cristal în mână, lumina se reflecta în mii de raze pe fațetele lui, dar ce trist pare un pahar de șampanie gol, ar trebui să desfacă o sticlă, sunt câteva în cămară. Zâmbi, poate pentru prima dată după mult timp, și puse paharul de cristal pe masă. Cristal adevărat de Boemia, n-o să mai găsești așa ceva acum, parc-a auzit că fabrica a dat faliment. Să-l trateze pe bătrânelul cu recensământul. Continua să zâmbească, în fond poate ăsta e un semn. Iar bătrânelul care sparge tot este binevenit, bătrânelul care seamănă cu Sandu și se ocupă cu recensământul. Este binevenit.

                   Aproape ațipise pe fotoliu când auzi soneria, se ridică un pic amețită, era emoționată ca atunci când se întâlnise prima dată cu Sandu. Ca și cum avea întâlnire cu Sandu.

                  Deschise ușa și se uită la cele două fete care-i zâmbeau. Păreau să fie eleve.

                 - Bună ziua, am venit cu recensământul.

                 Fetele i-au arătat legitimațiile și ea nu înțelegea.

                 - Da' parcă trebuia să vină un domn mai în vârstă, așa mi-au spus vecinele…

                 - Aa, e bunicu', noi avem altă zonă, da-l ajutăm un pic, a rămas în urmă și s-a dus la blocul de alături…

                 Se uită fără chef la legitimații, Mona și Andreea, da, jumătate din fetele de vârsta asta se numesc Andreea.

                - Sunteți eleve?

                - Nu, studente în anu-ntâi. Am dat bacul anul ăsta.

                - Trebuie să ai liceul, altfel nu te primește.

                Erau vorbărețe, se completau una pe alta și râdeau întruna. Le așeză la masă și fetele își întinseră foile. Apoi începură tirul de întrebări, nume, prenume, stare civilă legală, stare civilă de fapt, ridică ochii nedumerită, „nu contează”, zicea Mona către Andreea, „scrie acolo văduvă cum a spus doamna”, număr de copii născuți vii, locul nașterii… Ce amețită e, răspundea parcă în vis, ce senzație ciudată, aluneca spre o apă, se apropia de ea, e rece, foarte rece…

                N-a simțit cum în cădere mâna ei a atins paharul de cristal, care s-a rostogolit pe covor și s-a lovit de piciorul mesei.

 

***

 

               - Aoleu, ce ne facem… Cred c-a leșinat.

               - Să sunăm la 112. Stai… n-o mișca, nu vezi că sunt cioburi peste tot?

               - Da' ce naiba făcea cu paharul ăsta gol pe masă?

                - Asta te frământă pe tine? Mai bine adu-ți aminte de măsurile de prim ajutor de la curs…

                - Ah, nu mai știu, m-am uitat mai mult la instructor, că era drăguț… stai, cred c-ar trebui să văd dacă respiră.

                - Păi respiră, uită-te la șuvița asta care-i fâlfâie.

                - Trebuie s-o întoarcem pe-o parte.

                - Hai mai bine s-o lăsăm așa și să sunăm la 112.

                - Îți dai seama ce nașpa o să fie, o să spună că noi suntem de vină…

                - Mai bine sunăm la vecini…

 

***

 

                - Păi bine, mamă, ne-ai tras o sperietură…

                Doctorul plecase, fetele plecaseră și ele. În sfârșit se liniștise și Doru și stăteau amândoi pe canapea.

                - Ei, o nimica toată, mi-a scăzut tensiunea. Am uitat să-mi beau cafeaua.

                -  Și ce naiba făceai cu paharul ăsta gol pe masă, te-ai mai și tăiat cu cioburile…

                Îi zâmbi:

                - Am vrut să văd dacă taică-tău mă înșală.

                Doru se încruntă și-i puse mâna pe frunte.

                - O să vorbesc cu George să-ți facă totuși niște analize. Poate și un RMN…

                - Cum crezi, dragă. Da' nu vrei să afli dacă mă înșală?

               Doru dădu din cap cu o privire îngrijorată, care părea să spună că nu e momentul s-o contrazică.

                - Mă înșală. L-am așteptat, dar el n-a venit să mă ia.

                Mai era doar un pic amețită. Doar un pic. Își găsi o poziție mai comodă pe canapea și ochii îi căzură pe revista de pe măsuța joasă din colț, deschisă la articolul „Cum să fii fericit în 100 de pași”. Se întoarse către Doru cu un zâmbet ușor.

                - Ar trebui să-mi faceți un nepot, cine știe cât mai am de așteptat…

 

 (AV)

Premiul I la Concursul de proză „Rădăcini”, Septembrie 2012, organizat de „Însemne Culturale”

 

Vizualizări: 42

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Îmi amintesc textul. L-am citit cu deosebită plăcere şi atunci ca şi acum şi i-am dat steluţe. A fost printe favoritele mele, ca aproape toate textele tale, Anca.

O povestire impresionantă! Destine paralele, ale unui cuplu şi ale unor pahare de cristal, destine ce au convieţuit înlănţuite. La fiecare eveniment important paharele de cristal se sparg amintind că anii trec şi viaţa îţi urmează cursul ireversibil. Un cuplu doreşte să rămână cuplu, cu bune şi cu rele până la sfârşitul vieţii. Atunci când rămâne doar unul tragedia se accentuează, iar părerea este că unul dintre ei a trădat. Ca şi la paharul de cristal rămas stingher.

Am recitit cu deosebită plăcere, Sofy!

Sofy, mulțumesc pentru cuvintele tale generoase. Mă bucur de ele acum, așa cum m-am bucurat de steluțele de atunci.

Cu drag, Anca

Sofia Sincă a spus :

Îmi amintesc textul. L-am citit cu deosebită plăcere şi atunci ca şi acum şi i-am dat steluţe. A fost printe favoritele mele, ca aproape toate textele tale, Anca.

O povestire impresionantă! Destine paralele, ale unui cuplu şi ale unor pahare de cristal, destine ce au convieţuit înlănţuite. La fiecare eveniment important paharele de cristal se sparg amintind că anii trec şi viaţa îţi urmează cursul ireversibil. Un cuplu doreşte să rămână cuplu, cu bune şi cu rele până la sfârşitul vieţii. Atunci când rămâne doar unul tragedia se accentuează, iar părerea este că unul dintre ei a trădat. Ca şi la paharul de cristal rămas stingher.

Am recitit cu deosebită plăcere, Sofy!

Recitit cu placere. A fost si printre preferatele mele. L-am votat!

Cu prietenie,

Corina, mulțumesc de trecere, am văzut și atunci și m-am bucurat:)

Corina Militaru a spus :

Recitit cu placere. A fost si printre preferatele mele. L-am votat!

Cu prietenie,

Nu recunosc faptul că Recensământ a fost favoritul meu. Sâc! Text dus în biblioteca de proză.

da Coza

Păi ăsta a fost unul din lucrurile care m-a bucurat atunci:) În afară de premiu, bineînțeles.



Ion Lazăr da Coza a spus :

Nu recunosc faptul că Recensământ a fost favoritul meu. Sâc! Text dus în biblioteca de proză.

da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Suspans a utilizatorului autor necunoscut
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cade iarna... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nelinişte a utilizatorului autor necunoscut
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mirosul dinaintea tăcerii  tale- (autor: Andrei Păpăruz) a utilizatorului paparuz adrian
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să-mi cer iertare a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O tăcere de ţinut minte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Poveste ca și cioplită în piatră a lui Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Suspans a lui autor necunoscut
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Nelinişte a lui autor necunoscut
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poveste ca și cioplită în piatră a utilizatorului Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucolică a utilizatorului Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a lăsat un comentariu pentru dumitru ichim
cu 2 ore în urmă
Postări de log efectuate de autor necunoscut
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Nelinişte a lui autor necunoscut
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog să-mi cer iertare a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Bucolică a lui Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Dăruire a lui autor necunoscut
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Adeseori a lui autor necunoscut
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Matematica sinelui a lui Mirela Ciupercă
cu 13 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog granadier a utilizatorului nicolae vaduva
cu 13 ore în urmă

frecvență trafic

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor