– Mă duc eu cu taică-tu la plug.

          – Asta-i bună! Mamă, văd că mă consideri încă un copil.

          – Păi…

          – Nu! îi reteză băiatul vorba.

          – Cum nu?!

          – Nu mai sunt mic, mamă!

          Maică-sa îl privi cu o duioșie pe care nu și-o putea ascunde. Mihai, ca să evite prelungirea acestor clipe de tandrețe, zise:

          – Am plecat, mamă! Cred că tata a aranjat totul. Ne aștepți cu masa deseară.

          După aceste cuvinte, băiatul ieși din bucătărie, Maică-sa rămase o clipă nemișcată, ascultând pașii îndepărtându-se și privind locul unde stătuse cu câteva clipe în urmă, acesta.

Într-adevăr, fiul ei crescuse, terminase armata acum câteva luni, se maturizase, era acum bărbat în toată firea. Doar ea nu-l vedea, nu voia să-l vadă așa, deși știa că de foarte mult timp acesta se desprinse de poala ei, ieșise de sub aripa acelei iubiri sufocante, specifică mamelor. A cerut să fie independent, să aibă „personalitatea” lui, lucru care a durut-o mult la început. Avea senzația că-l va pierde definitiv și nu putea nici în ruptul capului să accepte asta. Cu timpul a început să înțeleagă că temerele ei sunt fără temei. Mihai a reușit să se detașeze, dar fără a o vitregi de dragostea lui fiască; nu prin răceală sau ceartă, ci prin acea blândețe și siguranță, care întotdeauna se impun.

          În curtea mare, Grigore, tatăl lui, înhăma calul. Mai avea de încheiat doar câteva curele. În căruță, plugul cu o roată aștepta impasibil.

          – Crezi că terminăm de arat astăzi? întrebă Mihai.

          – Da, deseară suntem devreme acasă.

          – Deschid?

          La încuviințarea lui taică-su, băiatul se îndreptă spre poartă. În locul lui apăru maică-sa, care, făcându-și de lucru pe la căruță, zise:

          – Grigore, să nu-l lași numai pe Mihăiță la coarnele plugului!

          – Lasă, n-avea tu grijă, nu vezi că e mai vânjos ca mine?

          – Eeei, da!... E mai vânjos ca tine… îi răspunse lui bărbatu-său cam iritată, Ioana.

          Băiatul, bănuind ce se discută, zise:

          – Tată, mergem?

          – Mergem! Apăi, noi plecăm! mai zise către nevastă-sa, urcând.

          – Spor la treabă!

          Calul, la primul „hai” al stăpânului, urni căruța, trăgând-o după el în drum, unde se opri un pic.

          – Lasă, Mihăiță, că închid eu poarta. Urcă-te și tu!

          – Gata, am închis-o eu! zise Mihai și sări sprinten pe grapa de nuiele, lângă taică-su.

          – Aveți grijă de traista cu mâncare!

          Aceștia o liniștiră, dând afirmativ din cap. De dimineață, după lungi discuții purtate în bucătărie, Mihai reuși să o convingă pe maică-sa că nu are niciun rost să vină cu mâncare caldă, la prânz, tocmai unde aveau ei de arat.

          Totul era gata de drum. La un „dii”, puțin mai răstit, calul o luă din loc la trap ușor, urmând drumul care însoțea apa ce trecea prin mijlocul satului.

          – E timp bun pentru arat.

          Băiatul se mulțumi să dea afirmativ din cap.

          – Astăzi terminăm de plug pe anul ăsta.

          Și de data aceasta, Mihai aprobă, doar dând din cap. Nu, nu era supărat, numai că se simțea mai aproape de taică-su atunci când nu-și vorbeau, asta nu însemna că nu îl asculta. Ori de câte ori, acesta îi dădea o învățătură ori îi explica ceva, băiatul îl asculta atent și Grigore știa lucrul acesta și mai știa că asupra aceleeași probleme nu avea de ce să mai revină vreodată.

          După tentativa de a lega un dialog, taică-su tăcu și doar din când în când scotea câte un „aaa” prelung pentru a atrage parcă atenția calului că stăpânii lui sunt încă acolo. Mihai își spionă de câteva ori tatăl cu coada ochiului și îl surprinse cu privirea ațintită înainte, cu biciul într-o mână și hățurile în cealaltă, ducând uneori mâna la pălărie pentru a saluta sau a răspunde la salutul concetățenilor cu care se întâlneau, îi admiră fruntea înaltă, spatele drept, precum și noblețea pe care o emana întreaga lui făptură. 

          După un timp, ajunseră la o răscruce de drumuri, unde încetiniră pentru a vira la dreapta. Coborâră amândoi deoarece drumul începea să urce panta unui deal, devenind destul de anevoios.

          Dimineața era răcoroasă. Pomii, îmbrăcați în veșmânt alb, așteptau răbdători ca soarele să fie ceva mai generos. Primăvara venise cu o oarecare siguranță, doar niște nori, întârziați, epuizați parcă, se abătuseră peste fire, lăsându-și în urmă hachițele și adăugând peste albul primăverii un strop din ceea ce fusese iarnă.

 

          Soarele urcase mult. Trei sferturi din ceea ce aveau de arat, terminaseră deja. Calul își mânca porția de ovăz dintr-o găleată de plastic. Mihai și Grigore, se așezară lângă un cireș, care crescuse pe hat, și începură să mănânce de prânz. După ce terminară, băiatul aruncă resturile de pâine la botul calului, apoi scutură prosopul și îl băgă în traistă. Taică-su se întinse pe iarba crudă și, punându-și mâna sub cap, încercă să ațipească. Mihai își aduse un genunchi la piept, îl cuprinse cu ambele mâini, și începu să privească împrejurimile.

          Lotul lor sau blana, cum își numeau țăranii din partea locului bucata de pământ arabilă, era situat pe coasta unuia dintre dealurile ce înconjurau satul vecin – sat așezat ca în fundul unui vas de lut, cu majoritatea caselor amplasate pe marginile drumului principal și care tăia pe din două această imensă văgăună, continuând cu unul din capete să scapete dealul și să facă legătura cu satul de unde plecaseră de dimineață la plug. Pereții acestei depresiuni erau mozaicați cu bucăți inegale, unele așezate paralel cu zarea, altele voind parcă să plonjeze în mijlocul depresiunii, bucăți având culori diferite, de la cea a pământului reavăn, proaspăt întors de plug, la auriul miriștii de toamnă, de la cenușiul cătinii ce populează pâraiele și râpele, la verdele crud al ierbii în primăvară. Privite de sus, în miniatură, coroanele albe ale pomilor, ori casele, unele cu acoperișurile de șindrilă înnegrită de vreme, altele de țiglă roșie, dădeau peisajului culori puternic contrastante, reliefate de lumina soarelui care strălucea cu tărie pe cerul de un albastru cristalin.

          Mihai se opri din contemplare când simți că taică-su se ridică în capul oaselor, căscând ușor:

          – Vezi, măi Mihăiță, zise taică-su după un timp, am putea să luăm în arendă, cu vreo sută de lei, pârloagele acestea și să le muncim, iar pe toamnă să scoatem pe ușor doi-trei saci de boabe de pe fiecare.

          – Ar fi o idee…

          – Dar, nu. Ce-ar zice lumea din sat? „Uite, mă, la alde Tudorache, nu-i ajunge cât pământ are”. Dar pe mine nu m-ar supăra, fiindcă tot ciudoșii ar spune lucrul ăsta. Să zicem, îi dai omului o sută pe pârloagă, apoi te apuci de muncă. O întorci din toamnă, duci câteva căruțe de gunoi de grajd, o ari din nou primăvara, semeni, prășești, culegi. Al doilea an, când te duci să o arendezi încă o dată – fiindcă să faci dintr-o pârloagă blană bună, nu rentează să o arendezi un singur an – te pomenești că respectivul proprietar nu ți-o mai dă la același preț, uneori îl crește atât de mult încât renunți, alteori, când proprietarul vede că ai pus blana pe picioare, nu o mai arendează deloc, încercând să profite de avantaje. Acum nu zic că nu ai găsi și oameni cu care să te învoiești pe mai mulți ani la rând, dar nu vreau. Parcă nu am pământ atât cât ne trebuie?

          Apoi, stând un pic pe gânduri, zise:

          – Poate nu chiar atât cât ne trebuie… În fine…

          În timp ce taică-su expunea cu glas monoton, dar fără înverșunare, ci doar cu o oarecare indignare, acest aspect din satele necooperativizate de la munte, Mihai asculta dând din cap, cufundat în problema ce se discuta. Și ca și cum ar fi vrut să ajungă la apogeul discuției, taică-su mai zise:

          – Uite, măi Mihăiță, zi că n-am dreptate.

          De data aceasta glasul îi era puțin aspru:

          – Luăm exemplu blana noastră și a vecinului Pricop. De bine, de rău, la toamnă scoatem un tron de știuleți, plus cocenii, apoi sfeclă și fasole. Ei ce scot? Nimic sau aproape nimic, că pasc iarba cu vaca două-trei săptămâni și gata. Într-o vară întreagă, asta nu e treabă bună, hotărât lucru.

          – Părerea mea e că peste câțiva ani nu va mai putea să pască nici vaca.

          – Da, da... Cătina e dată dracului, se întinde ca râia.

          Și dând din cap a nemulțumire, continuă:

          – Da’ să trecem la ale noastre…

          După ce adăpă calul la un smârc din apropiere, Mihai îl duse la plug și îl înhămă. Plugul, încremenit în brazdă, se urni la primul pas al calului. Pentru moment, Mihai se mulțumi să-l poarte de căpăstru și să-l lase pe taică-su să meargă la coarnele plugului, până are să obosească. Privindu-l din nou cu coada ochiului, băiatul observă că  trăsăturile țăranului-filozof, care privea, pe de o parte indignat, pe de alta, nepăsător la ceea ce făceau alții, dispăruseră definitiv. Acum el redevenise țăranul-țăran. Mâinile lui puternice stăpâneau plugul cu aceeași siguranță cu care ar fi tăiat o felie de pâine, mersul puțin precipitat era în permanență în căutarea punctului ideal de sprijin, fie și numai pentru o clipă, fruntea încruntată, presărată cu broboane mici de transpirație, ochii urmărind cu încruntare cum plugul despică și răstoarnă bucata de pământ, respirația accelerată, toate acestea emanau din dragostea pentru pământ, din acel „pune suflet, că pământul simte” și nu dintr-un sentiment al posesiunii.

 

 

          În restul acelei săptămâni, Mihai o ajută pe maică-sa să facă curățenie generală în toată casa. De fapt, la toate gospodăriile din sat vedeai pe garduri covoare, covorașe, cuverturi, păretare, pături și chiar lenjerii de pat sau de corp, spălate și întinse la uscat ca și cum o epidemie ar fi bântuit satul și scăparea ar fi fost numai prin acea primenire. Spre sfârșitul săptămânii, această agitație scăzu treptat și mirosul rufelor proaspăt spălate a fost încet-încet înlocuit cu mirosul specific de cozonac aburind, frumos rumenit, gata scos din cuptor, ca și când întregul sat ar fi fost bucătăria unui împărat care își măritase fata și poruncise bucate alese pentru ospăț, ospăț de la care nu aveau voie să lipsească mieii fragezi și ouăle vopsite în roșu. Toată această forfotă dispăru de tot sâmbătă seara, când bărbații și femeile mai în vârstă se pregăteau să meargă la Înviere.

          Mihai refuză respectuos invitația maică-si de a merge „toți trei” la biserică, în noaptea aceea.

          Duminică dimineață, din obișnuință, acesta rămase mai mult timp în așternut. Soarele trimitea, printre ramurile înflorite ale pomilor, raze jucăușe în camera lui. Pe hol se auziră pașii ușori ai maică-sii, apoi glasul acesteia:

          – Mihăiță, vino, mamă, în bucătărie!

          – Vin! răspunse el, întinzându-se.

          – Întâi pască și după aceea vin! se auzi de dincolo de ușă glasul bine-dispus a lui taică-su.

          Mihai nu întârzie să-i răspundă:

          – Întâi să mă spăl și apoi pasca și vinul.

          Dar replica nu fusese receptată în întregime, fiindcă pașii lui taică-su se auzeau coborând cele câteva trepte ale scărilor de piatră.

          Spălatul în dimineața aceea urma să fie făcut cu apă dintr-o ulcea de lut în care se aflau un ou roșu  și un bănuț de argint, al douăzeci și doilea pe care l-ar fi adunat Mihai.

va urma

Vizualizări: 280

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O surpriză, extraordinar de plăcută! Site-ul nostru s-a îmbogăţit cu încă o prozatoare... şi încă una de seamă după cele cittite în acest început.. Draga noastră Vasilisia Lazăr, fondatoarea pe parte feminină :)) a site-ului ne prezintă un roman. Încântarea mea nu are margini.

Romanul începe în forţă ca şi surpriza. În primăvară ca la un început de viaţă în care un tânăr trece de partea tatălui însuşindu-şi îndeletnicirile bărbăteşti, chiar dacă mama îl socoteşte încă mic, dorind să-l protejeze, pentru munca câmpului. Mihai este un june care terminase armata... Facem cunoştinţă de fapt doar cu aceste trei personaje, mama, tatăl şi fiul.

Maniera alcătuirii romanului este una extraordinar de plăcută, scrisă într-un limbaj accesibil, îmbogăţită cu descrieri locurilor acţiunii detaliate ''sat așezat ca în fundul unui vas de lut,'' printre figuri de stil bogate în epitete şi comparaţii, fără nici un cusur.

Atunci dacă e roman, - roman să fie! Eu aştept continuarea cu nerăbdare!

Sofy

Capitol frumos scris intr-un stil accesibil si placut. Am facut cunostinta cu personajele(principale, cred), deja mi le imaginez si sunt curioasa ce experiente le rezerva autoarea. 

Cu drag,

Chiar ca este o surpriza!!

Imi place mult, promit sa urmaresc capitol dupa capitol...Bucuria este imensa...

Felicitari iubire!

Mihai este si personajul meu principal...

Scumpa mea, Sofia, da, m-am gândit că pentru mulți acest proiect al meu va fi o surpriză, dar, uite, chiar și pentru cei mai apropiați el reprezintă o surpriză. :)

Debutul meu în ale scrisului a fost proza. Am scris multă proză, doar că ea reprezenta mai mult niște file de jurnal. La vremea aceea, îmi spuneam că eu nu pot scrie decât la persoana I și chiar am făcut-o o vreme îndelungată. Și fiindcă mi s-a spus de nenumărate ori că proza mea e străbătută de lirism, am încercat o vreme și poezia. Starile de grație care îmi însoțeau poezia erau nefericirea, singurătatea ori regretul. După ce mi-am întâlnit jumătatea, mi-am dat seama că nu aș mai putea scrie niciodată poezie. Eu nu pot scrie despre fericire, sau nu pot scrie foarte mult despre fericire. Cred că sunt suficiente cele câteva poeme pe care le-am scris după ce l-am cunoscut pe Ion. Dacă aș continua, m-aș dilua și nu vreau asta. Prefer să rămână acea carte de poezii pe care o am editată, mărturie a nefericirii mele de dinainte de căsătorie și a împlinirii de după. Cred că e destul. Dar mai știi?...

Poate într-o zi voi aduna și filele de jurnal și voi reuși să fac și din ele o carte, dar, în acest moment, nu sunt pregătită să recitesc acele pagini, pentru că e un jurnal al nefericirii.

Și pentru că trebuie totuși să scriu, fiindcă nu pot trăi altfel, încerc și o altă abordare. Trăind acum într-un loc feeric, dar totuși destul de dur, și printre oameni care nu încetează să mă surprindă cu poveștile lor de viață, trecute și actuale, ar fi păcat să nu pun pe hârtie măcar un crâmpei din asta.

Mulțumesc din suflet pentru citire și apreciere!

Cu prețuire, Lisia

         Ma bucur ca ai gasit resurse interioare sa o iei iarasi din loc.

         Cu cat firesc si drag scrii despre lumea lui, a taranului. Te simt ca esti parte a acestei lumi si iti iubesti personajele.

Din acest motiv am siguranta ca romanul tau va fi o reusita.Astept cu emotie .

Lisia, îți mulțumesc pentru această minunată surpriză. Acum descopăr și eu prozatorul din tine. Te admir pentru ceea ce faci, știu că va fi un roman foarte bun. Am citit cu mare plăcere.

Toată prețuirea!

O bucurie nemărginită mă încearcă când ştiu că eşti prozatoare, Lisia. Mă bucur nespus pentru fiecare text de proză postat aici la proză şi în mod special când ştiu că voi citit un roman serios. După cum ai început presimt asta, prsimt un roman scris de o femeie, dar într-o manieră foarte serioasă, autentic. Şi apoi nu puteai să nu te molipseşti de la scriitorul, de omul minunat pe care-l ai alături. Fericiţilor!

Şi să ştii, că dacă nu eşti pregătită să citeşti acele file de jurnal, eu sunt oricând. Să nu uiţi asta. Poţi selecta ceea ce doreşti sau crezi că nu-ţi tulbură prea mult intimitatea şi să le dai la vedere.

Prin urmare, aştept romanul deocamdată.

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Scumpa mea, Sofia, da, m-am gândit că pentru mulți acest proiect al meu va fi o surpriză, dar, uite, chiar și pentru cei mai apropiați el reprezintă o surpriză. :)

Debutul meu în ale scrisului a fost proza. Am scris multă proză, doar că ea reprezenta mai mult niște file de jurnal. La vremea aceea, îmi spuneam că eu nu pot scrie decât la persoana I și chiar am făcut-o o vreme îndelungată. Și fiindcă mi s-a spus de nenumărate ori că proza mea e străbătută de lirism, am încercat o vreme și poezia. Starile de grație care îmi însoțeau poezia erau nefericirea, singurătatea ori regretul. După ce mi-am întâlnit jumătatea, mi-am dat seama că nu aș mai putea scrie niciodată poezie. Eu nu pot scrie despre fericire, sau nu pot scrie foarte mult despre fericire. Cred că sunt suficiente cele câteva poeme pe care le-am scris după ce l-am cunoscut pe Ion. Dacă aș continua, m-aș dilua și nu vreau asta. Prefer să rămână acea carte de poezii pe care o am editată, mărturie a nefericirii mele de dinainte de căsătorie și a fericirii de după. Cred că e destul. Dar mai știi?...

Poate într-o zi voi aduna și filele de jurnal și voi reuși să fac și din ele o carte, dar, în acest moment, nu sunt pregătită să recitesc acele pagini, pentru că e un jurnal al nefericirii.

Și pentru că trebuie totuși să scriu, fiindcă nu pot trăi altfel, încerc și o altă abordare. Trăind acum într-un loc feeric, dar totuși destul de dur, și printre oameni care nu încetează să mă surprindă cu poveștile lor de viață, trecute și actuale, ar fi păcat să nu pun pe hârtie măcar un crâmpei din asta.

Mulțumesc din suflet pentru citire și apreciere!

Cu prețuire, Lisia

Mulțumesc, dragă Corina! Cu prețuire,

Corina Militaru a spus :

Capitol frumos scris intr-un stil accesibil si placut. Am facut cunostinta cu personajele(principale, cred), deja mi le imaginez si sunt curioasa ce experiente le rezerva autoarea. 

Cu drag,

Mulțumesc, Maria! Atunci, succes amândurora, adică nouă! :)

Belean Maria Ileana a spus :

Chiar ca este o surpriza!!

Imi place mult, promit sa urmaresc capitol dupa capitol...Bucuria este imensa...

Felicitari iubire!

Mihai este si personajul meu principal...

Lisia, nu sunt un mare cititor, dacă primele rânduri nu mă acaparează, las totul baltă. Pe tine te-am citit cu blidul de mâncare în faţă, scrisul tău curge...

cristi

Lisia draga, ma surprinzi placut prin noua creatie , acest fragment de roman,  prin care patrundem in lumea autentica at satului! Astept cu drag, continuarea. Felicitari si spor la lucru!

Cu bucuria lecturii, Irina

Mulțumesc, Gabi! Sper să-l scot la capăt cu bine. Drag de trecerea ta,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia De Florii a lui Elena Mititelu
cu 17 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia De ce, Iarnă a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 19 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia De ce, Iarnă a lui Elena Mititelu
cu 19 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Primăvară, bun venit a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 21 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Primăvară, bun venit a lui Elena Mititelu
cu 22 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Limba noastră-i limbă dulce ( Derivarea cu sufixe ) a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 24 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Limba noastră-i limbă dulce ( Derivarea cu sufixe ) a lui Elena Mititelu
cu 24 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia De ce a lui Elena Mititelu
cu 25 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia De ce a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 25 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Din Ciclul - Poezii pentru copii a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 27 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Din Ciclul - Poezii pentru copii a lui Elena Mititelu
cu 27 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Privește vara înapoi a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 28 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Privește vara înapoi a lui Elena Mititelu
cu 29 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Diftongul unui trubadur a utilizatorului Pop Dorina în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 30 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Zâmbetul unui ștrengar a utilizatorului Pop Dorina în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 34 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ghici ghicitoarea mea! a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 37 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia La bunica în grădină a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 39 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Colo sus, în poieniță a lui Elena Mititelu
cu 43 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Colo sus, în poieniță a utilizatorului Elena Mititelu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 43 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Repede, cum vara trece a lui Elena Mititelu
cu 46 minute în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor