PROMISIUNEA DE JOI (XVII)

[gina zaharia]

Așa cum a promis, comisarul dădu telefon la o clinică și ceru programare pentru două persoane. Apoi îi conduse pe cei doi soți cu mașina lui. Cabinetul de psihologie era la etajul unu al clădirii. Alături se afla cabinetul de psihiatrie, dovadă că cei doi medici colaborau în stabilirea unor diagnostice mai greu de precizat.
– Avem nevoie de un consult amănunțit, ceru comisarul după ce făcu prezentările.
– Niciun solicitant nu pleacă nemulțumit de aici, glumi doctorița Enache, măsurându-și pacienții care păreau destul de degajați.
– E o problemă veche, oarecum asemănătoare, aș putea spune. Dar vă va da Mihai amănunte.
Ca o invitație pentru ceilalți de a părăsi cabinetul, doctorița psiholog – o femeie trecută de cincizeci de ani, înaltă, cu chipul senin și părul blond, ridicat într-un coc elegant, studiat, ce-i aducea un plus de distincție – zise zâmbind:
– Oricum, doar domnul va rămâne cu mine în cabinet.
Cu formalitățile gata îndeplinite, Mihai începu să povestească fluent, privind într-un loc fix, ca și cum ar fi citit dintr-o carte. Dorea să nu-i scape nimic, să se descotorosească de tot absurdul care-l încovoia de ceva timp. Simțea nevoia să fie înțeles întrutotul, să-și afle aici capătul de drum care ducea spre speranța că viața lor își va relua cursul normal.
Doctorița îl ascultă fără să-l întrerupă. I-a urmărit atentă privirea, mimica feței, timbrul vocii. Faptul că își strângea pumnul din când în când era, pentru ea, semn că înlăuntrul lui se zvârcoleau neputința și nerăbdarea. După aproximativ douăzeci de minute, îl opri. Ieși din cabinet și se consultă cu colegul ei, psihiatrul, apoi reveni:
– Domnule Romanescu, pentru siguranța diagnosticului, va trebui să facem și o tomografie. Veți merge, împreună cu soția, la doctorul Micu. Dumnealui vă va da o trimitere pentru tomograf. Apoi vom vedea ce avem de făcut.
După aproape două ore, rezultatul computerului tomograf arăta că nu există vreo leziune cât de mică asupra vreunui organ, indiferent de natura ei.
Intră în ședința de psihoterapie și Ilona, care își povesti amănunțit acea parte umbroasă din viața sa. Ambii medici s-au arătat mulțumiți de starea de sănătate a celor doi soți.
– Nu sunt probleme grave, domnule comisar. Amândoi au discernământ. Poveștile lor sunt uluitoare. Nu pentru că n-aș mai fi auzit ceva asemănător, însă de fiecare dată mi se pare nedrept să vrei să-i fragmentezi existența unui om.
– Aș avea nevoie de avizul dumneavoastră pentru dosar.
– Îl veți avea în câteva zile, răspunse amabil doctorița.
Când au ajuns la ieșirea din instituție, o ușurare sufletească uriașă i-a cuprins pe cei doi protagoniști. Parcă pășeau într-o lume nouă. Căutau lumina, mai hotărâți ca niciodată.
– Mâine vom merge la Brașov, acasă la voi, îi anunță comisarul. Știți însă că nu vom putea intra în locuință decât cu mandat. Asta va dura ceva timp. Vom vedea reacția locatarilor la contactul vizual cu voi, dar și al noului proprietar, deși mă tem că ar mai locui cineva acolo.
O bucurie amestecată cu mâhnire se ivi pe chipul celor doi soți. Gândul că ar putea dovedi nevinovăția femeii, apoi faptul că dincolo de ușa aceea se afla tot ceea ce agonisiseră împreună și totuși nimic nu le mai aparținea, le aducea unde alb-cenușii pe sufletele încă neîntremate.
Noaptea care a urmat a fost atât de lungă încât distanța dintre Zăvoaia și Brașov s-a măsurat în secole de așteptare. Dimineața s-au trezit devreme și au plecat, împreună cu Dan Simionescu, la Brașov. Au ajuns în fața blocului în jurul orei 11,00, însoțiți de un polițist de la Serviciul Investigații Criminale. Primul locatar care îi zări, un bărbat cam pe la șaptezeci de ani, își făcu semnul crucii:
– Doamne, chiar e adevărat! Auzisem că s-ar fi întors Mihai al nostru, însă fratele lui mi-a spus că este o eroare. Ilona, și tu ești aici?! Mare e puterea lui Dumnezeu! exclamă locatarul uluit, și, nemaiștiind ce să facă de bucurie, strigă la o vecină care scutura ceva pe un balcon: Doamna Negru, s-au întors soții Romanescu!
– Cobor imediat și eu să-i văd!
Când a dat cu ochii de ei, femeia începu să plângă. Îi îmbrățișă lung, ștergându-și lacrimile:
– N-ați murit!? Doamne, n-ați murit! Ilona, eu n-am mai știut nimic de tine!
– Cine locuiește în casa noastră? întrebă Ilona.
– Fratele domnului Mihai, dar nu l-am mai văzut de vreo două săptămâni. Însă, Dumnezeu să mă ierte, completă bătrânul locatar, e o diferență uriașă între soțul dumneavoastră și dânsul. Să nu mai vorbesc că nu vă seamănă fizic nici pe departe, continuă, îndreptându-se spre Mihai. Apoi e taciturn, morocănos, singuratic, deși uneori acolo au loc adevărate dezbateri, aș putea spune. Vin fel de fel de oameni, unii mai prezentabili, alții jegoși și cu plete, scuzați-mi expresia!
– Vom avea nevoie de declarațiile dumneavoastră, ceru Dan, privind și spre harnica vecină.
– Desigur, desigur!
Cei doi soți au urcat împreună cu polițiștii, la etajul I. Comisarul l-a lăsat pe Mihai să sune. Ușa s-a deschis și a apărut o femeie tânără cu un copil în brațe. Aceasta îi privi uimită.
– Comisarul Simionescu, se prezentă Dan. Putem să stăm de vorbă? mai zise, arătând legitimația și dând să intre.
Femeia avu o mică ezitare, dar îi invită, supusă, în sufragerie.
Mihai și Ilona s-au dovedit a fi atât de însetați de contactul cu fosta lor locuință încât au îmbrățișat într-o privire totul, încă din primele clipe. Le era dor de rafturile cu cărți din bibliotecă, de trandafirul japonez de pe balcon care încă își etala florile catifelate, de ceașca de cafea a dimineților fericite, de cireșul care-și înălța crengile până sub fereastra lor.
– Dânșii au locuit aici, începu comisarul. Ba chiar sunt proprietarii de drept ai acestui imobil. Dumneavoastră cine sunteți?
– Am închiriat acest apartament în urmă cu trei zile. Dar nu înțeleg, mi-au fost prezentate actele de proprietate, am făcut un contract, sunt în regulă. Am achitat în avans chiria, pe un an de zile.
– Nu v-a acuzat nimeni de nimic. Vrem doar să știm cum am putea lua legătura cu proprietarul.
– Mi-a spus că va pleca să muncească în străinătate. A lăsat un număr de telefon.
– Vă rog să mi-l dați și mie.
Dan formă numărul și așteaptă… Telefonul era închis.
– E clar. Am început cu stângul. Mă tem că nu veți rămâne aici până la încheierea contractului, se adresă chiriașei.
Copilul începu să plângă, de parcă el ar fi înțeles primul starea de fapt. Tânăra se așeză pe un scaun, căutând să-l liniștească. Dar mai mult ca bebelușul, ea avea nevoie de repere. Se ridică și făcu câțiva pași prin încăpere, strângându-l la piept și mângâindu-l ocrotitor pe creștet.
– Să-l anunț și pe soțul meu, vă rog.
– Chiar vă rog. Vom avea nevoie de declarațiile amândurora. Puteți veni mâine la poliție? La camera 16, preciză, privind spre colegul lui care dădu afirmativ din cap.

[Gabriela Grădinariu]

Pândesc ! 

[gina zaharia]

Și eu îi pândesc:) Da' vă spun și vouă! Mulțumesc, Gabriela!

Gabriela Grădinariu a spus :

Pândesc ! 

[Sofia Sincă]

Gina!!! ce ne-ai făcut?! Ne-ai lăsat tocmai în iureşul unei curiozităţi enorme... Şi cred că de aici încolo doar de aşa ceva vom avea parte. Cred că încep să se descurce iţele. Noi aşteptăm... avem răbdare, dar nu prea multă.

Până atunci mai corectează câte ceva:

Mihai rămase singur cu medicul. - aş propune ''doar cu medicul'' mai ales că mai ai ''singur'' ceva mai sus.

După aproape două ore timp, - de scos timp

decât cu mandat cu dar nu imediat. - de scos un cu

încă îți mai etala - îşi mai etala.

Admirativ, Sofy

[gina zaharia]

Mulțumesc, Sofy! Se vede că trec în grabă prin viața lor. Așa, trage-mă de mânecă, ei nu pot, deocamdată:)

Îți mulțumesc pentru importanța pe care o dai scrierii mele.

Sofia Sincă a spus :

Gina!!! ce ne-ai făcut?! Ne-ai lăsat tocmai în iureşul unei curiozităţi enorme... Şi cred că de aici încolo doar de aşa ceva vom avea parte. Cred că încep să se descurce iţele. Noi aşteptăm... avem răbdare, dar nu prea multă.

Până atunci mai corectează câte ceva:

Mihai rămase singur cu medicul. - aş propune ''doar cu medicul'' mai ales că mai ai ''singur'' ceva mai sus.

După aproape două ore timp, - de scos timp

decât cu mandat cu dar nu imediat. - de scos un cu

încă îți mai etala - îşi mai etala.

Admirativ, Sofy

[Corina Militaru]

Si eu langa Gabriela, la panada. Astept cu nerabdare urmatoarea portie. :)

părul blond ridicat într-un coc ce-i sporea  distincția pentru meseria aleasă." este ceva ciudat aici sau mi se pare mie?

Drag,

[Chris]

Da, chiar că ne-ai lăsat în suspans! :)))

[gina zaharia]

Mulțumesc, Augusta! Va veni și următorul capitol.

Augusta Cristina Călin a spus :

Da, chiar că ne-ai lăsat în suspans! :)))

[gina zaharia]

Mulțumesc, Melania!

Melania Briciu a spus :

Astept cu nerabdare continuarea!

[gina zaharia]

Corina, să văd ce-i fac la coc:)) mă gândesc ! Mulțumesc!
Corina Militaru a spus :

Si eu langa Gabriela, la panada. Astept cu nerabdare urmatoarea portie. :)

părul blond ridicat într-un coc ce-i sporea  distincția pentru meseria aleasă." este ceva ciudat aici sau mi se pare mie?

Drag,

 

[Ion Lazăr da Coza]

*Simțea nevoia să fie înțeles întrutotul, să-și afle aici capătul de drum care ducea spre speranța

*deși mă tem că mai locuiește ar mai locui cineva acolo.

*ceru Dan, privind și spre harnica vecină. lor.

*Aceasta îi privi uimită:   punct, nu două puncte!

*Am achitat în avans chiria, pe un an de zile.

* – Desigur. Chiar vă rog. Vom

Succes!

da Coza

[gina zaharia]

Cu o asemenea corectură, sunt convinsă că voi avea succes:)

Mulțumesc tare mult!

Ion Lazăr da Coza a spus :

*Simțea nevoia să fie înțeles întrutotul, să-și afle aici capătul de drum care ducea spre speranța

*deși mă tem că mai locuiește ar mai locui cineva acolo.

*ceru Dan, privind și spre harnica vecină. lor.

*Aceasta îi privi uimită:   punct, nu două puncte!

*Am achitat în avans chiria, pe un an de zile.

* – Desigur. Chiar vă rog. Vom

Succes!

da Coza