În locul unde pictorul își dăduse ultimele sale clipe de viață, unde un nebun rătăcise ani întregi prin negura destinului, unde întâmplările se succedau cu irelevanță aparentă și unde se zbătuse să înțeleagă de ce pașii îi erau dezorientați ca ai unui animal flămând, pilotul și-a îmbrățișat soția cu dor, cu mulțumire, cu dragoste:

– Domnilor, pe undeva prin apropiere am avut o casă. Noi doi vom rămâne peste noapte aici! zise, categoric.

Ilona nu înțelegea.

– Nu crezi că e riscant, Mihai? întrebă comisarul.

– Cine ar ști de hotelul meu? M-ar fi găsit până acum dacă și-ar fi dat seama. Doar în noaptea asta. De mâine vom începe o nouă viață.

– Aha, acum e hotel, vasăzică! glumi polițistul. Haideți să coborâm spre drum, propuse acesta. Ilona, de cât timp ești acolo, la sanatoriu?

– Probabil din ziua în care am fost anunțată că Mihai a murit într-un accident aviatic. Un bărbat a sunat la ușă și mi-a adus vestea. Știu că am leșinat, mi-au administrat un medicament, iar de atunci n-am mai avut discernământ. M-au internat în sanatoriu, mai târziu am văzut la ei un certificat de deces pe numele lui Mihai. L-am văzut sigur când au venit să semnez niște acte în schimbul îngrijirii mele. De câteva ori am refuzat să iau medicamentele, simțeam că mă tulbură, mi-era bine când nu le luam, însă o asistentă mă supraveghea mereu și nu reușeam să evit acest lucru. Într-o zi am implorat-o să le arunce, i-am dat în schimb un inel de aur. A acceptat. A doua zi la fel. După alte câteva zile a venit la mine și a început să-mi vorbească despre diverse lucruri. Atunci a realizat că aveam dreptate, că puteam face față oricărei probleme, cu luciditate. Apoi mi-a înapoiat inelul și mi-a spus să am încredere în ea.

– Mâine va trebui să ne întâlnim. Vom merge la o clinică să stabilim dacă diagnosticul e adevărat. Voi deschide alte dosare pentru sechestrare și înșelăciune. Vom merge și la Brașov.

– Oriunde doriți, domnule comisar, dar doar însoțită de soțul meu.

Dan Simionescu zâmbi.

– Și el este o piesă principală în dosarul pictorului. Dar spune-mi, te rog, ce sens au avut primele voastre replici după revedere?

– Suntem doi foști nebuni, Dane! Îmi amintesc faptul că în noaptea crimei stăteam pe deal. Era pe la trei. S-a auzit o mașină. Din ea au coborât un bărbat și o femeie. L-am recunoscut pe Tudor. Mergea împleticindu-se. S-au îndreptat direct spre cascadă. Femeia era îmbrăcată în pantalon și bluză de culoare închisă. Îl ducea de braț și se opreau des. Au ajuns în apropierea cascadei. Mai jos, la pârâu, Tudor a rămas pe loc. Femeia a țipat la el. Bătrânul a încercat să se împotrivească. Cel puțin, așa mi s-a părut. Păreau niște umbre bătute de vânt care se aplecau în stânga și în dreapta. Lumina lunii le contura vag siluetele și chipurile. Pentru mine, scena nu avea importanță. Câinii începuseră să latre. I-am potolit, mângâindu-i. Mă ascultau... Abia aștept să-i revăd! zâmbi Mihai, cu gândul la prietenii săi canini. Apoi l-am văzut pe pictor prăbușindu-se. Femeia a plecat cu mașina, dar s-a întors repede. Acum avea părul strâns și mi s-a părut puțin mai scundă. Habar n-aveam ce se petrece. Asistam la un spectacol care-mi ajuta zilele să se scurgă mai repede. Spre ce? Nu știam. Femeia s-a așezat pe niște pietre, lângă Tudor și încremeni ca o statuie. Mânat totuși de curiozitate, într-un târziu m-am apropiat de ea, atât cât să nu mă simtă. Am recunoscut-o pe Ilona, dar nu știam ce reprezintă acea femeie pentru mine. M-a cuprins un fel de teamă și am fugit. Începuse să se lumineze. Nu știu dacă m-a auzit. Cu siguranță că n-o interesa nimic, n-a întors capul nici măcar când crengile uscate pe care călcam în grabă trosneau sub pașii mei. De pe coama dealului am văzut-o urcându-se în mașină și plecând… Eu rămânând cu imagina unei femei care venise acolo special pentru a-l omorî pe Tudor Cristache.

– L-am omorât, Mihai?! De ce oare? se tângui Ilona, ghemuindu-se la pieptul lui.

– Nu fi sigură de asta, vom vedea care este adevărul, preciză comisarul. Mergeți să vă odihniți, deși nu cred că ați ales o locație prea bună.

– Dar nu vom dormi, Dane! Vom grupa crâmpeie din ceea ce ne-a fost sortit să ducem. Vom fi liberi, aici, departe de ura lumii, aproape de tot ceea ce ne-a despărțit până acum. Draga mea, tresări pilotul, dar ce știi de Adela noastră?

– E în America, m-a sunat de câteva ori de acolo.

– Știa că eu am murit?

– Da. La mult timp după aceea, la spital. Dar nu i-am recunoscut vocea.

– Telefonul tău unde este?

– Nu știu, nu m-a sunat pe telefonul meu, ci pe un telefon din cabinetul medical. Eu nu-l mai am de mult.

– Uiuiuuuu, ce de căi umbroase! se entuziasmă Mihai, amintindu-și că aceasta era exclamația oricărui pilot când prindea înălțime. Îi era dor de avioane, de foștii colegi: Avem mult de lucru!

–Adevărat, continuă polițistul, vom face o ierarhie a priorităților. Ilona, trebuie să aflăm dacă într-adevăr ai fost în noaptea aceea la cascadă, ce căutai acolo și dacă ai succedat o altă femeie. Apoi vom vedea cine ți-a furat identitatea și locuința, Mihai.

Comisarul își trecu mâna prin păr și înșiră în gând mai toate personajele cuprinse în acel dosar. Nu prea se lega mare lucru. Fiecare avea o scenă pe care-și juca rolul, se întâlneau în pauză ori în diverse locuri ca apoi să devină pur și simplu niște insule nelocuite într-un ocean de întrebări. Dar lucrurile ce păreau simple la o primă vedere nu s-au dovedit a fi mereu lesnicioase, cât și cele complicate n-au fost întotdeauna atât de absconse. Luptase cu misterul până în cele mai tainice cotloane. Îl încătușase de fiecare dată fără milă, pentru ca mai târziu să-i facă o reverență meritată de orice învins tenace…

Se despărți de soții Romanescu pe la zece seara, convins că aceștia aveau nevoie de intimitate mai mult ca oricând. Își aleseseră decorul cel mai simplu – casa din ruine, încovoiată de neajunsuri, dar nevinovată în tot ceea ce-i fusese dat să ducă pe umeri.

– Dar și noi vom mai rămâne puțin aici, se scuză Maria față de comisar. Mai am câte ceva de luat. Vom începe, împreună cu mama, formalitățile de moștenire în care o vom include și pe Tania.

Cei doi au intrat în locuința pictorului, iar Simionescu a urcat în mașină și a pornit spre oraș. În scurt timp, cerul se umplu de nori negri și ploaia începu instantaneu, biciuind bezna. Fulgerele își etalau imperial forța prin văzduh. De pe coama dealurilor, puhoaiele luau startul.

Ilona și Mihai înfruntau întunericul cu stoicism. Pentru prima dată după mult timp alergau de mână spre niciunde. Pașii se amestecau cu pământul clisos de pe potecile abia deslușite. Pilotul le cunoștea cu ochii închiși, acum însă îi deveniseră străine și încurcate. În sfârșit, au ajuns la culcușul cu acoperiș din crengi de alun care-l ferise de ploi ani de-a rândul. Prelata din dreapta zidurilor rezista eroic rafalelor de vânt însă erau uzi, flămânzi și obosiți. Salteaua era răvășită, iar câinii nu veniseră să-l întâmpine.

– Oare unde or fi? se întrebă cu voce tare.

– Cine? zise, nedumerită, femeia.

– Câinii mei. Singurii tovarăși care au străbătut alături de mine deșertul vieții. I-am lăsat aici, n-am avut încotro. Poate or fi plecat după vreo sălbăticiune!

S-au îmbrățișat cu sete, speriați de tot ceea ce le-a fost dat să trăiască. Femeia a început să plângă, mulțumind cu sufletul zidurilor care până mai ieri i-au fost martore trecerii soțului său prin coșmar.

– Aici ai locuit?! Aceasta este casa ta cu care te mândreai adineauri?

Bărbatul o strânse mai tare la piept:

– Suntem împreună, draga mea, și acesta e cel mai important lucru. Aveam aici niște chibrituri și lumânări, într-o sacoșă, ferite de umezeală. Să le aprindem.

Un trăsnet lumină văzduhul, iar izvoarele au început să-și facă de cap. Sacoșa cu chibrituri nu mai era acolo însă găsi în schimb paltonul în care se ghemuiră amândoi, tremurând. Atunci au zărit câinii, zăcând morți, toți trei într-un colț. Lângă ei – câteva resturi de hrană.

Mihai scoase un oftat lung.

– Cineva mi-a otrăvit câinii. Coșmarul continuă.

– Doamne! se îngrijoră Ilona, care începu să tremure din ce în ce mai tare: Cine să fi făcut așa ceva?... De-am scăpa cu bine și din seara asta…

– Domnul ne va apăra și de astă dată, ia să vezi!  De câte ori n-am înfruntat urgiile acolo sus, cu gândul la el!

Avea vocea caldă și sigură, ceea ce-i inspira, ca de fiecare dată în trecut, încredere. S-au așezat împreună într-un colț de iad văratic și așteptau să se facă lumină, să vină de două ori zorii.

– Stai aici, îi zise Mihai deodată, ridicându-se brusc și privind prin fereastra spartă.

Se auzeau voci și se zăreau lumini împrăștiate prin ploaie. Erau Bogdan și Maria.

– N-am putut să rezistăm știindu-vă aici. Am venit să vă luăm acasă. V-am adus niște pelerine.

– Oamenii buni nu dispar niciodată, ți-am spus eu, Ilona? zise Mihai bucuros.

Vizualizări: 123

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Amu postez și celălalt episod, apoi voi/vei decide:) Adevărat, în carte episoadele nu vor fi așa mărunțite:)

Și-ți mai mulțumesc!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Amu, dacă tot mi-ai mulțumit atât, măcar să merite. Nu știu cum începe următorul episod, dar io aș fi oprit, pentru cât mai mult suspans, acest episod la următoarea propoziție: Se auzeau voci și se zăreau lumini împrăștiate prin ploaie.

Și nici nu știu dacă în carte episoadele or fi distincte...

Drag.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Adulmec ca un faun natura răscolită a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Frisoane de toamnă a lui Mirela Ciupercă
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Frumoasa erezie a post-adevărului a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dolha Paul-Alexandru
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog o pagină de viață a lui Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Noapte de iarnă a lui Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Treceri a lui Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngălbenită-i frunza… a utilizatorului Valeria Merca
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisata a utilizatorului nicolae vaduva
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog caisata a lui nicolae vaduva
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lupta cu îngerul a utilizatorului Alex Anghel
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Lupta cu îngerul a lui Alex Anghel
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Un fel de infinități elective a lui Costel Zăgan
cu 18 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Răpirea sau... giumbușlucuri estivale a utilizatorului Pop Dorina
cu 21 ore în urmă
Lui Ion Lazăr da Coza i-a plăcut discuţia Răpirea sau... giumbușlucuri estivale a lui Pop Dorina
cu 21 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Deliciile ultimei luni a verii a utilizatorului Pop Dorina
cu 21 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nimeni nu dansează rock and roll a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 21 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un fel de infinități elective a utilizatorului Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Țipătul nopții a utilizatorului Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parte din tine a utilizatorului Lidia Pervu
cu 22 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor