Peste câteva zile avea să ajungă în țară, cu o mașină, însoțit de cei doi. Se simțea epuizat. Poate că îi mai trebuia ceva timp pentru refacere însă așa-zișii prieteni hotărâseră acest lucru. Apoi își mai aminti că, îndrumat de unul dintre ei, vizitase un apartament unde întâlnise o tânără. Acolo împachetase un tablou și îl transportase la un local din marginea orașului. Îl lăsase, la îndemnul însoțitorului, într-un depozit. Mai departe îi trecu prin minte imaginea unei camere modeste, o garsonieră în care avea să locuiască și în care aștepta ordine. Mai știa că într-o noapte reușise să fugă de acolo și pornise, la întâmplare, spre Zăvoaia. Acum însă îi era clar că nu întâmplarea l-a adus acolo. Trebuia să-l găsească pe pictor și să-l anunțe că este în pericol. Era total schimbat, de nerecunoscut. Cum gesturile și sunetele scoase nu-i etalau adevărata identitate, pictorul l-a privit cu reticență și l-a considerat un nebun rătăcit pe acele meleaguri. I-a fost însă milă de el și i-a dat mâncare. Așa se întâmpla ori de câte ori îl știa în jurul casei din Zăvoaia. Apoi și-a găsit culcuș între ruine și pe cei trei câini cu care împărțea hrana căpătată.
Într-o noapte febra a pus stăpânire pe el, târându-l într-un lung coșmar. N-ar fi putut să spună cât a ținut iadul. Când s-a trezit, uitase complet cum și de ce a ajuns acolo. Învățase în schimb drumul spre casa pictorului, fără a mai avea vreo intenție de a relaționa cu acesta.
Cu banii găsiți în servietă putea să înceapă o nouă etapă. Va porni spre trecut, unde, cu ajutorul divinității, va dezlega mistere și gânduri negre. Se grăbi să plece, gândind că Dan Simionescu îi va descoperi lipsa și va anunța autoritățile din comună. Se lăsă condus de câini până în stația de autobuz. Îl durea sufletul să se despartă de ei, însă îi lasă acolo. Aceasta era singura variantă rezonabilă, practică. Nu mai avea răbdare să aștepte și luă o mașină de ocazie spre Baia Mare. Se duse direct la un magazin de unde își cumpără două cămăși și o pereche de pantaloni, pantofi și curea de piele. Se schimbă după un gard, într-un parc. Apoi căută o frizerie unde căpătă o nouă înfățișare. Pentru prima dată, după mult timp, se mândri cu performanțele sale.
Simți că-i este foame și își aminti de borcanele cu gem pe care i le adusese doctorul. Zâmbi. Se ivise șansa de a mânca pe săturate, o vreme. Alese un restaurant în centrul orașului și comandă o friptură. La masa alăturată se așezaseră două persoane, un bărbat de aproximativ șaizeci de ani și o femeie destul de tânără în comparație cu însoțitorul ei. Simți că îl priveau insistent. Începu să se întrebe dacă ceva este în neregulă cu el, însă păstră un aer de indiferență.
– Acesta nu este omul cu tabloul? zise femeia pe un ton destul de tare.
– Ți se pare, dragă, ce asemănare vezi tu între cei doi?
– Nu știu, privirea, alura, până și mâinile, totul. Mă sperie.
Tânăra era frumoasă. Avea părul blond și vocea caldă. I se păru că tenul, măsliniu, contrasta cu nuanța părului, iar mâinile acelea delicate le mai văzuse cândva. Sau poate dorul de ființele iubite îl făcea să cutreiere printre iluzii.
– Ei, stai liniștită! Nu are cum să fie el. Omul acela era un cerșetor. Pe deasupra era și mut. Ia să vedem!
Bărbatul se ridică de pe scaun și se apropie de Mihai.
– Aveți un foc, vă rog?
– Nu mai fumez de mult, domnule, scuze, răspunse amabil, aviatorul.
Își reluă locul lângă tovarășa sa, surâzând:
– Acum ți-a ieșit din grijă?
Femeia dădu din cap, afirmativ, nu tocmai convinsă.
– Tot nu înțeleg de ce te temi. Cerșetorul acela nu știe nimic. Și-apoi a primit bacșiș suficient pentru serviciul făcut. A transportat un colet, ce mare lucru? Pe deasupra și însoțit de mine, deci nu și-a pus mintea la contribuție. L-ai văzut cum holba ochii când a dat cu privirea de tablou? Curios totuși, lăsa impresia că înțelegea tot ce spuneam. L-a împachetat cu mișcări îndemânatice. O clipă am avut impresia că a zărit codul de pe verso. Dar poate mi s-a părut.
– De-asta zic și eu, adăugă tânăra, dar nu știu ce mi-a venit. E totuși o diferență enormă între cei doi. Apropo, de unde și până unde codul acolo? Ceva îmi scapă.
– Bine, îți spun, iubito, deși am jurat că nu va afla nimeni. Tabloul este lucrat de un pictor renumit, Tudor Cristache. Acesta l-a dăruit nepoatei sale, care, la rândul ei, l-a dăruit logodnicului de la acea vreme.
– De unde știi toate astea?
– Mi le-a spus deținătoarea ulterioară a lucrării, adică rivala nepoatei, care a înlocuit originalul cu un fals și mi l-a vândut mie.
– Dar codul? Tot n-am înțeles.
Bărbatul se irită vizibil:
– Pe naiba, erau niște cifre fără importanță. Cineva îmi dăduse un indiciu, cum că pictorul ar fi pus la păstrare, în tinerețe, un secret.
Apoi tuși sec și schimbă subiectul. Femeia zâmbi și se alintă, sub privirile chelnerului care aducea cafelele comandate.
Mihai Romanescu primise comanda și achită îndată. Începu să mănânce cu mișcări repezi. Simțea că trebuie să părăsească cât mai rapid acel local. Își amintea exact ziua în care i s-a dat prima misiune. Chiar și numărul apartamentului, șapte, la etajul doi al unui bloc din cartierul de vest. Ar fi ajuns acolo cu ochii închiși.
Coborî scările în grabă și căută o reprezentanță de unde își cumpără un telefon mobil. Agenda lui era goală. Luă un taxi spre gară, pe urmă trenul spre Brașov.
Simțea nevoia să conducă, dar cine știe unde era Mercedesul lui gri de care fusese mereu îndrăgostit!
Era ora zece și treizeci și cinci de minute. În compartiment mai erau doar vreo câțiva călători. Se așeză la geam și începu să admire pădurile cum alergau de-a lungul trenului. Deodată îl zări pe Ștefan Deleanu. Acesta deschisese ușa și se așezase lângă el.
– Nu trebuie să fim văzuți împreună, îi zise Mihai, în șoaptă. S-ar putea să fiu urmărit.
Scriitorul își așeză bagajul și scoase un ziar îndoit pe verticală. În interior era o secțiune dintr-un un alt ziar, care găzduise cândva un subiect de senzație: Accident grav de avion, în Germania. Pilotul român, Mihai Romanescu, din Brașov, se zbate între viață și moarte. Se asigură că Mihai citise titlul articolului de presă și abia atunci confirmă:
– L-ai uitat acolo, pe deal, printre cartoane. Mihai rămase surprins. Nu știa cum ajunsese acolo acea dovadă a întâmplărilor de atunci.
– Îți las un număr de telefon. Să i-l dai și comisarului. Spune-i să mă sune. Acum vreau să fiu singur. Nu vei afla nimic mai mult. Și se lipi de geam, închizând ochii. Ștefan înțelese. Știa că insistând nu va face decât să piardă din încredere în fața pilotului. Se ridică și căută un alt loc până la prima stație, unde făcu cale întoarsă.
În Cartierul Florilor, viața trona în toată splendoarea ei. Nimic nu se schimbase. Regăsi magazinul de la parterul blocului, chiar și vânzătoarea era aceeași. Primise din partea ei câteva priviri-interogatorii dar păși liniștit pe ușa blocului și urcă la etajul I. Își văzu numele pe ușă. Brusc, începu să se teamă. Cine știe ce îl aștepta dincolo de acei pereți?! Avea o soție, Ilona, și o fiică de douăzeci și cinci de ani de care îl despărțise nefericitul accident întâmplat cu mulți ani în urmă. Sună. Deschise un bărbat îmbrăcat lejer, în tricou și pantaloni scurți. Fostul pilot se uită mai bine la ușă. Era apartamentul zece și numele lui.
– Îl caut pe domnul Mihai Romanescu! zise destul de hotărât.

Vocea bărbatului din prag veni parcă din străfundurile întunericului:

– Domnul Mihai Romanescu nu mai este printre noi. A murit în urma unui accident de avion. Dar cine îl caută?
– Un vechi prieten, zise, ușor dezamăgit, dar suficient de puternic pentru a nu-și trăda lovitura primită.
– Îmi pare rău, nu știam. De fapt sunt plecat de mult timp. Locuiesc la Londra. Dar dumneavoastră cine sunteți, dacă îmi permiteți? Nu pot vorbi cu soția lui ori cu fiica?
– Din păcate, nu este posibil acest lucru. Eu sunt fratele lui, David Romanescu. Ilona a rămas paralizată, este într-un sanatoriu în Sibiu. Era și ea în avionul care s-a prăbușit atunci. Mare minune că a supraviețuit. Foarte puțini pasageri au avut norocul acesta. De Adela nu mai știe nimeni, nimic. A dispărut imediat după moartea tatălui ei.
Dacă i-ar fi trântit cineva sufletul pe pământ și ar fi jucat cu picioarele pe el n-ar fi simțit atâta durere. Era ca și cum un fulger i-a ochit mintea din nou și tare se ruga să nu-și piardă iarăși cunoștința. Întinse mâna străinului și mulțumi pentru informații. Nu a avut niciodată un frate. Și niciun unghi nu-l ajuta să semene câtuși de puțin. Era clar – ceața se împânzise mai mult decât și-ar fi închipuit. Cu siguranță că informațiile secrete despre existența cărora aflase cândva aveau importanță vitală.
Coborî scările ținându-se de balustradă. Încotro s-o ia? Telefonul sună, pentru prima dată. Răspunse imediat.
– Sunt comisarul Simionescu, auzi o voce de bărbat, mi-a dat Ștefan numărul tău.
– Dane, am nevoie de ajutor! Soția mea este în pericol. Se află într-un sanatoriu din Sibiu. Voi veni și eu acolo. Te voi suna îndată ce voi ajunge în oraș.

 

Vizualizări: 154

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ptiuu!! curată lovitură... Atunci când crezi că iţele încep să se descurce, mai rău se încurcă. Nu te dezminţi, imaginaţia ta poarte merge mult... şi bine. Iar în ceea ce priveşte acurateţea nu prea am nimic de cârcotit, decât o frază.

''despre existența cărora care aflase cândva aveau importanță vitală.'' - e cam alambicată: cărora, care, cândva.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Palpitant! Ce intorsatura! Astept cu nerabdare, iti dai seama!

Cu drag,

Încurci iţele Gina şi uite i-ar m-ai ţinut lipită de monitor! :))

La masa alăturată se așeză – aşezară

cămăși și o pereche de pantaloni, pantofi și curea – aş scoate primul şi

Curiozitate îmi crește exponențial.

da Coza


Sofy, înainte de a mă apuca să scriu, îmi schițez o idee. Când sunt în fața calculatorului însă, apar altele noi și nu-i păcat să nu cutreier și eu puțin prin sufletele mai multor genuri de oameni? Trebuie să-i țin strâns, mai ales că timpul meu e limitat, dar  am un carnețel pe care mi-am notat cum îi cheamă pe fiecare și ce hram poartă:)

Drag de trecerea ta,


Sofia Sincă a spus :

Ptiuu!! curată lovitură... Atunci când crezi că iţele încep să se descurce, mai rău se încurcă. Nu te dezminţi, imaginaţia ta poarte merge mult... şi bine. Iar în ceea ce priveşte acurateţea nu prea am nimic de cârcotit, decât o frază.

''despre existența cărora care aflase cândva aveau importanță vitală.'' - e cam alambicată: cărora, care, cândva.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Corina, mă bucur că am reușit să-l fac palpitant. Sper să-i păstrez linia:)

Drag și mulțumiri!

Corina Militaru a spus :

Palpitant! Ce intorsatura! Astept cu nerabdare, iti dai seama!

Cu drag,

Augusta, știu că ești acolo, cu mine. Și mai avem de mers, să știi:)

Îmbrățișări!

Augusta Cristina Călin a spus :

Încurci iţele Gina şi uite i-ar m-ai ţinut lipită de monitor! :))

La masa alăturată se așeză – aşezară

cămăși și o pereche de pantaloni, pantofi și curea – aş scoate primul şi

Da Coza, când știu că ai aruncat o privire prin ograda mea, sunt liniștită/mulțumită și știu că pot merge mai departe:)

Tot respectul meu,



Ion Lazăr da Coza a spus :

Curiozitate îmi crește exponențial.

da Coza

După o relativă stagnare , perspectivele se schimbă cu o viteză amețitoare . Încerc să țin pasul . Ești inepuizabilă!

Tocmai ce eram cu personajele mele la o cafea. Să văd ce proiecte mai au:) Mulțumesc, draga mea, Gabi! Mă bucur că-ți găsești timp pentru Promisiunea mea!

Gabriela Grădinariu a spus :

După o relativă stagnare , perspectivele se schimbă cu o viteză amețitoare . Încerc să țin pasul . Ești inepuizabilă!

Cred că, până la final ne vei spune şi ce secret a pus la păstrare Tudor, mai făcut tare curios!

Cine este femeia cu părul blond şi voce caldă? Cine este domnul mai în vârstă? Alte personaje sau?... 

Atenţie, pe viitor: Scrii un roman poliţist, care îşi desfăşoară acţiunea acum, da? Convorbirilr telefonice, sunt foarte uşor de ascultat, nu? Nu mai intra în detalii şi fii cât mai scurtă. Fă în aşa fel ca personajele să se întâlnească şi să discute. Nu mai folosi numele personajelor în aceste convorbiri, asta pentru a ne introduce în atmosfera marilor spioni.

Cu prietenie,  

Voi ține cont de sfaturile dumneavoastră. Promit că vor discuta mai mult:) Mulțumesc!

Emil Dumitru a spus :

Cred că, până la final ne vei spune şi ce secret a pus la păstrare Tudor, mai făcut tare curios!

Cine este femeia cu părul blond şi voce caldă? Cine este domnul mai în vârstă? Alte personaje sau?... 

Atenţie, pe viitor: Scrii un roman poliţist, care îşi desfăşoară acţiunea acum, da? Convorbirilr telefonice, sunt foarte uşor de ascultat, nu? Nu mai intra în detalii şi fii cât mai scurtă. Fă în aşa fel ca personajele să se întâlnească şi să discute. Nu mai folosi numele personajelor în aceste convorbiri, asta pentru a ne introduce în atmosfera marilor spioni.

Cu prietenie,  

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog logodnă de nori a lui gina zaharia
cu 8 minute în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog logodnă de nori a utilizatorului gina zaharia
cu 8 minute în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin gaura cheii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 37 minute în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog seară bună maestre a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog seară bună maestre a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog seară bună maestre a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin gaura cheii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 1 oră în urmă
Dolha Paul-Alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin gaura cheii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Prin gaura cheii a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 1 oră în urmă
Dolha Paul-Alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin gaura cheii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 1 oră în urmă
Postări de log efectuate de gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sunt lefter, Doamnă... a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog sura1 a lui Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog cântec în culori a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Cât să ne iubim isteric a lui Rădița Răpeanu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Prin gaura cheii a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog mugur de lumină a lui Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog seară bună maestre a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog sura 2 a lui Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog os a lui Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor