PRAGUL

 

Ianuarie. Stătea sprijinit de zidul rece, în fața magazinului. Era foarte frig afară, iar vântul aspru și tăios îi răsfira barba îngălbenită, lungă și încâlcită, care-i atârna peste pieptul bondoc.

Privea lung spre ferestrele luminate ale magazinului, cu expresia unui om căruia îi era refuzată intrarea în Rai. Părea imun la ger. Probabil foamea se dovedise mai puternică decât frigul. Ochii lui, umbriți de sprâncenele stufoase, aveau o singură preocupare: pândeau. Plasa prinsă între degetele butucănoase, pe jumătate goală, flutura lejer în bătaia vântului.

Fără să vreau, i-am observat ținuta. Pantofi scâlciați, pantaloni bej, bluză vișinie cu model nordic: ren, brăduț, ren, brăduț. Bătrânul părea o versiune eșuată a lui Moș Crăciun, prins băut când conducea sania, concediat, detestat de spiriduși și exilat printre muritori.

Dacă te apropiai prea mult, puteai simți putoarea. Spirt medicinal combinat cu transpirație stătută. Am dat să-l ocolesc, când m-a izbit vocea groasă, vădit mieroasă, ce spera să capete ceva.

— Ai un leu domniță, să-mi cumpăr niște pită?

M-am oprit, nehotărâtă, chiar la intrarea în locul călduros, la care aveau acces doar norocoșii. Desigur, un leu n-ar fi fost de-ajuns pentru o pâine, toată lumea știe care-i prețul adevărat.

— Poftim patru lei, am zis, întinzând mâna spre el.

S-a apropiat, precaut. Ochii albaștri azur, care furaseră nuanța cerului de vară, mă fixau. Păreau senini, în pofida faptului că văzuseră cine știe câte necazuri.

N-a mai stat pe gânduri. A luat banii rapid, după care i-a vârât în buzunarul pantalonilor mânjiți. Răsplata am primit-o imediat: un zâmbet poznaș, proaspăt schițat pe sub mustața stufoasă. Obrajii bucălați, roșii precum merele, părul lânos și barba bogată, toate aceste elemente întăreau aerul acela de bunic scăpătat, care trage cam des la măsea.

Căutând printre rafturi, gândurile mi se îndreptau tot mai des spre bătrânul rămas pe dinafară, în frig. Se știe că alcoolul încălzește venele. Parcă-mi părea rău că-i dădusem doar patru lei. Probabil îi va sacrifica pentru băutură, rămânând flămând, la fel ca înainte să-l întâlnesc.

Într-un târziu, am ieșit din magazin. Cerșetorul, așezat strategic într-un colț, servea cina. Ținea o sticlă de spirt în mână, pe care-l trecea prin pită. Măcar nu mințise.

Februarie. Una din plăcerile mele în timpul plimbărilor este analizarea trecătorilor. Îi privesc pășind și mă întreb care e povestea lor. În acea zi, atenția mi-a fost atrasă de bărbatul aflat lângă stația de autobuz. Tocmai ce terminasem cumpărăturile, nu mă mai grăbeam, așa că am avut timp berechet să-l observ. Încercam să-i ghicesc vârsta, dar nu reușeam.

Păr grizonat prins în coadă, bărbuță scurtă și firavă, ochelari rotunzi stil Harry Potter, geacă de piele puțin roasă, blugi evazați împodobiți cu ținte, după moda hippie, belciug în nas, eșarfă Cap de Mort împrejurul gâtului. Tricoul negru pe care-l purta acest personaj aproape fantastic, inscripționat cu fierul de călcat, conținea un mesaj interesant, ce mi-a sărit imediat în ochi: The four horsemen of the Apocalypse. Parcă simțind ceea ce făceam, uscățivul mi-a venit în întâmpinare.

— Aveți un foc?

Ținea tabachera argintie între degete, jucându-se, răsucind-o în fel și chip.

— Nu fumez.

— Bine faceți. Eu am fumat timp de patruzeci de ani, mi s-a confesat el subit, apoi a tușit scurt, tabagic.

M-am uitat tâmp în direcția lui.

— Dacă v-ați lăsat de fumat, pentru ce-mi cereți foc?

Profesorul distrat a zâmbit indulgent, lucru care m-a pus în încurcătură.

— Să spun drept, domnișoară, căutam companie. Mi-e urât când stau singur în stație.

— Din câte știu, fumătorii nu duc niciodată lipsă de tovarăși.

El își aprinde țigara, renunțând la teatru, expiră savant fumul, apoi mă privește dintr-o parte.

— Treaba e că nu mă dau în vânt după cei din tagma mea. Sunt suflete distruse. Prezența lor îmi reamintește toate greșelile făcute. Dependenții nu pot ajunge în locul luminat pomenit în Cartea Sfântă, nu știați?

Tonul său criptic mi-a stârnit curiozitatea.

— Sunteți o persoană religioasă?

— Dimpotrivă, pufnește el. Mi-amintesc însă predicile mătușii Maria, bisericoasa familiei. Fumătorii, curvarii și cei care ascultă rock au încurcat-o, cică nu vor intra în Rai.

Am clipit des. Inscripția de pe tricou se schimbase. Majoritatea literelor dispăruseră. Mai rămăsese doar cuvântul four. Eram obosită, mai mult ca sigur. Aș fi vrut să-l întreb de ce se apucase de fumat, dar n-am mai apucat, pentru c-a sosit autobuzul.

Martie. Era târziu. Mai era puțin până la închiderea magazinului. Grăbisem pasul, determinată să nu rămân fără pâine. Am citit pentru a mia oară sloganul reclamei uriașe suspendate deasupra blocului. Starway to Heaven. Bun mod de-a face reclamă la biscuiți cu lapte. Biscuiții pluteau printre norii albi, pufoși, undeva în Împărăția Cerurilor, apoi erau culeși de îngeri-copii blonzi și puși în coșulețe împodobite cu ghirlande albastre.

— Nu știi cumva cât e ceasul?

Îmi amintesc c-am tresărit, oprindu-mă din drumul meu. Înfățișarea tânărului din fața mea m-a șocat. Nu părea a avea mai mult de 20 de ani, dar părul și barba lui, complet albe, străluceau precum zăpada în bătaia soarelui. După ce m-am dezmeticit, parcă am îngăimat ceva.

— Scuze, n-am fost atentă. Ce spuneai?

— Nu știi că ți-a sunat ceasul?

Speriată de cuvintele tânărului, ce părea proaspăt scăpat de la sanatoriu, am traversat fugitiv, vrând să pun cât mai multă distanță între mine și el. Autobuzul 4 m-a lovit în plin.

Bătrânul-tânăr cu ochi albaștri n-a mai apărut, nici alte personaje stranii nu mi-au mai tulburat drumul.  În schimb, am aflat că s-a deschis un magazin de suveniruri. Purgatorio, așa i-au spus.

Vizualizări: 63

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În această schiță ai înclinări spre parabolă. Ianuarie, februarie, martie... lunile trec profetice și cu previziuni, dar noi, cititorii tăi, spunem că atâta timp cât e viață e și speranță, numai că la capătul vieții, orice am face ne așteaptă moartea. Dar dacă omul moare fără o credință, el moare zadarnic. O parabolă ar trebui condusă către acest teritoriu al gândului nostru. Cum cei mai mari dușmani ai omului (evident și a celui care scrie) sunt teama și speranța; teama de a duce ceva nedefinit până la capăt și speranța că poate va fi înțeles. Însă doar cu jumătăți de măsură la cele două enumerate, pragul nu poate fi trecut. E ca și cum ai da șansa unui bulgăre de zăpadă să se rostogolească în flăcările iadului. Și totuși... există ceva (încă nedefinit) în proza ta. Pășește acest prag cu încredere.

trecerea pragului marcata de o serie de intamplari stranii

nu se specifica nicaieri ca personajul 2- este profesor sau macar ca arata a profesor, pentru ca imediat avem:

Profesorul distrat a zâmbit indulgent, lucru care m-a pus în încurcătură.

text (din nou) scurt, bine scris, ideea conturata aproape ca o halucinatie


Bună, Chris. "Profesorul distrat" ( sau "Profesorul trăsnit") este un film vechi sefe, de comedie. Numele filmului a devenit un fel de expresie cu tentă ironică, mi-a intrat în uz. Trebuia scrisă cu italics, să se înțeleagă, aici e vina mea. 

Textul se voia a fi o viziune a vieții de după moarte, nu știu dacă am reușit să transmit ce voiam, dar am încercat.

Mulțumesc pentru comentariu/analiză. Aș fi vrut ca textul să fie mai lung, mai nuanțat, iar simbolurile mai bine conturate. De regulă, nu mai revin asupra textelor vechi, prefer să scriu alte variante. Aici am făcut un experiment.

Mulțumesc :)

Tudor Cicu a spus :

În această schiță ai înclinări spre parabolă. Ianuarie, februarie, martie... lunile trec profetice și cu previziuni, dar noi, cititorii tăi, spunem că atâta timp cât e viață e și speranță, numai că la capătul vieții, orice am face ne așteaptă moartea. Dar dacă omul moare fără o credință, el moare zadarnic. O parabolă ar trebui condusă către acest teritoriu al gândului nostru. Cum cei mai mari dușmani ai omului (evident și a celui care scrie) sunt teama și speranța; teama de a duce ceva nedefinit până la capăt și speranța că poate va fi înțeles. Însă doar cu jumătăți de măsură la cele două enumerate, pragul nu poate fi trecut. E ca și cum ai da șansa unui bulgăre de zăpadă să se rostogolească în flăcările iadului. Și totuși... există ceva (încă nedefinit) în proza ta. Pășește acest prag cu încredere.

si eu sunt pasionata de sf, nu stiu daca te referi la filmul cu jerry lewis

poate daca incepeai cu finalul, cu autobuzul 4 si incheiai cu ultima fraza unde personajul se trezeste in fata magazinului de suveniruri. ideea este buna si putea fi dezvoltata. ce ai vrut tu sa faci imi aminteste de un episod din seria zona crepusculara in care personajul aflandu-se intr-un autobuz, ajunge din intamplare intr-un oras foarte linistit unde toate erau frumoase, ordonate, lumea linistita, etc. viata pe care si-o dorea si el,  pentru ca la final sa afli ca de fapt acela era un oras "de dincolo", nici personajul nu mai era de pe aici :), avea doar iluzia realitatii, iar  compania a carei reclama o vedea peste tot in oras si careia ii apartinea si autobuzul era de fapt o societate de pompe funebre care transporta sufletele dintr-o parte in alta.

Jerry Lewis, da. Și la Twilight Zone mă uitam, cu mama. Nu ratam niciun serial fantasy sau science-fiction.

Sunt de acord cu tine, cred că se putea obține mai mult din textul ăsta, dar n-am avut dispoziția potrivită ( cred) sau suficient timp. Proza scurtă, nu știu de ce, e greu de scris. În schimb, aș putea scrie un roman în maxim trei luni.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sahara de luni a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi a utilizatorului Lia Teodora Ianto
cu 1 oră în urmă
Răzvan Fugaciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec strada care trece prin mine a utilizatorului Răzvan Fugaciu
cu 14 ore în urmă
Răzvan Fugaciu şi Ada Nemescu sunt acum prieteni
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Când... a lui Grig Salvan
cu 21 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Grig Salvan
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Trec strada care trece prin mine a lui Răzvan Fugaciu
cu 22 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec strada care trece prin mine a utilizatorului Răzvan Fugaciu
cu 22 ore în urmă
Răzvan Fugaciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec strada care trece prin mine a utilizatorului Răzvan Fugaciu
ieri
Adelina Labic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La mesele tăcerii a utilizatorului Adelina Labic
ieri
Postare de log efectuată de gina zaharia
ieri
Utilizatorului Costel Zăgan îi place postarea pe blog La Mulți Ani plini de Iubire și Poezie, Diana Mihaela Zăgan! a lui Costel Zăgan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Agape a utilizatorului Reus
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Agape a lui Reus
ieri
Utilizatorului Costel Zăgan îi place postarea pe blog La Mulți Ani plini de Iubire și Poezie, Diana Mihaela Zăgan! a lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog De nimic nu ți-e teamă... a lui Grig Salvan
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor