Corina lucra într-un institut de proiectări imens. Era ceea ce se cheamă un institut de grad zero care avea peste patru mii de angajaţi. Se simţea bine la serviciu, reuşea pentru câteva ore să uite de atacurile ei de panică.Nu se întîmpla însă în fiecare zi fiindcă atunci când mergea în teren sau când trebuia să folosească liftul, ele reveneau şi totdeauna ieşeau victorioase. Dar întîlnirea cu colegii era un prilej de bucurie; îi iubea deşi nu toţi erau oameni de caracter, dar ea se acomodase destul de bine cu ei. Erau în marea majoritate oameni inteligenţi, intelectuali şi cu mult umor. Apoi, lucrau împreună de ani mulţi astfel că se simţeau cumva ca în familie.
De când se angajase în acest institut, de-a lungul timpului schimbase câteva locaţii cu institutul şi nu fără peripeţii. Lucra într-un atelier de arhitectură, plan general şi sistematizare. Munca era frumoasă şi pasionantă, nu-i dădea posibilitatea să se plafoneze fiindcă, nici un proiect nu semăna cu celălalt deşi era epoca proiectelor tip. Apoi, avusese noroc de şefi care chiar dacă nu erau toleranţi aveau personalitate şi umor ceea ce făcea totul mai suportabil. Petrecuse împreună cu colegii de-a lungul timpului multe evenimente importante unele chiar cruciale ca nunţi, botezuri, naşteri sau înmormântări şi lucrurile acestea îi apropiaseră şi mai mult.
Cele mai frumoase sărbători de Paşti şi Crăciun, le-a făcut la serviciu împreună cu colegii. Fiecare aducea de acasă tot ce trebuia pentru o masă festivă apoi, pe masa imensă de consiliu din atelier, se aşterneau feţe de masă albe şi se aranja totul ca pentru sărbătoare. La multe din aceste sărbători participau uneori chiar şi directorii secţiei , atelierul Corinei fiind renumit pentru astfel de evenimente.
De ziua de naştere sau onomastică a unui angajat, în cadrul atelierului se împământenise obiceiul de a se aduna bani apoi sărbătoritul primea din partea colegilor un cadou substanţial. Sub anonimat însă, sărbătoritul primea şi un alt cadou semnificativ care să-i arate metehnele dacă acesta le avea. Aşa se face că şeful din perioada aceea a primit cadou un ceas mecanic de masă al cărui cadran conţineau în locul orelor numai ora 7 şi asta pentru că era drastic cu cei care întârziau fie chiar şi un minut. Un alt coleg care era mai certăreţ a primit un porumbel viu cu o cureluşă la gât pe care scria porumbelul păcii iar o doamnă architect foarte respectată şi iubită a primit un teu mare de lemn pe care erau scrise denumiri culinare şi un polonic cu o etichetă pe care erau trecute denumiri de proiecte.
Atelierul avea şi un grup de topometrişti care mergeau şi făceau măsurători pe teren pentru că în cadrul Planului genera era şi un grup de cartografi. Acest grup, era alcătuit din băieţi tineri cinci sau şase plus două personae mai în vîrstă unul dintre aceştia în prag de pensionare. Tinerii erau haioşi, inteligenţi, pilangii şi mereu puşi pe şotii. Îi cam purtau pica celui mai în vîrstă Dancu pe numele lui care era exact opusul lor: prost, gură mare, cârcotaş şi foarte pârâcios. Ori de câte ori aceştia făceau o năzbâtie el se ducea la şefu şi pâra. Exista o tradiţie în cadrul atelierului să se facă competiţii de dezlegat rebus la careurile cele mai grele. Era o distracţie care cuprinsese majoritatea colegilor dar de fiecare data caştigator era un topometrist, cel mai pilangiu dintre ei şi care nu cred că citise vreo carte cap coadă la viaţa lui. Avea, însă, o minte brici. Se apucase şi Dancu să dezlege rebus prilej de ironie acidă pentru colegii lui. Odată întâlnise într-un careu cu temă o definiţie care suna aşa: cereală cultivată încă de pe vremea dacilor…din trei litere la care acesta scrisese GRU. Luni de zile a pătimit pentru asta, suportând ironiile colegilor. Dancu, avea obiceiul când nu pleca pe teren şi avea de lucru la birou să-şi scoată ceasul de la mână şi să-l lase pe masă. Colegii îl pândeau până ieşea din birou apoi îi dădeau ceasul cu o oră înainte.
Când venea ora plecării pe ceasul lui, acesta începea să strângă lucrurile, prilej de turbare pentru şeful care nu suporta ca subalternii să plece nici măcar cu o secundă înainte de ora de terminare a programului. Atunci, furibund începea să ţipe la el. Iar el, nevinovat îi arăta ceasul, moment în care toată lumea izbucnea în râs.
Se crease deja un cerc vicios, el îi pâra la şef ori de câte ori avea cu ce iar ei îi jucau farse care mai de care mai răutăcioase. Aşa se face că odată supăraţi tare de o pârâciune a lui, s-au hotărât să-i dea o lecţie pe care să nu o uite prea uşor. Au aşteptat până a venit ziua lui de naştere când au putut să-şi pună planul diabolic în aplicare. Ca de obicei s-au strâns bani de la toată lumea pentru cadou şi acesta a fost cumpărat. I-au cumpărat o pălărie culoarea oului de raţă, o pălărie bună şi destul de scumpă. Purta costume aceeaşi culoare. L-au sărbătorit cum se cuvine, el a făcut o trataţie colegilor aşa cum se obişnuia. S-a mâncat, s-a băut, s-au făcut urări apoi, totul a intrat în normal. Dancu purta pălăria de la colegi destul de des. Fusese foarte mândru de ea. Nimic neobişnuit până aici, numai că, în timp, la ceva vreme după eveniment, colegul nostru a început să se schimbe. Nu mai era omul care vorbea mult şi tare şi care-şi făcea vizibilă prezenţa. Devenise tăcut, preocupat, chiar trist. Colegii lui care ştiau despre ce era vorba erau cu ochii pe el, chiar şi cei ce aflase între timp despre farsă erau atenţi. Restul lumii nu ştia decât că i s-a făcut o farsă dar nu se ştia exact ce anume e vorba şi curiozitatea de a afla le-a şi ţinut gura închisă şi nu i-au spus înainte. Vremea trecea şi Dancu era tot mai abătut.
Într-o zi, şeful la chemat la el în birou şi l-a întrebat ce e cu el ce-l preocupă de e aşa de schimbat de se vede chiar cu ochiul liber.
Atunci Dancu cu o tristeţe uriaşă pe chip i-a mărturisit că da are o mare problemă pe care nu ştie cum să o rezolve şi anume, observă cum în anumite zile îi creşte capul. Cum adică îi creşte capul a întrebat nedumerit şeful?
- Da şefule i-a răspuns Dancu , ştiu că pare nebunesc, de aceea nu pot spune nimănui că toată lumea ar râde de mine, sunt zile în care pălăria îmi vine bine pe cap şi altele în care abia dacă stă pe vârful capului. Fu rândul şefului să caşte ochii cât felinarul la el.
- Cum adică măi omule? Dar te doare ceva, ai vreun simptom aparte?
- Nu, şefule, nu mă doare nimic dar de când mi-am dat seama de asta, nu mai dorm noaptea, nu mai am poftă de mâncare şi nici de viaţă, nu am decât o imensă nelinişte gândindu-mă la ce e mai rău.
- Măi Dancule, du-te la doctor neîntîrziat a fost sfatul şefului, măcar să ştii cum stai.
- Păi cum să mă duc, şefule,…la ce specialitate şi, apoi, indiferent unde mă duc, acela o să mă trimită la psihiatru…crezi că eu nu m-am gîndit? Cum să spun că-mi creşte capul în anumite zile? Nu o să-mi facă nici un fel de analiză mă trimite direct la nebuni.
Nu ştiu ce anume argumente i-a mai adus şeful, cert este însă că Dancu s-a dus la doctor şi şi-a făcut investigaţii la cap. Aşa cum era de aşteptat nu i-au găsit nimic în neregulă, dar deşi ştia că nu are nimic , neliniştea tot nu l-a părăsit. Se părea că totul se va termina aici iar el va rămâne aşa toată viaţa dar, destinul a vrut altfel.... S-a dezlegat misterul destul de brusc şi prozaic într-o zi cînd colegul care pusese totul la cale lipsea.
Era urgentă nevoie de un dosar cu o lucrare de a colegului lipsă şi şeful l-a trimis pe Dancu să caute dosarul în biroul lui. Acesta a căutat, a găsit dosarul dar trăgând mai mult de sertar a observant că în fundul sertarului era o pălărie exact ca pălăria primită de el. A luat-o, s-a uitat la ea pe toate părţile, parcă-i era cunoscută a pus-o pe cap iar aceasta i s-a aşezat pe creştetul capului. S-a dus la el în birou şi pălăria lui stătea cuminte pe cuier. Şi atunci a ÎNŢELES!. Furibund a tras un răcnet de a ridicat tot atelierul în picioare şi colegii s-au bulucit spre el, neînţelegând de ce răcneşte ţinîndu-şi pălăria în mâna. Doar absenţa colegului l-a ferit să pună în aplicare instinctele ucigaşe dezvoltate instantaneu la vederea pălăriei.
(sfârşit)

Vizualizări: 61

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

:)

Această povestire mi-a adus în minte multe momente frumoase trăite alături de colegii de serviciu şi în acelaşi timp regretul că astăzi nu mai suntem nici pe departe cei de odinioară. Nu mai serbăm zilele nimănui, nu mai cumpărăm cadouri, nu mai facem farse. Oare ce ne-a schimbat atât de mult? Mi-e dor de vremurile acelea...

 

Frumos, mi-a plăcut! Felicitări!

Mulţumesc pentru apreciere. Ce s-a schimbat? timpurile s-au schimbat şi implicit oamenii; nu mai există dispoziţie, generozitate, spirit de colectivitate. Şi eu duc dorul acelor momente. Cele mai frumoase sărbători religioase le-am făcut la serviciu, cele mai interesante reţete de mâncare de la colege le-am aflat şi multe alte lucruri eram ca o familie, oricâte necazuri aveam acasă era suficient ca să merg la serviciu şi totul să mi se pară suportabil. Ei...unde sunt vremurile de altădată...

Frumoasă proză! Colectivul ştie să pună la colţ pe cel care face notă disonantă.

Un episod din vremuri duse către apus a unei lumi obişnuite, foarte obişnuite dar şi foarte interesante, deoarece nu mai există astfel de întâmplări. Nu mai există instituţii, nu mai există ateliere unde se proiecta, unde se inventa proiecte, nu mai există asemenea colective de lucru. M-am regăsit printre rândurile tale. Şi în biroul unde am lucru 25 de ani şi în cele din jur erau aceleaşi obiceiuri cu onomasticile sau glume între colegi. Era a doua noastră casă... pentru unii era chiar prima.

Am citit şi m-am bucurat de text, am trăit alături de personajele tale, m-a cuprins nostalgia.

Draga mea Delia nu ştiu dacă ai corectat textul, ai unele chestiuni de corectat.

schimbse câteva locaţii,- cred că schimbase locuri de muncă, nu? locaţie înseamnă cu totul altceva. Iar lui ''schimbse'' îi lipseşte un ''a''

importante unele chiar cruciale ca nunţi,botezuri - eu le-aş zice ''importante, marcante'', ''cruciale e mult spus''

 şi un grup de topometrii- topometrii, nu topometrişti?

''Atelierul avea şi un grup de topometrii care mergeau şi făceau măsurători pe teren pentru că în cadrul Planului genera era şi un grup de cartografi''- nu ai terminat fraza cu Atelierul... sau nu ai preluat bine când ai adus textul aici.

de a sculat - eu aş zice ''a ridicat'' - a sculat are şi o conotaţie, nu tocmai academică.

Cu prietenie, Sofy!

Pe lângă evidenţiatele deja greşeli, mai sesizez una: într-un text literar, cu rare excepţii, nu-şi au loc cifrele! Aşa că: patru mii şi nu 4000, grad zero şi nu grad 0...

Text foarte bun. Începutul putea fi un pic mai plastic.

Încântat,

da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Gașcă a lui Batmindru Lucia
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a lui Batmindru Lucia
cu 42 minute în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Toamna asta... a lui Gabriel Cristea
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ultimul noiembrie a lui paparuz adrian
cu 7 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Camelia Florescu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Înainte de plecare a lui gina zaharia
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna asta... a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna asta... a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Stația mea a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Toamna asta... a lui Gabriel Cristea
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Stația mea a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Hai, mai hai! a lui Cristian Je
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Neprețuit a lui Batmindru Lucia
cu 16 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - VII - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 17 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă pleci a utilizatorului gina zaharia
cu 18 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă pleci a utilizatorului gina zaharia
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a lui Camelia Ardelean
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Stația mea a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 19 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor