Motto:

                                                                                „ Toamna se numără bobocii!”

 

Ghemotocul de fată se cățără cu uşurinţă în pat, își puse pernuța pe umărul străbunicului, se ghemui lângă el, îndesă între ea şi „Bubu” jucăriile preferate: o gâscă şi cârdul de boboci din pluş, apoi, cu o voce fermă şi puţin alintată, spuse:

- Buubuuu, vleau o poveste lotundă!

- Paula-bobocico, n-ai învăţat să vorbeşti frumos! Mereu vleau, vleau... te rog, nu există? o dojeni bătrânul, strângând-o uşor la piept. Spune-mi! Ai fost cuminţică?

- Am fooosst! - şi adăugă repede micuţa peltică, încercând să dreagă minciuna - Stiu, Doamne, Doamne n-o să-mi dea un flățiol și nici balza n-o să-l aducă! Te looog Bubu, ssspune-mi o povessste, o povessste cu bobossi!

- Ia să vedem noi „Călin” - zise străbunicul, căutând într-o carte. Unde sunt măi, bobocii? Iată!

„Şi pe câmpul gol el vede un copil umblând desculţ

  Şi cercând ca să adune într-un cârd bobocii mulţi.

- Bună vreme, măi băiete! – Mulţumim, voinic străin!

- Cum te cheamă, măi copile? – Ca pe tata-meu - Călin;”

 

- Nuuu, Bubu... asta o ssstiu, te log, spune-mi o poveste lotundă, lotundă... aia cu fetisssa... Un an de... Ăăă... Cum îi ssspunea?... A! Da! Un an de pomană!

Da! da! de... pomană.

- Vrei să zici ”Un an de pomină”, nu?

- Da! Da! se bucură fetița bătând din palme. Aia o vleau! Ăăă... te log fumosss, Bubu!

Străbunicu mustăci un surâs în barbă, lăsă cartea deoparte şi, se puse pe depănat firul poveştii rotunde ca un ghem:

 

Un an de pomină

 

A fost odată ca niciodată, o familie nici prea mare, nici prea mică... fericită; în casă locuiau trei generații: bunicii, părinții și o fetiță năstrușnică. De ce năstrușnică? Stai să vezi și să nu crezi! Iată, un moment dintr-o zi oarecare în familia fetiței:

... Poc! și uşa casei se lovește cu putere de perete... Fetiţa trece ca o furtună spre bucătărie, ia în fugă de pe masă o plăcintă aburindă şi dispare. Doar strigătul ei... „Auuu! Auu! Uuu! Uuu!” rămase ca ecou, în urmă.

- Alex! Alex! Iar te-ai lovit mamă de prag? striga bunica, dar cine s-o audă?

 Îi răspunse bunicul:

- Lasă, mâine desfiinţez pragurile!

- Măi omule, până crește mare năstrușnica noastră, desființăm tot! Hi! Hi! Hi! O să ajungem societatea ”Demolarea”, dar fata să fie sănătosă! și bunica își văzu mai departe de treburi.

(Vezi! Asta e fetița năstrușnică: Alexandra-boboaca!... o mogâldeaţă mică, iute, iute, pe care toţi o strigă „Alex”- nume de băiat, primit datorită năravurilor ei, care se apropie mult de cele ale unui băieţoi. Spaima tuturor! Un titirez mereu în mişcare, zărit când în curte, când în casă sau pe stradă.)

În zilele ploioase: Jale!... Alex trebuia să rămână în casă şi atunci începea să-l sâcâie pe bunic cu veșnica întrebare:

- De ce toţi copiii au fraţi, surori, iar eu n-am?

- Nu eşti cuminte Alex şi nu te comporţi ca o fetiţă! o dojenea blând, bunicul.

Ţii minte când te-am îmbrăcat în rochiţa aia cu fluturaşi? Tu... Nu şi nu! vroiai pantaloni, că râd copiii de tine... Părinţii tăi când ies din curte, se strecoară stânjeniţi pe stradă, nu vor să dea ochii cu vecinii, de teamă c-or să afle o altă năzbâtie de-a ta. N-a scăpat niciun copil, de pe strada noastră, să nu poarte un semn de-al tău. La vecini, le-ai rupt florile, copacii, le-ai mânjit cu păcură gardurile, le-ai spart geamurile cu praştia şi câte şi mai câte... Nici la grădiniţă după o săptămână nu te-au mai primit; intrasei precum uliul între vrăbii. Cum să ne aducă barza un bebe? Spune tu... Eiii?!

 

Alex tăcea, apoi, se retrăgea în lumea ei, uita dojenile ca şi cum n-ar fi fost, iar cei din casă, din dragoste, uitau şi ei... până într-o zi, când, în curte zări maşina cu motorul pornit: „ Azi o să fiu şofer!” și n-a stat prea mult pe gânduri... Bârrr! Bârr! bârâia veselă la volan. “Ia să trag de manetă. Ce mai facea tata?... A! Pedala...”

 

Pocnetul sec: Buuum!, al impactului maşinii cu poarta solidă din fier, a ridicat toată casa în picioare.

- Vai! Vai! Veniți repede! Nenorocire! striga disperată bunica.

Au ieșit cu toții în curte, au constatat stricăciunile, dar acestea nu contau, conta fetița. În primul moment: Bine că Alex e teafără! doar s-a dat singură jos din mașină, pe urmă mama îl dojeni pe tatăl neglijent: - Numai tu ești vinovat! Ți-am zis să nu mai lași mașina pornită... iar el: - Am lipsit o clipă... Tu trebuia să fii cu ochiii pe fată!

Ambii părinți începură ciondăneala cu: ba tu, ba tu... Bunica a fugit după un pahar cu apă... Poate e nevoie! Bunicul, cu calm, a luat-o pe Alex în brațe:

- Te-ai lovit? Te doare ceva? Te-ai speriat?

Alex muțise și dădea din cap ”nu, nu...” la toate întrebările.

Când bunica, întoasă din casă cu paharul de apă, a decis:

- Trebuie s-o vadă un medic! fetiței i-a venit glasul: - Nuuuuuuuu! N-am nimic! Iertați-mă! N-am vruuut!

Seara s-a întrunit consiliul de familie. Mama, tata şi bunica au decretat: „O dăm la şcoală! Se va cuminți! Ce dacă are doar cinci ani şi jumătate?”. Bunicul n-a spus nimic, s-a abţinut.

Zis și făcut!

Familia a apelat la cunoştiinţe, s-a făcut rost de hârtii de la medic, şi, au înscris-o la școala din cartier, mai încolo, la câteva case de ei. Pe urmă, au început s-o lămurească pe Alex: Ce frumos o să fie! O să înveţe lucruri noi: să scrie, să citească, să picteze, să cânte. N-o să se plictisescă, va avea prieteni... Alex le-a spus sec:

- Merg! dar... vreau: fundiţe albe, guleraş cu dantelă şi toc cu peniţă pentru scris.

N-au mai încercat s-o convingă să scrie cu stiloul; bunicul a cedat din colecţia lui de ustensile de scris: un toc şi peniţe, bunica a împletit - la urgenţă - un coşuleţ din lână pentru călimara cu cerneală; să-l ducă Alex în mână, să nu se verse cerneala în ghiozdan sau Doamne ferește!, să nu se spargă călimara.

 

În prima zi de şcoală bunicul a lipsit, fiindcă... dimineaţa înainte de plecare, Alex a întrebat: - Da flori, nu am?!... și toți se întrebau între ei: - Unde sunt florile? N-ai luat tu? Dar tu?... atunci, bunicul s-a repezit să meargă la o vecină să cumpere flori şi-a alunecat; ghinion! a rămas acasă cu piciorul scrântit... a mers bunica după flori.

 

Toți erau mulțumiți, dar Alex era cea mai mulțumită. Țopăia într-un picior pe trotuar, de fericire.

Feţişoara ei? Numai zâmbet! de parcă ar fi spus:„Azi toată lumea este a mea!”

Din spate, privind-o pe Alex, se contura nostim un ghiozdan mare - gulerat cu dantelă; dedesuptul lui - două picioruşe mici, mici; în lateral - două mânuţe (într-o mână dansa, sus-jos, un buchet de flori); iar deasupra ghiozdanului - două fundiţe albe (ca doi fluturaşi care băteau din aripioare, în ritmul săltăreţ al fetiţei).

Mânca-o-ar mama de boboacă! gândeau cei trei membri ai familiei, privind-o.

 

La şcoală pe Alex a întâmpinat-o clasa cu bănci frumos aliniate, pereţii plini cu desene, litere şi cifre, ghivecele cu flori la ferestre, mirosul de var proaspăt şi perdelele albe ce se mişcau la adierea curentului atenţionând... Ssst! Aici se învaţă!

 

Învăţătoarea tânără i-a aranjat pe două rânduri, băieţi şi fete, după înălţime şi i-a repartizat în bănci, în pereche: băiat și fată.

Alex s-a grăbit să-şi ocupe locul; banca din faţă, pe mijlocul clasei, partea dreaptă, dar colegul a dat buzna, îmbrâncind-o. Ea i-a înfipt băieţelului, pe sub cot, doi pumni în coaste şi, stabilind astfel ierarhia s-a aşezat zâmbind victorioasă, pe locul dorit.

 

- Alexandra! strigă clar, răspicat, învăţatoarea, ajungând la numele ei în catalog.

- Prezent! a răspuns fetiţa... Oooau! Dacă o să mă strige mereu aşa, o să fiu ...cuminte, cuminţică! și-a propus Alex.

Când a vrut să se aşeze la loc, în bancă, tânăra doamnă a observat că mititica nu vede corect la tablă:

- Stai, nu te aşeza Alexandra!

A scos o pernă din dulap, a aşeazat-o pe scaunul băncii şi când s-o ridice: Hâc!, a scăpat învățătoarea un icnet, încercând s-o aşeze pe Alex... Mică, mică, dar voinică!

- Apleacă-te puţin spre pupitru, a îndemnt-o dânsa, să-ţi văd poziţia pentru scris.

 

Dezastru! Dezastru!... Alex arăta ca o cumpănă  în echilibru precar. Picioruşele îi atârnau neputiincioase să atingă un punct stabil, spatele luase o poziţie aproape orizontală... noroc de mânuţele în care se sprijinea!

- Merg la cancelarie! Să fiţi cuminţi copii! i-a atenţionat învăţătoarea, ieşind din clasă.

 

În urma ei, colegul de bancă al Alexandrei, cu un rânjet sfidător pe faţă, răzbunător, urmare a celor doi pumni primiţi, i-a spus răutăcios, silabisind:

- Pi-ti-ca-ni-e!

Alex și-a împietrit lacrimile sub pleoape, însă, de furie, două săgeţi au ţâşnit din ochi spre coleg şi rapid a pus mâna pe coşuleţul în care ţinea călimara. Călimara deveni ad-hoc armă...  Poc! a răsunat înfundat creştetul capului lovit... Cerneala s-a împrăştiat în mii de picături (artificii albastre, peste care se prelinse roşu, sângele picurând din rana proaspăt facută).

Copii au început să râdă, toţi repetând continuu: Pi-ti-ca-ni-e! Pi-ti-ca-ni-e!

Alex şi-a deschis ghiozdanul în care burduşise prune şi a început să-i mitralieze cu ele... rafale după rafale.

 

Aceasta era atmosfera, când a revenit în clasă învăţătoarea. Uimită, schimbată la faţă, ea a găsit tăria să-şi reţină enervarea şi calm a spus, dând verdictul:

- Alex, eşti prea mică! Am vorbit și cu doamna directoare. O să te primim la şcoală... anul viitor! Acum stai în clasă, până la sfârșitul orelor, când o să vină cineva din familie să te ia și o să discutăm. Copii! plec la cabinetul medical cu cel rănit, voi să stați cuminți! Alex să strângi toate prunele din clasă și să cureți cerneala de pe bancă. Ați înțeles?

Copiii au răspuns: - Da!

Alex n-a spus nimic.

După plecarea învățătoarei, fetiţa  a ieşit demn din clasă, călcând apăsat. În urma ei ușa s-a trântit (ca de obicei): Poc!, dar ea și-a văzut de drum, n-a întors nici măcar o privire înapoi.

La poarta şcolii n-o aştepta nimeni. S-a aşezat pe bordură în aşteptare, și-a scos fundiţele din păr, a căutat câteva pietricele, a început să arunce cu ele spre un copac -să vadă dacă îl nimerește - şi a început să fredoneze cântecul ei de jale:

“Trişti şi negrii rămân norii,

  Hai, Dunărea mea…
  Toamna când pleacă cocorii, 
  De cum se revarsă zorii,

 Hai, Dunărea mea…

  Cât eşti Dunăre de mare,

  Hai, Dunărea mea...
  Tu curgi liniştită-n vale,
  Şi n-ai nicio supărare ,
  Hai, Dunărea mea…”

 

Tocmai atunci, a trecut  pe acea stradă: ”Toamna”! (pesemne vroia să zărească bobocii din școală, să-i numere câți au început anul școlar). În joacă, Toamna a aplecat cu o pală de vânt crengile din dreptul porții și a zărit fetița pe care o cunoștea din anii anteriori. Cu vocea veselă, a întrebat-o:

- Alex! Ce face boboaca mea preferată?

- Mă gândesc!

- La ce pui?

- De unde să fac rost de slănină să ung școala... mânca-o-ar câinii, s-o mânce!

Mâine adun toți câinii din cartier și-i aduc aici în curte; să-i latre, să-i fugărească pe răutăcioșii din clasă ... să nu-mi mai spună în veci... piticanie.

Of, Toamnă! De ce nu ești tu Zâna cea bună?

- Mă rog, Alex, de unde știi că nu sunt?

- Fiindcă nu ai rochie albă, coroniță cu diademă pe cap și bagheta magică... Știu! și tu faci magie, dar... doar în natură. Tu colorezi tot! Ei, Toamnă... Ce să mai zic? Sunt supărată foc! Am rămas repetentă chiar din prima zi de şcoală! a răspuns fetița.

- Netoţii! Of! Of! puiul meu mic. N-am cum să te ajut și simt că iau foc... Îmi dau demisia! Așa nu se poate! Nu accept! a spus la furie ”Toamna” și...

S-a ținut de cuvânt! În anul acela, n-a mai fost anotimpul tomnatic. ”Doamna” a plecat spre alte meleaguri urmată de alaiul de ploi reci, vânt, nori negri, brumă. În locul rămas vacant, s-a întins în continuare, alene, cu mult soare „Vara” – sora sa mai mică... pomii au înflorit din nou... s-au întors chiar şi berzele, iar Alex a primit un frăţior! și...

Ce atâta vorbă... A fost un an de pomină!

Nu s-au mai numărat bobocii!!!

                     ***

- Cam așa a fost! spuse străbunicul și se uită spre Paula, dar cine să-l mai audă? Fetița adormise și surâdea minunatelor vise pe care doar copilăria ți le poate dărui cu atâta candoare. Bătrânul răsfoi cartea cu versurile dragi:

“Toamna frunzele colindă,

  Sunt un grier sub o grindă,

  Vântul jalnic bate-n geamuri

  Cu o mână tremurândă,

  Iară tu la gura sobei

  Stai ca somnul să te prindă…” și ațipi.

 

O mângâiere şi un pupic pe frunte, îl trezi din picoteală pe bătrân. Nu simțise când se apropiase cineva de el. Zâmbea spre femeia aplecată deasupra lui:

- Când ai apărut boboacă-Alex? Mereu vii târziu de la servicu. Doamne ce mare s-a făcut și ce frumoasă! își spuse el în gând.

- Ne adaptăm vremurilor, bunicule! zise tânăra  luând  cartea. O așeză cu grijă pe masă. Se aplecă cu dragoste spre Paula. Îndreptându-i un zuluf, încet să n-o trezească pe mititică, continuă: - După câte observ eu, aici a fost o poveste, nu?

- Da! O poveste lotundă! Mereu vlea și mă loagă să i-o spun, răspunse bătrânul. Doamne! Ce an de pomină am avut toți!

- Apropo Bubu, atunci - în acel an, bobocii nu s-au mai numărat! Dar boboacele?

- Mai ales boboacele! răspunse el chicotind... Ce să faci? Eu ți-am purtat ghinion, mi-am scrâtit piciorul.

- Bunicule, ghinionul tău – norocul ferestrelor! Mă gândesc că dacă n-o trimiteai pe bunica, cam după cinci minute spărgeam - de ciudă - câteva geamuri cu piatra și plecam în lumea largă...

- Paula începe să semene tot mai mult cu tine! Va deveni o năzdrăvană. Azi arunca cu pietre în pomi, iar când m-a văzut, spunea să-i fac o praștie. Ce zici Alex? n-o dăm la şcoală? întrebă bătrânul, făcând  hazliu cu ochiul înspre mogâldeaţa cuibărită lângă el şi dusă în lumea viselor.

- Hi! Hi! Hi! Pesemne bunicule, ţi-e dor... de un alt an de pomină!!!

- Cam aşa ceva! Mi-e!

Vizualizări: 172

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Se mai întâmplă!... Chiar atunci când citeam: „ Te looog Bubu, ssspune-mi o povessste, o povessste cu bobossi!”  un buburuz de fată, nepoțica noastră cu care stăm de câteva zile,  îmi zice:  Hai tătaiiie, jucăm...  hai!... tiii rog!...  Frumos! Mi-a plăcut!

Mulțumesc! Ce drăguț!  Îmi place de mor cum vorbește nepoțica.

La joacă ,,Tătaie”!

nicolae vaduva a spus :

Se mai întâmplă!... Chiar atunci când citeam: „ Te looog Bubu, ssspune-mi o povessste, o povessste cu bobossi!”  un buburuz de fată, nepoțica noastră cu care stăm de câteva zile,  îmi zice:  Hai tătaiiie, jucăm...  hai!... tiii rog!...  Frumos! Mi-a plăcut!

Sincera sa fiu, nu m-am gandit la dedicatia dv., dar ma bucura. Dunarenii va multumesc.

Amintind „ceva” din Teodoreanu, „ceva” din Delavrancea... nostalgii plăcute!

Mulțumesc! Da, sunt nostalgii!

Tudor Cicu a spus :

Amintind „ceva” din Teodoreanu, „ceva” din Delavrancea... nostalgii plăcute!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infinit în cheia sol a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și-i toamnă... a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Orar de fată mare a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Orar de fată mare a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doină neaoșă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din dală-n dală a utilizatorului Cristian Je
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Niște cizme a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Niște cizme a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă întreb... a utilizatorului Lidia Pervu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Mă întreb... a lui Lidia Pervu
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Am zburat a lui Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața ca un puf de păpădie a utilizatorului Lidia Pervu
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru Mihaela Suciu
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru Pop Dorina
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psychosis a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbor a utilizatorului Dan Mitrache
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Primitivul modern a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 4 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor