PLÂNGÂND ÎN PLOAIE

 

 

 

 

Plouă torențial sub un cer încărcat cu nori grei, cenușii care par că mă strivesc. Lacrimile mele se amestecă cu lacrimile ploii care vin în șuvoaie.

Plânge ploaia pentru neputința oamenilor de a deveni mai buni, mai conștienți de darul primit ,,VIAȚA”.

Eu, călător singuratic pe cărarea vieții, stau sub șuvoiul ploii care îmi lovește nemilos  fața, cu picăturile ei mari și reci. Lacrimile mă dor, îmi frâng inima. Vreau ca ploaia sa-mi curețe uitarea și lunga așteptare.

Tăcerile le arunc în calea furiei vântului  printre crengile rupte ale pomilor, care zboară bezmetice spre depărtările necuprinsului.

Deodată, izvoare de gânduri dau năvală peste mine. Le opresc cu un imens fulger care despică  cerul în două, ce luminează imensitatea spațiului.

Brusc, negurile mă înconjoară iar privirea mea se pierde ca o scânteie în intunericul nopții. Scânteie, ce o trimit să zboare pe aripa unui gând, la tine, să-ți lumineze visul de sub pleoapa ochiului ce tresare  în așteptare. Apoi s-o așezi în palma ta, transformând-o în rodul bucuriei împlinite.

 

Luminița speranței va lumina drumul iubirii spre eternitate.

 

 

                              

 

 

Vizualizări: 18

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Extras dintr-un memento, lirică în proză. Gânduri amestecate, dar și multe repetiții. Impresia este că s-a scris dintr-o bucată, fără a fi recitit, îmbunătățit.

Am citit cu plăcere,

Sofi

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 7 minute în urmă
Iancu Tudor a lăsat un comentariu pentru Mihaela Suciu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog cântec în culori a lui gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Eminescu a lui Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eminescu a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Iancu Tudor şi Mihaela Suciu sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urme a utilizatorului Lidia Pervu
cu 1 oră în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Om-lumânare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 1 oră în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Om-lumânare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog oameni-robot a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec în culori a utilizatorului gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cât să ne iubim isteric a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca i-a dăruit un cadou utilizatorului Elena Mirca
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec în culori a utilizatorului gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gestul a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sura1 a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pactul eului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Om-lumânare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam era roșu ca un măr a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog oameni-robot a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor