Portiera din dreapta se deschide și un pantof atinge ușor trotuarul obosit de ani. Îl urmează un buchet de flori și o cutie, apoi individul - un vizitator dichisit și stingher. Privește în stânga și-n dreapta, încercând să fure puțin din liniștea naturii. Își îndreaptă coloana vertebrală și se apropie de poarta azilului de bătrâni. Sună de trei ori. Nu-i place așteptarea.

Protocolul de la poartă se desfășoară rapid. Este condus în clădire. Solicitase să vorbească inițial cu doctorița Maia, singura persoană cu care ocazional comunică telefonic. Spre norocul lui, tânăra doctoriță este pe hol pregătită de plecare. Îi oferă buchetul de flori și schimbă câteva impresii. Printre „bezelele” din finalul scurtei convorbiri, doamna doctor îi sugerează s-o caute pe asistenta Amalia, pentru a-i comunica suma pe care trebuie s-o vireze în contul azilului.

– Tot doamna Amalia vă va conduce ulterior în camera tatălui dumneavoastră.

 

*

 

Amalia, o femeie care-și iubește atât meseria, cât și pacienții, încearcă să-i transmită elegantului domn frânturi din viața de zi cu zi petrecută alături de tatăl acestuia. Observând răceala de pe chipul fiului, se rezumă să-l conducă în curte, unde se află nea Costică.

Văzând-o pe asistentă din depărtare și simțind faptul că domnul de lângă ea este vizitatorul lui, bătrânul o roagă pe infirmieră să împingă căruciorul cu rotile înspre ei. Pe de o parte este nerăbdător să primească o vizită, iar în altă ordine de idei colegii lui joacă șah și n-ar vrea să-i incomodeze. Se intersectează lângă o bancă, la umbra unui tei.

– Bună, tată. Ce mai faci?

– Eu sunt bine, dar... dumneata cine ești?

– Nea Costică, dânsul e fiul matale. Ți-a adus un cadou. Azi împlinești 86 de ani. Vrei să deschid eu cutia, să vedem ce-i înăuntru?

Cuvintele bătrânului se încurcă în esofag. Reușește totuși să schițeze o mișcare afirmativă a capului, în timp ce o lacrimă se împotmolește pe o clipire furișă a ochilor. Infirmiera rupe ambalajul cutiei, înmânându-i bătrânului conținutul și păstrând ea hârtia.

– Ai primit o cămașă, nea Costică.

Privirea bătrânului îl stăpunge pe vizitator ca o sabie încintată. Ar vrea să-i spună ceva. Puțin agitat, renunță.

– Du-mă în cameră, Eli. Și... cămașa păstreaz-o tu, pentru soțul tău. Eu am prea multe și acuși mă duc.

Încurcat de mesajul tatălui și jenat de prezența celor două femei, musafirul simulează o grabă și se îndreaptă spre poarta instituției.

 

*

 

Amintirile propriei copilării rămân blocate în lacrima lui nea Costică. Tumultul vieții îl așteaptă. El, senatorul Grigore, nu are timp de dădăcit un bătrân. Treburile țării îl „cheamă”. Și mai este acea sete de... bani care-i seacă sentimentele.  Ce importanță mai poate avea un bătrân cu un picior în groapă?

 

Vizualizări: 147

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cadoul ar trebui să fie în interiorul nostru și la îndemână! ca să-l oferim oricând celor dragi. Depinde de modelarea primită de acasă și impactul societății. 

Poveste tristă, actuală...

Te citesc cu drag, Dorina!

Aproape că nu mai există nicio replică... sau poate exista o mie.

Foarte sensibilizator micul fragment!

Sofi

Felicitări! Ați creionat reuşit o frescă a zilelor noastre. Tulburătoare şi tragică poveste, dar atât de reală şi de frecventă! "Treburile țării îl cheamă." Dar cum va putea avea grijă de țară dacă nu poate avea grijă de propria familie?! Totuşi încă nu e totul pierdut. Se putea şi mai rău, să îşi trimită şoferul :) sau să uite cu totul. Mereu este un punct de sprijin din care, dacă vrei, poți să te reînalți :).

(Nu am înțeles exact ce ar trebui să fie în loc de "sabie încintată". Şi nu mi-e foarte clar dacă "amintirile propriei copilării" se referă la "domn" sau la nea Costică. Încercam să înțeleg personajul, aceasta frază cumva lasă cititorul din mine să caute motivul comportamentului într-o eventuală copilărie nefericită, nu ştiu dacă aşa s-a dorit. Pentru că tot restul poveştii arată clar un singur motiv: goana după bani şi carieră). 

Drag,

Nikol

Îți mulțumesc pentru frumoasele cuvinte, dragă Mihaela.

Uneori... „buturuga mică răstoarnă carul mare”. Mă bucură faptul că rezonați cu mesajul, doamnă Sofy.

Vă mulțumesc.

Nu este vorba de o copilărie nefericită, dragă Nikol. Doar goana după acumulare de capital și poziție socială primează. Totuși acea „sabie încintată” pe care-o simte pentru moment, prin intermediul privirii tatălui, ar fi putut declanșa în personaj sentimente, dacă vizitele la sanatoriu ar fi fost mai lungi și dese.

Din păcate însă... „treburile țării” îl ține departe de tatăl său care are nevoie de dragoste, prezență, protecție.

Îți mulțumesc pentru popas și apreciere.

Am citit cu plăcere! Textul e mișcător și frumos scris!Prețuire!

Un text cu un mesaj profund și trist, ca și realitatea zilelor noastre! Am citit cu emoție și admirație, Dorina! Te felicit!

Vă mulțumesc, doamnă Maria Giurgiu, pentru lectură și apreciere.

Îți mulțumesc pentru frumoasele cuvinte, dragă Silvia. Și eu admir scrierile tale.

of!

Îți mulțumesc pentru apreciere, dragă Gabriela.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Moşneanu îi place postarea pe blog Fără scrumieră a lui elena spiridon
cu 25 minute în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
elena spiridon a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Minus și minus a utilizatorului elena spiridon
cu 6 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omul cu mască a utilizatorului gina zaharia
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Omul cu mască a lui gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Magia eclipselor a utilizatorului giurgiu maria
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngeri pe pământ a utilizatorului Nelu Preda
cu 10 ore în urmă
Nelu Preda a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngeri pe pământ a utilizatorului Nelu Preda
cu 11 ore în urmă
Nelu Preda a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngeri pe pământ a utilizatorului Nelu Preda
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog odată am văzut a lui Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Gogyohka- CZ a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog fantomele din vis a lui Darie Giurgiu
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de elena spiridon
cu 14 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngeri pe pământ a utilizatorului Nelu Preda
cu 16 ore în urmă
J' Arrive! şi-a actualizat profilul
cu 18 ore în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia spălătorul de putini a lui nicolae vaduva
ieri
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Dihorul a lui Tudor Cicu
ieri
Postare de log efectuată de Nelu Preda
ieri
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Mehmet Deliù a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Poezia şi lucrurile a lui Costel Zăgan
ieri

frecvență trafic

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor