Petrecere nefastă (11)

[giurgiu maria]

Sora Bernardette și-a întâmpinat nepoata cu emoție și cuvinte de bun venit. Era convinsă  că fata avusese nevoie de mult curaj și voință pentru a face pasul, de a lăsa confortul casei părintești și a pleca departe să-și realizeze propriile țeluri. Sufletul îi șoptea că un motiv există și nu unul fără importanță, care o determinase pe fată să plece departe de confortul cu care era obișnuită. Nu era fireasc la Desire un astfel de comportament. Era o persoană sensibilă și foarte intuitivă, călugărița. Trecuse prin multe în viață și învățase să citească sufletele oamenilor.
După cină, mătușa care intuise că ceva ascuns cu grijă de fată, îi măcina sufletul și percepea teamă în spatele privirilor sale. S-a decis să spargă ea gheața și să afle de ce natură e acel vierme, ce o devorează pe dinlăuntru pe Desire. Ochilor aceia de gazelă li se stinseseră bucuria și strălucirea pe care ea o văzuse în ei, cu câteva săptămâni în urmă. Nu-și găsea liniștea dacă se prefăcea că nu a observat acest lucru, lăsând-o singură sub povara grea a suferinței pe care o simțea cu acuitate în spatele privirilor ei neliniștite. S-a apropiat de fată, care în timpul discuției lor, se lăsase pentru a nu știu câtea oadă furată de gânduri, nereușind să rămână concentrată la cele ce discutau. A cuprins-o după umeri, făcând-o să tresară puternic, surprinsă. Cu multă bunătate în glas i-a zis:
-Hai, Desire, draga mea descarcă-ți sacul! Spune mătușii tale ce suferință te apasă și nu mai căuta să-mi ascunzi ce ți se întâmplă. Orice-ar fi, nu-i bine să ții totul în tine. O povară când e împărțită cu cineva care te iubește așa cum te iubesc eu, devine mai ușor de purtat.
-Te asigur mătușă, că chiar nu știu despre ce vorbești! Zice ea alarmată de-a binelea, văzând cât de ușor se dădea de gol, oricât se străduia să-și țină stările de spirit sub control. O copleșea disperarea și se detesta pentru cât se simțea de nevolnică.
-Desire! Nu te forțez să-mi destăinui lucruri care nu dorești, însă nu spune că nu știi despre ce vorbesc... Tu ai o suferință care te macină mult și eu știu din experiență, că astfel de lucruri când încerci să le să le-ngropi în tine, sfârșesc prin a te devora din interior. Odată, mătușa ta îți va spune propria sa poveste, pe care tu nu ai de unde s-o cunoști. Acum însă, te implor copilă dragă eliberează-ți sufletul de povară și permite-mi să te ajut cumva. Promit că dacă asta vrei, va rămâne secretul nostru.
-Mătușă, un am secrete de destăinuit! La naiba! Sunt cam obosită căci a fost lungă călătoria până aici și poate e mai bine să ne odihnim și mai vorbim dimineață. Eu mă simt într-adevăr dărâmată și poate asta te face să crezi că mă apasă vreo suferință ascunsă. Te rog, fii liniștită, căci nu am nimic. Răspunde ea mascându-și cu mâna un căscat nestăpânit, semn al oboselii. Mătușa a priceput că nepoata sa nu-i va face confesiuni și insistențele ar fi fost inutile. Mimează și ea că a fost convinsă de argumentele fetei și îi replică:
- Bine Desire, cum spui tu dragă! Cu sigranță am luat drept suferință, oboseala ta îndreptățită. Mergi de te odihnește!
- Ție nu ți-e somn mătușă?
- Un pic! Mai privesc la televizor și pun ceva în ordine, apoi te urmez și eu la culcare. Noapte bună Desire!
- Noapte bună mătușă!
Desire se retrage degrabă în camera sa, unde o năpădesc lacrimile și ea le lasă să curgă în voie. Se roagă în sinea ei, copleșită de disperare și exasperată de secretul care-i sufoca sufletul și-o făcea să simtă că-i plesnește inima de suferința, pe care în zadar încerca să o ascundă. Se simțea precum o bombă gata șă explodeze dintr-un moment, în altul.
-Doamne! Cum să mai rezist? Ajută-mă tu!
Și plângea înăbușind suspinele în perna pe care o strângea în brațe cu disperare. În felul acela, scuturată de suspine dureroase a adormit. Într-un târziu o trezesc dintr-un coșmar teribil ce continua să se repete de câte ori închidea ochii, chemările cuiva ce-i striga numele și încerca să o salveze în vis, din mâinile bestiilor care-i smulseseră hainele și o încolțiseră terorizând-o cu râsetele lor hidoase zugrăvite pe fețele respingătoare de fiare fără nimic uman în priviri. Se trezește țipând înspăimântată și vede lângă ea fața mătușii Irene în brațele căreia s-a aruncat hohotind terorizată, crezând în primul moment că o salvase din ghiarele bestiilor din vis.
-Desire! Scumpa mea fetiță ai avut un coșmar! Maică preacurată și milostivă!Tremuri încă, liniștește-te! Sunt eu cu tine aici Desire.
-Ooh mătușă,mătușă era oribil! Ce fericită sunt că ești cu mine. Mai rămâi puțin te rog, nu mă lăsa singură!
-Nu te las singură. Fii cuminte și nu te teme! Orice ar fi, amândouă vom învinge orice grozăvie. Te asigur! Ai încredere în mătușa ta, Desire!
-Da mătușă! Mai stai puțin cu mine!
-Stau Fetițo,Încearcă să adormi și eu am să-ți cânt ceva frumos ca atunci demult, când erai copilă și veneai la mine în vacanțe. Îți mai amintești?
-Sigur că-mi amintesc! Și atunci, tu mă alintai și-mi susurai un cântec de leagăn, când eu nu mai conteneam să-ți cer să-mi citești povești. Cântecul tău reușea mereu ca prin miracol să mă adoarmă și nu reușeam deloc să-mi amintesc finalul.
Zice ea surâzând înseninată. Între timp se liniștise și își recăpătase autocontrolul. Un pic rușinată îi dădu un sărut mătușii sale ți-i zice pe un ton glumeț:
-E tare plăcut să am o mătușă care să mă alinte, în ciuda faptului că am crescut.
-Nu fi ingrată! M-ai speriat Desire!Ce ți se întâmplă? Te văd foarte neliniștită și destul de schimbată în acest răstimp de trei săptămâni, de când am stat de vorbă. Dacă ai nevoie de cineva cu care să vorbești, amintește-ți că în afară de mătușa ta, eu sunt și călugăriță și știu să păstrez un secret. Dacă e necesar, poți conta pe amândouă; pe mătușă și pe suora Bernardette...
-Nu mătușă, nu voi uita acest lucru, însă acum nu-s pregătită pentru destăinuiri. Te iubesc și apreciez foarte mult sprijinul tău și afecțiunea ce mi-o dăruiești necondiționat. Hai să ne culcăm și mâine vom sta de vorbă pe îndelete.
-Crezi că te pot lăsa singură Desire?
Da! Sunt bine acum! Te asigur!
-Noapte bună, atunci! Mi s-a făcut și mie somn.
-Noapte bună mătușă!

Va urma.

[Corina Militaru]

Urmăresc cu interes destinul personajului tău. Scăpări există în continuare. Dacă le-ai corecta textul ar câștiga în valoare. :)

Am citit cu plăcere și aștept următorul fragment! :)

[Sofia Sincă]

Petrecerea nefastă continuă în același stil, deși tehnic e puțin îmbunătățit, având în vedere primele scrieri ale tale pe care le-ai afișat aici. Însă mai există mult, mult loc de perfectare. În primul rând, din cauza amănuntelor de prisos, zic eu, textul devine stufos. Folosești prea des pronumele personal și de altă natură, fenomen ce lasă uneori impresie pleonastică, alteori de narare puerilă.

Exemplu: Mimează și ea că a fost convinsă de argumentele fetei și îi replică: era mai simplu, Mimează convingerea că...

Desire se retrage degrabă în camera sa, unde o năpădesc lacrimile și ea le lasă să curgă în voie. Se roagă în sinea ei,

Altfel de erori: Mătușă, un am secrete de destăinuit! - nu am...

Apoi, ai foarte multe cuvinte repetate fără a fi considerate figuri de stil, fapt ce denotă vocabular sărăcuț. Ex: Și plângea înăbușind suspinele în perna pe care o strângea în brațe cu disperare. În felul acela, scuturată de suspine dureroase a adormit.

-Stau Fetițo, - fetițo cu literă mică. Nu o chema Fetițo.

Încearcă, mătușii sale ți-i zice pe - de corectat pe tot textul astfel de erori.

Am citit cu interes,

Sofy