Trenul în care mă aflu ca vechi navetist, ticsit de lume, oprește, cu scrâșnet de frâne în mica gară a urbei. Abia respirând în atmosfera încărcată de tot soiul de mirosuri amestecate, cobor, strecurându-mă cu greutate prin viermuiala de țărani și muncitori, elevi și negustori care-și aduc papornițele cu marfă la târgul săptămânal din micul oraș de provincie. Sar încă de pe prima treaptă, bucuros că scap din strânsoare și mă îndepărtez grăbit de-a lungul peronului spațios, respirând cu nesaț aerul primăvăratic, înmiresmat de florile lui april și încălzit de soarele dimineții.

         E doar prima etapă a drumului meu zilnic spre școala în care-mi desfășor de ani buni activitatea. După o pauză de vreo douăzeci de minute un alt tren mă va prelua și mă va duce spre valea pitorească în care mă afund în fiecare zi pentru a-mi face datoria față de societate. Cei mai mulți navetiști petrec minutele de întrerupere dintre cele două trenuri stând pe băncile înșirate de-a lungul pereților ori stând în picioare și sporovăind, în grupuri, de-a lungul peronului, la o țigară. Eu, însă, fiind un meditativ căruia nu-i prea plac sporovăielile, am obiceiul de a trece dincolo de linii și de a-mi fuma țigara obișnuită, plimbând-mă de-a lungul râului, pe drumeagul străjuit de o parte și de alta de plopi seculari și de sălcii plângătoare, însoțit doar de ciripitul păsărelelor și de clipocitul valurilor.

         De mai multe zile însă zăvoiul mirific și liniștit a fost invadat de o mică armată de muncitori, dotați cu buldozere și excavatoare, care au spart deja o bună parte din locul acesta paradisiac, au excavat gropi adânci și negre, acum pe jumătate pline de apă mâloasă, au scos din rădăcini plopi și sălcii deja înfrunzite, acum vestejite sub soarele necruțător. Rădăcinile hidoase întoarse spre cer și coroanele verzi acum înnămolite îmi dau un sentiment de tristețe și nostalgie după natura verde și veselă de altădată. Dar îmi zic că asta-i viața, lumea se schimbă, natura e modificată de om după interesele lui și n-are rost să plângem după un petic de iarbă verde ori după niște pâlcuri de copaci, fie ei seculari ori mai tineri. Deși acest loc a fost cândva emblematic pentru oraș, un fel de refugiu al oamenilor din zgomotul și agitația urbei, loc pentru serbări câmpenești ocazionate de sărbători ori pentru întâlniri de dragoste...

         Cum sunt curios de felul meu, mă uit la ceas și mă gândesc că aș avea ceva timp să mă apropii de locul cu pricina și să văd mai bine ce se întâmplă acolo. Împăcat de-acum cu gândul că viața e un perpetuu șantier, e bine că oamenii construiesc, fac lucruri noi, moderne, acolo unde înainte era doar natură sălbatică. Ba mai mult, întotdeauna am iubit oamenii care muncesc din greu, se iau de piept cu pământul, apele, stâncile și greutățile, care nasc miracole făcând să răsară ”ca din pământ” lucruri admirabile. Rezemat de un trunchi scorburos urmăresc cu drag munca oamenilor, agitația muncitorilor înarmați cu drujbe, securi și lopeți, mișunând în jurul utilajelor puternice care se joacă parcă, smulgând din rădăcini copaci uriași cum ai smulge cu o mână niște buruieni. Observ că și oamenii se uită mereu spre mine, le fac semne prietenești cu mâna, deși ei nu par prea veseli și privirile lor nu par a fi prea binevoitoare. Îi văd agitându-se și gesticulând unii spre alții, arătând din când în când spre mine, apoi se adună toți în jurul unuia care pare a fi șeful, moșmondesc ceva o vreme, după care cel ce pare șef pornește voinicește spre mine. Ajuns la doi pași îmi întinde o mână, înnegrită de smoală și pământ, nu înainte de a-și șterge mâna de turul pantalonilor de salopetă. Eu arunc țigara care era oricum pe terminate și dau bucuros mâna cu șeful de echipă.

         - Pe cine căutați, domnu’, pe-aici? mă ia în primire șeful de echipă cu un glas gutural și o privire întunecată și neprimitoare.

         - Nu caut pe nimeni! răspund eu, zâmbind în continuare în speranța de a-l îmbuna pe șef. Am trecut doar pe-aici să văd ce faceți.

         - Dar ce te interesează pe dumneata ce facem noi aici? Cam mulți curioși care nu lasă lumea să muncească în pace.

         Rămân descumpănit și dezamăgit de atitudinea ostilă a șefului. Venisem cu gânduri prietenești.

         - Dar eu nu vă încurc cu nimic, îmi place doar să mă uit...

         Simt că ceva e în neregulă acolo cu oameni aceia și că am picat ca musca-n lapte.

         - Da? Lasă că știm noi! Te uiți... și apoi scrii! Scrii la gazete despre ce facem noi aici și ne pui toate organele de control în cap! Iar patronii, luați la întrebări, or să oprească din nou lucrările ca și luna trecută, iar noi ăștia, pălmașii, rămânem fără pâine la copii!

         - Care gazete? Care organe? Despre ce-mi vorbești dumneata aici, că eu habar n-am?!

         Sunt pur și simplu consternat de întorsătura lucrurilor și de vorbele omului, ce-mi par fără nici o noimă.

         - Mai faci și pe niznaiul! Scrii la ziar, așa cum a scris și un alt coleg de-al dumitale despre ce nereguli ar fi, cică, pe-aici, cu terenurile astea și cu firma patronului, cum că ar fi în cârdășie cu primaru’ și cu alții de pe la județ! Mai bine vezi-ți dumneata de drum, ia teancu’ ăsta dacă șefii nu te-or mai plăti că n-ai scris și te du în treaba dumitale, cât vezi cu ochii!

         Și-mi întinde un șomoiog gros de bani înveliți la repezeală într-o foaie de revistă murdară de grăsime. Eu fac un pas în spate îngrozit de întorsătura neașteptată, omul vine spre mine, îmi apucă un colț al hainei și-mi îndeasă purcoiul de bani în buzunar. Eu scot cu greu ghemotocul din buzunar, banii nu erau deloc puțini, poate vreo trei salarii de-ale mele de dascăl și cuprins de silă și panică îi arunc pe jos.

         -Aha, nu vrei să-i iei! Atunci îi clar! Înseamnă că asta vrei, să scrii la gazetă!

Și-mi urlă în față o înjurătură muncitorească din toți bojocii. Ba mai ridică spre mine și palma lui uriașă, tăbăcită de muncă. Eu mă feresc într-o parte, fac stânga-mprejur și o tai spre gară, fără a mai ocoli bălțile de pe drumeagul noroios, pantalonii mei negri se stropesc de noroi dar asta nu mai contează, grăbesc pasul, urmărit de vocea guturală și înjurăturile omului furios la culme. De la o vreme nu-l mai aud în spatele meu, aud doar scrâșnetul de frâne al trenului care oprește în gară. Mă agăț de scara primului vagon din fața mea, caut un loc mai izolat și mă arunc, răsuflând din greu, pe banchetă. Încă nu pot să mă dezmeticesc și să înțeleg ce s-a întâmplat de fapt, parcă trăiesc un vis urât, treptat însă parcă mi se luminează mintea și-mi amintesc totuși că am citit în treacăt în presa locală o poveste încurcată legată de locul cu pricina, o dezvăluire cu cântec despre afaceri mai mult sau mai puțin dubioase, cu aprobări ilegale și documente măsluite, dare și luare de mită, implicați fiind niște patroni locali, primarul, funcționari de la primărie și de pe la județ, poveste atât de obișnuită în zilele noastre încât nu i-am dat vreo importanță deosebită.

         Un fluierat prelung și trenul se pune în mișcare. Încerc să uit episodul de coșmar abia trăit și să mă gândesc la orarul zilei de azi, la lecții și alte îndatoriri de serviciu. Și la salariul pe care-l voi lua mâine și care e deja mai mult de jumătate al altora, după ce-mi voi plăti toate facturile, ratele și datoriile, poate mă va mai ține vreo două-trei săptămâni, după care alte datorii, în contul următorului salariu și tot așa... Și îmi răsună ca un leitmotiv în minte vorba unui coleg de serviciu: ”Viața noastră e doar o așteptare între două salarii”.

Vizualizări: 26

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O plăcere deosebită să-ți citesc proza!

Întotdeauna conține nota de umor... negru, de cele mai multe ori. Are esență, subiectivitate și picătura de filosofie. Mai ales finalul ce încearcă să explice cadrul inițial.
Aici, nimic neobișnuit pe la noi. Întâmplări inedite, oameni muncind aiurea, înțelegând la fel, fiecare preocupat de viața sa simplă și plină de griji. Vinovații sunt undeva pe sus, puși bine la adăpost cu banii culeși de pe garduri...
Deliciul îl face modul de narare.
Sofi

Sofia, mulțumesc pentru comentariu și apreciere! Mă bucur mult că scrisul meu e o lectură plăcută pentru tine! Simt mereu un impuls interior, atunci când povestesc, de a aduce o notă de umor, fie el și mai ”negru”, în cele mai felurite situații de viață, chiar și în cele mai dramatice. Un fel de ”haz de necaz”, cum e viața însăși. Sau cum o percep eu.

Proza dumneavoastră este un deliciu cultural care n-ar trebui trecut cu vederea de cititorii acestui site. Departe de mine gândul să vă ofer „șpagă”, bezele sau aplauze gratuite, însă narațiunea pigmentată cu umor m-a captivat. Felicitări!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Leatul meu a utilizatorului Corneliu Ion
cu 22 minute în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Leatul meu a lui Corneliu Ion
cu 23 minute în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Darie Giurgiu
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Taci(tu)! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi ninge sub zăpadă a utilizatorului Taci(tu)!
cu 9 ore în urmă
Maria-Ileana Tănase a postat o discuţie
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Priveşte clipa şi taci ! a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Maria-Ileana Tănase îi place postarea pe blog La echinocţiu a lui Dan Mitrache
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Maria-Ileana Tănase îi place postarea pe blog Cu zvonuri vestind primăvara a lui gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Ion îi place postarea pe blog Voi ninge sub zăpadă a lui Taci(tu)!
cu 13 ore în urmă
Corneliu Ion a contribuit cu răspunsuri la discuţia Leatul meu a utilizatorului Corneliu Ion
cu 13 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Suntem din altă lume? a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Surâsul maturității a lui Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Surâsul maturității a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Taci(tu)! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi ninge sub zăpadă a utilizatorului Taci(tu)!
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Voi ninge sub zăpadă a lui Taci(tu)!
cu 14 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi ninge sub zăpadă a utilizatorului Taci(tu)!
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Voi ninge sub zăpadă a lui Taci(tu)!
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi ninge sub zăpadă a utilizatorului Taci(tu)!
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor