M-am întors la casa părintească pustie, și am 

mâncat din dudul aflat în mijlocul grădinii. 

Acest pom l-am sădit eu însumi înainte 

să plec în lume, iar acum este mare 

și gros, încât cu mare greu mă 

pot urca în el. Dudele lui dulci 

îmi aminesc de sfaturile 

părinților mei și de grija 

lor față de mine. Și iată 

că în jurul pomului au 

mai răsărit câțiva puieți. 

Viața merge înainte 

în casa părintească, 

părăsită de aproape 

douăzeci de ani. 

Dudele sunt grase, 

zemoase și dulci. 

Vorbele părinților 

mei îmi răsună în 

urechi. Mănânc și 

plâng până mă satur. 

Să-mi fie de bine!

Vizualizări: 31

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Asta ce mai e? Mai ales, mă refer la grafică.

Sofi

Întreb și eu: de ce ați aranjat-o așa? Poezie nu este, să zicem că ar fi un poem în proză, dar și acolo trebuie metaforă. Iar pentru o proză nu corespunde aranjamentul.

Aparte tehnica literară, mie mi s-a făcut o poftă de dude!...  Aveam și noi un dud uriaș în curtea părintească din care mă înfruptam cu plăcere, dar un trăsnet l-a despicat în două! Cu stimă!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (16) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 16 minute în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (15) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 40 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (49 - 51) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku (48) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (49 - 51) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mișcări greșite a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Lui nicolae vaduva i-a plăcut discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (10) a lui Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog De un albastru nesfârșit... (pantum) a lui Valeria Merca
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tracică a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Homo deus (v)est a utilizatorului Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Homo deus (v)est a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când nu vom mai şti a utilizatorului Mihai Katin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog mișcări greșite a lui Dinca Valerian
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mișcări greșite a utilizatorului Dinca Valerian
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cerneala de astăzi a utilizatorului gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Et in Arcadia ego a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Et in Arcadia ego a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Căpitanul orb a lui Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căpitanul orb a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (49 - 51) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 10 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor