Oare a ajuns site-ul, Birou de „obiecte” pierdute?

Am citit prezentarea noului membru (şi încă pusă de trei ori, chiar şi la activităţi şi la autori, ca s-o înţelegem bine):

„Buna ziua

Il caut pe dl Gheorghe Ionescu. Am avut datele dumnealui de contact si le-am pierdut.

Am cercetat mult pe google pana am ajuns la dvs. Va rog sa ii aratati numele meu si data nasterii domnului Ionescu. Cu siguranta va sti cine sunt. Numarul meu de telefon este 0724386602. Astept un semn de la dumnealui. Este foarte important sa iau legatura cu dumnealui si este singura pista care o am.”

 

În schimb nu apare data de naştere despre care se face vorbire.

 

În altă ordine de idei, apar la sărbătoriţi, membrii care nu au mai activat de 3-4 ani.

Chiar azi apare Mihaela Aioanei care nu a mai activat din mai 2014. Mai mulţi o felicită în fiecare an, şi ea, bineînţeles că nu răspunde. Şi ca ea sunt mulţi.

Partea mai rea este că poate unii nu mai sunt în viaţă şi noi le urăm La mulţi ani!

Sau vreunul este condamnat şi noi le urăm ani mulţi!

 

 

Vizualizări: 76

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Adevărat ce spuneți, domnule Bidulescu Constantin. Și pe noi ne-a frapat această căutare disperată. Eu i-am scris la mesaje private contul sub care s-a înregistrat la noi, în 2015 și i-am recomandat să-l caute după mail. Nu știu dacă l-a găsit. Între timp Vasilisia Lazăr l-a căutat și l-a găsit și pe face-book. Deci nu era atât de greu de găsit. I-am spus că la noi este site cultural, nu de socializare.

Se poate ca unii membrii să nu mai existe... Dar noi, de obicei aflăm și-i scoatem din site.

Sunt la fel de uimit ca și domnul Bidulescu! Despre „idila” pierdută cu dl. Ionescu și sperată a fi continuată aici, nu știam, dar despre Mihaela Aionesei (cu care m-am întâlnit la Bookfest, în ziua când eram acolo pentru a primi mențiunea de la concursul „N. Velea” ) și pe care am urmărit-o pe facebook (ea fiind în convoiul plecat pe jos la Alba Iulia pentru CENTENAR), știu că scrie, și încă bine. Am felicitat-o și eu pe facebook (aș fi făcut un prozopoem de ziua ei, dar cred că n-ar fi observat, ea nemailuând legătura cu ÎNSEMNELE. Dacă, totuși, urmărește ÎNSEMNELE, sper că va citi ce i-am urat de ziua ei: 

Îți spun „La mulți ani!” și azi, de ziua ta

Copil desculț în lumea de cuvinte...

Se descalță și timpul acum, la ușa ta

Tu care scoți lumina din fântâni, cuminte

Îți bat minunile în geam. Hai, ieși de le deschide!

Luna răstignită între doi copaci se scurge-n clepsidre

Și copilăria îți face cuib într-o stea.

  (colaj cu versurile Mihaelei, din „Cerșetori de stele”)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Hoţul de lumină a lui Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondelul poeziei a lui Valeria Merca
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog invidie a lui Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut profilul lui Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor