În sfârşit, primăvara  a sosit cu alaiul ei de flori, lumină şi culoare. Totul e învăluit în mantia de lumină a soarelui, care mângâie blând pământul. La întreprinderea “Maşini uşoare”, fostă “Maşini grele” din Bucureşti, portarul, Ilie Stan, se bucura cel mai tare de venirea primăverii, el fiind mereu pe afară… ridică bariera, lasă bariera, legitimează oamenii care intră, fugi în gheretă şi răspunde la telefon, dar cu un ochi la poartă, ce mai, treburi serioase şi solicitante.

 Bănuind că o dată cu venirea primăverii toată lumea era mai bucuroasă şi mai înţelegătoare, rugă un prieten să-i ţină locul şi merse în audienţă la director.

– Ce este măi, nea Ilie? îl întrebă directorul.

– Dom’ director, am acasă şapte copii, vremuri grele, toate scumpe, nu puteţi  să-mi măriţi şi mie salariul?

– Păi bre, nea Ilie, noi aicea plătim pentru ce faci la serviciu, nu pentru ce faci acasă. Dar o să dau dispoziţie să-l mai mărească.

 După vreo lună şi ceva, în biroul directorului intră un ziarist.

– Bună ziua! Sunt de la ziarul “Răgnetul opoziţiei” şi am venit să scriu despre uzina dumneavoastră.

– Dar cum ai intrat aici, nu ai fost legitimat la poartă? Pe mine nu m-a anunţat nimeni!

– Nu, am trecut pe lângă portar care vorbea cu cineva, iar secretara vorbea cu un bodyguard.

 Directorul nervos, chemă imediat portarul şi îl ameninţă că dacă nu sunt legitimaţi absolut toţi care intră pe poartă, va fi dat afară.

 A doua zi directorul aştepta cu maşina să intre în întreprindere.

– Să trăiţi dom’ director, zise Ilie Stan şi ridică bariera.

 După ce parcă maşina, directorul se întoarse la poartă.

– Nu am dat dispoziţie să nu intre nimeni neligitimat? Mie de ce nu mi-ai cerut legitimaţia?

– Păi dom’ director… pe dumneavoastră vă cunosc.

– Da, mă, dar putea să fie fratele meu geamăn, sau mai ştiu eu ce terorist care seamănă cu mine. Eşti concediat că n-ai respectat ordinul!

 Peste câteva zile s-a organizat un nou concurs pentru postul de portar şi culmea, a reuşit Marin Stan, fratele celui pus pe liber.

 Nici nu a trecut o săptămână şi se anunţă vizita ministrului Industriei.

 Directorul îi dă dispoziţie portarului Marin, să-l anunţe la telefon când soseşte ministrul la poartă, să iasă să-l întâmpine.

 După o jumătate de oră, sună directorul la poartă:

– Marine, nu a apărut domnul ministru?

– Nu, dom’ director.

 Peste o oră aceeaşi întrebare.

– Nu se vede, dom’ director.

 După încă două apelări, apare în sfârşit şi ministrul. În timp ce-i ridica bariera, Marin îi spune:

– Aoleu, dom’ ministru, aţi încurcat-o. De când vă aşteaptă dom’ director…

 Bineînţeles că s-a făcut din nou concurs pentru portari.

 Şi iarăşi, culmea, a fost angajat Vasile Stan, văr cu primii doi, dar ca portar de noapte. Portar de zi a fost angajat cineva care a mai fost în acest post.

 Cam peste o lună de când a început Vasile serviciul de paznic de noapte, aude el că directorul o să plece în delegaţie la Vaslui. Dimineaţa, când apare directorul la întreprindere, merge la el şi îi spune:

– Dom’ director, am avut un vis groaznic azi noapte. Eraţi cu mai multe persoane în microbuzul cu care călătoreaţi spre Vaslui, şi microbuzul s-a lovit de un parapet şi a căzut într-o râpă. Vă rog nu plecaţi, mie mereu mi s-au adeverit visele.

 Directorul nu era un om superstiţios, dar de data asta, cum mai avea şi puţină treabă, s-a gândit să-l trimită pe adjunct în locul lui.

 A doua zi a apărut în ziar ştirea că un microbuz ce mergea spre Vaslui cu directori aflaţi în delegaţie, a avut un accident.

 Directorul îl cheamă pe Vasile, îi mulţumeşte că a avut aşa premoniţie, îi spune să meargă la casierie că i-a acordat o primă, dar şi la cadre să facă lichidarea, pentru că fiind paznic de noapte a dormit în timpul serviciului.

 Iar concurs şi datorită faptului că paznicul de zi a plecat de bunăvoie pentru a doua oară, în locul lui a ajuns… Iliuţă Stan, fiul primului angajat ca portar.

 Acesta a stat şi mai puţin, de, familie ghinionistă. Băiat fin, proaspăt absolvent de bacalaureat, pe care l-a dat de vreo patru ori, dar negăsind nicăieri de lucru, a încercat în locul părăsit de tată cu ceva timp în urmă.

 Spuneam că-i băiat fin, politicos, dimineaţa când ridica bariera să treacă directorul, îl întâmpina cu: Bună dimineaţa, domnule director! Să trăiţi domnule director!…

 Până într-o zi, când fiind frumos afară şi dorind să facă şi mişcare, directorul a venit pe jos la întreprindere.

 Când l-a văzut Iliuţă, a început să râdă şi i-a zis:

– Ce, bă burtosule, nu mai eşti director?

 Şi aşa a terminat familia Stan cu meseria de portar. Mare ghinion pe ei.

Dar, vorba aceea, ghinionul şi-l mai face şi omul.

Vizualizări: 124

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Întotdeauna „vorba dulce mult aduce”! În ceea ce primește perindarea în funcția de paznic se poate face o paralelă, umoristică, cu melodia „Un elefant se legăna... ”.

Am recitit cu drag.

Mulţumesc, doamna Dorina.

:)) M-am amuzat copios!... Da, merită să scrii despre portari, azi fiind o tagmă/breaslă a societății. De la tineri la mai puțin tineri dacă-i întrebi, ce lucrezi: sunt portar, paznic, bodyguard.

Un text sarcastico-umoristc bine alcătuit care și-a atins scopul, mesajul.

Mi se pare că l-am mai citit, dar am recitit cu plăcere,

Sofi

Mulţumesc, doamna Sofia. Mă bucur că v-a plăcut.

Sofia Sincă a spus :

:)) M-am amuzat copios!... Da, merită să scrii despre portari, azi fiind o tagmă/breaslă a societății. De la tineri la mai puțin tineri dacă-i întrebi, ce lucrezi: sunt portar, paznic, bodyguard.

Un text sarcastico-umoristc bine alcătuit care și-a atins scopul, mesajul.

Mi se pare că l-am mai citit, dar am recitit cu plăcere,

Sofi

Recitit cu plăcere!

da Coza

:)) M-am amuzat.

Ca să nu îmbătrânim,

E bine să mai glumim.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Ion Ion a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vitralii a utilizatorului Ion Ion
cu 28 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eudaimos a utilizatorului Reus
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Replay a lui Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înaintea izvorului a utilizatorului cojoaca luminita elena
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vitralii a utilizatorului Ion Ion
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căutare a utilizatorului Natalia Micalona
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sufletul meu capătă forma stării în care mă aflu a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 1 oră în urmă
Angi Melania CRISTEA şi Valentin Tufan sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ion Ion îi place postarea pe blog Replay a lui Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ion Ion îi place postarea pe blog Eudaimos a lui Reus
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Romanță dureroasă a utilizatorului DAROCZI ANDREI CLAUDIU
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog vitralii a lui Ion Ion
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Eudaimos a lui Reus
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mick Lorem îi place postarea pe blog Eudaimos a lui Reus
cu 2 ore în urmă
Reus şi-a actualizat profilul
cu 2 ore în urmă
DAROCZI ANDREI CLAUDIU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbeam dintr-o ulcea atemporală... a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Lui Ion Ion i-a plăcut profilul lui Sofia Sincă
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de cojoaca luminita elena
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Cristofir Ana-Maria îi place postarea pe blog Neîmplinita nuntă a lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Cristofir Ana-Maria îi place postarea pe blog Căutare a lui Natalia Micalona
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor