NUNTA

 

1.

    În apropierea sfântului Dimitrie cel Nou la români se hotărâse și ziua nunții Seniei cu Șenol. La Miriștea, fostul hoge Raym și doamna acestuia, Ghiulnear, pregătiseră trăsura să-i aducă pe lăutarii tocmiți din Azaplar, când aceștia tocmai le ieșiseră în întâmpinare.

– Au sosit! Uite-i!...

Toată lumea adunată la casa lui Raym nu-și lua ochii de la muzicanții care tocmai cărau în curtea hagiului clarinetele, flautul, ghitara, toba (daula), oboiul și daireaua.

– Să te ții acum bayram ce nu s-a văzut, cu muzicanți ca ăștia! a strigat cineva din mulțime. Șapte zile și șapte nopți o să țină nunta lui Șenol. Ca în povești va fi, măi, azap! Muzica lor se va auzi până-n mahalaua de Nord de la Azaplar.

  De acolo era familia hagiului Munegìp și se dorea prin asta să se știe ce lăutari vestiți a tocmit hogea lor la nunta unicului său fiu.

– Se va auzi și-n mahalaua Bolaților, măi, azap! a mai zis cineva. Peste tot se va auzi!

– Așa-i... așa-i! bătură turbanele de pământ bătrânii de pe margine. O asemenea nuntă oare când o să mai vedem?

Atunci a ieșit în calea muzicanților mătușa Seugul:

– Poftiți! Poftiți... îi invită ea pe lăutari. Lăsați lumea! Strașnic se mai prostesc oamenii în situația asta, nu-i luați în seamă! Apoi, către bătrânii care o salutau respectuos: Allah!... Allah! Binecuvântat fie împărăția lui, că este cu putere peste toate. Allah este Atotștiutor și Înțelept. Allah vede bine ceea ce faceți voi. Doamne!? Zilnic să fie un așa bayram!

            Când muzicanții începură să cânte, mirele ieși din casă. Toți îi admirară veșmintele aduse de la Istanbul. Cei din curte l-au înconjurat cu cântece și veselie. Admirau statura lui înaltă, poziția lui, mișcările sale pline de grație și frumusețe, fața lui de un brunet-alb, ochii ce-i străluceau ca bobul de strugure negru. Cânta clarinetul de se auzea până-n capătul satului, cânta daula și suna daireaua ca niciodată. Se întreceau, fiecare cu meșteșugul lui. Mirele, însoțit de câțiva vornicei, invită lumea la masă. Găseai pe acele mese o grămadă de dulciuri-foietaj, gogoși, baclavale, fructe și vestitul șuberek, iar pe deasupra tuturora era așezat un cocoș împodobit cu fel și fel de funde colorate și panglici răsucite.

– Hei, flăcăi! rosti un vornicel mai acătării, cu mustața zburlită. Trebuie să hotărâm acum o chestiune importantă. Trăim doar ultimele ore din viața de celibatar a mirelui nostru.

– Să se numească odată căpeteniile din comunitatea beilor! strigă cineva.

– Așa-i! întări vornicul șef. Când begher-beii se vor ridica în picioare, va trebui să le aducem cu plecăciune la pământ, dinaintea lui Allah, respectul nostru. De acum sunteți cu toții boieri, nu mai există aici țigan sau sărman. Rog pe boierii paharnici să umple paharele și să le ofere musafirilor.

Se produse agitație mare. Mulțimea mai ceru câte un rând. Apoi li s-au servit gustările. Se apropia minutul când mireasa trebuia adusă cu mare alai, din casa ei de la Azaplar, în casa mirelui. Vorniceii începură să se agite pe lângă porți. Soseau tinerii pe cai cât mai arătoși. Aceștia trebuiau să pornească spre casa miresei, aflată la 6-7 km de Miriștea, în vestitul Azaplar, ca să ducă dorința mirelui: cum că mireasa era așteptată la nunta mirelui. De la mireasă, toți trebuiau să pornească în galop, înapoi, iar cel desemnat de mire, avea să primească din partea miresei acel nelipsit dokuz aplicat pe spatele călărețului (steagul miresei). Toți caii vestitorilor aveau legate de frâie, năframe și ștergare ori erau împodobiți cu fel și fel de lucruri: de la cămăși aduse din vestitul bazar de la Istanbul, până la cele mai frumoase și arătoase prosoape și batiste. Mireasa avea să numească și din partea ei un tânăr înveșmântat cu același dokuz, care să grăbească alături de cel desemnat de mire, și să aducă vestea plecării alaiului. Iar celui care va sosi primul la jumătatea drumului, unde o aștepta mirele, cu alți câțiva nuntași pe mireasă, avea să i se atribuie bayrakul. Însă cel mai de preț dar al mirelui era berbecul cel mare pe care avea să-l primească cel care ieșea kaieri după kureșul organizat de mire ce avea loc după vestita konușma (petrecerea tinerilor necăsătoriți).

 

 

2.

     Când au intrat oaspeții din partea băiatului s-o ia pe mireasă şi s-o așeze în „moghedec-ul” împodobit cu perne alese (căruciorul miresei), trăsura la care era înhămat un cal rasa iute era deja trasă înaintea treptelor de la conacul hagiului Munegìp. Hogea venise la casa miresei să îndeplinească ceremonia nunții.  Mireasa Senià, aflată după o perdea, ascunsă vederii celor prezenți la ceremonie, fusese, conform tradiției, întrebată de trei ori dacă îl ia pe Șenol de soț. Aceasta nu răspunsese nimic la primele două întrebări puse de hogea, iar când fusese întrebată pentru a treia oară, celor de față li se păru că Senià ezitase mai întâi, apoi scosese un murmur nedeslușit, ca în cele din urmă toți să audă acel „Da” mult așteptat. Așadar, Senià dăduse semnalul că alaiul cu nunta miresei putea porni către ginere. Apoi, de față cu toți, hogea scoase Coranul și citi câteva versete din sfânta carte. După asta, toți se puseră în genunchi și rostiră odată cu hogea, rugăciunea. Astfel, alaiul miresei era pregătit a se porni către întâlnirea cu mirele. Cei doi purtători ai dokuzului, înmânat de mireasă, au și dat startul cetei de flăcăi pornind în goana mare spre locul de întâlnire desemnat de mire, să ducă vestea. Odată ajuns la Miriștea, alaiul miresei urmat de alaiul mirelui, prima care a coborât din trăsură a fost Belkìs; și apoi mireasa Senià. Toată lumea spunea că mireasa nu prea era în apele ei, că era îngândurată, alții că ar fi fost mult mai frumoasă înaintea cununiei. Șenol, care le ieși în întâmpinare, era însă de altă părere. O privea pe Senià cum cobora treptele trăsurii și îi admira coafura deosebită, voalul lung alb, gulerul rochiei de mireasă, înalt și plisat pe de lături acoperindu-i gâtul feciorelnic, apoi privirile lui se opriră asupra rochiei prelinse pe trupul ei uimitor de subțire.

– Nu ți-e frig? Hai, Senià, dă drumul surâsului! Uite, lumea te admiră din toate părțile. Belkìs îi așeză cutele rochiei și mai spuse: Apleacă-te un pic și arată-le respect! Apoi se înălță pe vârfurile picioarelor și-i potrivi Seniei, surâzând spre cei de față, florile de pe cap.

– Hai, tinere Șenol! Ia mireasa de braț, ia-o și condu-o în casa ta, se auzi vocea lui ababai Korkut, venit în întâmpinarea miresei. Toți strigau câte ceva, toți voiau să se petreacă ceva. Șenol nu înțelese pe moment ce i se cerea și nici nu putea să priceapă ce-i cerea ababai Korkut, al cărui glas era acoperit de toți ceilalți. Vorniceii din jur începuseră să se agite și să-l urnească din loc, tot explicându-i ce trebuia să facă. Când, în sfârșit, pricepu, luă mireasa de braț și porni spre cercul muzicanților care și începuseră să cânte marșul miresei. Belkìs făcu semn cu brațele celor doi tineri de lângă ea, care ridicară îndată trena miresei.

La poartă se produsese între timp agitație mare. Patru călăreți, cu cai numai spume, săriseră din șei și, după ce unul dintre ei, cel mai voinic și arătos, fercheș îmbrăcat cu un ilic lucrat cu fir de mătase și catifea, încins cu un brâu verde-roșcat peste mijloc, încredință caii unui slujbaș care le ieși înainte, îngenunche și îi sărută mâinile voinicului, și ceilalți descălecară şi porniră, în admirația tuturor, spre mirele și mireasa care tocmai se tocmeau cu lăutarii pentru a începe dansul mirilor.

            Voinicul căpitan era Șabi, iar cei trei însoțitori erau verii săi: Reis, Vani și Bolat, adică nimeni alții decât vestiții frați Kurtuap. Ajuns în fața mirilor, Șabi se înclină dinaintea miresei și aruncă două monede de aur spre lăutari, cerându-le să-i cânte dansul mirelui, iar el îngenunche la picioarele miresei și-i întinse un pachet ce conținea, pesemne, darul lui de preț, cadoul făcut miresei. Senià scoase un țipăt de uimire, urmat de un suspin, înăbușit cu palma dusă la gură. Ochii ei se înviorară subit. Se aplecă iute și luă cadoul din mâna lui Șabi, punându-i mâna pe umăr, invitându-l astfel să se ridice de jos.

 „Să fie adevărat?” – se gândi Șenol. Întoarse capul spre mireasă și-i văzu luminița aprinsă din ochi, chipul ei destins și zâmbitor. Înțelese, după o mișcare abia schițată a buzelor și a sprâncenelor ei, că Senià parcă asta ar fi așteptat de o viață. Adică apariția lui Șabi la nunta lor. Nu-și întoarse capul spre Senià, dar îi simți trupul subțire înălțându-se pe vârful picioarelor și gâtul încordându-se sub gulerul plisat al rochiei. Observă cum mâna ei micuță, pusă pe umărul lui Șabi, îi tremura ușor. Dar nu înțelegea, nici nu putea bănui cam ce furtună îi umplea sufletul Seniei în acele clipe, cum toată ființa ei, toate dorințele iubitei lui erau concentrate acum asupra celui care îngenunchease la picioarele ei. Dar și mai de neînțeles era apariția surprinzătoare a lui Șabi prin acele locuri și tocmai în acel moment, acolo, la Miriștea. Această apariție nu avea cum să nu-l sperie prin necunoscutul ei.

– Senià! Te rog! Nu e momentul să arăți celor de față astfel de sentimente. Luă mâna iubitei sale și i-o sărută afectuos. O privi direct în față și ochii lui parcă-i spuneau: „Oare îi cunosc eu sentimentele și gândurile toate?” Senià își smuci brațul din mâna lui Șenol, căruia zâmbetul de dinainte i se șterse de pe față. Îl copleșiră teama și îndoiala. „Doamne, dar dacă îl iubește? Dacă se mărită cu mine împotriva voinței ei? Dacă într-adevăr ea-l iubește cu adevărat? Doamne, ce mă fac?” Deznădăjduit, era cât pe-aci să îi arunce în față o nenorocire de vorbe, când îi sări în ajutor Belkìs:

– Ah! Dumneata? împunse ea cu degetul în pieptul voinicului îngenuncheat la picioarele mirilor. Dumneata, aici? Nu te așteptam tocmai acum. Apoi către cei de față: Iată un individ pierdut! Luă pachetul din mâna Seniei și îl întinse vorniceilor. Vă rog să înapoiați acest cadou celor care-l însoțesc pe acest hoț de cai.

Se produse rumoare și agitație. Curajul și vorbele frumoasei Belkìs căzură ca un trăsnet.

– Dar ce e cu tine, Senià? Nu pricep nimic! Ce e cu tine? Cum de-i permiți unui hoț de cai să cadă în genunchi dinaintea ta? Și tocmai la nunta ta. Mai gândește-te! Chibzuiește bine și te rog să-i ceri, imediat, să părăsească această nuntă.

– Dar ce va spune lumea, Belkìs? se rugă Senià.

– Lasă lumea să spună ce-o vrea. Crede-mă că e mult mai bine așa. Mai bine acum, pe loc, cât nu se va întâmpla o nenorocire, Senià! Orice e mai ușor de suportat decât nenorocirea asta...

Între timp, Șabi se ridicase în picioare și se îndreptă spre Belkìs vrând să-i sărute mâinile.

– Cum poți, domnișoară?! Dar îți jur că sentimentele mele nu sunt cele aruncate de dumneata. Nu încerca să provoci o neînțelegere...

– Nu înțeleg ce vrei să spui! i se adresă Belkìs privindu-l provocator. Doar știi și pricepi bine ce vreau să zic. Și te rog să nu îmi explici mie care sunt sentimentele dumitale. Păstrează sentimentele lângă ortacii dumitale, nu aici.

Șenol vedea că se petrece cu Belkìs ceva deosebit. Șabi îi reținu doar ochii ei strălucitori, cum se opreau din fugă asupra lui, și șovăi un timp, fiindcă vorbele și mișcările fetei aveau o vioiciune și o grație în agitația toată, care nu avea cum să nu-l încarce cu îngrijorarea și spaima ce o citea în ochii celor de față.

–  Crede-mă! Nu-i niciun motiv să mi te adresezi astfel... îngăimă Șabi. Belkìs îi răspunse doar printr-o căutătură provocatoare, ca și cea de mai înainte, a cărei semnificație Șabi o înțelese. N-avea cum să se prefacă în continuare, dinaintea acestei amazoane a locului. În clipa aceea simți mai mult ca oricând că erau mai multe părți tulburi și întunecate în sufletul lui, că în orice moment putea provoca o nenorocire dacă nu se stăpânea. Își înălță fruntea și rotindu-și de jur împrejur privirile îi țintui pe toți, în ochi:

–  Nu sunt vrăjmaș al acestei căsătorii. Dimpotrivă, am venit cât se poate de pașnic. Iată, am adus și daruri... De ce nu cântă lăutarii? Să cânte lăutarii. Uite!... Șabi vă plătește în aur ca să cântați la frumoasa nuntă. Aruncă alte două monede de aur la picioarele lăutarilor. Apoi, fiindcă aceștia nu se mișcară, se repezi la șeful cârjelarilor și îl ridică în sus, luându-l de gulerul caftanului. Acesta, sufocat, făcu semne disperate că se conformează. Nenorocirea urma să se dezlănțuie. Șenol sări să-l îndepărteze pe Șabi. Fără a-l slăbi pe șeful cârjelarilor, Șabi ridică brațul stâng și-l împinse cu atâta putere pe mire, că acesta veni de-a dura la pământ, spre amuzamentul unora. Vorniceii, cât și cei din partea miresei ai mirelui, schițară un gest de a sări asupra lui Șabi, hoțul de cai, cum îi aruncase în față Belkìs. Senià, care până atunci privise ca hipnotizată, sări în fața tuturor, strigând:

– Ce, ați înnebunit? Doar nu vreți să-mi stricați nunta? Dacă nu-l lăsați în pace, am să plec de-aici cu el. Strigătul ei de leoaică rănită îi țintui pe toți locului. Își dădeau seama că sentimentele de pe chipul Seniei nu mai prezentau nimic tainic. Senià își adunase ultimele puteri să-l apere pe Șabi. Slăbind strânsoarea cu care aproape că-l sufocase pe șeful cârjelarilor, Șabi se întoarse spre nuntași și pe fața lui se citea un rânjet provocator. Scoase de la brâu un cuțit și cu o repeziciune de felină sălbatică îl aruncă, înfigându-l în pământul din fața mirelui, care tocmai își ștergea cu o batistă întinsă de cineva sângele ce i se prelingea din nas.

– Ia-l și lovește cu ăsta, dacă altfel nu ești în stare, spuse Șabi.

Șenol se ridică, apucă de mâner cuțitul, îl privi ca un năuc; pesemne resimțise din plin lovitura primită în piept ceva mai înainte, dar nu realiză deocamdată unde se află și ce trebuie să facă. Își reveni doar când Belkìs se repezi spre el. Șenol mai privi încă o dată cuțitul, apoi îl aruncă la pământ. Se sprijini cu fruntea de umărul fetei și icni în plâns.

–   Ce stați? strigă Senià la cârjelari. De ce nu cântați ce vi s-a comandat? Vreau să dansez în clipa asta.

Cârjelarii începură să cânte. Daula și daireaua se făcură din nou auzite. Clarinetul și oboiul își dădură drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Senià se înclină spre Șabi și îl invită, fluturând năframa și pocnind din degete, la dans. Șabi, prinzând din mâinile lui Vani șalul de mohair, îl puse Seniei pe umeri și, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, înconjură mireasa cu mișcări provocatoare, săltând pe vârfuri, în bătăile tot mai ritmice ale daulei.

Toți priveau încremeniți mișcările provocatoare a celor doi. Doar Senià era plină de admirație pentru dansatorul din preajma ei. Belkìs, pe margine, avea în ochi sclipirea unei săbii de oţel. Privirile fetei nu-i scăpară lui Șabi. „Închină-te și roagă-te la Dumnezeu, Belkìs! Diavolul are mai multă putere decât credința ta” – îi arunca el fetei niște priviri de foc. Apoi, dintr-odată, Șabi se opri în loc și făcu un gest poruncitor către lăutari să înceteze muzica. Dintre toți, doar Senià continua să-l privească cu admirație pe Șabi. În mintea ei, Senià credea că a sosit timpul când Șabi va porunci să-i fie adus calul și să o salte în șa, ducând-o cu el cât mai departe de aceste locuri.

–  Când mă gândesc, i se adresă Senià lungind cuvintele, nu mai există pe aici unul ca dumneata. Ce fericită am să fiu când am să aflu că te-ai îndrăgostit cu adevărat de mine. Îți iubesc curajul și voința dumitale! Uite, eu nu fac parte din adunătura lor. Nu-i așa? Acum înțeleg... Înțeleg totul!

            Șabi nu-i răspunse. Simțea însă nevoia a se răfui cu cea care-l terfelise crunt mai devreme. Inima lui cerea răzbunare. Se îndreptă spre Belkìs și, cu un chip nu atât jalnic, cum li s-ar fi părut unora, cât disprețuitor ziceau alții, îi aruncă:

–  Cine te crezi? Am să te îngrop cu un pumn de bani și tot o să te răpesc odată. Nu mă poți iubi, înțeleg, dar nici măcar înghiți așa cum sunt? Voi fi nenorocit? O, da! N-are a face! Dar ai să vii cândva după mine să mă implori. Să știi asta!

Belkìs își arătă sidefiul dinților. Râse. Râsul ei molipsitor îl năuci și zăpăci pe Șabi.

–  Pe mine numai într-o sanie trasă de șase cai mă poate răpi cineva. Cei din jur chicotiră la auzul provocării fetei. Iarnă nu prea se nimerise de câțiva ani, iar sănii nu prea se găseau prin părțile astea ale Dobrogei. Și, mai ales, trase de șase cai!

– ...Drept cine te crezi? continuă tătărușca. Ia-ți gândul de la așa ceva. Pocni din degete, spre râsetul tuturor, semn că dorea să cânte muzica și să-i astupe vorbele voinicului.

– Daaa?!... Dacă nu mă iubești... Vru să mai zică ceva, dar ortacii îi făceau semne disperate – lucrurile puteau lua o întorsătură neașteptată dacă mai întârziau mult, căci, prin agitația care se iscase, cineva confirmase că stăpânul casei trimisese după jandarmii din Azaplar și că el însuși se apropia cu o armă încărcată în mâini. Unul dintre ortaci îi și adusese calul, fiindcă și Șabi simțise pericolul. Dintr-o mişcare se aruncă în șa și, înainte de a face un salt pe picioarele dinainte ale armăsarului, îi strigă lui Belkìs:

– Ozan Aytar, Belkìs!... (Ia aminte, Belkìs). Am să fac și cum poruncește domnia ta, frumoasă domniță! Atunci ce-ai să mai zici? N-o să mai ai încotro și va trebui să-ți respecți cuvântul. Din partea mea, eu am promis că mă voi ține de cuvânt. Dar tu ai să plătești, căci va veni și vremea aceea și într-o zi te voi răpi. Și până să se dumirească nuntașii, cei patru călăreți se făcură nevăzuți.

 

3.

    Mult timp după aceea, hogea Raym, tatăl lui Șenol, nu înțelese zăpăceala și frământarea celor din jur. Mai bine zis tot ce vedea înțelegea, dar stătea retras şi, ca unul care nu vrea să înțeleagă și nici să participe la nebunia celor din jur, privea cum zburau ciorile pe deasupra salcâmilor, auzea frânturi de fraze grăbite și încerca să priceapă căderea fiului său, care, iată, nu se mai dezlipea din umbrarul de la colțul grădinii. Cât ținuse ceremonia de după sosirea alaiului miresei, hogea Raym se retrăsese în camera destinată special bărbaților și împreună cu hagiul Munegìp și alți săteni de vază ai satului discutau de-ale lor, cu ochii umpluți de lacrimile bucuriei și recunoștinței aduse lui Allah, cel care a făcut posibilă o astfel de zi. Se simțea în al nouălea cer, când un vornicel și-a cerut iertare de la fețele boierești și a adus știrea despre tot ce se întâmplase în curtea lor. La aflarea veștilor de afară, hogea Raym se răsuci neliniștit în scaunul lui. Privea nedumerit când la săteni, când la fața hagiului Munegìp, care până mai acum câteva clipe dovedea mare încredere în ziua împlinirii de către înțeleptul Allah a destinului celor doi copii. Până și hagiul Munegìp încremenise pe scaunul lui din lemn învelit cu catifea verde și husă de mătase. Nimeni nu se așteptase la una ca asta. Un sfert de oră mai târziu, cei doi boieri au ieșit în curte; daula cânta de zor, clarinetul țipa strident, numai că nimeni nu se afla în mijlocul curții pentru a-și exprima bucuria petrecerii. Șenol era stăpânit de o tulburare ciudată. Se freca la gură cu o batistă impregnată de sânge proaspăt. Pe treptele casei, Senià, ca lovită de trăsnet, se blestema pentru slăbiciunea ei de-a fi rămas aici și de-a nu fi fost în stare să se agaţe de frâul calului lui Șabi implorând s-o ia cu el.

Ghiulnear, Seugul și Șerife se dădeau de ceasul morții. Mai că nu-și smulgeau părul din cap. Singura care nu căzuse pradă unei neliniști disperate și nici nu părea profund zguduită de toate cele văzute era Belkìs. Nu știa cum să îi dea încredere Seniei, să o roage să se oprească din acel plâns amarnic.

– Dracu’ să mă ia! izbucni hogea Raym învârtind pușca deasupra capului. Nu-i chip să aflăm și noi ce se întâmplă aici? Cine poate să ne dea niște explicații?

Nunta fu salvată de babay Hasan, tatăl lui Munegìp, care venise pe urmele celor doi hagii și, tot ducând la gură nedezlipita sticlă din mână, se oprise în mijlocul curții spunând:

– Ce-i bâlciul ăsta? Ați uitat cum era pe vremea lui Rustem și a lui tata Murat? Una-două zicea tata Murat: „La dreapta, vă aliniați, vitejii mei! înainte, marș!”... Apoi tot el: „Pluton, stai! hei, tu, ăla, mustăciosul din fund. Saltă piciorul mai sus. Așa... așa!...”

 Începu să facă mișcări ciudate – ceva din dansul tătarilor din îndepărtata Crimee, pe ritmul muzicii stridente a cârjelarilor care porniră să cânte la îndemnul lui agitat:

– Așa… așa! Unde te uiți, pui de lele? Treci încoace, bre! Unul e Rustem și unul tata Murat... nu te înfige bre, cazacule! Acum te fac pilaf!

Cei din jur se înveseliră la ivirea moșului Hasan. Unii dintre ei chiar uitară de cele întâmplate și i se alăturară, strâmbându-se la dans alături de moșneag.

– Raymii sunt oameni pe cinste! strigă bey Hasan. Și Munegìpii și mai abitir ca toți la un loc.  Așa... așa! măi azap. În coloane de plutoane, acum la galop, marș!... unde găsești tu călărime să țină piept tătarului...

            Apoi, unul câte unul, toți de pe margine i se alăturară lui bey Hasan și-l imitau schimonosindu-se în fel şi chip.

– Aia-i, omule!... Rustem? Hei, ce brav tătar! Sărea din șa în zborul calului. De! Om era și el...

Nunta ținu până către zori. Dar a doua zi, Senià aruncă marama și vălul de mireasă la picioarele lui Șenol, părăsind nunta în trăsura cu care venise. Belkìs o însoți către Azaplar.

 

                                                 Sfârșit

                               (fragment de roman: trimis spre publicare la PRO SAECULUM, cei de acolo l-au retrimis la EX PONTO – fiind specific Dobrogei – unde s-a pierdut. Poate unii cititori vor să știe câte ceva din obiceiurile tătarilor)

 

Vizualizări: 84

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da, exotică atmosfera, măiestrit redată...

Încântat!

da Coza 

Foooarte interesant, impresionant și fermecător! Desprins parcă, din, O mie și una de nopți. O proză cu mult șarm, descriere de obiceiuri pe care e bine să le citim din când în când, deoarece este vorba de locuitorii mai puțin cunoscuți ai țării noastre. Și care le-au păstrat. Sper că se mai păstrează dacă mai are Dobrogea astfel de locuitori.

O mică nuvelă ce cuprinde în cadrul acțiunii, intrigă, punct culminant și finalul, deznodământul. Atractiv narat, așa cum ne-a obișnuit scriitorul, cu lux de amănunte riguros construite.

Despre personaje? Tătarii, pe care noi îi știm mai mult ca popor migrator, ne demonstrează că știu să anihileze în conflict, că știu să fie uniți, când e nuntă - nuntă să fie, apoi vor mai vedea. Care-și respectă obiceiurile și credința, și, mai ales pe bătrâni, împreună cu sfaturile și deciziile lor. Se simte că autorul îi cunoaște din interior, că le știe obiceiurile, frumusețea și bogăția lor culturală. Doar a trăit printre ei... după cum știm.

la șeful cârjelarilor și îl ridică în sus, - s-a strecurat un pleonasm

Am citit și am admirat,

Sofi

Ion Lazăr da Coza: lumea satului natal pare exotică, dar depinde și de pana celui care scrie, cum bine spuneți. Și totuși, e o lume aparte.

Doamna Sofia: tot respectul. Dar să știți că nu numai că am trăit printre ei și le-am cunoscut viața, ci am mai avut o discuție înainte de tipărirea romanului (Tătărușca e romanul scris deja, având coautoare pe Mihaela Roxana Boboc. Cartea se găsește doar la librăria Eminescu de lângă Universitatea București), o discuție pe textele scrise cu Hogea Sami din satul natal. Discuția a avut loc la consulatul turcesc din București unde activează în prezent Hogea Sami. Cu mici obiecțiuni, nea Sami mi-a spus că texxtul respectă toate regulile și obiceiurile tătărești ale satului AZAPLAR. Vreau să vă spun că tătarii sunt foarte orgolioși de sar „cu țâfna în sus” când e vorba de a-i descrie cineva neavizat. Unul dintre ei, auzind că scriu un roman despre etnia lor, era cât pe aci să-mi sară în cap dacă nu-i spuneam răspicat că scriu despre cei în mijlocul cărora am trăit peste 25 de ani... cu mici întreruperi (liceu, facultate), etc...  Am ținut să postez un capitol pentru cei care nu cunosc mai nimic din viața acestei etnii. Cred că mulți vor citi, măcar din curiozitate, NUNTA. Mulțumesc pentru comentariu și popas.

Cât de bine introduceți cititorul în atmosferă! Câte amănunte cunoașteți despre această etnie! Să fiu în locul lor, aș fi mândru că un român scrie atât de bine despre ei!

Felicitări, domnule Cicu! Minunat!

Aţi zugrăvit o lume interesantă!

Drag,

Nikol

Doamna Vasilisia: Cum ați citit în (După 30 de ani...), acea lungă pledoarie a întoarcerii mele în satul natal, nu s-ar spune că tătarii din sat nu sunt mândri de fiul satului lor. dar dacă de atunci n-am mai fost pe acolo nu am de unde să cunosc și alte detalii.. Ici-colo câteva semnale că își doresc cărțile: AZAPLAR și Tătărușca. Din păcate doar AZAPLAR le-a fost pusă dinainte, la lansarea din sat și la bibliotecă. Tătărușca (din care face parte fragmentul) s-a „născut” pentru anonimat.  

Nikol: Adevărat! e o atmosferă aparte. ca trăitor și participant la nunțile lor, mie mi se pare o atmosferă firească. Mă bucur că ți-a plăcut.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șah opac a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 24 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Durerea dorului a utilizatorului Mihaela Moşneanu
cu 26 minute în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog copile a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Cercelușii bucălați a lui Pop Dorina
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Durerea dorului a lui Mihaela Moşneanu
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șah opac a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog șah opac a lui Ana C. Ronescu
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gogyohka- CZ a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Gogyohka- CZ a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia S-a scumpit oţetul! a utilizatorului Ioniţă Gabriela
cu 4 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia S-a scumpit oţetul! a lui Ioniţă Gabriela
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog copile a lui Darie Giurgiu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog De ce mă tem?... a lui Nelu Preda
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihaela Moşneanu
cu 11 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără scrumieră a utilizatorului elena spiridon
cu 11 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dragoste cu cântec! a utilizatorului Nelu Preda
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Moşneanu îi place postarea pe blog mama a lui Dan Mitrache
cu 11 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coboară-amurgul... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 11 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ce mă tem?... a utilizatorului Nelu Preda
cu 11 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îți văd chipul a utilizatorului Elena Mititelu
cu 12 ore în urmă

frecvență trafic

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor