-         Mariana, mă abordează mama într-o seară, după ce servisem cina, duminică să nu-ţi faci nici un program, ne vin musafiri.

-         Dar duminică seara? Voiam să merg la film!

-         Vom vedea, până atunci avem alte probleme!

Tonul mamei mi se pare cam ciudat, iar tata stă gânditor, nu scoate o vorbă.

-         Păreţi cam misterioşi! Cine vine în vizită? Pare ceva mai deosebit!

-         Da, este o problemă şi mă gândesc cum să te pun în temă.

Prin minte îmi trec rapid tot felul de idei. Nu este vorba despre şcoală, cu siguranţă. Am note bune, nu am absenţe... Poate despre anturajul meu? Despre relaţia mea cu Virgil? Ştiu despre ea, nu le-am ascuns acest lucru! Este elev bun, familiile se cunosc, locuiesc tot în cartier, doar că el învaţă la alt liceu. Or fi auzit ei ceva ce eu nu ştiu? De ce este tata prezent la discuţie? De obicei, aceste probleme le lasă în seama mamei! Doar nu or vrea să mă mărit? Aşa, tam-nesam? Nici nu am terminat liceul, apoi vreau să merg la facultate!

-         Spuneţi direct, sunt destul de mare la şaptesprezece ani!

-         Bine, voi fi directă! Vine în vizită sora ta mai mare!

-         Poftim? Soră? Care soră? De unde a răsărit? Am doar un frate, Gigi şi Lena, soţia lui! îmi arăt eu nedumerirea.

-         Înainte de a mă căsători cu mama voastră, am mai fost căsătorit o dată, începe tata să povestească...

 A avut cu Maria, prima soţie, o fetiţă, Lenuţa. Căsnicia nu a mers, aşa că s-au despărţit. După divorţ, Maria s-a mutat la Bucureşti, împreună cu copilul, la un unchi de-al ei. Acolo a cunoscut un iugoslav, Svoboda, pe care l-a urmat în ţara lui. Ulterior, tata s-a căsătorit cu mama şi am apărut  noi pe lume.

Apoi a izbucnit războiul la ei în ţară, care i-a răpit Mariei soţul. Cum unchiul deja murise, tata nu a mai avut posibilitatea de a afla veşti despre ea şi fetiţă. Rudele ei din sat spuneau că nu ştiu nimic...

Cu jumătate de an în urmă, Maria a murit. Un frate al ei, Sică, venit la înmormântare, i-a spus Lenuţei adevărul. Aşa a aflat că Svoboda nu era tatăl ei biologic şi că cel adevărat trăieşte în România.

Pierderea mamei, la care s-a adăugat cumplita veste despre tatăl său, au fost lovituri prea puternice pentru ea. A făcut un sindrom nevrotic depresiv, din care şi-a revenit cu sprijinul soţului şi al fiului său Arun.

Împreună au hotărât să facă tot ce se va putea pentru a-şi cunoaşte tatăl. A venit în ţară, la unchiul său, acesta i-a făcut rost de adresa noastră, dar nu a avut curajul să vină atunci să ne cunoască. Nu ştia cum va fi primită de tata, de mama, de noi...

Întoarsă acasă, s-a hotărât să ne scrie. Prima scrisoare a sosit cu trei luni în urmă, iar de atunci corespondenţa continuă. În ultima scrisoare ne-a anunţat că vine împreună cu fiul ei, Arun şi poate sta două săptămâni.

  -       Acum ai aflat toată povestea, completează mama.

-         Dumneata ştiai? o întreb.

-         Sigur, doar eram prietenă cu surorile tatălui tău.

-         Gigi şi Lena ştiu? De ce nu aţi spus nimic până acum?

-         Ştiu, am discutat cu ei. De ce nu am spus? continuă tata. Nu mai ştiam nimic despre ele de când a izbucnit războiul, ce rost avea? Ne-am văzut de viaţa noastră, de familia noastră...

-         Şi ea face parte din familie!

-         Aşa este, dar nici nu ştiam dacă mai trăieşte sau nu!

-         Dar rudele ei din sat?

-         Maria le-a rugat să ţină secretul! Iar timpul a trecut... noi ne-am mutat din sat... Aşa a vrut viaţa!

 Este un sentiment ciudat, să afli deodată că ai o soră despre existenţa căreia habar nu aveai. Nici nu-mi vine să cred! Până acum eram convinsă că astfel de situaţii se întâmplă doar în romane sau în filme! Parcă visez, ştiu că este vis, mă voi trezi şi totul va reveni la normal!

Am cerut scrisorile. Sunt scrise într-o română foarte  corectă. Asta mă bucură, fiindcă nu vom avea probleme în a ne înţelege.

Am citit pe nerăsuflate cuprinsul acestora. Prima scrisoare este scurtă.

„Această misivă nu are mod de adresare, pentru că nu ştiu cum să fac acest lucru. Aşa că intru direct în subiect.

Mă numesc Lenuţa Arghir şi vă scriu din Tetovo, Macedonia. Sunt fiica Mariei Marcovici, Istudor pe numele de fată, născută în comuna Valurile, judeţul Constanţa. Acum câteva luni, mama a decedat. Cu această ocazie, unchiul Sică, fratele mamei,  mi-a spus o poveste.  Precum că nu Svoboda este tatăl meu biologic, ci Ion Vasilescu, primul soţ al mamei şi că acesta trăieşte în Constanţa şi are familie.

Eu nu am ştiut aceste lucruri până acum. Pe Svoboda l-am considerat tatăl meu, l-am iubit şi i-am plâns moartea. Dar Dumnezeu, cum spune soţul meu Dragomir, a vrut să fie bun cu mine şi mi-a dezvăluit adevărul.

Nu vreau nimic material de la voi. Mă bucur însă să ştiu că nu sunt singură pe lume şi că undeva, chiar dacă departe, există oameni care au în vene acelaşi sânge cu al meu.

Nu am alţi fraţi sau surori, iar mama a murit. Ştiu deja că acolo, în Constanţa, am un tată, o soră, un frate şi o cumnată. Mai ştiu că şi vouă vă va fi greu când veţi afla această veste, dar vă rog să vă gândiţi că voi vă aveţi unul pe celălalt, iar eu nu vă am, în afară de soţ şi copil, decât pe voi. Sunt şi celelalte rude de sânge din Valurile, este adevărat, dar un tată, fraţi şi surori, reprezintă cu totul altceva. Dacă doamna Tanţi m-ar accepta, aş considera că Dumnezeu mi-a luat o mamă, dar mi-a dat alta în schimb.”

Reiese clar din scrisori drama prin care a trecut. „ Când am aflat adevărul, m-a cuprins furia. Am condamnat-o pe mama că mi-a ascuns acest lucru. Am trăit în minciună. Aveam dreptul să ştiu. Părintele Vasile m-a ajutat să înţeleg că a făcut-o pentru a mă proteja şi să o iert.”

Sau, în altă scrisoare:  „Toată viaţa am avut sentimentul ciudat că rădăcinile mele sunt altundeva. Am pus acest lucru pe seama faptului că sunt născută în altă ţară. La moartea mamei, am simţit că sunt pierdută undeva în neant. Poate, dacă aş fi ştiut că am fraţi, acest simţământ nu ar fi existat. ”

 ...Zilele trec tare greu! În mintea mea se zbat tot felul de gânduri. Am mai auzit de astfel de cazuri, cunosc chiar unul concret, în care o prietenă a înfiat un băieţel. Avea treisprezece ani când acesta a aflat adevărul. A avut aceeaşi reacţie de furie. Apoi a înţeles că este iubit şi asta contează.

L-am întrebat pe Gigi ce ştie. Nici el nu-şi aminteşte nimic. După socoteala noastră trecuseră cam cinci ani între plecarea celor două din Valurile şi naşterea lui, iar între timp familia noastră se mutase în Constanţa şi nu se discuta asupra subiectului în prezenţa noastră, a copiilor.

Am discutat şi cu mama.  Este o femeie cu suflet bun. Ştia de Lenuţa, dacă alta ar fi fost situaţia, ar fi crescut-o şi ar fi iubit-o ca şi pe noi, copiii născuţi din carnea şi sângele dânşii.

Dar tata? Ce o fi fost în sufletul lui? Cred că o iubea ca pe o persoană moartă, dispărută pentru totdeauna.  Nu vrea să pară prea sentimental, însă i-am observat lacrimile din ochi şi tremurul mâinilor atunci când vorbim despre ea.

  ...Este duminică dimineaţa. M-am trezit la ora şapte. Mama şi tata se sculaseră deja. Nu avem timp pentru emoţii. Sarmalele sunt gata, iar friptura este la cuptor. Pe aragaz fierbe borşul de perişoare, iar aperitivele sunt pregătite de ieri.

...Au sosit şi Gigi cu Lena. Facem o ultimă inspecţie prin casă pentru a ne asigura că totul este în ordine, apoi plecăm la gară. Suntem destul de mulţi, căci toţi am vrut să fim de faţă la momentul întâlnirii, aşa că mergem cu amândouă maşinile. Gigi o va conduce pe a noastră, iar Lena pe a lor. Nu l-au lăsat pe tata la volan de teama tulburării de care este cuprins.

...Se aud două şuierături, apoi din curba pe care o fac liniile, apare un şarpe lung, lung... sunt cinsprezece vagoane, iar ei sunt la vagonul doi.

Ne îndreptăm în direcţia locomotivei. Pe uşile deschise se revarsă puhoi de oameni, cu valize mai mari sau mai mici, genţi de voiaj, sacoşe...

Suntem curioşi dacă ne vom recunoaşte rapid. Am studiat fotografiile, probabil că şi ei au procedat la fel.

Şi iată! Pe scara vagonului coboară copia feminină a tatălui meu! Potrivit de înaltă, suplă, părul ca smoala... aceeaşi frunte înaltă, aceiaşi ochi negri... Băiatul care o însoţeşte este însă blond, cu păr cârlionţat. „Uite-i! Arun seamănă cu mama...” reuşeşte să şoptească tata apoi rămâne blocat. Pare o statuie din ochii căreia izvorăsc şuvoaie!

După ce coboară pe peron, Lenuţa rămâne câteva momente  cu bagajele la picioare, uitându-se în jur, uşor dezorientată. Ţine băiatul lipit de ea, pare că vrea să-i ofere siguranţă. Oare din străfundurile subconştientului ies la suprafaţă sentimente demult uitate? Poate nici ea nu-şi dă seama... nu ştia de existenţa lor...

Gigi îşi revine primul şi se îndreaptă zâmbind spre ei, iar eu şi Lena îl urmăm.

Tata nu se mişcă, iar mama îi rămâne alături, pentru a-i fi sprijin în acest moment deosebit pentru dânsul, aşa cum au fost împreună întreaga viaţă, la bine şi la rău.

Urmează îmbrăţişările, sărutările, după care, cu bagajele lor în mâini, ne îndreptăm spre părinţi.

Mama îl împinge uşor pe tata, pentru a-i ieşi înainte. Se îmbrăţişează, cu lacrimi în ochi, dar lacrimi de bucurie! Aceasta se răsfrânge pe feţele ambilor, în privirile cu care îşi scrutează sufletele!

Şi descoperă acolo iubirea care mocnise neştiută atâţia ani!        

Vizualizări: 73

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

„Uite-i! Arun seamănă cu mama...! Niciodată, după punctele de suspensie, nu se atașează următoarele semne grafice: ? ! . ; :

Nu înțeleg rostul spațiului gol dintre unele paragrafe... În rest, e o scriere curată gramatical. Dar artistic? Jale! Am citit un proces-verbal. Nu ai reușit să-mi transmiți nicio emoție, a niciunui personaj. Dacă acest text face parte dintr-un roman, ar căpăta ceva valențe literare, dar dacă e o proză de sine stătătoare...

Cu prietenie,

da Coza

Draga Stefana, cred ca poti sa scoti mai mult din aceasta poveste. Intr-adevar, cu toate ca este bine scrisa, se intampla ceva. Eu una nu am reusit sa rezonez cu personajele. Parca m-ai purtat pe deasupra lor fara sa-mi oferi sansa sa le ating. Cred ca daca o revezi, o structurezi poate altfel, o sa iasa ceva foarte frumos.

Cu drag,

Impresionantă întâlnirea, dar povestirea este ca o notă explicativă. Nota ta explicativă, Stefana. Subiect există şi încă unul care se poate exploata, se poate înflori acest fir.

Şi totuşi am citit cu plăcere, Sofy!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 15 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 18 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 19 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 19 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor