Acum îmi dau seama ce resort în afară de frică te poate determina să păzeşti cu disperare uşa întredeschisă, atunci când din pricina răufăcătorilor ar trebui să o fereci bine, ci frica de a nu trai destul de frumos un moment de viaţă care aterizează într-o parte sau alta a ușii, speriat și fragil glob de sticlă păstrător de fericire și speranță.
         Educația, experiența de viață, anii, duc la contopirea dureroasă cu această mare de neliniști de a nu-ți găsi locul și drumul odihnit, așezat în somnul plăcut al „Dolce far niente”. Oamenii în mari lucruri, atunci când privesc o ușă închisă, sunt triști sub povara definitivului implacabil și ireversibil de aceea, ținând într-un fel de instinctul de conservare al spiritului, vor să trăiască cu ușa întredeschisă târâind de o parte și alta a ușii bagajul pierderilor asumate ca victorii, stând mai mereu în prag pândind astfel căderea globului tulburat de îngeri întru vindecarea de frica de a face, sau de părerea de rău de a nu fi făcut.
           Dacă o zidești de fapt nu construiești, ci dărâmi o punte între tine și o parte din lume. Lume căruia necunoscându-i dulceața îi refuzi presupusa acreală. Lume care-și ia obolul, parte din viața ta, sfâșiind părți ce rămân răni dureroase, deschise impersonalelor drame. 
           Dărâmi și judeci, acuzi și condamni în însingurarea zidului ce fost-a ușă, rece și mort pe care-ți proiectezi ficțiunea unui drum pentru care ai fost chemat și dăruit dar pe care nu ai pășit niciodată. 
           Să nu uiți să fii bun. Să fii bun cu iubire, cu sete, cu credință, cu jertfă, cu compasiune și milă, cu umilință și recunoștință, cu resemnare și acceptare, cu curaj și cu pace, cu împăcare. Să fii bun cu inima și cu vorba, cu ochii, cu atingerea și mângâierea, cu iertarea.
Să începi să fii bun cu tine, să-ți întredeschizi ușile nu numai pentru oportunitățile tale, ci și pentru ale celorlalți, să fii bun cu cei din jurul tău, care sunt buni pentru că nu sunt perfecți, dar încearcă pentru tine. Să fii bun cu cei care încearcă să fure o parte din tine, și bucură-te când au ce.
           Să fii bun cu râs, cu lacrimi, cu fotografii, cu amintiri, cu prieteni dragi pe care-i cunoști și au câte o icoană în sufletul tău, și cu cei pe care nu-i cunoști, dar îți sunt dragi pentru că bunătatea este neînțeles de bună câteodată.
          Și pentru asta să fiți și voi buni cu mine, un fulg când ninge, un strop când plouă, o rază de soare, o umbră, când sunteți triști, un zâmbet, când sunteți fericiți, un semn când sunteți aici. 

Vizualizări: 141

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

"Să fi bun cu râs, cu lacrimi, cu fotografii, cu amintiri, cu prieteni dragi pe care-i cunoști și au câte o icoană în sufletul tău, și cu cei pe care nu-i cunoști dar îți sunt dragi pentru că bunătatea este neînțeles de bună câteodată."

Eseu privind ideea ușilor închise.

Ușile se închid din disperare, din lipsuri materiale sau spirituale, din însigurare voită, din lupta cu viața. Și, uneori sau de cele mai multe ori, din teamă. Este adevărat, că dacă nu ai ține cont de nimic pământesc, nu ai avea nevoie să închizi ușa. Însă lumea s-a schimbat mult... în rău, fenomenul de turmă s-a împrăștiat și a dus la uși închise. Fiecare trăim cu spaima zilei de mâine, cu frica războaielor ascunse ce au cuprins lumea și am uitat să ne bucurăm, de căderea unui fulg sau a unei raze de soare. Labirinturi disperate rătăcesc prin sufletele noastre. Ideea neizbândirii, a neputinței ne-a obosit fiii, care se închid în ei, uneori ajungând la sinucidere.

Apreciez îndemnurile din  ultima parte a eseului.

Am citit cu interes,

Sofy

Un text cu miez. Mi-a plăcut, dar trebuie revăzut/corectat - sunt câteva scăpări. 

Cu prietenie,

Am intrat în text și l-am reparat gramatical, dar și ca redactare. Sper că nu a supărat.

Un eseu interesant, cu bune și rele.

da Coza

   Nici o supărare , domnule da Coza . Un ochi critic este un ochi bun cititor. Vă mulţumesc şi vă doresc o duminică binecuvântată. Al vostru Lucian.

Lume căruia necunoscându-i dulceața (căreia)

Interesant, educativ și sensibil!

Multumesc Vasilisia, (decat) din cauza vitezei. Cu drag.Nu am inca setata limba romana pe laptop, imi cer scuze.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

Mica - 260 lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 29 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Poezii la minut a lui Cristian Je
cu 44 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Poezii la minut a lui Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecou de toamnă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cel mai nou job a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Micuța japoneză a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Micuța japoneză a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Micuța japoneză a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Pe getice pământuri a lui Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog vid a lui Djamal mahmoud
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Pe getice pământuri a lui Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe getice pământuri a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sisteme de valori a utilizatorului Cristian Je
cu 7 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Sechestrată în... trecut? a lui Pop Dorina
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog vid a lui Djamal mahmoud
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Resemnări a lui Cristian Je
cu 9 ore în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă întreb... a utilizatorului Lidia Pervu
cu 11 ore în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - III - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 12 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doină neaoșă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 13 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor