Acum îmi dau seama ce resort în afară de frică te poate determina să păzeşti cu disperare uşa întredeschisă, atunci când din pricina răufăcătorilor ar trebui să o fereci bine, ci frica de a nu trai destul de frumos un moment de viaţă care aterizează într-o parte sau alta a ușii, speriat și fragil glob de sticlă păstrător de fericire și speranță.
         Educația, experiența de viață, anii, duc la contopirea dureroasă cu această mare de neliniști de a nu-ți găsi locul și drumul odihnit, așezat în somnul plăcut al „Dolce far niente”. Oamenii în mari lucruri, atunci când privesc o ușă închisă, sunt triști sub povara definitivului implacabil și ireversibil de aceea, ținând într-un fel de instinctul de conservare al spiritului, vor să trăiască cu ușa întredeschisă târâind de o parte și alta a ușii bagajul pierderilor asumate ca victorii, stând mai mereu în prag pândind astfel căderea globului tulburat de îngeri întru vindecarea de frica de a face, sau de părerea de rău de a nu fi făcut.
           Dacă o zidești de fapt nu construiești, ci dărâmi o punte între tine și o parte din lume. Lume căruia necunoscându-i dulceața îi refuzi presupusa acreală. Lume care-și ia obolul, parte din viața ta, sfâșiind părți ce rămân răni dureroase, deschise impersonalelor drame. 
           Dărâmi și judeci, acuzi și condamni în însingurarea zidului ce fost-a ușă, rece și mort pe care-ți proiectezi ficțiunea unui drum pentru care ai fost chemat și dăruit dar pe care nu ai pășit niciodată. 
           Să nu uiți să fii bun. Să fii bun cu iubire, cu sete, cu credință, cu jertfă, cu compasiune și milă, cu umilință și recunoștință, cu resemnare și acceptare, cu curaj și cu pace, cu împăcare. Să fii bun cu inima și cu vorba, cu ochii, cu atingerea și mângâierea, cu iertarea.
Să începi să fii bun cu tine, să-ți întredeschizi ușile nu numai pentru oportunitățile tale, ci și pentru ale celorlalți, să fii bun cu cei din jurul tău, care sunt buni pentru că nu sunt perfecți, dar încearcă pentru tine. Să fii bun cu cei care încearcă să fure o parte din tine, și bucură-te când au ce.
           Să fii bun cu râs, cu lacrimi, cu fotografii, cu amintiri, cu prieteni dragi pe care-i cunoști și au câte o icoană în sufletul tău, și cu cei pe care nu-i cunoști, dar îți sunt dragi pentru că bunătatea este neînțeles de bună câteodată.
          Și pentru asta să fiți și voi buni cu mine, un fulg când ninge, un strop când plouă, o rază de soare, o umbră, când sunteți triști, un zâmbet, când sunteți fericiți, un semn când sunteți aici. 

Vizualizări: 168

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

"Să fi bun cu râs, cu lacrimi, cu fotografii, cu amintiri, cu prieteni dragi pe care-i cunoști și au câte o icoană în sufletul tău, și cu cei pe care nu-i cunoști dar îți sunt dragi pentru că bunătatea este neînțeles de bună câteodată."

Eseu privind ideea ușilor închise.

Ușile se închid din disperare, din lipsuri materiale sau spirituale, din însigurare voită, din lupta cu viața. Și, uneori sau de cele mai multe ori, din teamă. Este adevărat, că dacă nu ai ține cont de nimic pământesc, nu ai avea nevoie să închizi ușa. Însă lumea s-a schimbat mult... în rău, fenomenul de turmă s-a împrăștiat și a dus la uși închise. Fiecare trăim cu spaima zilei de mâine, cu frica războaielor ascunse ce au cuprins lumea și am uitat să ne bucurăm, de căderea unui fulg sau a unei raze de soare. Labirinturi disperate rătăcesc prin sufletele noastre. Ideea neizbândirii, a neputinței ne-a obosit fiii, care se închid în ei, uneori ajungând la sinucidere.

Apreciez îndemnurile din  ultima parte a eseului.

Am citit cu interes,

Sofy

Un text cu miez. Mi-a plăcut, dar trebuie revăzut/corectat - sunt câteva scăpări. 

Cu prietenie,

Am intrat în text și l-am reparat gramatical, dar și ca redactare. Sper că nu a supărat.

Un eseu interesant, cu bune și rele.

da Coza

   Nici o supărare , domnule da Coza . Un ochi critic este un ochi bun cititor. Vă mulţumesc şi vă doresc o duminică binecuvântată. Al vostru Lucian.

Lume căruia necunoscându-i dulceața (căreia)

Interesant, educativ și sensibil!

Multumesc Vasilisia, (decat) din cauza vitezei. Cu drag.Nu am inca setata limba romana pe laptop, imi cer scuze.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 19 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 15 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 18 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 19 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 19 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor