- De la înălţimea răspunderii pe care o am, îţi atrag atenţia că problemele Globalyei sunt mult mai importante decât problemele personale pe care le ai dumneata! Amânarea nunţii va fi un sacrificiu în favoarea statului care te-a educat, te-a învăţat şi te-a antrenat să devii unul dintre cei mai buni luptători ai Corpului de elită. Eşti plin de decoraţii. Ţi-ar mai strica încă una? Asta înseamnă avansare în grad, înseamnă bani mulţi, foarte mulţi bani, McKenzie! Ai trei sute de oameni în subordine. Trebuie să mergeţi să anihilaţi revolta balberylor!
- Domnule general, mi-am însuşit temeinic prevederile regulamentelor militare şi stiu bine că n-am cum să evit executarea ordinului. Doar vreau omeneşte să vă spun că femeia cu care vreau să fac nunta, va suferi din pricina plecării mele şi nu este prima oară când se întâmplă. Va fi tristă şi plină de îngrijorare... Femeia aceasta a adus lumina în viaţa mea!
- Omeneşte... lumina... McKenzie, cuvintele acestea îmi sună ca un ecou îndepărtat... Ce se întâmplă cu noi? Simţul datoriei faţă de stat ne-a transformat în nişte oameni reci...
- Aşa eram şi eu, domnule general, pînă a apărut ea în viaţa mea. Doar ea a reuşit să domesticească vietatea sălbatică, rece, care eram.
- Să nu crezi că n-am memorie, căpitane. Ştiu cum eram altădată. Dar... de-ajuns! Ce bine e că eu sunt scutit de problemele pe care le ai dumneata! Trebuie să mergi să-ţi faci datoria!
- Am înţeles, domnule general!

McKenzie este uriaş. Statura lui atletică atinge doi metri şi are o musculatură impresionantă. Ar fi fost foarte potrivit pentru wrestling. Antrenamentul în artele marţiale devenise, pentru el, un mod de viaţă încă din adolescenţă, pe când era elev la Şcoala militară. Sportiv excelent şi foarte sârguincios la învăţătură, s-a remarcat repede ca fiind cel mai bun elev al şcolii din Zona "0". Este cunoscut şi mereu amintit faptul că acolo nu a călcat picior de femeie. Această realitate a condus la crearea unei anumite stări de spirit, aceea de bărbaţi duri, superiori femeilor.
La examenul de admitere în Academie, McKenzie a fost primul pe lista celor admişi. În al doilea an al studenţiei, s-a conturat în mintea lui ţelul orgolios de a ajunge în Corpul de elită al Globalyei. În toţi cei cinci ani de studii superioare, a fost premiant. Corpul de elită este o armată multinaţională, cu ofiţeri selectaţi dintre absolvenţii Academiei militare din Zona "0". Efectivele ei sunt împărţite la multe baze militare, situate în locuri strategice de pe tot pământul. Există o revistă a Academiei, care apare lunar, în care sunt descrise acţiunile militare de menţinere a păcii, ale celor din Corpul de elită. Astfel, multe nume de luptători au devenit legendare şi sunt modele pentru studenţii care aspiră să fie angajaţi în armata multinaţională.
McKenzie îşi aminteşte deseori de week-end-urile violente la care a luat parte în timpul studentiei, şi un zimbet discret îi mijeşte pe buze. Autocarul îi transporta în oraş si, după o săptămână de studii şi de antrenamente intense, oraşul li se părea a fi lumea pe care o au de cucerit şi de pacificat. Erau instruiţi să menţină pacea în lume prin forţă. Invadau restaurantele, barurile şi discotecile oraşului şi abia aşteptau să se ivească cel mai mic prilej de a interveni. Dacă nu se ivea, îl creau ei. Nu le putea sta nimeni în faţă. Toti aveau înălţimea de peste un metru și nouăzeci centimetri (asta fiind condiţia admiterii în Academie) şi erau foarte solizi. Cine se putea pune cu nişte experţi în artele marţiale, care umblau în grupuri mari, fiind foarte solidari între ei? Cu ocazia acestor ieşiri, experimentau şi tehnicile de intimidare şi de manipulare a mulţimii, studiate la cursuri. Poliţiştii le vorbeau cu decenţă şi-i rugau să se potolească atunci când era cazul. Ascultau de poliţişti şi aveau faţă de ei o atitudine respectuoasă, ca unii care au o misiune asemănătoare cu a lor.
La absolvirea studiilor superioare, McKenzie, ca şef de promotie, era absolut sigur că va fi repartizat la Comandamentul Corpului de elită. Avantajul lui era că rămânea în Calybria, oraşul în care crescuse la un cămin de copii, capitala militară a Globalyei. Alti două sute de absolvenţi au fost repartizaţi Corpului de elită, dar au luat drumul către diverse baze militare, răspândite pe tot pământul, unele foarte depărtate de locurile lor natale.

 

***
Tânărului locotenent i-a fost dat, chiar la începutul carierei sale de ofiţer, să se confrunte cu o situaţie dificilă. Izbucnise o nouă răscoală în Thylberia, a nu-ştiu-câta de la înfiinţarea statului planetar. Thylberii erau cunoscuţi ca luptători dârji, mari iubitori de libertate, gata oricând să se sacrifice pentru neamul lor. Se apărau fără teamă, deloc intimidaţi de forţa atacatorilor. Munţii în care locuiau erau plini de tuneluri cunoscute numai de ei, astfel că răsculaţii aveau acest mare avantaj al folosirii terenului. Nesupunerea lor consta în neplata impozitelor şi alungarea din zonă a funcţionarilor de stat, aduşi din alte părţi ale pământului. Nu obişnuiau să ucidă adversarii, ci îi atrăgeau în tot felul de capcane şi-i dezarmau, apoi îi eliberau într-o zonă nelocuită, acoperită de o pădure deasă, imensă, în care erau duşi prin reţeaua de tuneluri săpate în munte. Mulţi din cei abandonaţi astfel au scăpat, dar după drumuri istovitoare prin pădurea fără sfârşit. Alţii au sfârşit în pădure, atacaţi de urşi şi de lupi, sau datorită inaniţiei.
Conflictul cu thylberii nu se putea încheia pe câmpul de luptă, ci la masa tratativelor. Pacea în regiune era restabilită prin negocieri îndelungate privind revendicările formulate de ei.
Locotenentul McKenzie a fost numit comandant al detaşamentului care urma să se deplaseze în Thylberia pentru a reinstaura pacea şi ordinea. Intervenţia fusese solicitată de Forţele internaţionale de poliţie, care staţionau în zonă. Starea conflictuală apăruse în urma nesupunerii civice a unui numar mare de locuitori, răuplatnici faţă de autoritatea de stat care încasa impozitele. Fuseseră amendaţi şi urma să fie arestaţi, dar ei au dispărut în tunelurile muntelui, luând cu ei, ca ostatici, cinci poliţişti.
Negocierile între poliţie şi rebeli se făceau prin intermediul bătrânului Zylbrud, înţeleptul thylberilor. Acesta era un om trecut de optzeci de ani, cu statura impunătoare și priviri pătrunzătoare, ca de vultur. Pletele lungi şi barba mare îi acopereau jumătate din bust. Părea că timpul nu trecuse peste trupul lui voinic. Urca cu uşurinţă cărările muntelui pentru a mijloci între poliţia internaţională şi rebeli. Vorbea rar şi puţin, dar cuvintele lui erau încărcate cu o înţelepciune profundă şi exercitau o anumită magie asupra ascultătorului. Chiar şi cei din Poliţia internaţională nutreau un respect profund pentru el.
McKenzie a început să citescă cu atenţie materialele informative privind modul de viaţă al thylberilor şi precedentele conflicte din zonă. Îl interesa în mod deosebit felul în care aceste conflicte au fost anihilate şi dacă tactica utilizată a avut consecinţe pe termen lung. Era surprins să constate că niciuna din măsurile luate împotriva rebelilor nu reuşise să le provoace teamă. Aşa se explica faptul că revoltele populare din zonă erau atât de dese. Thylberii erau un popor profund religios şi suportau greu o stăpânire străină, care nu sprijinea cu nimic populaţia, dar lua impozite. Locotenentul avea să-şi dea seama curând de această realitate.

Efectivele militare, comandate de McKenzie, au ajuns, pe calea aerului, la baza militară din apropierea zonei de conflict. De acolo, locotenetul a luat legatura cu comandantul Forţelor internaţionale de poliţie, cel care solicitase intervenţia militară, şi i-a propus o întâlnire în după-amiaza acelei zile. Colonelul Patt Nurway s-a prezentat la baza militară neînsoţit, conducând o maşină a poliţiei. Deloc protocolar, McKenzie l-a aşteptat la poartă.
- Mă bucur să vă cunosc, domnule colonel. Constat cu bucurie că situaţia nu este gravă, aşa cum mi-o imaginam eu.
- Încântat, domnule locotenent. Ce vă face să credeţi că nu este gravă? Este vorba de viaţa a cinci dintre oamenii mei!
- Faptul că circulaţi de unul singur, fără pază, îmi spune că situaţia nu este gravă. În ce stadiu vă aflaţi cu negocierile?
- Am avut două întrevederi cu înţeleptul lor, Zylbrud. Ei vor anularea impozitului pe comerţ, iar noi le-am propus micşorarea lui la o sumă rezonabilă. Îmi fac griji pentru oamenii mei. Fantomele astea sunt în stare să-i abandoneze în locul sălbatic de dincolo de munte. De acolo se iese foarte greu...
- De ce fantome?
- Domnule, apar ca din pământ şi dispar de parcă îi înghite pământul! Au o reţea de tuneluri cu intrări numai de ei ştiute...
- Cum se poate discuta cu înţeleptul de care spuneţi? Presupun că este liderul lor spiritual.
- Da, aşa este. Ne întâlnim cu el în Centrul lor spiritual. Cred că l-aţi putea întâlni chiar în cursul zilei de mâine.
- Chiar doresc asta!

 

*** 
A doua zi, locotenentul McKenzie a dorit să cunoască aşezarea montană, care era dominată arhitectural de Centrul spiritual. Acesta cuprindea Şcoala, Casa de cult şi Casa hotărârilor. În şcoală erau învăţate diverse meserii care erau necesare în zonă, dar se predau şi discipline de cultură generală, care asigurau premiza continuării studiilor în forme superioare de învăţământ. Casa de cult era o construcţie impunătoare, în care încăpeau toţi locuitorii aşezării, dar şi cei veniţi din multele cătune risipite prin munţi. Thylberii erau un popor foarte religios, devotaţi trup şi suflet zeului lor, despre care se spunea că se arată deseori călătorior, pe potecile munţilor.
În Casa hotărârilor se adunau înţelepţii lor, care reprezentau zona (căci Thylberia este împărţită în patruzeci de zone, fiecare având o anumită denumire). Ei luau hotărâri în privinţa tuturor aspectelor vieţii comunităţii, dar reprezentau şi tribunalul care judeca plângerile populaţiei. Zylbrud era mai marele înţelepţilor din toata Thylberia. Discuta zilnic, prin telefon, cu întelepţii din celelalte zone.
McKenzie şi colonelul Patt Nurway, însoţiţi de un echipaj al poliţiei, format din patru oameni înarmaţi, au început vizita mergând în piaţa comercială. Atmosfera oraşului era liniştită şi populaţia nu părea deranjată de prezenţa poliţiei. Locotenentul era extrem de atent la ceea ce se întâmpla în jur, ştiind că protestul thylberilor era legat chiar de locul în care au ajuns. Au intrat în piaţă prin zona în care se aflau mici magazine de mobilă şi artizanat. Mobila, din lemn masiv, era lucrată cu mult bun gust, având unele componente sculptate, uimitor de frumoase.
- Când o să am casa mea, de aici voi lua mobila! a spus McKenzie către colonel.
- Domnule locotenent, îţi spun că eu chiar am făcut asta. Am trimis acasă garnituri complete de mobilă, pentru toate camerele. Mă bucur că te pricepi, e o adevărată artă în meşteşugul acestor oameni...
Obiectele de artizanat erau multe şi diverse şi-ţi furau privirile prin eleganţa formelor şi multitudinea culorilor. Era o desfătare să le priveşti. McKenzie s-a oprit la o masă pe care a vazut o statuetă înaltă de vreo cincizeci cm, înfăţişând o femeie foarte frumoasă, cu ochii albaştri, strălucitori, îmbrăcată într-o rochie albă, ca de mireasă, şi purtând o coroană aurie peste pletele blonde. Detaliile lucrării erau redate cu o minuţiozitate uimitoare. S-a interesat de preţul statuetei şi l-a rugat pe vânzător să o pună într-un ambalaj. Dupa primirea banilor, vânzătorul s-a înclinat cu politeţe, plăcut surprins de tranzacţia făcută: McKenzie nu a negociat preţul şi i-a oferit dublul sumei cerute.
Au ajuns în zona unde se vindeau produsele alimentare. Aici predomina carnea de vită, proaspătă sau preparată în diverse sortimente, şi produsele lactate.
- Totul este ecologic în alimentaţia lor. Oamenii aceştia au refuzat categoric aditivii, a fost o luptă în care au obţinut o adevărată victorie. Niciunul din ei nu pare a avea vârsta pe care o spune. Sunt puternici şi ageri până la vârste foarte înaintate... - a spus Patt Nurway. Acesta este un mare avantaj al şederii noastre aici: ne alimentăm cu produsele cumpărate de la ei.
- Super! a exclamat McKenzie.

Colonelul luase telefonic legătura cu Zylbrud şi-i solicitase întrevederea cu ofiţerul pacificator, care făcea parte din Corpul de elită. Înţeleptul a primit cu interes propunerea şi au convenit o anumită oră la care să aibă loc întâlnirea.
S-au îndreptat spre o clădire veche din centrul oraşului, cu două etaje, împrejmuită cu un gard din vergele metalice, înalt de 2 m. De o parte şi de alta a intrării erau arborate steagul Tylberiei şi steagul Globalyei, statul planetar. McKenzie a înteles ca aceasta este Casa hotărârilor. La poartă, erau aşteptaţi de un membru al Corpului de pază, un tylber înalt şi spătos, îmbrăcat într-o uniformă de culoare verde. Acesta a salutat milităreşte şi a schimbat câteva cuvinte cu Patt Nurway, apoi a acţionat butonul unei sonerii. Din clădire a ieşit alt membru al Corpului de pază, care i-a invitat pe vizitatori să intre. I-a condus la etajul 1, într-o sală de aşteptare elegantă, cu canapele comode şi mese mici pe care se aflau termosuri cu cafea sau băuturi răcoritoare, ziarele zilei şi coşuri cu fructe proaspete. Echipajul de poliţie a rămas în sala de aşteptare, iar cei doi ofiţeri au fost conduşi în biroul înţeleptului Zylbrud.
Locotenentul a fost uimit să vadă un om în vârstă, cu statura masivă, depăşind doi metri în înălţime, cu barba şi pletele lungi, îmbrăcat cu o uniformă ca a celor din corpul de pază. Avea o privire rece şi foarte pătrunzătoare şi, pentru câteva clipe, McKenzie s-a simţit dominat de înţelept. "Mă scanează." - a spus în gând. Ofiţerii au salutat milităreşte, iar Zylbrud a dat mâna cu fiecare, invitându-i sa ia loc.
- Să discutăm ca între uriaşi! s-a adresat zâmbind locotenentului.
Zâmbetul i-a schimbat brusc fizionomia, făcând-o caldă şi primitoare.
- Mă bucur să vă cunosc! a răspuns locotenentul. Îmi plac foarte mult locurile în care trăiţi, atât cât am putut să le cunosc. Sunteţi un popor harnic şi foarte talentat.
- Iar eu mă bucur să întâlnesc un om deschis şi sincer. Negocierea noastră are bune premize.
- Vizitând piaţa comercială, mi-am dat seama că pricipalele preocupări ale locuitorilor din zonă sunt creşterea vitelor şi prelucrarea lemnului.
- Aşa este. Cu astea trăim, a aprobat înţeleptul.
- Dar se lucrează la scară mică. Am văzut magazine mici, semn că nici fabrici mari nu există, ci doar ateliere. Nu putem vorbi de o industrie dezvoltată, a remarcat locotenentul.
- Nu avem o piaţă mare de desfacere. Recunoaştem că prezenţa bazei militare în zonă a stimulat pe micii noştri producători. O industrie dezvoltată cere şi investiţii pe măsură. Ori noi suntem un popor care nu obisnuieşte să se împrumute la alţii.
- Mobila pe care am văzut-o eu, şi obiectele de artizanat, s-ar vinde bine oriunde în lume. Nu mai vorbesc de produsele alimentare... Ca parte a negocierii noastre, vă propun, dacă am acordul dumneavoastră, să aducem investitori în zonă, care să construiască o fabrică de mobilă şi o alta pentru prelucrarea cărnii şi a laptelui. Se vor crea locuri de muncă pentru foarte mulţi oameni. Investitorii se vor interesa ca pieţele de desfacere să fie cât mai multe, în întreaga lume.
- Sună bine, a spus, oarecum surprins, înţeleptul.
Colonelul, surprins şi el de întorsătura pe care o luau lucrurile, se întreba de unde îi veneau aceste idei locotenentului. Nu stia că politica de menţinere a păcii nu se baza numai pe forţă şi că, în Academia militară, se faceau, mai nou, cursuri de orientare economică.
- Dacă am acordul dumneavoastră, investitorii vor veni foarte repede.
- În principiu, aveţi acordul meu, dar răspunsul vi-l dau peste două zile, după ce voi prezenta propunerea în Consiliu.
- Acum, cu voia dumneavoastră, să trecem la partea mai sensibilă a lucrurilor: rebelii.
- Vă asigur că lucrurile se vor linişti. Dar va trebui să merg la ei cu o propunere rezonabilă. Având în vedere proiectul de dezvoltare a zonei, pe care îl sustineţi, cred că vor accepta reducerea impozitelor la sumele propuse de poliţia internaţională.
- Cu îngăduinţa dumneavoastră, vă spun ca doresc eliberarea poliţiştilor chiar astăzi!
Privirea locotenentului s-a răcit, semn al inflexibilităţii hotărârii lui. Zylbrud a înţeles că era în zadar să ceară o amânare a lucrurilor.
- Voi acţiona în acest sens. Fără violenţă, fără arestări, a continuat McKenzie.
Înţeleptul a tăcut un timp, apoi a spus:
- Întrevederea se încheie aici. Am reţinut propunerea dumeavoastră. Peste două zile, aveţi răspunsul.

 

***
Ajuns la baza militară, locotenentul merse direct în biroul său. Era concentrat, foarte preocupat de ceea ce urma să facă în restul zilei. Avea nevoie de un răgaz în care, în singurătate, să evalueze cu luciditate situaţia şi să contureze un plan de acţiune. Şi-a amintit de statueta pe care o cumpărase din piaţă şi a deschis geanta. A scos-o din ambalaj şi a pus-o pe birou. Câteva clipe, atentia lui fu captivată de femeia frumoasă, cu aspect de zeiţă. Observă că pe soclul statuetei era scris ceva, un nume... Amensys...
- A, deci tu eşti? spuse cu glas tare, surprins.
Când citea materialele informative despre thylberi, a aflat despre credinţa lor străveche în Amensys, zeiţa iubirii. O credinţă care nu se pierduse de tot, dar ritualurile ei fuseseră abandonate în timp. În unele zone ale Thylberiei, tinerii, la ceremonia religioasă a nunţii, încă îşi jurau credinţă în numele zeiţei.
Locotenentul a stat pe gânduri câteva clipe, privind statueta, apoi a luat o decizie:
- Îţi solicit ajutorul, zeiţă. În numele iubirii.
A ridicat receptorul telefonului şi a format un număr. Peste vreo trei minute, s-au prezentat în biroul lui trei militari din efectivele cu care venise.
- Vreau s-o animaţi şi s-o faceţi să vorbească! le-a zis arătând spre statuetă. Trebuie să le vorbească rebelilor într-o hologramă. Este zeiţa lor, zeiţa iubirii, Amensys. În seara asta trebuie să le vorbească! Începeţi lucrul chiar acum! Pentru amănunte, sunaţi-mă. De fapt, o să trec pe la voi...
- Am înţeles, domnule! a răspuns unul dintre militari.
Doi dintre cei care veniseră erau informaticieni şi lucrau cu complicate programe de calculator. Celălalt lucra pe Carul special, o maşină arătând ca o Ambulanţă, dar pe care era instalată aparatură de produs holograme.

Thylberii rebeli, care se adăposteau în tunelurile din munţi, au fost înştiinţaţi de sosirea detaşamentului armatei internaţionale şi de intenţia comandantului de a elibera pe ostatici în cursul acelei zile. Aşteptau cu atenţie încordată să vadă ce mişcări vor face militarii, ce tactică de luptă vor adopta. Nu s-a întâmplat nimic până la lăsarea serii, când mai multe maşini blindate ale bazei militare au traversat oraşul şi au ajuns la poalele muntelui. Au coborât din ele vreo sută de militari înarmaţi cu puşti-mitralieră şi lansatoare de rachete. Erau conduşi direct de locotenentul McKenzie. Acesta i-a împărţit în mai multe grupe şi au început urcuşul. Rebelii priveau prin binocluri înaintarea militarilor. Cu atenţia concentrată asupra aceastei mişcări, n-au dat nici o importanţă Ambulanţei care a ieşit din oraş, pe şoseaua ce duce spre localitatea vecină. Ce plan are comandantul? A fost sincer când i-a spus înţeleptului Zylbrud că va acţiona fără violenţă şi nu va face arestări? De ce vin atât de înarmaţi spre noi? Acestea erau întrebările pe care şi le puneau. Dar concentrarea lor a fost zadarnică. Cerul nopţii a fost brusc invadat de lumina unui glob argintiu, care cobora însoţit de o muzică celestă. Pe măsură ce se apropia, globul creştea în dimensiuni, iar muzica răsuna din ce în ce mai tare. Militarii au oprit înaintarea, privind la ciudatul fenomen cosmic. Globul de lumină s-a oprit deasupra muntelui şi în el a apărut majestuoasă, fascinantă, nepământeană, zeiţa iubirii, Amensys! Peste măsură de uimiţi, rebelii thylberi au îngenunchiat.
- Popor al meu, eu, Amensys, mă adresez ţie în numele iubirii! Eliberaţi oamenii pe care îi ţineţi ostatici şi plecaţi liniştiţi la casele voastre! Nimic rău nu vi se va întâmpla. Ascultă de zeiţa ta protectoare, popor al meu!
Zeiţa s-a făcut nevăzută, apoi a dispărut şi globul de lumină. Poliţiştii au fost eliberaţi. Unuia dintre ei i s-a dat o torţă pentru a lumina calea. Au coborât şi au fost luaţi de forţele armatei internaţionale şi dusi la baza militară, unde erau aşteptaţi de colonelul Patt Nurway. 
A doua zi, toată suflarea oraşului s-a adunat de dimineaţă în Casa de cult pentru a participa la serviciul religios. Până la ora prânzului, străzile au fost pustii. Thylberii erau sub emoţia puternică produsă de apariţia zeiţei lor şi au vorbit despre necesitatea reânvierii ritualurilor care ţin de cultul ei. Dar înţeleptul Zylbrud se arăta rezervat, având o bănuială pe care nu o mărturisea celorlalţi.
- Este timp să discutam pe larg despre acest lucru. Mâine, se va întruni Consiliul înţelepţilor.
A fost o zi lungă şi plictisitoare pentru McKenzie. A raportat la Comandamentul armatei evenimentele care au avut loc şi a primit călduroase felicitări. S-a pomenit surprins de el însuşi când a realizat că felicitările îl lasă indiferent. Aştepta cu nerăbdare ziua următoare, în care să finalizeze negocierile cu thylberii printr-un acord scris. Amensys era martoră la plictiseala si nerăbdarea locotenentului. Înţepenită pe soclul ei, zâmbea blând, dar dominator. McKenzie o privi şi căzu într-o visare romantică... "Îţi mulţumesc, zeiţă! Ce-ar fi ca, într-o zi, să întâlnesc o femeie cu chipul tău?... Ştii, am ajuns să simt această nevoie! În toţi aceşti ani de viaţă cazonă, m-am concentrat doar la pregătirea mea ca militar. Nu m-au preocupat femeile..." O rază a soarelui a luminat brusc statueta şi zâmbetul zeiţei parcă a prins viaţă. McKenzie tresări uşor, apoi zâmbi din pricina faptului că a tresărit...

 

*** 
În prima parte a zilei următoare, în timp ce înţelepţii thylberilor erau adunaţi în Consiliu, locotenentul a inspectat detaşamentul de militari cu care venise. Aceştia erau mulţumiţi de faptul că misiunea s-a desfăşurat fără o confruntare directă cu rebelii. Mulţi dintre ei mai participaseră la misiuni în zonă şi ştiau cât de dificil era să eviţi capcanele inteligente pe care le întindeau aceşti oameni. Niciunul n-ar fi vrut să cadă în mâinile lor şi să fie abandonat în ţinutul neprimitor, acoperit de o pădure deasă, prin care umblau doar fiarele sălbatice.
Militarii şi-au urmat programul de instrucţie, iar McKenzie a participat la program ca un simplu soldat. Era reconfortantă pentru el această apropiere directă de militari fiindcă îi retrezea entuziasmul cu care, student fiind, participa la astfel de exerciţii. A servit masa de prânz tot la un loc cu militarii din subordine, amuzându-se şi participând la glumele pe care aceştia le faceau între ei. Apelul telefonic de la colonelul Patt Nurway l-a readus în postura de comandant al misiunii...
- Domnule locotenent, la orele paisprezece şi jumătate ne aşteaptă înţeleptul Zylbrud.
- Singur?
- Da. Într-un sfert de oră vin să vă iau.
- O.K. Vă aştept.

Acelaşi echipaj de poliţie a însoţit pe cei doi ofiţeri în drumul către Casa hotărârilor. Acelaşi protocol s-a desfăşurat. Zylbrud nu a mai avut privirea aceea aspră, pătrunzătoare, cu care l-a întâmpinat pe locotenent. Totuşi l-a privit rece, ca pe un străin... McKenzie, pentru câteva clipe, a fost fulgerat de gândul că înţeleptul a priceput trucul cu zeiţa, şi l-a privit cercetător. Înteleptul i-a înfruntat privirea, părând a-i spune: "Acum ţi-a mers."
- Luaţi loc! le-a zis celor doi ofiţeri. Consiliul nostru a aprobat planul de pace pe care l-aţi propus. Vă rog să-l citiţi şi să spuneţi dacă sunteţi de acord cu conţinutul şi cu modul în care noi l-am formulat.
Cei doi au citit redactarea coerentă şi sobră a ideilor pe care deja le discutaseră cu Zilbrud. "Aceşti oameni sunt chiar înţelepţi!" - gândi McKenzie şi privi spre colonel, care terminase şi el lectura. Acesta a aprobat scurt, din cap. Thylberii acceptaseră micşorarea impozitului pe comerţ la cuantumul propus de Poliţia internaţională, cu condiţia venirii apropiate în zonă a unor investitori. S-a fixat o anumită dată până la care aceştia trebuiau să apară. Depăşirea datei convenite conducea la anularea acordului. Acordul a fost parafat şi semnat de cei trei negociatori. Ofiţerii s-au ridicat şi au salutat milităreşte pe înţelept. Acesta le-a întins mâna.
- Mă bucur că v-am cunoscut! a spus, cu sinceritate, locotenentul.
- Sunteţi un om inteligent şi priceput, numai bun pentru astfel de misiuni. Nu v-aţi greşit cariera, a spus înteleptul privindu-l tot ca pe un străin, dar un început de zâmbet i-a mai îmblânzit expresia chipului. Să păstraţi cu grijă statueta, poate fi sursă de inspiraţie şi în alte împrejurări...
"Ştie!" – gândi McKenzie.
- Vă mulţumesc pentru sfat! Ieri, deja m-a inspirat într-o chestiune strict personală.
Zylbrud a zâmbit larg, destinzând cu totul atmosfera.
- Dacă or să vă trimită tot timpul în misiune, aşa cum păţesc cei inteligenţi şi pricepuţi, femeia aceea o să sufere din pricina absenţei duneavoastră.
- Nu ştiu cum va fi... - a spus, cu decenţă, locotenentul.
Cu un alt salut milităresc, ofiţerii negociatori s-au despărţit de Zylbrud.
Nu peste mult timp, McKenzie avea să constate dureros cât de mult adevăr era în cuvintele înţeleptului.

 

***
Acordul de pace cu thylberii a fost unul foarte reuşit. În seara aceleiaşi zile, trupele internaţionale au părăsit Thylberia pe calea aerului, aşa cum veniseră. Locotenentul McKenzie a primit două decoraţii importante, care i-au adus o majorare consistentă a soldei.
Sub auspiciile Poliţiei internaţionale, au venit în zonă mai multi investitori interesaţi de bogăţiile naturale ale locului. Consiliul înţelepţilor a negociat cu fiecare din ei, stabilind acorduri economice cu cei a căror ofertă li s-a părut mai avantajoasă. Astfel, a fost construită o fabrică mare de mobilă, care a angajat aproape două mii de thylberi din oraş şi din împrejurimi. Acelaşi investitor a finanţat amenajarea unui drum forestier care duce în pădurea din locurile neumblate de dincolo de munte. Acolo a fost construită o fabrică de cherestea, cu două sute de angajaţi. Mai mulţi tineri thylberi au fost şcolarizaţi pentru a conduce utilajele cu care se făcea exploatarea în pădurea aceea deasă şi sălbatică.
A fost construită şi o fabrică de prelucrare a cărnii, care a angajat trei sute de oameni, şi o alta de prelucrare a laptelui, cu două sute de angajaţi. Tylberii au fost stimulaţi de către investitori să dezvolte ferme de creştere a vitelor.
Au fost făcute prospecţiuni ale subsolului şi a fost decoperit un zăcământ imens de gaze naturale. Investitorul care finanţa lucrările de exploatare, a făcut împreună cu Consiliul thylberilor un plan de aducere a gazului în oraş şi în localităţile învecinate, având în vedere extinderea şi în alte localităţi. Şi aici a fost angajată mână de lucru autohtonă.
Deşi a stat doar câteva zile la ei, prestigiul locotenentului McKenzie a atins cote foarte mari, el fiind acela care a întrezărit un plan realist de dezvoltare a zonei. Thylberii vorbeau cu mult respect despre el. Se aflase că apariţia zeiţei Amensys a fost o făcătură bazată pe tehnica avansată de care dispunea armata, dar locuitorii erau mulţumiţi că soluţionarea conflictului a fost rapidă şi paşnică, cu consecinţe benefice pe termen lung, pentru întreaga zonă.

McKenzie a avut două luni de zile liniştite după misiunea din Thylberia, dar au apărut conflicte în alte părţi ale lumii, care i-au reclamat aportul pacificator. Cu aceeaşi inteligenţă şi prezenţă de spirit a rezolvat divergenţele apărute între diversele populaţii indigene şi autorităţile statului planetar. Alte decoraţii i-au fost acordate şi a venit şi avansarea la gradul de căpitan.

 

***
În cele ce urmează, ne vom referi la misiunea lui din Oktogonya, misiune în care au avut loc evenimente notabile, care au marcat viaţa căpitanului. Oktogonya... un ţinut de o frumuseţe sălbatică, în care munţii se învecinează cu marea. Aşezările de lângă mare sunt staţiuni turistice foarte căutate datorită felului spectaculos în care urbanul a invadat peisajul montan. Străzile trec prin multe tuneluri săpate în stâncă şi sunt, pe mari porţiuni, suspendate. Clădiri luxoase, vopsite în culori vii, se îmbină uimitor cu piatra muntelui şi răsar în cele mai neaşteptate locuri, în ciuda reliefului accidentat şi neprimitor. Se circulă pe numeroase trasee cu trepte săpate în piatră şi punţi suspendate. În văile munţilor se înşiră localităţi pitoreşti - oraşe şi sate, legate între ele printr-o reţea de şosele foarte bune.

Într-un oraş mic al Oktogonyei, locuitorii îşi exprimau protestul faţă de autorităţi prin blocarea şoselei principale la intrarea în localitate, în zilele de sărbătoare. Afluxul de turişti era oprit şi aceştia făceau cale întoarsă pe o rută ocolitoare. Poliţia dăduse amenzi şi operase arestări, dar nicio măsură nu putea intimida pe protestatari. Protestul era legat de amânarea unor lucrări publice, pe care autoritatea locală ar fi trebuit să le demareze de multă vreme. Se pare că lipsa de fonduri era cauza întârzierii.
Ca de obicei, căpitanul s-a documentat amănunţit despre conflict înainte de a pleca în misiune. Îi păreau ciudate astfel de misiuni care nu reclamau o soluţie militară, ci, mai degrabă, una de natură economică. Forţa armată avea doar rol de intimidare. Ca niciodată, a mers acolo fără trupe, însoţit doar de doi ofiţeri subalterni, ambii proaspeţi absolventi ai Academiei militare şi proaspăt recrutaţi în Corpul de elită. Tinerii locotenenţi nutreau temeri în ce priveste reuşita misiunii şi se simţeau oarecum descoperiţi în absenţa trupelor. Chiar protestatarii au fost surprinşi să audă că au venit numai trei militari ai armatei internaţionale. Au fost întâmpinaţi de comandantul Postului de poliţie internaţională, maiorul Arthur Niva. Anterior sosirii, căpitanul McKenzie rugase pe maior să organizeze o întâlnire cu câţiva reprezentanţi ai protestatarilor şi câţiva reprezentanţi ai autorităţii locale. 
- Bună ziua! a salutat respectuos căpitanul. Sunt plăcut impresionat de frumuseţea locurilor. Este prima oară când vin aici. A doua oară mi-aş dori să vin numai din plăcere, ca simplu turist! a spus cu un zâmbet neprefăcut. Prima constatare pe care o fac este că oprirea afluxului de turişti prejudiciază comerţul din localitate şi pensiunile turistice. Este un rău pe care vi-l faceţi singuri. A doua constatare este că o bună orientare economică ar fi inspirat autoritatea locală să înfiinţeze o firmă cu mână de lucru din oraş şi cu utilajele pe care le deţine în prezent. O amânare a salariilor până la sosirea fondurilor de stat sper că ar putea fi acceptată de angajaţi. Am înţeles că fondurile vor sosi curând. După terminarea lucrărilor publice, firma ar putea contracta alte lucrări, în oraş şi în alte localităţi. Invit autoritatea locală să înceapă chiar de astăzi tratativele de angajare cu protestatarii.
"Ăsta e mai mult economist decât militar!"- gândi maiorul Arthur Niva. Locotenenţii ascultau uşor distraţi cuvintele comandantului lor. Simţeau că au venit cam degeaba, dar experienţa aceasta avea să le folosească mult în cariera lor. Au început să înveţe că înţelepciunea este superioară forţei armate.
După aceste cuvinte, ochii căpitanului s-au luminat brusc şi un zâmbet surprinzător i s-a aşternut pe chip. Între cei prezenţi, a văzut o femeie tânără, care semăna leit cu zeiţa Amensys! "Mă urmăreşti?!" - a zis în gând. Amensys a observat surpriza de pe chipul căpitanului când a descoperit-o printre participanţii la întâlnire. Dar căpitanul nu a observat surpriza plăcută de pe chipul ei, când el a intrat în sala în care erau aşteptaţi trimişii militari ai statului global. McKenzie era un bărbat chipeş, impunător, cu ochii albaştri. Trăsăturile chipului său erau armonioase, sugerând un amestec ciudat de rigiditate cazonă, inteligenţă şi bunătate discretă.
- Aş dori ca reprezentanţii protestatarilor să-şi exprime poziţia faţă de propunerea noastră! a rostit căpitanul reuşind să-şi domine surpriza produsă de prezenţa zeiţei.
S-a ridicat un bărbat înalt şi voinic, cu o expresie foarte hotărâtă a chipului:
- Găsim foarte bună soluţia propusă de domnia voastră, domnule ofiţer. În cazul în care autoritatea locală va proceda conform acestei propuneri, protestele se opresc. Vă mulţumim!
- Autoritatea locală ce opinie are? a întrebat căpitanul.
Cerul a căzut peste el când a văzut că Amensys se ridică să vorbească...
- Acceptăm propunerea dumneavoastră, domnule căpitan, o găsim foarte bună. Vă invităm să mai veniţi prin aceste locuri, ca simplu turist!
Chipul zeiţei era numai zâmbet...
- Mulţumesc mult, sunt încântat de invitaţia pe care mi-o faceţi! reuşi să articuleze căpitanul.
Apoi îşi regăsi stăpânirea de sine:
- Întrevederea se încheie aici. Vă dorim tuturor o zi bună!
Cei trei ofiţeri ai Corpului de elită au părăsit încăperea însoţiţi de maiorul Arthur Niva.
McKenzie a aflat, în după-amiaza aceleiaşi zile, că cea care seamănă leit cu zeiţa Amensys se numeşte Paula Huryart şi este juristă a administraţiei locale.
În aceeaşi zi, ofiţerii au urcat în avionul cu care veniseră şi au luat calea aerului către Calybria.

 

***

Căpitanul era mai tăcut ca de obicei. Zbura către casă, dar parcă o parte din fiinţa lui se rupsese şi rămăsese în orăşelul Hurt al Octogonyei, stăruind în preajma frumoasei Paula…

 Zâmbetul ei frumos şi îmbietor i se întipărise în memorie şi-l solicita emoţional într-un mod pe care nu-l experimentase până atunci. "Cred că asta înseamnă să fii îndrăgostit." - îşi spunea. Sufletul îi cerea să nu se despartă de amintirea ei şi să-i comunice Paulei starea prin care trece. Îşi amintea că citise, nu mai ştia unde, un îndemn: "Urmează-ţi inima!"
"Aşa o să fac!" - a decis bravul militar. "Voi găsi o soluţie inteligentă şi pentru acest caz." - îşi spuse şi zâmbi. Soluţia inteligentă nu s-a lăsat aşteptată: căpitanul a făcut un colet în care a pus statueta cumpărată în Thylberia şi o scrisoare în care îi spunea Paulei despre Amensys, cea care-i purtase noroc.
"Când v-am văzut, am crezut o clipă că zeiţa a venit să se răzbune din pricina unui truc în care am folosit-o. Îmaginaţia mea a rămas sedusă de supranatural până când am aflat cine sunteţi în realitate. Mă bucur deci că sunteţi o fiinţă pamânteană şi sunt foarte plăcut impresionat de asemănarea dumneavoastră cu Amensys. Îmi este greu să uit invitaţia pe care mi-aţi facut-o. Mi-ar plăcea ca, într-o zi, să-i pot da curs." - scria, visător, căpitanul.
Când a expediat coletul, a avut sentimentul unui lucru bine făcut şi a simţit o anumită uşurare: nevoia de comunicare cu Paula fusese satisfăcută. "De acum începe aşteparea." - şi-a spus. O aşteptare solicitantă emoţional, dar plăcută datorită speranţei...
O aşteptare care a durat doar câteva zile, fiindcă din Oktogonya a venit un răspuns! Emoţionat, căpitanul a deschis plicul pe care era semnătura Paulei Huryart...
"Sunt şi acum emoţionată datorită frumoasei surprize pe care mi-aţi făcut-o. Deşi neaşteptată, este exact ceea ce sufletul meu îşi dorea. Prezenţa dumneavoastră m-a impresionat foarte plăcut prin prestanţa, siguranţa de sine şi calmul cu care aţi soluţionat situaţia turbulentă din orăşelul nostru. Vă suntem recunoscători şi vă înştiinţăm că tuturor ne-aţi lăsat o impresie foarte bună. Vă invit personal să veniţi în Hurt, dacă timpul şi ocupaţia vă permit, pe data de ... Atunci este o sărbătoare a mea. M-aş bucura sincer să puteţi veni şi vă aştept cu drag."
Bravul căpitan a citit de trei ori la rând aceste cuvinte venind de la Paula. Simţea în suflet un tremur plăcut, pe care ar fi vrut să-l poată stăpâni. "Căpitane McKenzie, te-ai pierdut ca un copilaş!..." - îşi spuse. 
Astfel a început povestea de iubire dintre ofiţerul Corpului de elită al Globalyei şi frumoasa din Oktogonya. În scrisoare, Paula îi comunicase un număr de telefon la care o poate găsi şi astfel au stabilit detaliile sosirii lui în Hurt în ziua în care ea îşi sărbătorea onomastica. Când a coborât din avion, căpitanul avea într-o mână un geamantan de voiaj şi în cealaltă un buchet mare de flori albe. La ieşirea din aerodrom îl aştepta Paula, îmbrăcată în alb, cu chipul luminat de bucurie. Când a văzut-o, lumina bucuriei s-a aşternut şi pe chipul lui.
- Bine ai venit în Hurt!
- Bine te-am găsit! Mă bucur mult să te revăd!
Când i-a dat florile, câţiva privitori au bătut admirativ din palme. Căpitanul i-a salutat înclinându-se cu respect.
- Vezi, toţi ne bucurăm de venirea ta! i-a zis ea, încântată.
- Recunosc, este o primire frumoasă. Mulţumesc din suflet!
Cei doi au urcat în maşina cu care Paula venise şi pe care o conducea chiar ea. Au mers la pensiunea la care căpitanul îşi rezervase loc şi apoi la restaurantul unde avea loc petrecerea. 
În zilele şederii în Hurt, căpitanul a petrecut mult timp împreună cu Paula şi a avut ocazia să-i cunoască familia şi prietenii. Începea o nouă etapă a vieţii sale, o schimbare benefică avea loc şi el se simţea minunat savurând această schimbare. Rigoarea cazonă din comportamentul lui începea să fie estompată de libertatea vieţii civile şi de frumuseţea sentimentelor care nu vor să suporte rigori. Descoperea universul nou şi impresionant al familiei... El nu avusese parte de căldura unei familii. Fusese abandonat de mic şi crescuse la un cămin de copii orfani. Paula a fost profund impresionată şi a plâns când el i-a spus că nu-şi cunoaşte părinţii. "Acolo, la cămin, pe unul din holuri, era un tablou înfăţişând o femeie foarte frumoasă, purtând pe cap o eşarfă subţire. De câte ori treceam pe acolo, îmi părea că ochii ei mă urmăresc... Aşa mi-o imaginam pe mama, arătând ca femeia aceea... Îmi plăcea să fiu privit de ea." - îşi amintea căpitanul.
La plecare, i-a spus aşa Paulei:
- Ştii ce am simţit când am plecat, după ce te-am văzut? Că o parte a fiinţei mele rămâne aici! Acum simt la fel, dar cu mai mare intensitate...
- Iar eu doresc să revii! Şi să nu treacă mult timp până revii! i-a zis ea, îmbujorată.
S-au îmbrăţişat şi s-au sărutat. Nişte privitori i-au admirat şi au bătut din palme. Chipurile lor s-au înseninat...

 

***

Căpitanul McKenzie avea să mai meargă de câteva ori în Oktogonya până să pună problema căsătoriei cu Paula. În viziunea lui, trebuia ca ea să-şi lase familia şi ţinutul şi să-l urmeze în Calybria. Acolo, el îşi cumpărase o locuinţă spaţioasă şi confortabilă. Ea, bineînţeles că era de acord. Părinţii au acceptat solicitarea, cu condiţia ca tinerii să se cunune civil şi religios în Hurt. Au început pregătirile pentru nuntă, dar a intervenit trimiterea lui într-o misiune mai lungă, în ţinutul foarte îndepărtat al balberylor, aşa că au amânat nunta. La întoarcere, au reluat pregătirile, dar un concurs nefavorabil de împrejurări a făcut ca el să fie din nou solicitat...
"Nu se mai poate aşa!" - îşi spunea.
- Cînd vii din misiune, te poţi opri pentru o zi în Hurt? l-a întrebat Paula.
- Voi solicita acest lucru superiorilor mei, i-a răspuns el.
La terminarea misiunii, căpitanul a sunat-o şi i-a comunicat că a obţinut o permisie de douăsprezece ore şi că va paraşuta pe câmpul de lângă aerodrom. Apoi va fi luat de un elicopter militar, care are drum pe acolo... 
A doua zi, pe la amiază, cerul Oktogonyei a fost brăzdat de o escadrilă militară, care a trecut pe deasupra orăşelului Hurt. Dintr-unul din avioane s-a desprins ceva, ca un punct... Punctul cobora cu viteză şi devenea din ce în ce mai mare. O mulţime, adunată pe câmpul de lângă aerodrom, privea concentrată la punctul care venea rapid spre pământ. În mulţime, o mireasă cu coroană aurie pe cap aştepta îngrijorată şi cu sufletul plin de dor ca mirele ei să vină din cer...
O paraşută s-a deschis şi omul care o dirija a venit încet pe pământ. Şi-a strâns paraşuta şi a mers înspre aerodrom. A zărit mulţimea care părea că-l aşteaptă şi pe femeia îmbrăcată în alb. A grăbit paşii către ea şi a început să alerge. Femeia a început să alerge şi ea către el...
A fost o nuntă ciudată, în care tinerii s-au cununat acolo, în câmp. La scurtă vreme după asta, un elicopter a venit şi i-a luat pe miri, ducându-i în cer...


 

Vizualizări: 123

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit cu interes. Imi place, deci  astept continuarea.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 55 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a lui chindea maria elena
cu 56 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coșmar a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Coșmar a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Când a fost cu eclipsa de soare a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Când a fost cu eclipsa de soare a lui Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat o discuţie la grupul
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu pentru tine viață-nsemn a utilizatorului carmen popescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 7 ore în urmă
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului BOGDAN SORIN GOGLEA
cu 7 ore în urmă
BOGDAN SORIN GOGLEA este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor