1. Pe urmele lui Heracle... la Argos.

                           Motto:

                „Taică, tu stai la taifas şi înşiri la poveşti ca în vremea

                  Când era pace şi nu ştii că straşnic încins e războiul.”

                                   (Homer: Iliada – C. II, v.785-786)                               

 

    Odiseea drumului spre Argos, îmi aduce aminte de acel vers scris de Homer: ”...pe tracul Tamiris/Muzele l-au întâlnit şi luatu-i-au darul cântării/Când de la craiul Evrit din Ehalia el făcea drumul”. Un drum, spune legenda, făcut de Heracle spre cetatea Micene, unde îl aştepta regele Euristeu şi cele 12 porunci. Într-un amurg de vară, se spune, ar fi ajuns Heracle la Poarta leilor, într-un început de vară ajungem şi noi la poarta cu lei de la Micene. Germanul H. Scliemann a cercetat fortificaţiile de pe coline şi aici. Într-unul din mormintele excavate s-ar fi găsit masca mortuară a regelui Agamemnon, văzută de noi în Muzeul de Arheologie de la Atena. Nu ne plac mormintele, apoi şi timpul ne presează. Aşa că o luăm printre livezile cu măslini, lămâi şi portocali, mulţi portocali prin părţile acestea, spre Argos. Îi lăsăm netulburat mormântul regelui Agamemnon, cel plecat să-i dea lui Menelau (soţul Elenei) o mână de ajutor, în războiul de zece ani de la Troia. Nu vreau să-l rup din „Iliada” lui Homer, să-l aduc aici la Micene, deşi aceasta era patria peste care fusese el rege, cândva. Noi, pe urmele lui Heracle am pornit la drum. Şi lui Heracle, nimeni nu-i mai poate lua acest dar, al unei izbânzi continue, deşi drumul spre Argos, spre care a pornit la prima poruncă a lui Euristeu, pentru a răpune Leul din Nemeea, nu pare a fi ieşit din ruta poveştilor minunate. Un drum pe care l-am făcut cu automobilul, printre livezile cu portocali şi măslini, mergând pe ruta indicată de GPS, prin câteva serpentine din care nu mai credeam a ajunge undeva. Dar, ne-am descurcat, în cele din urmă. Pe drum, le spun celor de lângă mine, soţiei şi fiului, că am cam încurcat poveştile. Răpusese Hercule, leul din Nemeea care îi atrăsese slava poporenilor din Argos, dar, în ţinuturile mlăştinoase ale Lernei, spre Argos, Hercule plecase să ucidă Hidra. O altă himeră, după care tot umblu, de o vreme, prin Grecia. Asta, pentru că, în casa fără poveşti, fusul sare singur de pe laviţă gata să-ţi depene o poveste uimitoare, soba începe a umbla singură prin casă, dracu mai ştie de ce, şi un cal iute ca focul, încă mestecând jăratec îţi zboară de sub nas precum o pasăre. Ca pe vremea copilăriei, când bunica ne depăna poveşti. Ai mei par neîncrezători şi-mi spun că e ceva suprarealism în toată tărăşenia asta şi, gândesc, ciudat mai e făcută şi lumea asta, unde – după spusele lui Gogol – „fiecare maimuţăreşte pe celălalt”. Să nu spui şi tu, cititorule, că basmele mint şi că, numai asupra lui (a naratorului), toate lucrurile îşi aţintesc asupră-i ochii. Alătură-te celor deja scrise de mine, în aceste eseuri, şi vei auzi cum, prin ochii poveştilor de tot felul, cuvintele îţi vor părea precum o viforniţă... şi ce viforniţă! Dar acum vom trece în luntrea cronicarului şi a celor întâmplate în călătoria noastră, să ne minunăm de un ţinut aşa fabulos, pe care-l vom trece cu vâsla cuvintelor... mai departe. Argos, cândva cel mai vechi oraş locuit continuu din Europa (fondat prin anul 2000 î.Hr.), este un orăşel înconjurat de livezile de portocali şi lămâi, cu o reţea modernă de clădiri, străzi înguste şi întortocheate, dominat, de pe vârful unui munte din apropiere, de Castelul Larissa construit de franci, prin sec. al XIII-lea. De la distanţa unde facem un popas, la marginea unei livezi cu portocali, ni se pare un castel fantomatic. Îi zărim doar zidurile în contrast cu zidurile clădirilor din jur. Ne plimbăm pe străzi pentru a ne dezmorţi oasele, prin micul Argos, care va să zică. Lângă o impunătoare biserică, facem poze. Dar, sub palmierii din curtea bisericii admirăm priveliştea din jurul nostru, de pe nişte bănci unde ai mei se aşează pentru a-şi trage sufletul, iar eu să refac, în minte, legenda fioroasei Hydre răpusă de eroul antic, unul dintre fii pământeni ai lui Zeus. Ciudat, dar nimic din ce zăresc în jurul meu nu-mi aminteşte că pe aici a trecut Hercule. Pesemne, la Tiryns (o localitate din apropierea Argosului), zidurile ciclopice din bolovanii de calcar, cu o înălţime de cca 7m, să ne reamintească de puternicul Hercule. Grecii antici credeau că aceste ziduri uriaşe fuseseră ridicate de giganţii asemenea ciclopilor cu un ochi în frunte, cum aflasem din „Odiseea”, de la Orbul Homer. Peste gardul de sârmă, o creangă cu două portocale, mult ieşite în afara livezii, îmi fac cu ochiul. Doar ridic mâna, şi-mi cad pe lângă braţ. Le pun în torpedoul maşinii, pentru mai târziu. Castelul de la Tiryns pare distrus de un incendiu mare. Suntem în drum spre Navplion, un oraş port despre care se spune, că ar fi fost prima capitală a Greciei libere. Căldura excesivă a acestor locuri ne îndeamnă mai departe, spre mare. Spre briza şi răcoarea Mării Mediterane. Marea ne atrage... Tot marea! Şi, spre deosebire de Mircea Cărtărescu, „întâlnirea” mea cu marea s-a petrecut pe la 9-10 ani. Am povestit asta în schiţa „Dincolo se afla marea”. Şi, deşi n-am dat, pe atunci, ochii cu marea, ci doar am simţit-o în apropierea mea, nici nu pot spune ca M. Cărtărescu: „Cerul e uriaş, dar nu atât de uriaş cum îmi închipui marea”, pentru că pentru mine cerul e într-adevăr uriaş. Numai când îmi ridic ochii şi privesc la el, mă apucă groaza că mă poate „aspira” în hăul imens, iar marea îmi dă doar senzaţia apelor neţărmurite, de nesfârşită întindere a unui tărâm miraculos. Ceva mereu amânat „dincolo”, ca în schiţa amintită. Cum, de altfel, amintea şi poetul Ion Murgeanu, despre succesul său literar mereu amânat, în cap. (X), intitulat „Întoarcerea la Eden” – necuprins în carte şi rămas la stadiul de manuscris. Romanul „Edenul” a pornit din dorinţa poetului de a istorisi povestea „vieţii noastre de la Zorleni” şi, în afara unor corespondenţe care „veneau de la sine”, ce i se poate întâmpla miraculos unui scriitor, era să dea un roman fascinant pentru cititorii săi. Şi crede Ion Murgeanu că a scris romanul „cu o infinită iubire”, şi „au fost pagini pe care le udasem cu lacrimi sentimentale”. Cu alte cuvinte: „ce e fascinant într-un roman, când îl scrii, observam, de altfel, încă de la prima cotitură e şi mai bine să le arunci”. După apariţia cărţii, a avut parte de câteva cronici „dar nu din partea monştrilor sacri ai criticii profesioniste”. Cartea a încăput şi pe mâinile unei mătuşi şi a câtorva rude din Zorleni. „Faima şi otrava fiind de când lumea”, mai ales otrava rudelor, s-a năpustit cu furie şi asupra autorului. Opera autorului – se poate spune – „a programat, am impresia, până şi îndoielile, rătăcirile, revenirile, iubirile şi contrarietăţile interpreţilor săi (scrie E. Simion, în „Moartea lui Mercuţio”, despre paradoxul arghezian>> -n.n.). Asta, ca să se adeverească, încă odată, că poetul rămâne cu toate, în veac nepotrivit>>”. Să nu fi existat nicio mângâiere în toţi acei ani, deşi un Mihai Ursachi şi Ilie Constantin (ca şi el, poeţi veniţi din partea Moldovei) câştigaseră în admiraţie prin poezia lor? „Singurul complex de la tinereţe (notează Ion Murgeanu – n.n.), de care am fost marcaţi: complexul culturii>> s-a evaporat de foarte mult timp; şi cred că am făcut demonstraţia cine sunt şi cât pot să fiu”. Are în vedere, volumele de poezie: Turnul onoarei; Confesorul şi Metafizica practică. Altfel ar sta şi acum şi ar contempla „în tăcere mizeria literaturii care se scrie în prezent de cei tineri, sub ochii autoritari, fezandonaţi, ai bătrânilor, care descoperă, în fine, limbajele dezinhibate, şi le place...”. Întrebat de un amic: „Mai scrii? Pentru ce scrii şi tot scrii?”, poetul I. Murgeanu are o replică uimitoare, genială dar tristă: „Scriu pentru Dumnezeu”. Că, nu-i aşa, poetul e ca acel tânăr bălai, şi cu fruntea înaltă „şi cu ochii să-i sorbi dintr-un strop de rouă”, care i se înfăţişează lui Dumnezeu (din parabola lui Murgeanu, cea cu atribuirea meseriilor), iar Domnul i se adresează nehotărât: „Tu băiete, să mai treci din când în când pe la mine, serile, când termin treaba, să mai vorbim”. Şi doar Dumnezeu „când îi dă, când îi ia cuvintele, şi munca lui e mai grea decât a brutarului şi-a teslarului şi-a fierarului la un loc”. Desprinderea de casa părintească, cu toată opunerea sa în faţa surorii bogătane şi hrăpăreţe, ce-şi doreşte doar partea ei de moştenire, în bani lichizi, cu toate visele mamei care se opune, de acolo, din ceruri, e povestea tristeţii cu care poetul se desprinde, definitiv, de Zorlenii lui dragi. Şi ultimele fraze n-au cum să ne lase nesimţitori: „A doua zi am plecat şi după un bun obicei deprins poate de la antici nu m-am uitat înapoi nici o clipă. Viaţa este aşa cum este ea; tale quale…De ce s-o mai complicăm şi noi, inutil? Deşi am promis, ştiam că din acea clipă pentru mine copilăria mea, şi Zorlenii, cu toată viaţa mea de acolo, şi cea viitoare, deja se mutaseră-n cer”. 

                                                                 (va urma)

Vizualizări: 108

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am pierdut comentariu și m-am enervat... :)) Mi s-a șters. NU mă mai învăț eu minte să nu scriu direct, aici.

Pe mâine...

Doamna Sofia: O distinsă poetă scria așa: „dacă vreau să plâng și nu pot,/dacă râsul nu-mi reușește, nici scrisul,nici/bucuria de a rosti.... e semn sigur că am trecut dincolo/și să nu mă plângeți...” (Valeria Manta Tăicuțu). Mi se întâmplă și  mie: fiindcă scriu direct pe ecranul Laptop-ului și nu privesc mereu la ecran, mă trezesc scriind în mijlocul unei fraze deja scrise (semnul mausului fuge aiurea), sau deodată se insertează tot ce am scris și la prima tastă dispare totul, iar aici la Însemne nu știu să aibă cum a se reveni la textul scris, ca pe foaia Word. Scrisesem ieri, la poezia Valeriei Merca vreo 7-8 fraze (exemplificasem cu o strofă din poezia mamei trimisă din armată, pe o carte poștală... și când am privit textul, nu mai erau decât ultimele 2-3 cuvinte. Ca Sisif am reluat de la capăt și am ajuns tot acolo... așa că am renunțat a 3-4 oară și am scris alte 3 cuvinte finale... așadar se întâmplă la toți. ...Cum nu mai e mult (din eseu) până la capăt, pentru mine, cel care știe bine că mă citiți, ultimul comentariu, cel de la final, va fi ca în basmul cu voinicul epuizat de luptă, așteptând cu ochii pe cer pasărea, să vină cu apă vie și apă moartă în cioc. Mulțumesc de semn! 

Sofia Sincă a spus :

Am pierdut comentariu și m-am enervat... :)) Mi s-a șters. NU mă mai învăț eu minte să nu scriu direct, aici.

Pe mâine...

Și mergem mai departe pe urmele Iliadei a lui Homer, conduși de dragostea și aviditatea povestirilor tale, născute din îndelungi preocupări de studiu al legendelor Eladei și ideea de a le aduce prin comparație din aproape în aproape printre scriitorii clasici internaționali și contemporanii noștri. Prospețimea detaliilor trazbordează cititorul în acest text, către Argos, prin Argosul încins de căldura verii, printre măslinii cu frunza prăfuită din genă și portocalii veșnic plin de fructe. Prin amintirea cruntelor bătălii/războaie pentru putere, pentru cuceriri sau pentru femei... cum s-a practicat de când lumea. Doar că lumea legendară le-a inițiat. Ne bucurăm de cursivitatea povestirii și de lucrurile aduse pentru noi din călătorie.

Cu totul altceva am scris ieri. Dar nu e timpul pierdut pentru a spune și alte idei. Deci, se întâmplă și la case mai mari să piardă comentariu... Nu că m-aș bucura. Dar mie mi s-a întâmplat de multe ori și nu m-am învățat minte. Pe acesta nu l-am mai scris direct. Eu comentez mult și ce ar fi să scriu mereu pe un doc. word și să aduc cu copy/paste. Mi-aș ieși din mână... :))
Am citit cu aceeași bună dispoziție și plăcere,
Sofi

Peste gardul de sârmă, o creangă cu două portocale, mult ieşite în afara livezii, îmi fac cu ochiul. Doar ridic mâna, şi-mi cad pe lângă braţ. Le pun în torpedoul maşinii, pentru mai târziu.

Aici e un dezacord care trebuie reparat.

„Mai scrii? Pentru ce scrii şi tot scrii?” „Scriu pentru Dumnezeu”. Extrapolez puțin și zic: Și pentru noi, maestre, cei care vă citim cu plăcere și interes și care ne minunăm în fiecare secundă de bogăția și frumusețea scrisului dumneavoastră. Prețuire!

Doamna Vasilisia:  Cred că lipsesc câteva cuvinte gen: „Dincoace, în afara livezii, peste gardul de sârmă, o creangă cu două portocale, două minuni ale zilei, îmi fac cu ochiul”...” Mulțumesc pentru comentariu. Poate că scrisul nu au fost şi nu sunt daruri naturale, ci creaţii ale omului. Notasem undeva (nici nu mai ştiu pe unde am găsit asta) cum că, în „Poessie”, Tommaso Campanela – prin 1921 – făcea următoarea afirmaţie scriindu-i se pare lui Galilei: „Eu învăţ mai mult din anatomia unei furnici, sau a unui fir de iarbă”. Și în Biblie, Luca (9.10): „Vulpile au viziuni şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-şi odihni capul”. Iar eternitatea cu care se mint aceştia (scriitorii) nu-i decât „rana neînchisă a sufletului omenesc” (tot Cioran). Unde să cauţi atunci eternitatea, dacă nu în scris?



Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Peste gardul de sârmă, o creangă cu două portocale, mult ieşite în afara livezii, îmi fac cu ochiul. Doar ridic mâna, şi-mi cad pe lângă braţ. Le pun în torpedoul maşinii, pentru mai târziu.

Aici e un dezacord care trebuie reparat.

„Mai scrii? Pentru ce scrii şi tot scrii?” „Scriu pentru Dumnezeu”. Extrapolez puțin și zic: Și pentru noi, maestre, cei care vă citim cu plăcere și interes și care ne minunăm în fiecare secundă de bogăția și frumusețea scrisului dumneavoastră. Prețuire!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor