Milgama fortuit dres

 

            Spuneţi prima idee care vă trece prin minte când citiţi un asemnea titlu ,, Milgama fortuit dres” !

 

             Mă aflu, printr-un concurs de împrejurări, la o prezentare de carte, într-una dintre locaţiile hotelului Prezident. Iau cu sfială o bruschetă,  de teamă să nu fiu nevoită să o plătesc, apoi mă îmbuib temeinic: e gratis, plăteşte poetul.  Poetul, românaş de-al nostru, cu dublă cetăţenie, română-americană, ceea ce îmi explică cornul abundenţei. Mă înfoi toată de importanţa momentului, cumpăr un volum, nu mă zgârcesc la bani - echivalentul a aproape zece dolari - conştientă fiind că am mâncat de dublul lor! Intru în sala de conferinţe, plină ochi, unde toată lumea lecturează. Norocul îmi surâde iar, se eliberează un fotoliu pe care mă grăbesc să-l ocup ( la mine acasă aşa se cheamă scaunele astea elegante şi înfofolite) .

            Cartea începe ,,Abraş”- e titlul primului poem, după titlu urmează nişte semne, două linii, două puncte, două linii, două puncte, iar la capătul lor ,, California” . Rămân o secundă contrariată, depărtez cartea (de ochi) cât îmi permite braţul, pentru a cuprinde dintr-o privire întregul, rotunjimea textului, îmi scap colţurile gurii, cât pe ce să măture parchetul, în timp ce sprâncenele ţâşnesc a creiona mijlocul frunţii. În dreapta mea o doamnă de o eleganţă şi vârstă remarcabile, observându-mi nedumerirea pe chip: ,, Noul stil! Fenomenal! Atât de puţin şi totuşi atât de mult! ”. Vorbeşte în şoaptă, zâmbeşte discret, are o ţinută ireproşabilă, ceea ce mă face să mă simt ca o lăptăreasă fugită de la muncă. Îmi adun gândurile rătăcite prin California, dornică să-i arăt vecinei mele că am mintea şi simţurile deschise a ceea ce vrea să fie ,,noul stil ”.

Baby

Fulgerul baby fulgerul

mi-a pătruns în inima - potcoavă de lut

despicând-o

….//….//….

….//….//….

            Între strofe apare o suită de puncte şi liniuţe, suită peste care nu mai trec cu uşurinţă ci, în strădania mea de a-i desluşi misterele, le citesc pe fiecare în parte: punct, punct, punct, punct, liniuţă oblică, liniuţă oblică şi iarăşi puncte.

Fluturii inimii au zburat

zădărnicind nemurirea

suntem muritori

baby

            Zâmbesc luminată şi pătrunsă de emoţia versurilor, noua cunoştinţă îmi întoarce zâmbetul, unul portocaliu ( ori n-a trecut pe la bufetul suedez, ori s-a dat cu ruj după!)  dă din cap aprobator : ,, Suntem, suntem muritori! ”

            Mă rog la Dumnezeu să-mi dea un strop de minte acum când am nevoie de el şi să nu mă umfle râsul, confirmând astfel societăţii prezente, care citeşte asiduu, că mi-s lăptăreasă sadea! Poemul ,,Canion”  conţine nouă cuvinte. Am remarcat ,, râuri vijelioase” şi ,,tăceri prelinse”, ambele cuprinse în secvenţe de linii şi puncte, linii ce de astă dată sunt tot oblice, dar mult mai mari faţă de precedentele, deci semnificaţia lor( care-o fi aia?) ar fi diferită. Când ajung la poemul ,,Erotic” nu caut cuvintele ci semnele grafice, semne ce-mi pun creierul în pioneze: ori e alfabetul chinezesc, ori e alfabetul chinezesc! Cârmoaje şi liniuţe îmbârligate, una nu seamănă cu cealaltă şi lipsesc punctele. Depărtez iarăşi cartea la o lungime de braţ, fapt ce-i stârneşte curiozitatea distinsei bunicuţe. Se ruşinează când vede titlul, îşi coboară cu atâta delicateţe genele încât e o plăcere să o privesc îmbujorându-se, ridică din umerii octogenari : ,, Tinereţea! ” Accept argumentul fără nicio obiecţie, chit că n-aş vedea niciun tânăr aţâţat să facă dragoste de chinezăreală sau de ,,cuib supersonic” şi   ,,magica îmbrăţişare prinsă-n vrăji crepusculare ”. Mai aflu din alte poeme că ,, dumnezeirea doarme adânc” , ,,nimic nu reînvie din ceea ce-a murit”, ,,ultima insomnie ultima insomnie n-a fost o simfonie” şi ajung la ceea ce socotesc a fi revelaţia cărţii: ,,Milgama fortuit dres”.

            Mă desfăt în câmpia de grafisme şi dau bice cailor din capul meu pentru a muşca din mesajul operei  Milgama, când îşi face apariţia multaşteptata comisie: profesorul universitar V. B – critic literar, îmbrăcat la patru ace şi distinsul poet, un fel de Banderas cu iz bucureştean. Domnul critic ne prezintă în fraze colorate biografia americanului, pune accent pe faptul că nu şi-a uitat rădăcinile şi-l avem astăzi pe poet în carne şi oase la lansarea cărţii, ce ne onorează ca naţie, aminteşte de Mioriţa, Nichita şi Lucian Blaga, moment în care mă pierde de client ascultător care mai şi pricepe ceea ce ascultă. Nu pot să fac o punte de legătură între Milgama şi Nichita sau Blaga neam! De Mioriţa nici vorbă! Sacâz, usturoi sălbatic şi ambrozie câinească- cu ele am să-mi hrănesc mintea de acum! Ce-am gândit eu despre Milgama şi în general despre fiecare poem în parte şi ce-a gândit poetul, două judecăţi atât de diferite încât mai adaug cucută şi măselariţă pentru dieta minţii mele. Ea, Milgama, s-a aruncat în ,,braţele prezentului extaziat, extaziat”, adică în braţele iubitului, care ,, fortuit de frigul metafizic” , în ciuda faptului că ,, fierbe sângele în mine” se aruncă ,,cu pătimaşă exaltare în gol” ( pesemne era o iubire imposibilă) pentru a scăpa ,,de chinul hain al existenţei şi de neiertata ezitare”- asta am gândit eu, iar dresurile sunt lăsate intenţionat în suspans pentru a lăsa libertatea cititorului de a crea finalul tabloului idilic. Fals! Totul este filozofie, filozofie dibaci ascunsă printre cuvinte şi elemente grafice dezvăluită acum de poetul însuşi. La finalul pledoariei aplaud frenetic la fel ca toată mulţimea, loc de minciună pe faţa mea nu-i, de frica sacâzului şi-a cucutei mintea se-ncreţeşte şi sloboade o idee. Drept urmare mai cumpăr un volum, nu mă uit la bani ( aproape zece dolari, dar în lei), stau frumos la rând pentru autograf, unul pentru mine şi altul pentru şefa mea. O şi văd chiompăind o noapte întreagă, pentru că ziua n-are vreme nici de-o ţigară, aşa-i de pestriţă la maţe şi habotnică, pentru a desluşi înţelesurile americăneşti.

**

           – O capodoperă, dragă, o capodoperă - povesteşte şefa, cu un frumos buchet de cearcăne, nu ştiu cui la telefonul mobil. Nu, n-am fost la lansare, dar m-a cadorisit o angajată c-un volum …cu semnătură, desigur!

 

Vizualizări: 218

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

:)) M-am amuzat copios... multam de zambete!

Eu am gustat din plin umorul cronicii tale, care în mod cert e de  valoare, însă în semnificația titlului și a capodoperei  în discuție, nu reușesc  mă scufund în ,,adâncimile" sale, deloc. Se vede, că nu mă înghite pe mine ,,noul stil". O capodoperă umoristică, condimentată perfect, consider textul tău. Am citit cu multă plăcere.Felicitări și prețuire sinceră!

-mulţumesc pt lectură şi semn!  

-o toamnă frumoasă vă doresc, Ana, Violeta, Maria! 

Fluturii, baby, fluturii
Ne-au invadat fortuit
...//...//...//
Dar eu m-am dres la timp
O milgama?

Ce ziceți, mi-a ieșit :)))?

of course, Nikol, că ţi-a ieşit!  :))))   

-mulţumesc pt lectură şi semn! 

- o toamnă bogată!

Redactarea laaaasă de dorit - meteahnă veche, știm!

Chinezii nu au alfabet - ei scriu cu idiograme.

Un text savurooooooooooooooos!

da Coza

of! chiar m>am straduit la redactare ....copy paste ghilimelele si altele , din pacate doar atata poate mintisoara mea care ramane tot la dieta cu sacaz  ...si facusem tort!    am laptop nou, sa vedeti de/acu bucurie cu semnele!

multumesc pt popas , dl Lazar! o toamna frumoasa sa va unga la suflet!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Ana Ardeleanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog citesc poezia doar până la umeri a utilizatorului Ana Ardeleanu
cu 4 minute în urmă
Postare de log efectuată de Camelia Ardelean
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului violeta florentina ion îi place postarea pe blog voi divorţa de mine a lui paparuz adrian
cu 15 minute în urmă
violeta florentina ion a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog citesc poezia doar până la umeri a utilizatorului Ana Ardeleanu
cu 16 minute în urmă
violeta florentina ion a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În cerc a utilizatorului Petre Ioan Crețu
cu 39 minute în urmă
Utilizatorului violeta florentina ion îi place postarea pe blog Pădurea fermecată a lui Tudor Cicu
cu 45 minute în urmă
Postare de log efectuată de violeta florentina ion
cu 51 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeme neeuclidiene a utilizatorului Costel Zăgan
cu 59 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Poeme neeuclidiene a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Crinu Sorin Leşe
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Speranţa a lui Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Speranţa a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog culesul viilor a utilizatorului dumitru ichim
cu 1 oră în urmă
J' Arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeme neeuclidiene a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog culesul viilor a lui dumitru ichim
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Strânge-mă în brațe! a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Strânge-mă în brațe! a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a contribuit cu răspunsuri la discuţia ÎNSEMNE CULTURALE, la sfârșit de drum? NU! a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia ÎNSEMNE CULTURALE, la sfârșit de drum? NU! a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 2 ore în urmă
Veronica Pavel Lerner a contribuit cu răspunsuri la discuţia ÎNSEMNE CULTURALE, la sfârșit de drum? NU! a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 2 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor