După două ore de somn adânc, Tea ridică încet mâna dreapta şi îşi scoase de la ochi pânza aceea neagră. Însoţitoarea de bord o învelise cu un pled moale, pe care Tea îl pipăia neştiind cum apăruse în poala ei.

   -Am dormit ceva, zise ea cu voce domoală, ca după somn, arcuindu-şi spatele zvelt, cu capul proptit in speteaza fotoliului. Tu te-ai odihnit vreun pic, Nuc?

   -N-am putut, am zis cu o faţă serioasă. A trebuit să te apăr de furia celorlalţi pasageri. Au mers chiar la comandantul aeronavei şi i-au cerut să te debarce la Viena.

   -Ce tot spui acolo, făcu Tea ochii mari. De ce să mă debarce?

   -Pentru că sforăi îngrozitor, la un moment dat copilotul chiar a trecut să inspecteze motoarele.

   -Eşti un măscărici, avea dreptate Sol, îmi dete ea o palmă peste umăr ca pe o mângâiere. Şi pentru asta te iubesc din ce în ce mai mult.

   -Tea, tu şti ce e iubirea? am întrebat-o cu o urmă de emoţie în glas. Adică, vreau să spun, dintre un bărbat şi o femeie?

   -Nu, iubirea la care te referi nu mi-e cunoscută, dar îmi iubesc prietenii, iubesc sufletele calde şi cinstite, iubesc inocenţa copiilor...

    Ne-a întrerupt discuţia însoţitoarea de bord, care şi-a făcut apariţia de niciunde.

   -Doriţi să serviţi masa? peste patruzeci de minute o să aterizăm.

    Eu şi Tea ne-am privit şi am răspuns amândoi odată.

    -Da, ne e foame.

   -Ce doriţi să vă aduc? Avem pui şi peşte.

    -Peşte, am zis in cor.

    Femeia se depărtă cu un zâmbet larg pe faţă, îi era drag de noi, probabil făceam o pereche frumoasă.

    În timp ce aşteptam mâncarea, Tea sări brusc în picioare.

   -Nuc, dă-mi servieta. Acum!

    M-am ridicat şi am scos valiza aceea argintie din compartimentul pentru bagaje de deasupra scaunelor, unde încăpuse cu destul de multă greutate. I-am întins-o Teei. Ea s-a aşezat şi a deschis-o pe genunchi, apoi a scos laptop-ul acela sau ce era el şi i-a ridicat capacul. Nu avea butoane, Tea privea pur şi simplu la nişte luminiţele discrete ce se perindau pe cele două ecrane. După nici un minut închise capacul aparatului şi îl puse la locul lui, în valiză.

   -S-a întâmplat ceva? Am întrebat-o cu jumătate de gură.

   -Un mesaj de la Sol. Spune că ne-a lăsat o navetă pe orbită, spune că trebuie să te instruiesc şi pe tine să o foloseşti la nevoie,

mai spune că trebuie să accesăm bazele de date militare şi multe altele, Nuc. Informaţii pe care nu le deţineam. Sol a încălcat protocolul, probabil va fi pedepsit pentru asta. Dragul de el, ştiam eu că o să ne ajute, într-un fel sau altul. Mă gândesc că treaba e mult mai încâlcită decât pare, mai zise Tea gânditoare. Uite, ai şi tu un mesaj de la el.

   -Ce zice?

   -Zice că... O să discutăm despre toate astea mai târziu, acum hai să mâncam.

   -Ce zice, Tea?

   -Că trebuie să ai grijă de mine...

 

*

 

    În faţa aeroportului Franz Josef Strauss din Munchen era vânzoleală mare, lume multă, bagaje, bărbaţi cu copii mici pe care îi purtau în nişte hamuri confortabile, legate pe piept. Toată acea aparentă dezordine se estompa la cele şase peroane unde trăgeau taxiurile, oamenii formau cozi absolut disciplinate şi îşi aşteptau rândul să se urce în maşini, fără să dea cel mai mic semn de nerăbdare. Nu văzusem în viaţa mea atătea taxiuri, erau sute, numai limuzine Mercedes şi cu toate astea nu se formau ambuteiaje, toate se mişcau ca într-un balet bine pus în scenă. Şoferul care ne-a preluat pe noi nu avea mai mult de douazeci de ani şi părea turc, după înfăţişare. Tea îi spuse într-o germană curată:

    -Vrem să ne oprim la un magazin de unde să cumpărăm un laptop, apoi condu-ne la un hotel bun în apropiere de Garching.

    Maşina demară lin şi după zece minute de mers şoferul trase pe dreapta, în faţa unei clădiri cu patru etaje.

   -De aici puteţi cumpăra un laptop, zise el, o să vă aştept.

    Am pătruns în magazinul acela şi un angajat ne luă imediat in primire întrebând ceva în germană. Eu nu înţelegeam o boabă dar Tea turuia de parcă era nemţoaică get-beget. Eu vorbeam engleză cursiv, ştiam ceva rusă şi ceva turcă dar germana fusese întotdeauna o enigmă pentru mine.

   -Ce zice? am întrebat-o pe Tea.

   -La primul etaj, pe scările rulante.

    Erau acolo mii de calculatoare, n-avea rost să pierdem vremea căutând, ne-am îndreptat spre un birou imens unde stătea o angajată.

    -Doresc să cumpăr un laptop performant, slim, cu ecran de cincisprezece, zise Tea.

    -Doriţi o marcă anume, care este suma...

   -Domnişoară, n-o lăsă Tea să termine, cel mai performant, cel mai slim, cel mai de cinşpe. Faceţi dumneavoastră o alegere pentru noi, ne grăbim. Şi puneţi şi un mouse pentru el.

    Vânzătoarea apucă un walkie-talkie începu să vorbească.

   -La ce-ţi trebuie un laptop, Tea, am intrebat eu puţin intrigat, n-ai tu scule de scule? Sau vrei să joci Medal of Honor?

   -E pentru tine, răspunse ea, o să te joci tu.

   -Eu nu mă joc la calculator, ma plictisesc repede, cel mult mă mai uit la filme deochiate.

   -O să înveţi să conduci naveta, remember? Sol, naveta de pe orbită...

    N-am avut timp să răspund, apăru un tânăr cu un pachet de carton în braţe pe care scria “Toshiba” şi cu încă un pacheţel cu poza unui mouse pe el.

   -Acasta este cea mai bună configuraţie pe care o avem, spuse vânzătoarea. Fabricat în Japonia, super-slim. Dacă doriţi altceva, puteţi consulta catalo...

   -E ok, îl luăm, o întrerupse Tea. Cât costă?

   -Cinci mii patru sute euro.

   -Plăteşte cu cardul, Nuc, se întoarse Tea către mine. Dar nu cu ăla pe care l-ai folosit la Otopeni, când îţi tremurau izmenele pe tine.

    -Bine că eşti tu curajoasă, am bombănit eu şi i-am întins femeii de la birou bucata de plastic.

     POS-ul emise chitanţa aproape instantaneu.

    -Merge şi ăsta, m-am bucurat eu în gura mare. Tea îmi aruncă o privire ucigătoare.

   -Nuc, eşti ca un copil, zise ea printre dinţi, o să ajungem la puşcărie în ritmul ăsta, am mult de lucru cu tine, bineînţeles dacă nu te urc într-un avion şi te trimit acasă.

    Am tăcut mâlc. Băiatul a ambalat frumos pachetele şi le-a pus într-o sacoşă încăpătoare, cu sigla firmei. Pe drumul spre ieşirea din magazin mi-am aruncat ochii pe chitanţă şi mi-a picat bărbia în piept: cinci mii patru sute... Am vrut să zic ceva dar Tea a ridicat un deget poruncitor, aşa că mi-am ţinut gura.

    Taxiul era acolo unde îl lăsasem, ne-am instalat pe bancheta din spate şi am pornit catre hotel. Pe drum nu m-am putut abtine şi l-am întrebat în turceşte pe şoferul cel tânăr.

   -Eşti turc?

   -Da , domnule, iar dumneavoastră sunteţi români, mi-am dat seama imediat. I love Romania, I love Hagi! Exclamă el cu sinceritate. Dar cum de ştiţi turceşte?

   -Am trăit trei ani la Istanbul, i-am răspuns, iubesc oraşul ăla. Tu de unde eşti din Turcia?

   -Eu m-am născut aici, în Germania, dar părinţii mei sunt din Binghiol. O să vă duc la un hotel retras, elegant şi romantic, zise el trăgând cu ochiul spre Tea in oglinda retrovizoare, au doar camere duble cu paturi matrimoniale... Luati numărul acesta de telefon şi îmi întinse o carte de vizită peste umăr. Sunaţi-mă la orice oră, vă stau la dispoziţie cu maşina. Pe mine mă cheamă Halil.

   -Mulţumesc, Halil, eu sunt Nucu şi ea e Tea, am zis eu vorbind turceşte. Rămân dator pentru pontul cu camerele.

    Maşina viră la dreapta şi intră pe o alee aşternuta cu pietriş, ca după vreo trei sute de metri opri în faţa unei clădiri măricele, cu două etaje, o construcţie veche, tipic bavareză. Am coborât din maşină şi am rămas locului cu ochii la ferestrele în două foi şi cu obloane din lemn, deschise în afară. Nici n-am băgat de seamă câd Tea, urmată de Halil care căra bagajele au intrat pe uşa străjuită de un portic din şindrilă. Admiram arhitectura aceea simplă, aproape austeră, cu acoperiş din olane cafenii, pereţii albi ca laptele si ferestrele îmbrăcate cu muşcate roşi, înflorite. De jur împrejurul clădirii se înălţau castani şi platani bătrâni, iar printre ei, unde era loc, erau aşezate mese cu bănci de lemn, ciopite grosolan.

   -Nucu Bey, mă smulse din reverie vocea lui Halil, puteţi să-mi plătiţi cursa? Eu trebuie să plec.

   -Sigur, am tresărit eu, cât face, Halil?

   -Patruzeci şi doi...

   -Ţine o sută, păstrează restul, vorbim, unde e Tea? şi am pornit în grabă spre intrarea în hotel.

    Mi-am făcut ochii roată prin sala mare de la parter, dar Tea nu era nicăieri. Am făcut câţiva paşi cercetând fotoliile imense dar n-am dat de ea. M-am dus la recepţie.

   -Spuneţi-mi vă rog, m-am adresat in engleză recepţionerei, prietena mea a intrat în hotel acum câteva minute. Ştiţi unde s-a dus?

   -Domnişoara Teodora Flutur bănuiesc, zise recepţionera. Da, a închiriat apartamentul o sută unu şi a urcat acum câteva secunde. A spus că vă veţi ocupa dumneavoastră de formalităţile pentru cazare, ne-a lăsat şi paşaportul.

   - Teodora Flutur? Apartamentul? Aveţi apartamente?

    -Privirea sau vocea mea erau în neregulă, pentru că recepţionera făcu instinctiv un pas înapoi.

   -Da domnule, avem unul singur, două dormitoare, două băi, living, i-am spus şi domnişoarei, aţi avut noroc să fie liber, e foarte confortabil. Sunteţi amabil să-mi daţi paşaportul dumneavoastră? Domnişoara a spus că veţi locui la noi trei zile. Plătiţi cash sau cu card?

   -Cash, am zis, daţi-mi să semnez.

    Am urcat în silă cele douăzeci de trepte pâna la primul etaj. Am găsit-o pe Tea tolănită într-un fotoliu din living şi pe faţă cu un zâmbet zglobiu:

   -Foarte frumos şi foarte curat, Nuc, au pus şi flori proaspete, zise ea în turceşte.

Vizualizări: 77

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Povestea devine din ce în ce mai interesantă. Extratereştrii nu sunt chiar reci, au şi ei o inimă, doar seamănă cu pământenii... 

Totuşi:

1. "...îmi dete ea o palmă peste umăr ca pe o mângâiere."

2. "Nu avea butoane, Tea privea pur şi simplu..." aş scrie "Nu avea butoane. Tea privea pur şi simplu..."

3. "Spune că ne-a lăsat o navetă pe orbită, spune că..." se repetă "spune"

4. "Toată acea aparentă dezordine se estompa la cele şase peroane...", a se estompa are conotaţii mai spre domeniul vizual. Cred că ar merge mai bine a atenua. 

5. "Am pătruns în magazinul acela şi un angajat ne luă imediat in primire întrebând ceva în germană." aş scrie "Am pătruns în magazi, unde un angajat ne luă imediat in primire, întrebând ceva în germană."

6. " Erau acolo mii de calculatoare, n-avea rost să pierdem vremea căutând, ne-am îndreptat spre un birou imens unde stătea o angajată." aş scrie " Erau acolo mii de calculatoare. Pentru că n-avea rost să pierdem vremea căutând, ne-am îndreptat spre un birou imens unde stătea o angajată."

7. "Maşina viră la dreapta şi intră pe o alee aşternuta cu pietriş, ca după vreo trei sute de metri..." - " Maşina viră la dreapta şi intră pe o alee aşternuta cu pietriş.Dă vreo trei sute de metri..."

Aşa mi se pare mie mai bine. Tu hotărăşti. Oricum, mi-a plăcut, aştept continuarea.

    

 

     

M-am distrat grozav, Cristi! Ai imaginaţie foarte bogată, alergi pur şi simplu printre fraze cu iuţeală şi siguranţă. Reuşeşti să menţii suspansul şi umorul în acelaşi timp, ca şi cursivitatea acţiunii.

În ceea ce priveşte compoziţia frazelor, întotdeauna este loc de mai bine, dar ţine şi se stilul fiecăruia. Nu putem impune, noi cititorii, stilul nostru altcuiva.

ciopite grosolan.- ai mâncat o literă ''cioplite'' (probabil ai alergat prea mult după laptopul ăla)

-Privirea sau vocea mea erau în neregulă, pentru că recepţionera făcu instinctiv un pas înapoi. - scoate te rog linia de dialog pentru că nu este dialog.

Am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea aventurii, Sofy!

Ştefana, Melania, Sofy, vă mărturisesc cu toată sinceritatea că încerc un sentiment necunoscut mie pâna acum, adică ceea ce scriu place unor oameni care "mănâncă literatură pe pâine"?

Mulţumesc!

cristi

Actiune, umor, stil placut. Trebuie revazut, sunt cateva greseli gramaticale. Pe ici,  colo,  poate fi imbunatatita si forma. Asta ca sa fie perfect. Imi place si astept...

Cu prietenie,

La mine stratul de literatură pus pe felia de pâine este cam subţire, dar mă strădui. Mă bucură aprecierea, mulţumesc şi muuult succes!

olteanu cristian a spus :

Ştefana, Melania, Sofy, vă mărturisesc cu toată sinceritatea că încerc un sentiment necunoscut mie pâna acum, adică ceea ce scriu place unor oameni care "mănâncă literatură pe pâine"?

Mulţumesc!

cristi

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor