Era toamna iar. Vacanța plecase supusă între filele calendarului, de unde se desprindea din când în când, să reducă la tăcere clinchetul obraznic al clopoțelului, ce chema insistent în clase elevii dezlănțuiți.

În anii cenușii ai dictaturii comuniste, fiecare an școlar era precedat de o perioadă interminabilă de practică agricolă în care, începând cu cele mai mici clase și până la cele mai mari, elevii erau siliți să participe la munci agricole ce întreceau adeseori puterile lor. Era perioada cea mai neagră a anului școlar pe care fiecare o suporta cum putea. Din fericire elevii, datorită tinereții lor inocente, reușeau să găsească bucurie și entuziasm și în cele mai crunte lipsuri și greutăți ale vieții. 

   Eu trecusem în anul trei de liceu și sufletul îmi era încă trist deoarece ratasem ultima ocazie de a scăpa de liceul pe care îl detestam din tot sufletul. Îmi dorisem cu totul altceva de la viață, dar situația materială a familiei mele nu îmi permitea să-mi urmez visele. Aveam o mulțime de prieteni totuși și mă bucuram de ceva popularitate printre colegii mei datorită caracterului meu agreabil. În acea toamnă, conducerea liceului programase pentru clasele din anul trei și patru, fiind cei mai mari și mai capabili să ducă greul, o perioadă de trei săptămâni la o cooperativă agricolă dintr-o comună de pe lângă București, unde urma să primim cazare și masă în schimbul muncii noastre în cadrul cooperativei. Eram obișnuiți cu astfel de deplasări din anii precedenți și chiar ne bucuram. Pentru noi, cei care locuiam departe de liceu și care trebuia să facem naveta zilnic cu bicicleta sau pe jos, faptul că puteam să ne odihnim după orele lungi și epuizante de muncă, fără să mai batem atâția kilometri dus-întors, era o mană cerească. Și mai ales, ocazia de a pleca de acasă ne dădea aripi. 

   La deschiderea anului școlar ni se dădeau cărțile și ni se comunicau detaliile plecării și locul unde urma să ne desfășurăm perioada de practică. Din clasele mari au ales treizeci de elevi pe sprânceană, după criterii de ei știute și a doua zi ne-au dus cu un autobuz la fermă, unde ne-au cazat în mare grabă, ne-au oferit un mic dejun foarte precar și fără să ne lase timp să ne instalam cel puțin, ne-au dus la câmp ca să încărcăm baloții de paie rezultați în urma treieratului grâului, în remorcile  ce veneau ca pe bandă rulantă așteptându-și răbdătoare rândul, nelăsându-ne timp nici să ne tragem sufletul. Soarele ucigător, praful ce ne acoperise trupurile și ne uscase plămânii, foamea atroce și munca epuizantă, ne-au redus până la vremea prânzului în niște zombi mititei și fără vârstă. Nu se mai întrevedea nici urmă de entuziasmul, energia și tinerețea noastră. 

   Apă nu avuseserăm nici timp și nici de unde să ne procurăm, iar peste toate suferințele, setea era cea mai intensă și ne sfâșia măruntaiele. Câteva fete plângeau, abia târându-se cu câte un balot în brațe, sau în spate. Lacrimile se amestecaseră cu praful și sudoarea, desenând pe chipurile speriate și sfârșite, adevărate hărți ale durerii și deznădejdii. Nimeni nu te putea ajuta căci fiecare se lupta cu aceleași greutăți. Când cineva ne strigă să lăsăm totul așa cum era și să urcăm într-una din remorci pentru a merge la masă, adrenalina stimulată de disperarea de a răzbi, dispăru ca prin farmec din trupurile noastre și nu mai reușeam nici să ne cățărăm în remorcă. Ajutându-ne unii pe alții cu ultimele puteri, reușirăm să ne întindem înghesuiți și tăcuți pe fundul murdar și încins al remorcii, unde zăcurăm aproape inconștienți până la fermă. Nu mai simțeam foame, decât o nevoie organică de a ne curăța pe dinăuntru și pe dinafară de mizeria fizică și sufletească ce ne strivea. Speraserăm că vom fi lăsați să mergem în camere să ne spălăm și să ne schimbăm înainte de masă, dar căminul era încuiat și ni s-a explicat că unica sursă de apă, era fântâna din curte, unde puteam să ne spălăm și să ne potolim setea.

   Dar noi eram treizeci și ca să reușim să ne spălăm, trebuia să scoatem din adâncul pământului câte o găleată de apă pentru fiecare, cel puțin, iar pauza era de o jumătate de oră, apa rece ca gheața, de intimitate nici pomeneală, așa că ne-am mulțumit să ne potolim setea cu multă precauție, căci înfierbântați cum eram, riscam un șoc termic. Ne-am privit cu amar și dezgust unii pe alții și am început să facem haz de necaz, într-un final. Ceva mai odihniți și mai optimiști, ne-am îndreptat cu speranțe reînoite către cantină, la chemarea clopoțelului. Sala de mese era imensă și două rânduri de mese frumos aranjate ne așteptau pline de promisiuni. Cel puțin era curățenie, remarcai eu. Ni se indică să ne așezăm pe rândul din dreapta sălii și ne așezarăm cu sfială și rușine căci eram murdari ca niște șobolani. Dar cum nimeni nu părea să observe starea noastră sau să ne certe că murdăream tot ce atingeam, ne-am liniștit puțin. Mirosul neidentificat al mâncării ne ameți în curând și foamea se auzi în uruitul din ce în ce mai nervos al scaunelor și în protestele tacâmurilor ciocnite de farfuriile goale. 

   Ne întrebam cine va ocupa cealaltă jumătate a sălii de mese, când se auziră voci bărbătești, tropote și râsete voioase. Prin ușile larg deschise începură să năvălească unul câte unul, soldați gălăgioși și ...curați mai ales. Când dădură cu ochii de noi, tăcerea se așternu stânjenitoare în sala răcoroasă, uimirea și rușinea încrucișară armele, dar lupta fu întreruptă înainte de a începe, de un hohot de râs nestăvilit. 

   - Ce sunt creaturile astea? întrebă unul din militari nedumerit. Se apropiară precauți de noi, cercetându-ne ca pe niște extratereștri. Par niște copii, dar nu știu ce să cred. Hei, v-a mâncat pisica limba?

   Nu avea cine să dea explicații în rândurile noastre. Umilința, teama și rușinea aplecase adânc frunțile și umerii noștri de copii. Pentru prima dată simțeam discriminarea societății pe pielea noastră. Nu știusem până în acea zi că existau privilegii pentru unii și nedreptate pentru alții. Oh, dar surprizele nu se terminaseră! Abia începeau!...

   - Sunt liceeni din Argeș! explică cadrul didactic care ne însoțise în aventura aceasta de la liceul nostru, dar care ne abandonase imediat ce am fost duși în câmp, fără să se îngrijească în vrun fel de siguranța noastră. Au venit direct de la câmp și nu au avut unde să se spele, deoarece căminul se deschide numai seara, iar noi abia am venit dimineață. 

   - Cum e posibil să nu fie lăsați să se spele, să se schimbe? Ce mod de a trata copiii e ăsta? se scandaliză superiorul lor. Au mâinile murdare și put de îți mută nasul. Cum să mănânce în condițiile astea?

    - Unde e administratorul? tună locotenentul. Cum nimeni nu apăru, acesta se îndreptă clocotind de mânie către biroul administrației, trăgând după sine mai mult cu forța pe nevrednica noastră reprezentantă. 

   - Ce mama dracu... scăpă printre dinți cel ce ocupa biroul, dar cum văzu cine năvălise în regatul său, se scuză bâlbâind explicații neînțelese.

   - D-le Rață, cum e posibil să nu permiteți elevilor accesul la baie și la camere pentru a se spăla și schimba pentru masă? Cum vă imaginați că voi permite ca băieții mei să ia masa în asemenea vecinătate? E o ofensă la adresa elevilor și a soldaților. Ce dracu societate e asta? 

   - Vă.. vă rog să mă iertați, dar astea sunt ordinele! Au venit abia azi dimineață și nu era încă nimic organizat. De mâine vom stabili programul pentru ei. Regret nespus neplăcerile create! Îi vom scoate din sală până serviți d-voastră masa și apoi vor servi și ei. 

    - Ceee??? Cum îți permiți imbecilule să tratezi așa niște copii? Deschide imediat ușa aia nenorocită că te împușc, vierme! Indignarea locotenentului atinsese culmi periculoase iar d-l Rață se precipită pe ușa devenită prea îngustă pentru marea lui grabă și tropăi ca fugărit de diavoli să deschidă ,, sanctuarul” care ne era interzis. Nu puteam auzi discuția aprinsă pe care o avu cu pedagoga noastră dar puteam  observa expresia înspăimântată ce îi schimonosi fața și graba cu care ne invită să intrăm în cămin. Ne-a fost de ajuns o oră să reparăm daunele câmpului de pe trupurile și demnitatea noastră. Când ne-am prezentat la masă, am constatat că nimeni nu servise încă masa. Soldații așteptaseră cu respect și răbdare sosirea noastră și după ce ne-am așezat noi la masă, s-au așezat și ei tăcuți și disciplinați, sub privirile de vultur ale superiorului.

   

Vizualizări: 74

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O povestire scrisă frumos și foarte veridică! Apreciere și felicitări dragă Silvia! Am lecturat cu multă plăcere și mi-a trezit vechi amintiri textul tău.

Un început interesant. Și mie mi-a trezit niște amintiri... :) Aștept continuarea!

(ai și niște scăpări, repetiții...)

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Peste zâmbetul Giocondei... a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peste zâmbetul Giocondei... a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și te-am iubit poetic a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă n-ar fi apus mult înainte soarele a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă n-ar fi apus mult înainte soarele a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peste zâmbetul Giocondei... a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis din turmă evadat a utilizatorului Denisa Curea Popa
cu 11 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și te-am iubit poetic a utilizatorului gina zaharia
cu 13 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog musca a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 14 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog străin a utilizatorului Dinca Valerian
cu 14 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peste zâmbetul Giocondei... a utilizatorului gabriel cristea
cu 14 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog străin a utilizatorului Dinca Valerian
cu 14 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și te-am iubit poetic a utilizatorului gina zaharia
cu 19 ore în urmă
gabriel cristea a postat un videoclip

Eu nu strivesc corola de lumini a lumii de Lucian Blaga

Enjoy the videos and music you love, upload original content, and share it all with friends, family, and the world on YouTube.
ieri
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă n-ar fi apus mult înainte soarele a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și te-am iubit poetic a utilizatorului gina zaharia
ieri
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Și te-am iubit poetic a lui gina zaharia
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Am trimis poezia ca pe un glonț, înainte a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Și te-am iubit poetic a lui gina zaharia
ieri

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor