Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?

     Pată pe retina oraşului, trecea printre oameni, cu hainele ei ponosite, ca nişte aripi de păsări cenuşii. Fie iarnă, fie vară, Maria părea că nu iese din ele. Faţă de alţi cerşetori care îşi găseau un loc anume unde se plantau să cerşească, ea nu, ea bântuia străzile repetând mereu, într-un fel absent: “Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu? Te-ai făcut al dracului!”

     Avea felul ei, să zicem, de a mulţumi când se mai oprea câte unul şi îi întindea un leu-doi: “Te făcuşi al dracului de zgârcit” şi trecea mai departe fără să privească trecătorii, fără să întindă mâna, doar repetând:” Dă, mă, un leu!”  Localnicii erau obişnuiţi cu ea. Făcea parte din peisajul oraşului.

 Începuseră să semene, cumva, de când minele se închiseseră una câte una. Geamuri ştirbe rânjeau ca şi râsul fără dinţi al Mariei, străzile îşi adânceau degradarea, pe zi ce trecea, clădirile deveneau din ce în ce mai

triste si cenuşii, văduvite de suflet, cu preţuri de nimic,  așteptau…dar,  cine să le cumpere? 

 Timpul se scurgea fără culoare, doar castanii mai ţineau rostul anotimpurilor, şi munţii care păreau să-şi întindă braţele, ca pentru o ultimă

îmbrăţişare, peste  inima  bolnavă a oraşului.

        Într-o zi, îmi beam cafeaua pe o terasă, Maria păşea printre mese, fără să privească spre ele sau spre consumatori, repeta ca pentru ea: “Care dă, mă, un leu? Dă, mă, un leu!”

       Cineva a chemat-o de la o masă.”Marie, ia vino! Îţi dau doi lei şi o bere… îl vezi pe ăla de la masa de acolo?  Du-te şi pupă-l pe gură! “.

Femeia nu a răspuns s-a îndreptat spre masă repetând aceleaşi cuvinte: “Dă, mă, un leu!”. Când a ajuns în dreptul omului s-a aplecat şi l-a pupat cu zgomot. Luat prin surprindere, bărbatul s-a ridicat şi a împins-o cu putere. “Uoo,nebuno!”

Dezechilibrată, a căzut. Câteva secunde s-a lăsat liniştea, apoi, hohote de râs au izbugnit şuvoi. Râdeau de căzătura Mariei sau de păţania bărbatului?

       Poate de ambele. Maria s-a ridicat încet, a privit în jur la gurile care clocoteau de râs, şi-a scuturat hainele, de parcă se puteau murdări mai mult decât erau şi s-a îndreptat uşor spre ieşire. Pentru prima oară, am observant în ochii ei, atât de goi altădată, o sclipire adâncă şi o umbră de lacrimă. Doar buzele păstrau aceaşi expresie de zâmbet neutru.

      Situaţia m-a impresionat. Râsul mesenilor desenase în mintea mea imaginea unor hiene muşcând din trupul încă viu al victimei.

       De la această întamplare, a trecut ceva vreme fără s-o întalnesc, fără să mă întreb unde este Maria. La fel cum dispare o imagine neînsemnată, care nu a facut altceva decât sa ne izbească pentru o clipa privirea, nelăsând nici o urmă să perturbe banda rulanta pe care ne alearga rutina, disparuse şi Maria.

        Până într-o zi, când trecând prin parc, pe acolo mergeam şi mă întorceam de la şcoală,  am fost surprinsă să văd aşezată pe o bancă, o femeie bătrână,  îmbracată şi machiată ca o … Nu i-am dat atenţie. Femeia şoptea ceva ca pentru ea.

       Când m-am întors spre casă seara,

ea era tot acolo înconjurată de şoaptele ei. M-am oprit o clipă, curioasă.  

    “Cu cine vorbeşti, Marie?”  Nici un răspuns, şi-a continuat netulburată monologul. Amintirile soseau în mitea ei de ici colo şi se concretizau în cuvinte fără noimă pentru mine. Îmi era greu să-i înţeleg bolboroseala.

      O singură propoziţie venea clar, din când  în când, “Să nu-mi iei băiatul, Ioane!”  şi Maria o lua de la capăt.       

      După ceva timp, se pare că mi-a observant prezenţa, s-a ridicat şi a plecat, repetând cu voce ceva mai tare, cuvintele devenite obsesie. “Să nu-mi iei băiatul, Ioane! Să  nu-mi iei băiatul, Ioane! “           

 

           Maria nebuna a murit, a fost găsită zăcând între ruinele unei case arse, se zice că a fost a ei şi ea i-a pus foc. Să fi fost sau nu aşa, nimeni nu mai ştia. A plecat discret, cum îi fusese şi existenţa. Oamenii o uitaseră încă de când era vie, în memoria lor, pe atunci, era doar Maria nebuna cu laitmotivul ei:” Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?”

      Nu am căutat să aflu cine a fost Maria, o acceptasem împreună cu oraşul. Auzisem că fusese cineva  în tinereţe. Când se surpase echilibrul ei, nimeni nu-şi aducea aminte sau poate nu observase nimeni. Ce a fost se ştersese din memoria celor care o cunoscuseră, de când apăruse Maria nebuna.  De ce? Din nepăsare? Adesea, ne consolăm cu o abureală de milă pentru a nu ne simţi vinovaţi, întindem un ban de parcă ne-am cumpăra liniştea datoriei împlinite.

          Cine ai fost, Maria!? “Am fost un om cu umbrele si luminile lui.Un om”.

 

 

 

Vizualizări: 173

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O secvență tristă de viață - o umbră pâlpâind lumină.

Societatea evită pe cei care sunt diferiți. Poate compasiunea, mila dau o notă disonantă față de armonia pe care şi-o doreşte.

Un fapt real, redat frumos! Lasă un mister în privința Mariei. Mi-a plăcut mult!

Frumos și bine expus. Am asistat întâmplător la o fază asemănătoare, când cineva, în depline facultăți mintale ( se credea persoana respectivă) îndemna un om al străzii să pupe o doamnă care aștepta în stația de autobuz. „Pup-o tu, că ești mai dăștept ca mine”, a zis bietul om. Știți care a fost reacția celuilalt, efectiv s-a repezit la sărmanul om și i-a tras un picior. Acesta a căzut la pământ și cred că ar fi continuat să-l lovească dacă nu oprea autobuzul în stație. Toți ( cred că eram 10-15  persoane) ne-am repezit să urcăm în autobuz să prindem loc,  era ultimul care mergea din oraș spre sat. Atunci am văzut pe geam că singura persoană care nu s-a urcat în autobuz, era doamna. Ea îl ajuta pe sărmanul om să se ridice... 

Multumesc, Emil Dumitru, Mihaela Suciu si Gabriel Cristea pentru lectura si comentarii!

Maria - simbolul neadaptabil al transformărilor politice și sociale. La fiecare schimbare de social-politic al unei țări sunt astfel de victime. Persoane greu adaptabile care își pierd rațiunea. Și... desigur societatea respinge cu ușurință și ironie astfel de persoane în loc de a le ajuta.

Când eram la școala generală (gimnaziu), în curtea școlii (în Sibiu) erau două nemțoaice cărora li se confiscase toată averea și biserica germană le dăduse în curtea școlii, o căsuță mică, unde era și o biserică germană, catolică foarte mare, căsuța fusese a îngrijitorilor. Amândouă erau nebune inofensive. Iar noi copiii, fie români, fie germani râdeam de ele și le șicanam...  Nu ieșeau din casă până copiii nu plecau acasă. Și mai erau multe astfel de victime, cărora li se confiscase tot și nu s-au putut adapta la noul regim.

Am citit cu plăcere proza ta, scrisă cu mult simț de răspundere literar.

Sofi

Multumesc, Sofia!

Sofia Sincă a spus :

Maria - simbolul neadaptabil al transformărilor politice și sociale. La fiecare schimbare de social-politic al unei țări sunt astfel de victime. Persoane greu adaptabile care își pierd rațiunea. Și... desigur societatea respinge cu ușurință și ironie astfel de persoane în loc de a le ajuta.

Când eram la școala generală (gimnaziu), în curtea școlii (în Sibiu) erau două nemțoaice cărora li se confiscase toată averea și biserica germană le dăduse în curtea școlii, o căsuță mică, unde era și o biserică germană, catolică foarte mare, căsuța fusese a îngrijitorilor. Amândouă erau nebune inofensive. Iar noi copiii, fie români, fie germani râdeam de ele și le șicanam...  Nu ieșeau din casă până copiii nu plecau acasă. Și mai erau multe astfel de victime, cărora li se confiscase tot și nu s-au putut adapta la noul regim.

Am citit cu plăcere proza ta, scrisă cu mult simț de răspundere literar.

Sofi

Un segment de societate bine redat, dar neglijent redactat.

da Coza

Personajul, cu problemele sale existențiale, mi-a șoptit să-mi duc lectura pănă la final. Aprecieri autoarei pentru buna creionare a „răului” care pătrunde printre noi ca o termită, însă bariara contra lui se pune bine în final cu sugestivul cuvânt - om.

Am citit cu drag, doamnă Agafia.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia îngerului cu o singură aripă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor