MARIA EGIPTEANCA fragment

Dumitru Istrate Ruşeţenu

 

.....................................................fragment...................................................

Partea a  cincea

NEGUSTORUL INDIAN

Servitorul are condiţia câinelui - e îndreptãţit prin credinţã sã sufere pentru sãnãtatea şi prosperitatea stãpânului său şi nu-i este îngãduit sã punã întrebãri care nu-i sunt acestuia pe plac. Nu este stãpân în lumea aceasta nici pe urma lãsatã pe pãmânt. Crede cã Marele Brahma i l-a lãsat de stãpân pe negustorul de mătăsuri cel puţin pe propria-i viaţã.

Nu îngãduie gândurilor tainice sã-l sminteascã. Aduce un vas de porţelan ce are desenat pe el un elefant. Înainte vreme stãpânul înmuia mâinile în apã şi îşi spãla uşor faţa pentru ca, la sfârşit, sã i se zãreascã în ochii vioi efectul purificator al apei. Fiindcă are scris în sânge de la strãmoşii sãi arieni adorarea apei. De fiecare datã când se află aplecat asupra vasului trãieşte cu impresia cã a pãşit din casa lui luxoasã direct pe malul Gangelui - fluviul sacru ce-l purifică pe om de orice pãcat. Nu l-a ocolit responsabilitatea jurãmântului faţã de sine, aceea de a merge sã moarã pe malul apei. Uneori, în viaţa omului, e posibil sã fie necesarã, pentru o curãţire cât de cât, toatã apa Gangelui unitã cu a Indului.

Stãpânul aruncã o privire durã elefantului desenat pe vasul de porţelan, dar are totuşi suficientã înţelepciune sã se mustre pentru împietate. Şi se înclinã cu respect în memoria strãbunilor care au adorat elefantul, şerpii şi alte animale de origine totemicã. Îşi poate imputa cã peste secole cu destin zbuciumat, numai că este un respect statornic doar pentru nobleţea propriului sânge, fiindcă a înlocuit sfintele relicve ale adoraţiei cu trupul veşnic în flãcãri al femeii. Dacă ar fi fost dãruit, pe lângã înţelepciune, cu ceva forţã de convingere, ar fi fost muritorul nimerit sã punã bazele unei noi secte, poate chiar o religie, având ca adoraţie trupul femeii desprins din iţele materiei ca expresie a harului creator divin.

Fãrã-ndoialã cã stãpâna din Indonezia a apucat o cale fãrã intoarcere, odatã ce în locul ei stãpânul a adus altã femeie cãruia el, sudria, trebuie sã i se supunã. Şi o va face cu mult drag întrucât, auzindu-i vorba, şi-a dat seama cã are de-a face cu o creştinã din Egipt. De obicei, o nouã femeie intrã în casă speriatã de necunoscut şi se strãduieşte vădit sã zâmbeascã. Ceea ce-l distreazã grozav! Noua locuitoare sã fie oare din vreo castã superioarã, pentru cã vocea stãpânului e numai fior când îi vorbeşte? Pânã şi lui i s-a adresat pe un ton nemaiauzit la nici unul din stãpânii pe care i-a slujit. I s-a poruncit sã pregãteascã baia prinţesei, iar când s-a dus sã spunã cã a pregãtit totul dupã cum i s-a cerut, prinţesa era… adormitã. Uimirea sa a fost cã femeia se culcase jos! Deşi îi era interzis sã priveascã, s-a apropiat mult de ea pentru a-i admira drãgãlãşenia. O fi venind de foarte departe… A auzit cã distanţa din Egipt până-n India e un fleac pentru negustori dar nu pricepe din ce cauzã podoabele lucrate din fildeş, nu sunt acolo la mare preţ, altfel prinţesa de care a îndrãznit sã se apropie, n-ar mai arãta ca o femeie simplã.
Maria doarme în una din camerele luxoase ale negustorului de mãtãsuri fine ce credea, asemeni lui Guatama, cã în viaţã nu mai existã suferinţã, bãtrâneţe şi moarte. Descoperise cã bãtrâneţea şi moartea sunt comune tuturor oamenilor. Guatama a pãrãsit bogãţia şi puterea cufundându-se în meditaţie, astfel a coborât peste el iluminarea.

Orgolios peste mãsurã, dar temperat de înţelepciune, negustorul a început sã caute calea care urcã la cerul unde divinitatea supravegheazã pe aleşii sãi, aşteptându-i pe cei ce prin fapte, nu prin renunţare, se desprind de cele lumeşti, pentru a se contopi cu ea. Mult timp a fost obsedat de ideea cã trebuie sã existe o posibilitate de a ieşi din aceastã viaţã prin altã poartã decât prin moarte. A fãcut chiar un principiu de viaţã din îndemnul sacru de a poseda Cunoaşterea pentru ca Divinitatea sã-l socoteascã asemenea ei. Lucru bun, pentru cã s-a strãduit sã aibã acces la ea şi s-o asimileze. În urma acestui bogat consum de cunoştinţe s-a ales cu învãţãtura simplã caligrafiatã stângaci pe un papirus din piele de om descoperit în bordeiul sãrãcãcios al unui vraci indonezian: “Totdeauna vei afla contrariul a ceea ce s-ar fi cuvenit sã ştii!” Sã înţeleagã de aici cã aşa-zisa cunoaştere, ce se pretinde a fi o cheie de descuiat misterele universului şi ale divinitãţii, să nu fie altceva decât un subtil labirint în care ieşirea este totuna cu intrarea? Poate că doat te-nvârţi în jurul pipalului - arborele sacru - pânã ce ţi s-a sfârşit viaţa.

Negustor fiind, şi-a fãcut cale prin Alexandria Egiptului, nu înainte de a învãţa limba egipteanã de la un sclav. Auzise de vestita bibliotecã şi-n clipele lui de meditaţie ajunsese la concluzia cã divinitatea nu stã tot timpul în cer, mai coboarã şi pe pãmânt. Dacă zeii tuturor popoarelor s-ar aduna în acelaşi loc pentru a-şi face cunoscute unul altuia neîmplinirile, acel loc nu poate fi altul decât marea bibliotecã din Alexandria. În urmã cu câteva luni un negustor chinez venind din Egipt i-a adus vestea că mãreaţa bibliotecã a ars iar Hipatia, femeia filozoafã cãreia el se hotãrâse sã-i arate manuscrisul din piele de om, murise. Aflând aceastã grozãvie şi-a scuturat capul ca pomul de ultima frunzã, în timp ce prietenul nu pricepea de ce acest oriental inteligent plânge. Plecâd la treburile sale, nu uitase sã-l avertizeze pe sudria asupra sãnãtãţii stãpânului sãu, care întreba în neştire ce s-a întâmplat cu zeii din cer, de ce nu s-au aflat acolo în momentul întâmplãrii, s-o previnã?!

Faptul cã divinitãţile s-au arãtat insensibile la pierderea unei pãrţi din înţelepciunea oamenilor a ajutat sã se înfiripe în coştiinţa lui o detaşare faţã de atitudinea lor încât simţea deseori nevoia sã dea unele poveţe zeilor. Observase cã atunci când gândirea sa avea o sclipire de noutate, altceva decât obscurul permis de tradiţie, era etichetat imediat ca excentric şi l-a speriat rãu gândul cã prietenii îl vor ocoli. Aşa că s-a izolat el de ei - desele cãlãtorii îl fãceau de negãsit. Indiferent de ţara pe care o strãbãtea, nu-i scãpau obiceiurile bãştinaşilor şi descoperea particularitãţi ale religiei budhiste de care nu ştiuse.
În India, pe malul Gangelui drag sufletului sãu, nu mai pusese piciorul de zece ani. Ţara era sub stãpânirea dinastiei Gupta, dar Gangele şi o parte din ţinut erau podoabe de preţ ale inimii sale. Acolo învãţase cã omul este aşa cum se face el însuşi. Nu s-a abãtut de la calea fireascã a vieţii şi nu şi-a propus sã atingã desãvârşirea fiindcă a întâlnit mulţi asceţi care n-au atins-o. Nu i-a rămas decât să se bucure de sine. Fiind martorul confruntãrii dintre creştini şi iudei a insistat mai mult asupra fenomenului numit Iisus care, spre deosebire de Budha, a înviat din morţi pentru ca, dupã aceea, sã urce la cer. Acest ultim amãnunt n-a fost pe placul bãrbatului indian: Toţi zeii îşi adjudecã dreptul de a fi creatorii pãmântului, în schimb saliveazã de plãcerea de a-l pãrãsi în grabã, cu toate cã miezul tuturor relelor e aici, pe pãmânt. Din aceastã pricinã ar fi mare nevoie de ei printre oameni! Indianul nu credea cã Mesia al creştinilor ar avea puterea şi înţelepciunea lui Budha. E drept, pelerinii lui Sakya-Muni au purtat umanismul budhist pe uscat de-a lungul Asiei Centrale pânã în Extremul Orient, dar şi pe mãri din întreaga Asie maritime. Chiar el nu uita sã aminteascã oriunde avea prilejul cã omul trebuie sã aibã respect pentru orice fiinţã vie. Şi uite cã, tocmai el, şi-a cãlcat în picioare preceptele ucigând patru femei.

Inconştienţa i-a înfruntat orgoliul. Lovind cu cuţitul, nu cumva intenţia ascunsã a fost de a-şi ucide zeul din conştiinţă?! Faptul cã s-a trezit cu o meteahnã nu-i scuzã gestul de a rãspunde rãului cu şi mai rãu. Regreta cã nu s-a nãscut în casta rãzboinicilor! Dupã ce a luat viaţa primei femei a fost persecutat de ideea cã vrãjitoria i-a pus mâna pe frâul vieţii şi-i abate destinul de la calea normalã. S-a dus la un sclav, fost vraci al tribului, înainte de a-şi pierde libertatea. Cercetându-i spiritul, vraciul tot scotea nişte icnete de uimire care, ce puteau fi decât convulsii mascate ale duhului rãu? Dupã aceea a început sã rosteascã o serie de cuvinte lipsite de firul unui oarecare înţeles şi… a amuţit! Descoperise taina, iar sclavul n-avea îngãduinţa de a-l umili pe stãpân fãcându-i-o cunoscutã. Pentru ca sclavul sã uite unul din secretele vieţii lui a pus sã fie biciuit dar a priceput în cele din urmã cã nu era vorba de o vrajã împotriva cãreia mai putea lupta, ci o voinţã a divinitãţii. De unde atâta invidie faţã de un muritor care adorã femeile?! Împlântase cuţitul în patru fiinţe omeneşti, fãrã, însã, a nimeri divinitatea. Se mirã singur cã poate gândi o asemenea blasfemie, ar trebui să-şi ia viaţa E drept, puţinã nesupunere faţã de divinitate nu stricã. În ciuda celor întâmplate va continua sã rãmânã un mare admirator al frumuseţii feminine, chiar de va fi ca preţul sã urce!

Auzindu-l pe stãpân, sudria dispare. Nu înainte de a-i zãri pe braţ o salbã, brãţãri şi mãtăsuri pentru viitoarele rochii ale noii stãpâne care continuã sã doarmã cu mâna sub cap, dupã obiceiul oamenilor ce nu pot avea o pernã umplutã cu puf sub cãpãtâi.
De s-ar trezi, probabil, Maria ar depune efort sã uite întâmplarea de peste zi, dar mai ales încercarea prin care a trecut dupã miezul nopţii. De cum a aţipit a şi alunecat în vis printr-un fel de poartã lãsatã deschisã cu bunã intenţie pentru ca ea sã lase, ca pe un colb, în urmã lumea realã şi sã ajungã repede la uşa bisericii din Ierusalim. Mai mult, trece prin ea, deşi o închisese cu cheia, nimeni altul decât îngerul!

- Dragã surioarã - se plânge cãmila neagrã - femeia ce mi-ai lãsat-o sã-mi fie povarã încã nu-şi doreşte pustiul. S-a pierdut în întuneric şi nu ştiu ce mi se-mtâmplã! Parcã aş avea în orbite douã stele sparte - nu vãd îngerul ei pãzitor luminând! Ori ea se încumetã sã-i soarbã lumina cu trupul pãcãtos? Dacã îngerului i s-o fi fãcut silã de ea, nici o lege n-o mai apãrã, iar eu, o biatã cãmilã, am dreptul sã-mi îndoi genunchii în faţa lui Dumnezeu şi, cu lacrimi în ochi, sã mã rog: “Dacã voia Ta este ca femeia aceea sã ajungã-n deşert, atunci mutã firea mea de cãmilã în frumuseţea ei de trup, sã caute înnebunitã deşertul ca un prunc sânul mamei sale!”

- Eşti o rãzvrãtitã! o ceartã din profunzimea pietrei cãmila albã. N-ai cerut de la Dumnezeu o perioadã de rãgaz în care sã meditezi dacã sensul vieţii tale nu-i cel mai potrivit pentru tine? Poate ai descoperit cã povara dintre cocoaşele tale – omul - e, totuşi, o fiinţã fragilã, o grãmãjoarã de lut însufleţitã care nu va îngenunchea lângã tine sã-ţi zicã “O, stãpâna mea cãmilã, şi astãzi viaţa e tot mai greu de suportat. De-ţi e a muri, o voi face eu în locul tãu!”

- Şi cugetul meu e un bun sfãtuitor - câte nu mã învaţã! Nu-mi dã pace gândul cã a fi cãmilã nu-i decât o pedeapsã datã de Dumnezeu! Dar… sã mi se spunã pentru care faptã gânditã cu gând omenesc?!

- Nici a fi om nu-i o fericire… Dacã-L iubeşti pe Dumnezeu, mulţumeşte-te tot timpul cu ceea ce eşti! Mi-e teamã cã ai sã mori, surioarã cãmilã neagrã!
Cãmila albã din piatrã tace, presimţind cã Dumnezeu are s-o piardã pe surata cu care fãcuse schimb de locuri noaptea trecutã. Avantajul de-a fi în piatrã e pe undeva identic cu fericita ocazie de a te afla mãcar în vis, chiar şi dupã moarte, în afara universului.

- Plec în cãutarea femeii de care mi-ai vorbit. Dacã-i voinţa lui Dumnezeu, am s-o port în spate pânã-n pustiu…

- Aşa sã faci! o încurajeazã, oftând uşurată, cãmila albã din piatrã.

Maria pãrãseşte locul de lângã fereastrã. Geme prin somn în timp ce bãrbatul indian, aşezat pe covor, nu se mai saturã privind-o. E hotãrât s-o ţinã în casa lui printre bibelouri, statuete şi alte obiecte din fildeş. Îşi va uni destinul cu al acestei femei de nimic pentru cã şi el este un om de nimic. Mai curând se poate lipsi de credinţa în atotputernicia lui Budha, decât de o femeie. Înainte de culcare îi va pune în ceai un drog pentru ca somnul sã-i fie cât mai lung, iar el s-o poatã privi în voie. Nu-l va stânjeni condiţia ei socialã, este încredinţat cã o femeie frumoasã este superioarã tuturor castelor. Dacã regii şi împãraţii ar fi iluminaţi de acest adevãr, ar ocroti cu legi aspre femeile frumoase.
Încã nu s-a decis în ce ţinuturi va arunca din nou pe uscat ancora destinului, dar i-ar surâde tare mult sã afle un trib paşnic care sã-i adopte. O dilemã care-l frãmântã e din pricina acestei femei cãzutã ca o piatrã în viaţa lui. S-o trateze ca pe o prinţesã, ori s-o considere din capul locului sclavă pentru a fi mai sigur de devotamentul ei?
Dorind mai mult decât îţi este dat firii, nu înseamnã cã visezi nechibzuit sã fii mai presus decât zeii? Nu-i un cãutãtor de senzaţii tari, ci un împãtimit dupã frumuseţe şi înţelepciune, în ciuda faptului cã a cãlcat cu sufletul în mlaştinã. Având tot timpul în preajma lui aceeaşi femeie şi cercetând-o tot timpul, ca pe un papirus lucrat din fâşii de cer, poate cã ar reuşi sã evite şi starea demonicã ce-l tot pândeşte.
Conştient de stãrile de ambiguitate ce-l hãrţuiesc, vrea sã iasã din încãpere, dar femeia scoate un ţipãt disperat şi se trezeşte.

Maria are nevoie de ocrotire, la pieptul cui s-o gãseascã? Acest bãrbat indian nu mai prezintã garanţie din moment ce l-a pãrãsit pasãrea Ibis.

- De azi am sã te respect ca pe o prinţesã, îi spune el, încredinţat cã vestea are s-o sustragã mai uşor coşmarului care a tulburat-o. Luxul casei mele îl voi împãrţi cu tine. Te… bucuri? o întreabã nemulţumit cã pe faţa ei nu s-a ivit un singur surâs.

- Nu! rãspunde Maria Egipteanca fãrã a deveni conştientã de purtarea ei durã.

Din fericire, indianul îi interpreteazã refuzul ca pe o spaimã fireascã a omului când i se propune sã urce dintr-o datã câteva trepte ale ierarhiei sociale.

- Mi-ai promis cã mã duci tare departe? întreabã ea, iar el, care se aştepta la o împotrivire de altã naturã, rãsuflã uşurat.

- Pregãtirile în vederea plecãrii au început. Peste trei zile se poate porni la drum.

Maria Egipteanca nu mai poate aştepta trei zile, trebuie sã fugã cât mai departe de Dumnezeul ce aşteaptã sã se ţinã de promisiune.

Cu toatã înţelepciunea lui, bãrbatul indian se simte ofensat. Ce se întâmplã cu femeia asta de nu o uluieşte bogãţia în care s-a trezit în zori, fãrã a trudi sau a plãti pentru ea?! Cum de nu cade-n genunchi sã-şi arate recunoştinţa şi supunerea voinţei?! Prea suportã situaţia sperând, seamãnã cu o cãmilã!

Neavând harul de a citi gândurile, bãrbatul n-are de unde afla cã în acest univers Maria are nevoie de libertate deplinã pentru a fi. Asta e dorinţa ei de femeie lipsitã de ştiinţa cãrţii. Nu poate pricepe cã atunci când ţi-e libertatea de proporţiile unui ocean, face valuri uriaşe pe potriva întinderii lui şi, atunci, în mod sigur tu, un neînsemnat bulgãre de lut, te îneci.

S-ar pãrea cã femeia nu pricepe din viaţã decât atât cât cuprinde cu braţele! Dar…puţinul pe care-l cuprinde, nu este cumva esenţialul?! “Oare-i nebunã?” se întreabã. Deocamdatã se aflã în mâinile lui, aşa cã, fie şi fãrã voie, i se va supune. Pânã la ultima suflare o va ţine lângã el, îi va compune imnuri, o va acoperi cu podoabe, îi va picta chipul... Să se spună cu veneraţie dupã moartea lui cã a fost un bãrbat viguros ce nu s-a putut lipsi pânã-n ultimul ceas al vieţii de prezenţa femeii.

- Dacã m-ai minţit şi nu cunoşti drumul acela, am sã plec singurã în cãutarea lui - îi spune Maria. Mi-nchipui cã dincolo de locul unde cerul atinge pãmântul, începe o împãrãţie peste care nu mai are putere Dumnezeul creştinilor. Am sã alerg fãrã odihnã pânã când am sã ating cu tãlpile acel ţinut.

- Nu! se opune bãrbatul indian. Trupul tãu îmi aparţine!

Auzindu-l, disperarea femeii capãtã proporţii, are impresia cã, vrând sã fugã din calea lui Dumnezeu, se împiedicã de un demon.

- Eşti un bãrbat crud! îl jigneşte, iar el se apãrã ca de atacul unui rãzboinic viteaz ducând mâna la sabie.

- Dacã refuzi sã fii tratatã ca o prinţesã, atunci îmi vei fi sclavã. Nu-ţi voi pretinde sã trudeşti pentru confortul de care totuşi te vei bucura, dar sã ai în minte gândul cã asemenea bibelourilor vei fi şi tu un obiect decorativ ce este distrus atunci când nu mai bucurã ochiul stãpânului.

Maria înţelege cã a cãzut prin voia soartei într-o prãpastie luxoasã. Decât aşa, mai bine… pustiul! Cui sã mai cearã ajutor odatã ce este pe picior de a fugi din calea lui Dumnezeu? Când cazi în propriul gol sufletesc nu te defineşte decât o singurã trãsãturã: cãderea continuã. Deocamdatã e mai bine sã se prefacã, atât cât îi stã în putere, cã acceptã capcana ce i s-a pregãtit şi, cum se va ivi prilejul, ştie ce are de fãcut.

Îl priveşte mai atentã pe bãrbatul acesta, nu poate fi mai puternic decât Dumnezeul ei!

- Dacã asta ţi-e vrerea - vorbeşte cu voce tremurândã - am sã mã supun ţie numai dacã ai sã mã convingi cã braţul tãu e mai puternic decât puterea celui ce este Dumnezeul creştinilor!

Izbucneşte în râs. O scânteie de veselie sare şi pe buzele femeii. Cât despre credinţã, are o nedumerire care a fãcut din el un ateu - nu poate pricepe de ce marele Budha nu l-a împiedicat atunci când a lovit cu cuţitul întâia oarã. Câteva zile l-a implorat, în schimb zeul nu s-a arãtat dispus sã-l ajute. In înţelegerea lui nemãrginitã o crimã să fie echivalentã cu un ou de pasãre cãzut din cuib? A descoperit în decalogul creştinilor că nu este pusã crima printre primele rele înfierate. Apoi mai ştie cã Hristos, cel venerat de creştini, se pretindea fiul lui Dumnezeu, iar în momentul rãstignirii, Tatãl sãu ceresc, în loc sã-l salveze, s-a mulţumit sã fie un simplu spectator! Ceea ce lui, deşi venereazã un alt idol, i se pare o grozãvie.

- Dumnezeul de care te temi tu, nu-i puternic! o linişteşte bãrbatul indian.

Însã femeia îl contrazice cu încãpãţânare.

- L-am simţit împotrivindu-mi-se!

Bãrbatul dã altã interpretare cuvintelor ei şi se preface a fi gelos.

- Dumnezeul tãu n-a mai rezistat dorinţei de a-ţi atinge pieptul! Iatã un motiv de a te ţine lângã mine!

Maria se preschimbã-n fiarã fiindcă îl insultã cum îi vine la gurã. Din fericire, dezlãnţuirea ei temperamentalã îl încântã pe bãrbatul indian, e aproape cãzut în extaz când furiile i se potolesc.

- Femeie, îi zice, hotãrãsc în cele din urmã sã nu-mi fii sclavã, ci… însoţitoare. Dacã-mi refuzi propunerea te voi pãstra ca pe o operã de artã.

I se pare tare amuzantã povestea cu Dumnezeul creştinilor care i-a apãsat pieptul; probabil freneticul divin e vreunul din zeii Olimpului care avea des relaţii cu fiicele pãmântului! Revine, totuşi, la ideea cã femeia este agitatã din cine ştie ce motiv pe care se pricepe sã-l ţinã bine ascuns. De fapt, cine mai este întreg la minte sub asuprirea imperiului roman?

- Dacã vrei sã cred cã Dumnezeul meu nu existã, înseamnã cã eşti demon! îi reproşează îndepãrtându-se îngrozitã de lângã el.

Cuvintele au deschis o mai veche ranã. E de mult convins cã orice om poate fi demon oricând doreşte, uneori contrar voinţei lui. Prin câte ţãri şi-a purtat umbra a întâlnit credinţa cã zeii sãlãşluiesc în cer, iar demonii îşi fac de cap pe pãmânt. Dupã înţelepciunea lui ar fi trebuit ca zeii sã-i ţinã pe rãufãcãtori cât mai departe de om, dar… divinilor, nici cã le pasã!

Maria egipteanca îi repetã, parcã pentru a-l sensibiliza, ceea ce i s-a întâmplat ieri la intrarea în biserica din Ierusalim, dar nici de astã datã nu picã mãcar un rid de pe obrazul bãrbatului indian. Doar cã n-a mai râs ca de nebunia unei femei fãrã destin, ci a închis uşor pleoapele prefãcându-i ignoranţa în înţelepciune. “Femeia, îşi zice, e persecutatã de gândul ei pãcãtos, deşi nu are cum avea strãlucire în lipsa unei poziţii sociale şi a educaţiei. Când sã intre în bisericã, nu Dumnezeul creştinilor i s-a împotrivit, ci propria conştiinţã. A reuşit a treia oarã întrucât conştiinţa a mai slãbit arcul.” Ar fi inutil sã-i spunã care-i este cauza disperãrii, ea nu înţelege decât cã nimeni nu-i interesat de cumpãna prin care-i trece viaţa, pentru cã nimeni nu e dispus sã-i dea o mânã de ajutor. Cine ştie peste a câta parte din viaţa unui om e stãpân Dumnezeu? demonul îşi face şi el parte, nefericirea - de asemeni, despre moarte ce sã mai vorbim, ea te închide cu pãmânt, cu cer, cu luminã, cu întuneric cu tot!

- Dacã am sã-ţi aduc un martor care a fost de faţã când mi s-a întâmplat ceea ce-ţi spun, ai sã mã iei în cãlãtoriile tale? se prinde ea de capãtul unui fir de speranţã amintindu-şi de Bãtrânul beduin.

În unele clipe de meditaţie indianul a scotocit cu gândul pentru a gãsi mai întâi cerul şi, tare uimit a mai fost descoperind cã nu-i fâşia albastrã de deasupra, ci întunericul cu miez luminos din sinele tãu. Înseamnã cã femeia aceasta trebuie sã fie mai mult decât fiinţã vie de crede cã poate face un singur pas în afara sa. Bãrbat şi femeie se strãduiesc sã-şi priceapã viaţa, fiecare în felul sãu. El este oricând un posibil sclav, iar ea o aspirantã, nicidecum la o castã nobiliarã cum ar fi vaisia, ci cu mult mai sus. Numai că drumul trece printr-un foc tãmãduitor ce arde cu flãcãri spirituale. Fuga de pustiu a Mariei să fie doar o aparenţã oferitã ca un spectacol dur de trupul ce coabiteazã cu sufletul, fără iubire, până la moarte, după care fiecare pleacã în direcţii diferite?
Pe bãrbatul indian începe sã-l supere frica femeii de Dumnezeul ei şi nu de sabia sa; mai ales de gândurile sale greu de ghicit din pricina surâsului împãciuitor. Constatã, pe mãsura ce îi observã gesturile şi mişcãrile sufleteşti, cã are ceva comun cu cerşetoarea asta pe care n-o vede devenind în pustiul Tebaidei o upasaka, adicã monahã, dupã cum se spune la creştini; cum nici el fãcând parte din casta negustorilor, iar în cazul când ar dori sã se purifice nu-i fãcut pentru frãţia unor cãlugãri. Ea dãruie plãcerea în vreme ce el a tâlhãrit luând povara vieţii a patru femei. O singurã castã e primitoare pentru el, cea a demonilor.

Priveşte pe geam; în stradã e linişte ca dupã un rãzboi. Nu sunt decât doi morţi, dovadã cã nu-i singurul pe lume care ucide fãrã a-şi face probleme de conştiinţã. El a devenit ceea ce se cheamã un om de nimic. Bine cã femeia asta nu are înţelesul noţiunii.

Maria, înspãimântatã de o ameninţare vãzutã numai de ochii ei, îl loveşte cu pumnii în piept, cerând s-o scoatã din casa asta mizerabilã (cuvânt care îl umileşte grozav!) şi s-o ducã departe, departe şi iar departe, pânã iese de sub vraja lui Dumnezeu.

Fiind cãlãtor de drum lung, în urmã cu doi ani, indianul a descoperit sub scoarţa unui copac mai multe insecte. Prinzând una din ele şi îmboldit fiind de o curiozitate care l-a surprins, a rupt aripioarele şi picioruşele uneia. Câtva timp a privit impasibil cum vietatea se chinuie, apoi a rupt-o în douã, scoţând un chiot victorios descoperind o ciudãţenie: insecta avea scheletul în afarã şi semãna cu o cruce, trupşorul fragil pãrând mai degrabã rãstignit decât prins. De aici a fãcut o legãturã mentalã cu Cel ce şi-a pãrãsit mormântul a treia zi dupã moarte - expresia a înviat este improprie evenimentului supranatural care s-a petrecut acolo, întrucât “a înviat”, nu e tot una cu a fi fost înviat, ceea ce poate duce la confuzia cã Dumnezeul creştinilor nu s-a implicat de fel în învierea fiului, ci rãstignitul, cu forţe proprii a cãlcat în picioare indiferenţa tatãlui. Astfel vede posibilitatea fireascã a omului de a se sustrage morţii prin forţe proprii.

Insistenţa femeii de a fi dusã cât mai departe de Dumnezeul ei n-ar fi o blasfemie ci un act de curaj. La greci, înfruntarea lui Zeus de cãtre abilul Prometeu a devenit peste veacuri legendã; dacã ai motiv bine întemeiat, de ce sã nu-ţi înfrunţi zeul? Dacã el îţi pune povarã mai mult decât ai vrea tu sã duci, de ce nu te-ai revolta? Dacã zeul e insensibil la vederea lacrimilor tale, de ce sã nu-l faci şi pe el sã plângã? De ce n-ai risca sã ajungi şi tu zeu înãlţându-te pânã la condiţia divină cu aripile înţelepciunii?
Negutorul Indian e un om cu frică de adevãr, îşi respecta divinitatea din adoraţie pentru tradiţia neamului sãu mai sfântã decât toţi zeii la un loc. Îşi duce mãtãsurile peste mãri şi ţãri, dar şi câte-un grãunte de înţelepciune cules de ici, de colo; Venerează femeia fiindcă o considera suprema realizare a spiritului creator divin. Din pricinã cã şi-o apropia cu simţurile, a fost lãsat, oare, fãrã simţ?!

- Jos din cer! porunceşte rotind sabia deasupra capului. Veniţi aici, sã se mãreascã prin voi numãrul sclavilor!

Se stãpâneşte - de şi-ar scoate şi mâna din umãr, vârful sabiei sale tot nu va reuşi sã spintece ca pe un pântec, cerul. Doar gândul (nu cel de toate zilele, vulnerabil) poate fi o armã care sã-l sfâşie…

Obsesia, având drept punct de plecare nesiguranţa Mariei Egipteanca în acest univers, devine certitudine în mintea lui. De ce n-ar fugi împreunã cu ea cât mai departe de zei, de dumnezei şi de demoni? Pe de altã parte, cugetul îl avertizeazã blând cã nu existã loc unde sã înfigã un vârf de ac, fãrã ca din acel loc sã nu sângereze un zeu.
Îşi aminteşte cã-i o nebunie sã tragi zeul din cer sau din inima ta dacã n-ai de unde lua o fiinţã mai moralã şi mai perfectã decât tine pe care s-o aşezi în locul celui smuls din rãdãcini, pentru ca tu sã nu cazi cu moarte cu tot în golul rãmas şi sã regreţi veşnic cã exişti.

E sãturat de viaţa asta instinctualã şi crudã, îndulcitã parcã-n batjocurã cu iluzia de puritate şi sfinţenie. Zeii cer înfrânare de la cele pãmânteşti, întrucât, neavând simţuri sã apropie esenţa lor, nu le înţeleg. Marea lor ironie, sau principiul fundamental al rostului lor de spirite supreme, este de a fi înzestrat trupul omenesc cu organul plãcerii…În schimb îi pretinde un val de pioşenii!

Fãrã putinţa de a mai fi bãrbat în prezenţa unei femei, negustorul indian este lipsit de prezent; cât despre viitor, îi este posibil, dar moneda de schimb va fi resemnarea.
- Nu! scrâşneşte el, mãrind spaima femeii din Egipt. Viitorul trebuie cucerit, el este singurul timp lipsit de zei!

Ajuns cu raţionamentul în acest punct, scoate încã un chiot victorios şi, freacându-şi palmele, trãieşte frenezia celui imposibil de supus unor adevãruri care se clatinã. Calea spre acel viitor fãrã de limite morale, sau de altã naturã, este viclenia, curajul şi voinţa. Dacã nu-i posibil a fugi de zei, va da buzna peste ei. Atunci… la drum! Va pleca însoţit de aceastã femeie îngrozitã de Dumnezeu spre ţara fericitã, unde, fãrã îndoialã, se aflã raiul.

Deşi ştie cã pentru a pãşi în ţara aceea ar trebui sã fie o bodistava, adicã o fiinţã care a atins perfecţiunea prin eliminarea din sine a setei de existenţã, ceea ce nu-i real în cazul sãu, entuziasmul de care-i cuprins îşi are cauza tocmai în aceastã sete de a fi.

Servitorul sclav vine sã-l anunţe cã au sosit oamenii împreunã cu cãmilele lor bine întreţinute, pentru a înfrunta vicisitudinile unei cãlãtorii de lungã duratã.
Fãrã a mai observa cã Maria a dispãrut, bãrbatul Indian merge afarã sã-i cerceteze pe noii veniţi…

 

 

Editura RALUCA Buzau

ra.libris@yahoo.com

Vizualizări: 260

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Și domnul Rușeteanu de ce nu vine aici la noi? Admir scrierile dumnealui și tare mi-ar plăcea să-l știu și pe dânsul membru al Însemnelor noastre.

Cu stimă,  

Draga Gina, ma tot chinui de catva timp sa-i fac rost si lui de un comp ca bietul de el nu mai are la ce scrie. A avut doua masini de scris si amandoua nu mai merg si nici nu se pot repara. Deocamdata i-am facut rost de un monitor si tastatura și o parte din piesele pentru unitatea centrala. Deocamdata vreau sa-l familarizez cu folosirea computerului macar pe post de masina de scris ca apoi restul. Maine va veni la mine si o sa-i arat mesajul si in mod sigur o sa se bucure. Daca stii pe undeva o unitate centrala ti-as fi recunoscatoare. Mitica merita acest efort.... El traieste prin scris si nu din scris...

Am vorbit cu doamna Lazar pe aceasta tema si maine o sa-l ajut sa-si faca un cont aici pe care am sa-l administrez, bineinteles cu acordul lui si numai cu ceea ce doreste el...

Mitica merita sa-l ajutam, si orice ajutor va fi bine primit... inclusiv cel financiar...

Un  text greu, un roman greu născut din mult studiu, în afara faptul dacă autorul a trăit printre indienii cu înţelepciunea şi cu meditaţia lor asupra credinţei, a diferenţei dintre religii sau zeităţi. O filă din viaţa Mariei Egipteanca aşa cum o vede autorul, peregrinările acesteia până a-şi dovedi că de fapt crede în Dumnezeu.

Un text bun, amplu, greu, ne trimite în secolele de la începutul primului mileniu, când a trăit Maria Egipteanca, care ne aduce în faţă gândiri, trăiri, concepţii ale vremii, obiceiuri, oameni. Foarte interesamt, scris cu multă atenţie şi abilitate scriitoricească. Un text pentru suflet.

Pe mine m-a fascinat!

Am găsit două erori de dactilografiat. Dacă vă ajută... Poate că doat; nu ştiu ce mi se-mtâmplã

Şi o frază care merită să fie reţinută, zic eu: Fuga de pustiu a Mariei să fie doar o aparenţã oferitã ca un spectacol dur de trupul ce coabiteazã cu sufletul, fără iubire, până la moarte, după care fiecare pleacã în direcţii diferite?

Deosebită apreciere, Sofy!

Text încărcat de înţelesuri. La confluenţa religiilor, în vremuri imemoriale, intriga poartă pecetea talentului şi erudiţiei. Admiraţie!

Un text cu tema profunda, scris intr-o maniera specifica numai unui veritabil talent. Toata admiratia!

Cu pretuire,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 3 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 10 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 10 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor