O adiere lină îmi mângâie chipul, făcându-mă să-mi închid ochii și să inspir adânc durerea vântului rebel.

            Strâng tare în mâini cruciulița mică, de lemn, care răspândește lumină prin fiecare părticică crudă din trupul meu plăpând.

            Deschid ochii și privesc drept înainte. În fața mea, se întinde libertină, marea. Valurile ei se lovesc de țărm, iar și iar, într-o continuă mișcare.

            Ce puternică e marea... Nu se oprește niciodată din a săruta țărmul, indiferent de câte ori este alungată, înapoi în larg...

            În aer miroase a vară și e cald.

            Soarele are o culoare roșiatică pe cerul care se întunecă din ce în ce mai mult cu fiecare secundă.

            În direcția opusă, luna plină răsare. Lumina ei argintie crește în intensitate odată cu slăbirea luminii soarelui.

            În natură există un echilibru...

            Un dor nebun îmi încolțește sufletul și îl transformă în milioane de bucățele imperfecte, răspândite în tot universul.

            Această senzație înfometată de fericire, mă distruge din interior.

            Cum să fiu fericit?...

            Până și soarele, împreună cu luna, sunt o tragedie prin esența lor... Aleargă unul după celălalt, într-o căutare improbabilă a unei iubiri imposibile. Se omoară, reciproc, de mii de ani, pentru a putea supraviețui...

            Primele stele apar pe cerul aproape negru. Soarele a dispărut.

            Vântul de pe faleză parcă mă împinge de la spate să înaintez.

            Îmi arunc din picioare pantofii și pășesc pe nisipul încă fierbinte, care mi se strecoară printre degete.

            Deși sunt singur, nu îmi mai e frică. Deodată, mă gândesc la viața mea de până acum. La primele amintiri cu familia. La prima fotografie cu colegii. La primul sărut. Atunci când niște buze veninoase m-au făcut dependent de ea...

            Nimeni nu știe unde mă aflu. Poate că e mai bine așa. Mă întreb cine o să-mi ducă lipsa. Figurile unor persoane îmi vin în minte.

            Puține, însă.

            Părinții și fratele meu îmi vor duce lipsa... Măcar de asta sunt sigur.            

            Am plecat pe ascuns și am ajuns aici cu trenul. Am simțit că trebuie să fac asta.

            Iar acum, sunt sigur că o voi face.

            Mai fac câțiva pași nesiguri, iar marea parcă mă atrage cu o forță magnetică incredibilă.

            Adieri sfioase îmi gâdilă palmele, pe care le ridic și îmi acopăr fața cu ele.

            Energia mi se scurge din corp și se duce departe, în adâncurile mării, al cărei miros mă desfigurează în miliarde de particule.

            Sunt îmbrăcat din cap până în picioare în alb. Un alb imaculat. Mi se pare cea mai potrivită culoare, dacă vreau să fac asta.

            Îmi pun cruciulița la gât. Vreau să fie cu mine dacă o să mă sting...

            Îmi cobor mâinile și cad în genunchi. Iau nisipul în mâini și îl las să cadă printr-o clepsidră invizibilă.

            Nisipul din clepsidră, pentru mine, s-a terminat. 

            Marea e la câțiva metri de mine. Mă cheamă în brațele ei perfecte.

            Nimeni nu e prin preajmă. Sunt mai singur ca niciodată.

            Luna este un ochi atotvăzător peste lume. Ochiul lui Dumnezeu.

            Oasele parcă mi se frâng sub puterea unei senzații pe care nu o înțeleg în întregime. Între dor și lupta cu mine, însumi.

            Degetele aerului mi se încolăcesc în jurul gâtului, sufocându-mă.

            Nu cred că m-am născut atunci când a trebuit. Nu am cerut eu să mă nasc.

            Am o vârstă mult prea fragedă pentru niște trăiri interioare, precum cele care mă devorează acum.

            Pe tot drumul de opt ore cu trenul, am avut timp să mă gândesc la cum va fi. La ceea ce vreau să fac. Sunt mai sigur ca niciodată. Simt nisipul care îmi intră ușor în pielea genunchilor.

            Pentru a mia parte dintr-o secundă, nu mai aud și nu mai văd absolut nimic.Totul devine pașnic și mă simt invadat de iubire...

            Singura cale a omenirii de a supraviețui...

            Buzele mi se crapă la contactul cu briza mării, care îmi ajunge până-n inimă, înghețând și transformând-o într-un mare fulg de zăpadă care nu se topește niciodată.

            Aproape că mă târăsc prin nisipul dur. Un val mai mare îmi acoperă deodată picioarele. Apa e caldă și parcă mă curăță de suferință. Apoi, se retrage. După care, vine iar.

            Mă ridic și privesc spre întinderea apei.

            Luna se reflectă în oglinda perfectă și întunecată. Briza mai puternică mă lasă fără suflu.

            Mă aplec și i-au în mâini o scoică. E frumoasă. Cel puțin așa cred, din câte reușesc să văd prin umbra imensă pe care noaptea a aruncat-o peste mine. O pun la ureche și marea, se aude încă odată precum o voce înfiorată. Mor și mă renasc de sute de ori, înainte de a o arunca înapoi printre valuri.

            Învăț deodată o lecție foarte importantă, care parcă vine de nicăieri.

            Lucrurile trebuie să se întoarcă acolo de unde au venit...

            Înaintez prin apa cristalină, care deja mi-a ajuns la genunchi.

            Dintr-o dată, simt din nou acel val de iubire, care îmi umple sufletul. Dar dispare, la fel ca oricare alt val.

            Marea, împreună cu cerul, sfidează legile naturii. Deși sunt paralele, au o mulțime de puncte în comun. Par două reflexii cosmice, în care fiecare nor este un val și fiecare pasăre este un pește.

            O picătură de apă îmi atinge brațul. Dar nu a venit dinspre mare. A venit de la cer.

            În mai puțin de zece secunde, ploaia se pornește.

            E o ploaie calmă și liniștită, care cântă melancolic la contactul cu marea. Vreau să zbor și să cad în același timp. Să râd și să plâng.

            Apa mi-a ajuns la abdomen. Nu am făcut niciun pas. Asta e efectul mării.

            O iluzie.

            Valurile par că vin către țărm, când, ele, de fapt, duc în larg diferite obiecte. Sau persoane. Așa ca mine.

            Am așteptat momentul ăsta de când mă știu, deși pare de mai mult timp. Nu știu ce mai simt. Nu vreau să regret nimic. Nu vreau ca Dumnezeu să creadă că este o sinucidere. E un termen mult prea negru pentru mine...

            Într-un fel, natura mă vrea. Marea mă vrea. Mai mult ca niciodată.

            Apa mi-a ajuns la piept.

            Inspir adânc și un val îmi duce apa până la gât. Ploaia mi-a udat în totalitate părul și fața.

            Mă uit spre cer, dar trebuie să închid ochii.

            Apa mă spală de toate păcatele. Vreau să devin una cu ea și să nu mai știu ce e cu mine.

            Nu eu am vrut să fiu așa matur. Nu eu am vrut să am un suflet așa complicat. Așa m-am născut. Așa o să mor. Acum. Fără regrete. Doar marea și cu mine. Eu și marea.

            Arunc o ultimă privire către uscat. Zâmbesc trist și îmi cer scuze pentru că o să devin o amintire dureroasă în sufletele unora. Apoi mă uit în partea cealaltă, spre întinderea apei. Acolo unde o să mă duc.

            Viitorul e nesigur...

            Îmi desprind încet picioarele de pe fundul mării și le las să pluteasca în sus. Capul mi se afundă în apă și cât timp stau acolo, aud miliardele de picături de ploaie care mă însoțesc pe ultimul drum. Capul mi se ridică la suprafață.

            Acum, sunt una cu marea. Întodeauna am fost. Valurile mă duc spre depărtări, iar ploaia îmi sărută trupul fraged.

            O ultimă privire asupra cerului. E minunat. Luna mă privește. Ploaia mă iubește. Stelele mă urmăresc.

            Nimic nu mai contează.

            Închid ochii. Nu o să-i mai deschid niciodată... Marea mă duce departe, departe, departe...

            Fără cale de întoarcere.

            Pentru ultima dată, viața mi se derulează cu viteza luminii prin ochii sufletului. Apoi, mă desfigurez încetul cu încetul.

            Dar nu e dureros. Mă simt împlinit. Totul e minunat...

           

            Până când mă lovesc cu capul și spatele de ceva. Mă ridic din instinct.

            Ceva nu e bine. Nu trebuia să trăiesc. Acum, trebuia să fiu mort. Am ajuns în rai? Sau poate in iad?...

            Îmi ridic privirea și văd întinderea țărmului. Apa mi-a pătruns în piele și cred că au trecut ore în care am tot plutit.

            Încerc să-mi dau seama unde mă aflu. Asta până când, văd o scoică. Aceași scoică pe care am aruncat-o eu în larg. Și restul clădirilor și strada. La fel de singure. Apoi, privesc luna care pare că mă privește ca o mamă protectoare.

            M-am întors la loc...

Nu! Trebuia să mor în mare!

            Tot corpul meu se sparge în bucăți.

            Deşi sunt cu trupul, jumătate pe uscat și jumătate în apă, inima mea e undeva departe.

Dintr-o dată, mi-e frig... În interior.

            Un gând îmi trece prin minte, înainte să-mi dau seama că nu asta e soarta mea. Trebuie să trăiesc. Natura mi-a demonstrat faptul că nu asta e menirea mea...

            Arunc o ultimă privire către scoică și sunt sigur că o voi păstra cu mine tot restul vieții.

            Căci eu, acum, sunt ca o scoică.

            Eu am spus-o:

            Lucrurile trebuie să se întoarcă acolo de unde au venit...

Vizualizări: 125

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Impresionant la maxim textul tău, Petruţ. Romantism dus la extrem. Idei de adolescent... teribilism aş zice eu şi sper/cred să fie ficţional. Modul de construcţie este matur. O formă textuală de frontieră, mijloc de comunicare după imaginaţie. Baza este constituită prin interferenţa dintre narativ şi poetic, dramatic, descriptiv şi peisagistic. 

Îmi place tot ce scrii!

Sofy

Dar, dacă poza nu te reprezintă pe tine te rog s-o scoţi. Poate a fost muza ta inspiratoare însă noi nu trebuie s-o vedem. Nu putem ataşa poza la creaţii deoarece s-ar umple site-ul de poze de pe internet şi nu am mai avea spaţiu pentru texte.

Foarte frumos, Petruț! Am citit cu deosebită plăcere :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 14 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 17 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 19 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 19 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 19 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 19 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 21 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 21 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 21 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor