Sunt aici, în unda lacului, nu contează că noaptea tremură pe chipul meu cu toate frunzele adunate din zborul pribeag al timpului! Nu sunt singură! Am manuscrisele inimii tale. De ce m-aș putea teme? Le-am așezat pe straturi de nuferi și fiecare spune o rugă! E atât de sfântă liniștea ta albastră!

          Știam că vor veni stelele să se adape iar înălțimile au coborât deja să reconstituie misterul trecerii tale printr-o lume de rubin. Din când în când, undele încep un cântec, mereu neterminat, apoi îl împrumută vântului, să-l scrie pe stânci. Și ele se vor răsuci spre răsărit!

          Dinspre trestii, o pală de dor îmi învăluie setea. Unde, cine și de ce îmi pronunță numele? Sunt doar un simplu temnicer în arcada culorilor, și-mi sunt dragi, egal de dragi, și-mi sunt puternice, și credincioase…

          Altădată am urcat pe deal, cu ele sub braț. Fiecare floare se apleca să-și aleagă nuanțele preferate apoi le transforma în ecou iar fiecare ecou purta nemurirea îmbrăcată în sunete argintii. Și se lăsa seara peste focuri cuminți…

          Călători cu pelerine de nicăieri se grăbeau să cuprindă asfințitul. Și pe asfințit era autograful tău! Îndată ce vor fi devenit căutători de comori, vor lua în serios calea apelor care trec prin oaze niciodată pline cu sensuri pribege. Vor învăța că iubirea te orbește mai mult decât toți luceferii înlănțuiți pe suflet. Vor face din prundiș perle, din rădăcini brățări iar din femeie, regina inimii.

          Am adormit sub teiul din care curgeau poeme și fixasem ceasul la ora viselor tainice, să mă trezesc zbor prin codrul de mătase și să ascult primele tale șoapte de dragoste.

          Sunt liberă să crestez, cu ochii minții, crâmpeie din potecile pe care împreună le-am cutreierat și să le însemnez în catalogul sufletului. Pe ele vor răsări flori albastre și vor alunga toate ploile spre nord. Din furtună se vor ivi turle pe care se vor așeza privighetori ce vor fi trecut prin cântecul tău.

          Rog nemurirea să-mi lase murmurul luminii prin care exiști, să pot trece prin nopțile polare cu luna în priviri, iar dincolo de ea, înger și crez, să înțeleg enigma iubirii diamantine, sacră până la contopirea cu întreg universul.

 

 

Vizualizări: 116

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Minunat tablou ai creat   Gina,   aş zăbovi şi eu doar să pot vedea stele  coborând  să se adape în apele lacului tău...

Mulțumesc, Maria, aveam câteva manuscrise pe suflet:)))

Maria Oprea a spus :

Minunat tablou ai creat   Gina,   aş zăbovi şi eu doar să pot vedea stele  coborând  să se adape în apele lacului tău...

Mulțumesc, domnule Hatos! M-ați determinat să-mi recitesc scrierea, ba mai mult, m-am și re/văzut cutreierând prin mine!

Hatos Vasile a spus :

Bine scris!

     ,, Am adormit sub teiul din care curgeau poeme și fixasem ceasul la ora viselor tainice, să mă trezesc zbor prin codrul de mătase și să ascult primele tale șoapte de dragoste.

          Sunt liberă să crestez, cu ochii minții, crâmpeie din potecile pe care împreună le-am cutreierat și să le însemnez în catalogul sufletului. Pe ele vor răsări flori albastre și vor alunga toate ploile spre nord. Din furtună se vor ivi turle pe care se vor așeza privighetori ce vor fi trecut prin cântecul tău.

          Rog nemurirea să-mi lase murmurul luminii prin care exiști, să pot trece prin nopțile polare cu luna în priviri, iar dincolo de ea, înger și crez, să înțeleg enigma iubirii diamantine, sacră până la contopirea cu întreg universul."

Nemurirea iubirii în fiinţă! Un monolog ce dă naştere adevăratei creaţii literare! De aici apar marile opere! Oh, de câte ori am adormit pe frunzele uscate din păduri! Acolo reuşeşti şă-ţi transpui eternitatea în fiinţă!

Felicitări!

un citat și atât, Mihaela!

mulțumesc!

Mihaela Popa a spus :

text de mare  frumuseţe sufletească

mă-nclin!

Nu ştii ce să admiri mai întâi... sentimentele exprimate prin figurile de stil şi al simbolismul sau ideea componistică. De fapt, în acest text, ca şi în altele ale Ginei Zaharia se distinge un amestec al lirismului cu epicul, într-o tendință de a înmuia pretenţiile regulilor rigide de versificație.

Admiraţie deosebită, Sofy!

"Am adormit sub teiul din care curgeau poeme și fixasem ceasul la ora viselor tainice, să mă trezesc zbor prin codrul de mătase și să ascult primele tale șoapte de dragoste." Absolut minunat, Gina!

Admiraţie şi drag,

Romantism, idei care curg și se înlănțuie frumos. Ce titlu potrivit, Gina!

Minunată, minunată :))

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog asfințind a lui gabriel cristea
cu 17 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Viorel Grădinariu
cu 4 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin davele* de vis curgând a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog 23:01 a utilizatorului Popescu Albert-Sebastien
cu 8 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când pășești prin lungi poiene - gazel a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Camelia Ardelean
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Schaltiniena aprigei ninsori a lui Valeria Merca
cu 10 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce aproape e Crăciunul! a utilizatorului Valeria Merca
cu 11 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul singurătății a utilizatorului Valeria Merca
cu 11 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schaltiniena aprigei ninsori a utilizatorului Valeria Merca
cu 12 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schaltiniena aprigei ninsori a utilizatorului Valeria Merca
cu 12 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schaltiniena aprigei ninsori a utilizatorului Valeria Merca
cu 12 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schaltiniena aprigei ninsori a utilizatorului Valeria Merca
cu 12 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonet a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 12 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog amândoi și alte flori curajoase a utilizatorului gina zaharia
cu 13 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Zebra a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 18 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Zebra a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 18 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - IX - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 18 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog amândoi și alte flori curajoase a utilizatorului gina zaharia
cu 18 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Logodnicul de pe Meetic a utilizatorului giurgiu maria
cu 18 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor