( prima zi. între frică, nebunie, ură şi moarte)

Deşi iarnă, era o zi frumoasă cu iz de melancolie. Razele soarelui se arcuiau peste chipurile răzleţe de pe Corso, şi toate astea sub privirile-mi mângâietoare care îmi alungau plictiseala cuibărită în orele amiezii.
În acea zi aveam planificat banchetul de absolvire a cursului de ospătar-barman organizat de instituţia pe care o conduceam în calitate de director. Banchetul urma a avea loc în staţiunea Băile Felix. În decalajul acela de câteva ore dintre examen şi banchet îmi omoram timpul cu mici şi plictisitoare plimbări oscilatoare între birou şi stradă. Funcţionam într-o clădire veche ce aparţinuse Episcopiei şi mai apoi Unităţii doi şi un sfert, pe care o foloseau drept cantină pentru cadre. Înstituţia era aşezată pe o stradă cu sens unic în apropierea malului drept al Crişului Repede din Oradea, doar la câţiva metri de Casa de modă Venus şi podul din centru.
În aşteptarea cursanţilor frământarea, plictiseala cât şi nerăbdarea îşi puneau amprenta peste mine şi peste toate lucrurile care păreau într-o mare dezordine.
Din difuzorul răguşit al radioului răzbea prin anticamera din faţa biroului vocea gâtuită a lui Mircea Dinescu: „Dictatorul a fugit!”. Trezit ca dintr-un coşmar m-am holbat la ceas. Era în jurul orei douăsprezece. Din instinct mi-am întors capul înspre portretul „tovarăşului” ce trona pe peretele din stânga biroului. În acel timp un fior interior îmi răscolea întreaga fiinţă. Nedumerirea, sau poate frica, mi-au accelerat sângele. Am ieşi în stradă. Privirea aruncată peste podul din centru n-a sesizat nimic ieşit din comun. Câţiva trecători grăbiţi îşi îndreptau paşii înspre locurile de muncă. Nedumerirea mă înfăşura într-o identitate pierdută. Mă aflam în impas. Încercam din răsputeri ca să-mi revin. Primele reflecţii au fost dificile. M-am reîntors în birou. Aceeaşi voce piţigăiată a lui Dinescu răzbea din spatele difuzoarelor. Mi-am adunat gândurile şi în calmul spiritului abia restabilit mi-am zis: „Poate o fi o scenă difuzată de postul de radio Europa liberă...”, post interzis pe atunci. Teama îmi inunda trupul de parcă cineva m-ar fi urmărit din umbră. Îmi era frică. Era un fel de frică, de stare care mă ducea într-o altă realitate. M-am apropiat de aparatul de radio şi am verificat postul pentru a mă convinge că nu-i o aiureală sau un coşmar ieşit în plină zi. Totul îmi părea firesc. Cu ultimele puteri smulse din braţul fricii m-am repezit în stradă. M-am pironit în faţa clădirii şi-am aşteptat. Un minunt mai târziu am zărit o femeie alergând în urma unui miliţian care trecea podul înspre primărie. Fără nicio ezitare femeia şi-a luat geanta de pe umăr şi a început să-i „maseze” capul. Miliţianul surprins de cele întîmplate s-a aplecat să-şi ridice cascheta rătăcită printre picioarele celorlalţi trecători. Am înmărmurit. În situaţia mea se afla şi ajutorul meu, ajuns lângă mine de câteva secunde. Dincolo Crişul, pe malul stâng al primăriei, în parcare, pe capota unei Dacii 1100, urcase un bărbat şi striga cu disperare: „Jos Ceauşescu!” Era un moment de frică şi nebunie. Oamenii îl ocoleau ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mi-am luat inima în dinţi şi, însoţit de adjunctul meu, am pornit înspre primărie. În câteva minute parcarea din faţă s-a umplut de oameni. Era un fel de bucurie sălbatică amestecată cu furie, ură şi frică. Zidurile primăriei deveniseră pereţi de antrenament pentru hoţi. Au fost sparte geamurile şi uşile de acces în clădire. Era un du-te-vino ca într-o piaţă de vechituri. Unii „mai cu sânge în vene” cărau covoare persane şi televizoare color. În câteva minute birourile Comitetului municipal de partid erau golite de tot. 
Românul îşi pierduse identitatea. Hăţişurile „democraţiei prost înţelese”, favorizau dezmăţurile, hoţiile, şi toate astea declanşau ura pentru prietenul şi apropiatul său.
Ca din umbră, la balconul primăriei apăruseră „deschizătorii de libertate”: Lungu, generalul de armată , Mircea Bradu, directorul Teatrului de Stat Oradea şi mulţi alţii, aşa-zişi revoluţionari, care sufocau cu ţipetele lor bezmetice microfoanele montate ad-hoc.
Învălmăşeala de vorbe, fără nicio noimă, sporea teama şi frica. Unii strigau „Jos Ceauşescu!", alţii încercau o diversiune invocând un terorist pătruns în incinta uzinei de apă şi care ar fi otrăvit apa. În acea tulburare de minţi şi caractere încercam să mă feresc chiar şi de cei care până nu de mult îmi erau prieteni siguri. În situaţia arătată se găsea şi adjunctul meu care, prin octombrie, m-a rugat să-i fiu naş fratelui său vitreg, ca mai apoi să mă implore să-i pun o vorbă bună primarului Gheorghe Groza, secretar al comitetului municipal de partid, pentru a fi primit în rândurile membrilor de partid într-o organizaţie de la Intreprinderea „Înfrăţirea” Oradea, și care acum striga într-o limbă searbădă şi stâlcită: „Jos comunismul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Moarte comuniştilor!”...
Privirile bănuitoare ale adjunctului îmi sufocau chipul. Inspiraţia de moment m-a făcut să mă retrag înspre marginea mulţimii ajunsă lângă malul Crişului, blocând strada Tudor Vladimirescu.
Ca la o apăsare de buton, dinspre Intreprinderea „Înfrăţirea” şi-a făcut apariţia un puhoi de oameni, îndreptându-se către primărie, purtând asupra lor placarde inscripţionate: „Jos Ceauşescu!", „Jos tiranul!”, „Jos comuniştii!”, iar alţii fluturau steagul republicii văduvit de stemă.
Pe dracu, mi-am zis, aşa arată o revoluţie?” Cineva din zona inflamată cu ură şi dezbinare, auzindu-mi gândul slobod, mi-a zâmbit ironic, apoi a silabisit printre dinţi: „Eu, eu... nu sunt comunist. Nimeni din familia mea n-a purtat jugul ăsta greu şi jigărit!”. A urmat o pauză de câteva secunde. M-a privit bănuitor, apoi a continuat: „Voi ăştea o să plătiţi în faţa poporului. Eu o să devin liber şi stăpân pe ceea ce fac. O să fug din văgăuna asta de ţară.
Un murmur surd, venit parcă dintr-un plămân bolnav, l-a făcut să tresare. După o inspecţie sumară asupra terenului, s-a holbat la mine apoi s-a refugiat în mulţime.
L-am privit cu teamă, dar şi cu un fel de admiraţie. Ca dintr-o tresărire a conştiinţei m-am reîntors sub balconul primăriei. La microfon vorbea Mircea Bradu, un om de cultură recunoscut ca unul dintre oamenii primi ai secretarului comitetului municipal de partid, iar acum un înfocat „revoluţionar”. La insistenţele celor aflaţi în balcon, autointitulaţi „Comitetul revoluţionarilor”, a acceptat funcţia de primul primar ales „democratic” al oraşului Oradea. De fapt a deschis prima filă din cartea zilei de 22 decembrie 1989, numită simplu, dar nu şi sugestiv, „revoluţie”.
Strigătele şi uralele mulţimii, îmbibate în aburii alcoolului, s-au surpat peste el, moment în care a căzut într-un leşin adânc. Statutul de primar i-a priit doar trei zile.
Un fior interior m-a încătuşat. Nu am putut face altceva decât să-l privesc cu multă îngăduinţă, iar pe cei din jur ca pe nişte posibili duşmani, ba chiar ca pe nişte călăi, gata oricând să execute ordinele impulsului de moment.
Acea noapte de 22 înspre 23 decembrie 1989 m-a învelit cu frică şi teamă. Cred că era prima dată când îmi era teamă de o „forţă” venită de nicăieri şi care se găsea printre noi. Ca un psiholog înrăit m-am privit pe dinăuntru, apoi mulţimea deja anesteziată cu vodca ascunsă în buzunarele gecilor care le mascau adevărata identitate.
Reporterii străini s-au năpădit asupra mea punându-mi tot felul de întrebări. Întrebări fără răspuns, desigur. O simplă mişcare a umerilor m-a catalogat ca fiind într-o altă realitate.
Focul aprins la margine de drum, înspre Criş, în jurul căruia oscilam de nervi şi neputinţă, îmi încălzea privirea devenind din ce în ce mai lucid.
Era trecut cu mult de miezul nopţii. Frigul s-a repezit peste noi ca o pasăre de pradă. Sentimentele de libertate încolţeau anemic. şi asta pentru că limbajul în care ne exprimam bucuria era încorsetat de ignoranţă, prostie şi multă ură sau dispreţ.
Motivaţia mea, ca martor ocular al zilei de 22 decembrie 1989, a fost jumătatea de existenţă scursă printre degetele de nisip ale conştiinţei, sau poate, pur şi simplu, o justificare a fiinţei.

(va urma)

Vizualizări: 120

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ultima revoluţie românescă sub un alt aspect. Aici se descrie teama, care încorsetează un bărbat român de schimbarea majoră care s-a dorit în ţară, anul 1989. Şi anume ziua de 22 decembrie, ca o zi oarecare pentru bărbat, un director stăpân pe sine şi care doreşte să-şi desfăşoare activitatea cu banal, ca de obicei. Rămâne foarte surprins de evenimentele precipitate din oraşul său de pe Crişuri... Dar oare acest bărbat nu a auzit nimic până atunci? Nu auzise de Timişoara care nu era departe, de copiii morţi pe treptele catedralei din centru, nu a simţit nimic din cursul evenimentelor precipitate? Şi în continuare este cuprins de nedumerire, de regret şi de teamă...

Tot aşa şi şeful serviciului nostru de cadre, era nedumerit şi surprins, a zis să stăm liniştiţi, că în vreo trei zile totul va reveni la normal şi vom vedea pe vreo casetă video ce s-a întâmplat. Până a auzit o voce tonică care l-a pus la punct. S-a retras cu milostivenie undeva în fundul sălii în care a încercat să ne adune, sub controlul său.

Şi, se aminteşte aici de multă votcă... de televizoare şi persane furate. Da, a fost adevărat. Dar din ce motive a fost adevărat? Pentru că românul de rând nu avusese parte de aşa ceva şi ar fi dori t şi el desigur un televitor color... la care visase de multă vreme.

Singurul lucru obiectiv din text este acela că cei ce au fost la conducerea comunistă au ridicat capul şi s-au transformat în democraţi.

Şi acum, câteva erori de tastare:

holbat la miene apoi- mine...

anemic. şi asta pentru- Literă mare după punct.

Am citit cu interes şi aştept continuarea.

Sofy

 "Sentimentele de libertate încolţeau anemic. şi asta pentru că limbajul în care ne exprimam bucuria era încorsetat de ignoranţă, prostie şi multă ură sau dispreţ." Un tipar generat atunci care ne urmareste si astazi.

Mi-a placut acest fragment scris intr-un stil placut(printre randuri vorbeste si poetul) si sunt nerabdatoare sa vad perspectiva personajului asupra evenimentelor din 1989.

Cu prietenie,

sofia sincă,

democraţia prost înţeleasă atunci, dar şi acum,

a distrus şi distruge munca colectivităţii , şi nu numai material...

punctările din comentariu sunt bine reliefate.

mulţumesc mult

corina militaru,

mulţumesc de trecere şi semn.

perspectiva  personajului se va deduce din următoarele părţi, numai că adevărul despre revoluţie este interpretabil, acum, desigur...

momentele descrise în ziua întâi sunt desigur generice dar trăite în adevăratul sens.

voi reveni cu urmarea

Dragă Teodor Dume, ortografic și ortoepic, se vede că vii dinspre poezie, unde acribia scrisului e „sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”, de aceea am intrat în postarea ta, ceea ce fac doar la prieteni foarte dragi și la cei la care cred că nu se supără, am copiat textul, apoi am dat paste, pe urmă am început să corectez scăpările de tastare, gramaticale, dar și de expresie. Analizează-le pe amândouă și șterge unul. (Desigur, și la mine au mai scăpat greșeli - ce să faci, e doar o primă lectură.)

Subiectul abordat de tine e atât de bătătorit încât, acest prim fragment, nu mi-ai adus nimic nou, dar cine știe ce ne rezervă continuarea... Eu îți urez succes!

O să mai arunc un ochi pe aici.

Drag,

da Coza

ion lazăr da coza,

mulţumiri şi îndatorare.

desigur c-am ales varianta corectată.

stimă şi multă consideraţie,

Am subliniat Nedumerirea, întâlnit în două locuri prea apropiate, pentru a înlocui unul dintre ele. Nu mi-am permis s-o fac eu.

domnule Ion Lazăr da Coza,

Iarăşi mulţumesc din suflet pentru revenire şi corectură. 

da, accept orice sugestie şi modificare pe care mi-o faceţi. sunteţi îndrăptăţit.

multă stimă,

sunteţi un om deosebit!

Viziunea unui "participant" la "revoluţie" caracterizată prin haos, pierdere a controlului, ură,etc. Da, aveţi dreptate, totul a fost înţeles pe dos referitor la această aşa-zisă democraţie care a venit peste noi în miez de noapte şi ne-a surprins adormiţi, în pijamale şi am rămas aşa se pare. Brucan zicea cu ani în urmă că României îi vor trebui 20 de ani să-şi revină, din păcate au trecut anii şi iată eu aş mai plusa cu 40 - asta dacă ne schimbăm în primul rând mentalitatea...

Am citit cu interes şi aş vrea să aflu cine erau cei cu geci şi vodcă :))

urma a avea loc - prea mulţi "a" - "urma să aibă loc" sună foarte bine...

Încercam din răsputeri ca să-mi revin -  uneori nu prea îmi plac aceste asocieri "ca să" cum este cazul şi aici, dar este părerea mea de care autorul poate ţine cont sau nu...

aveţi 6 frici într-un paragraf care ar intra pe o pagină, vă sfătuiesc să mai schimbaţi din ele

să tresare - tresară

m-a învelit cu frică şi teamă - din nou frică (a 7-a în text), frică şi teamă sunt sinonime

augusta cristina călin,

mulţumesc foarte mult.

da, eram în prima linie...

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ora a lui Batmindru Lucia
cu 1 oră în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - VIII - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Zebra a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 5 ore în urmă
Giurgiu Silvia a postat o discuţie
cu 5 ore în urmă
Veronica P. L. a contribuit cu răspunsuri la discuţia Zebra a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 11 ore în urmă
Lui Veronica P. L. i-a plăcut discuţia Zebra a lui Mihaela Suciu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Poezie suprarealistă a lui Gabriel Cristea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog până la sfârșitul zărilor a lui gina zaharia
cu 12 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog film a utilizatorului nicolae vaduva
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de paparuz adrian
cu 15 ore în urmă
paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog androgeneză a utilizatorului paparuz adrian
cu 16 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec îndepărtat a utilizatorului Tudor Cicu
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
cu 19 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec îndepărtat a utilizatorului Tudor Cicu
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog prelungiri finale a lui paparuz adrian
ieri
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezie suprarealistă a utilizatorului Gabriel Cristea
ieri
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ora a utilizatorului Batmindru Lucia
ieri
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
ieri
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog androgeneză a lui paparuz adrian
ieri
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor