Fiecare dintre noi, indiferent de religie, ne spovedim sau ne confesăm sau, pur și simplu, stăm de vorbă cu Regizorul. Fie că o facem în fața unui preot, în fața altarului sau în natură, în fața Lui, pentru că El este peste tot, simțim o mare ușurare, greutatea care apăsa peste suflete dispare ca prin minune și chipul nostru devine așa de senin  încât poate rivaliza cu chipul inocent al copiilor. Depinde de noi cât de mult îl vom păstra. Mama Lei se întorsese de la Mecca atât de senină încât fața ei devenise angelică  fiind încadrată de un fel de batic-basma de un alb imaculat. Chipul ei, brăzdat de suferința fizică adusă de boala care o măcina, se destinsese, iar pe buze îi înflorise un zâmbet foarte cald și duios. Am așteptat-o cu toții, i-am sărutat mâna și ne-a dat binecuvântarea ei. A fost ultima dată când am văzut-o! Nu mai primea pe nimeni în vizită, doar pe tata. S-a stins la o săptămână de la întoarcerea ei din pelerinaj. A fost înmormântată după rânduielile musulmane, în aceeași zi în care s-a stins, la asfințitul soarelui. Ne-am luat rămas bun de la ea cu foarte mult respect și recunoștință pentru tot ceea ce făcuse pentru noi. Atunci l-am văzut pe tata plângând ca un copil. Își ținea capul pe umărul mamei și trupul lui se scutura ritmic iar lacrimile îi curgeau șiroaie. Anne îl părăsise, plecase într-o altă lume, dar lăsase sădite în inima și sufletul lui toate învățăturile ei, toată dragostea ei de mamă! Mama îi mângâia părul și-l săruta pe creștet așa cum făcea anne și asta îi mai ostoia dorul și-i alina durerea. L-am văzut trist, foarte trist și nu-l înțelegeam. Cine nu suferă și nu simte durerea nu poate înțelege durerea și suferința altuia. O poate privi, se poate mira, o poate ignora, o poate iubi sau o poate urî dar nu o va putea înțelege decât trăind-o. Mai devreme sau mai târziu, tuturor, în viață, ne este dat să cunoaștem durerea și suferința. Așa cum spunea mama Lei, sunt multe dureri și fiecare îți dă o anumită stare.

-Știi, kîz, sunt dureri care nasc plăcere (asta o simte fiecare femeie care se dăruiește pentru prima dată bărbatului pe care-l iubește), apoi dureri care dau viață ( sunt durerile pe care le are o mamă când își aduce copilul pe lume - acestea sunt uitate la primul strigăt de viață al bebelușului) și sunt dureri care aduc suferință ( dureri pe care le simte trupul când e bolnav și sufletul când e rănit).

Am simțit toate acestea și am început cu durerea ce aduce suferință pentru că sufletul meu a fost rănit când au plecat părinții mei. Apoi au urmat celelalte dureri ce au fost trăite și simțite cu foarte mare intensitate.

Una singură mi-a rămas total necunoscută și regret că n-am trăit-o: durerea ce dă viață! Mi-am dorit un copil dar n-a mai fost timp!   

 


Plecarea mamei Lei a lăsat o urmă de tristețe pe chipul tatei, urmă ce a persistat pentru o bună perioadă de timp. Deși era conștient că ea nu mai este, își îndeplinea în fiecare zi ritualul: mergea la ea acasă și când ajungea la poartă avea senzația că ea nu a plecat niciodată de acolo. Spiritul îi rămăsese între zidurile casei.  Îi atingea creștetul, îi mângâia părul și el putea să facă orice pentru că anne îi dăduse binecuvântarea. Au trecut foarte greu zilele când tata era trist, dar, în sfârșit, au trecut. Acum știu că de dragul nostru, al celor care rămăsesem lângă el, își închisese durerea și tristețea într-o cămăruță de suflet și, în colțișorul acela, anne era doar a lui, nu-l părăsise.

Se apropia Crăciunul și iarna era de o frumusețe ireală. Zăpada albă și pufoasă se așternuse peste tot, gerul îmbujora fețele celor care se încumetau să iasă din case să-l înfrunte. Și nu erau puțini! Era un du-te-vino foarte animat pe străzi, toți erau cuprinși de febra cumpărăturilor. Îmi plăcea mult perioada aceasta pentru că, la sfârșitul ei, ne reuneam cu toții. Crăciunul era o sărbătoare pe care o așteptam cu nerăbdare, împodobeam bradul cu multă veselie, așteptam colindătorii cu mare drag, cântam împreună cu ei, apoi ne așezam la masă cu toții, tata spunea rugăciunea și, după ce mâncam, venea partea cea mai plăcută: desfăceam cadourile care ne așteptau cuminți sub bradul frumos împodobit. Sărbătorile acestea au rămas în amintirea mea cu o aromă deosebită, a fost ultimul Crăciun pe care l-am petrecut cu toții și nu știu de ce a fost total diferit de celelalte. Poate pentru că atunci tata m-a învățat să dansez și a fost unicul vals pe aripile căruia am fost purtată ca un fulg. Mi-a dăruit o superbă rochiță de bal și mi-a spus că o voi purta la petrecerea mea de majorat.

- Tati, dar eu nu știu să dansez vals! i-am spus eu.

-Nu-i nimic, Raza tatei, înveți acum! Dar îmbracă-te cu rochița, da?

Am îmbrăcat rochița aceea, mama mă ajutase să-mi strâng părul, am încălțat o pereche de săndăluțe foarte finuțe (tata se gândise la toate!) și m-am prezentat în fața lui dornică să învăț pașii de vals. Tata mă aștepta îmbrăcat la „patru ace”( costum și cravată asortate cu rochia mea de culoarea obrajilor îmbujorați), s-a înclinat ceremonios în fața mea și mi-a spus:

-Domnișoară LeiMar te invit la dans! Te rog să-mi acorzi onoarea de a dansa cu o Rază de soare!

M-am uitat la el zâmbind și i-am spus cu seriozitate:

-Domnule tată, onoarea e de partea mea! Dar te previn: ferește-ți picioarele! Vor avea de suferit când vor fi călcate de ale mele.

Râdeam amândoi și tata mă purta fericit prin toată camera devenită instantaneu un mini-salon de dans. L-am călcat de mai multe ori dar am reușit să învăț și, în scurt timp, pluteam numărând în gând pașii și bătând ritmul: 1-2-3! 1-2-3! Valsul era minunat! Mă învârteam, mă răsuceam, mă aplecam ușor. Rochița ce o purtam îmi dădea senzația unui zbor minunat. Un zbor aproape de pământ, dar totuși un zbor. Unul vegheat, ca multe alte ori, de brațele vânjoase ale tatei. Îmi primisem deja cadoul. Era cel mai frumos! Nici nu îndrăznisem să visez la el dar tata știa ce-mi doresc eu, chiar înainte de a ști eu. E ciudat, nu? Mă cunoștea atât de bine! Oare toți tații își cunosc atât de bine fiicele sau doar tata avea darul acesta? Îmi plăcea să cred că tata e unic. Că nu există în întreg universul un alt tată ca al meu. Că eu sunt cea mai norocoasă și poate cea mai fericită fiică. El era eroul meu, modelul meu, îmi doream să fiu puternică deși eram fragilă! Cu timpul, când viața mi-a arătat că există nori negri de furtună, nori ce-mi amenințau echilibrul sufletesc am descoperit în mine puterea lui de a înfrunta tunetele și fulgerele vieții dar și calmitatea și căldura ce ți-o aduc razele de soare ale speranței ce înlătură norii, ajutate fiind de curcubeul multicolor format din zâmbete de copii!

Vizualizări: 68

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Și amintirile continuă cu aceeași nostalgie, dar frumos descrise, cursiv. Ușor patetic, în stilul tău, umbrite de aura tristeții ce plutește peste ele, deoarece ai început cu sfârșitul, iar cititorul nu poate uita. Prima parte, despre bunica musulmană mi-a plăcut foarte tare. Nu ar fi prisosit să fii descris ceva din obiceiurile musulmane, aveai la dispoziție înmormântarea, și nu numai. Eu aș fi fost fericită să citesc. Nu prea știu aceste obiceiuri... și apoi s-ar mai fi diversificat scrierea.

Aș avea ceva de obiectat:

Mă uit la el zâmbind și-i spun cu seriozitate: Râdem amândoi și tata mă poartă fericit - este bine să folosește același timp de-a lungul narațiunii. Până la ultimul paragraf folosești trecutul, iar în acesta ai și prezentul. Macină cumva textul...

Am citit cu plăcere!

Sofy

Mulțumesc doamna Sofy! Am făcut corecturile. :)

Sofia Sincă a spus :

Și amintirile continuă cu aceeași nostalgie, dar frumos descrise, cursiv. Ușor patetic, în stilul tău, umbrite de aura tristeții ce plutește peste ele, deoarece ai început cu sfârșitul, iar cititorul nu poate uita. Prima parte, despre bunica musulmană mi-a plăcut foarte tare. Nu ar fi prisosit să fii descris ceva din obiceiurile musulmane, aveai la dispoziție înmormântarea, și nu numai. Eu aș fi fost fericită să citesc. Nu prea știu aceste obiceiuri... și apoi s-ar mai fi diversificat scrierea.

Aș avea ceva de obiectat:

Mă uit la el zâmbind și-i spun cu seriozitate: Râdem amândoi și tata mă poartă fericit - este bine să folosește același timp de-a lungul narațiunii. Până la ultimul paragraf folosești trecutul, iar în acesta ai și prezentul. Macină cumva textul...

Am citit cu plăcere!

Sofy

Amintirile tale au un parfum anume, plăcut. Cuvintele ating sufletul cu o delicatețe deosebită.

Am citit cu plăcere!

Mulțumesc frumos  Corina Militaru ! :)

Mulțumesc frumos  mara sadoveanu ! :)

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecăciuni a utilizatorului Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecăciuni a utilizatorului Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog sura 6 a lui Djamal mahmoud
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cu sufletul în palme a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog cu sufletul în palme a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 5 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bărăgan 1980 a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Bărăgan 1980 a lui Darie Giurgiu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Viitorul ca hiatironie a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bărăgan 1980 a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Vis de primăvară a utilizatorului Gabriel Cristea în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu s-a alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Vis de primăvară a lui Gabriel Cristea
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pe când toamna nu murise a lui Darie Giurgiu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog sura 5 a lui Djamal mahmoud
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog dulcegărie a lui nicolae vaduva
cu 16 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bărăgan 1980 a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 17 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor