Avea obiceiul ’’urât’’ şi în pauza de masă, fugea cu Radu şoferul lui de pe autobasculantă, să admire plaja dintre ecluză şi tabăra Năvodari şi eventual să se scalde în mare. Maşina o ascundeau lângă dig, printre bălăriile care crescuseră cât ea de înalte, nu cumva să o zărească cei de la secţie deşi niciodată nu a avut nimeni curajul să-i spună… ‘’de ce chiuleşti’’!

De obicei era puţină lume şi din peisaj nu lipseau siluetele pescarilor înarmaţi cu mulinete şi prăjini, care de care mai sofisticate, aruncând de pe uscat undiţele cu râme de mare*,  după labani*.    

     Radu, era un bucovinean frumos, mult mai tânăr decât el… care se credea tânăr! Aveau  pregătite slipuri fiindcă, pe acolo zăboveau adesea amatoare de soare, linişte şi baie-n mare aşa că se pregătiseră pentru orice fel de întâlniri neprevăzute!

     Vara încinsă şi nopţile scurte păreau interminabile! Temperaturile de zi şi noapte oscilau între ele cu 12 grade. Soarele înăbuşea orice tendinţă de evadare din cotidian, obosind oamenii. Permanent, doar briza adia la intervale regulate şi mult aşteptate de toţi încât ajunseră să creadă că zăpuşeala nu se va termina nicicând.

     Laur îmbrăcă slipul din maşină şi păşi pe plaja visurilor, însorită dar pustie spre mirarea lui… de obicei venea lumea dar acum, nu era nici ţipenie de om şi se gândea:

     - Cu atât mai bine!

    Când a zărit nisipul alb-auriu, cu scoici măcinate în granule fine, nerăbdarea puse stăpânire pe el. Dorind să alerge spre apă a înlemnit; a zărit mulţi copii, cu cele mai inimaginabile defecte, târându-se efectiv de la mare spre tabăra aflată la marginea plajei şi a crezut că visează urât.

     Făceau parte din lumea celor cu dizabilităţi din naştere, abandonaţi de familiile lor care nu mai aveau ce face cu aceste reziduuri umanoide. Aveau din naştere diformităţi groaznice, malformaţii inimaginabile şi nu îşi închipuia că există o astfel de lume dar care, acum, se afla în faţa lui! În general erau slăbănogi, li se zăreau oasele sau descopereai la ei bose şi fose pe unde nu bănuiai! Chipurile le erau groaznice, de hidrocefali, la unii le lipseau picioarele, la alţii mâinile ori erau minuscule sau deformate, însă aveau ochii mari în care se oglindea lumea obişnuită spre deosebire de a lor… şi a întors tulburat privirea. Nu putea şi nu avea curajul să-i mai privească! Era năucit de neprevăzutul şocului acestei întâlniri.

     În acele clipe a uitat de soţia pe care o iubea, de fetiţa încântătoare care îl aştepta acasă, de tot trecutul, prezentul şi viitorul neprevăzut şi un văl se interpuse peste mintea lui şi realitate. Nu mai gândea, îşi spălase creierul care galopa în clipele acelea de la începuturi.

Laur, a observat ca prin vis plutind repede spre ei doua tinere superbe în costume de baie, formate din doua piese, având corpuri minunate care i-au întrebat:

     - De unde sunteţi? Noi din munţi şi ne-am îndrăgostit de această zonă superbă!

Erau volubile şi fermecătoare! S-au aşezat pe nisipul fierbinte şi i-au poftit lângă ele făcându-le semn graţios cu mâinile, îndemnându-i să se bucure împreună de frumuseţea mării interminabile.

     Ei doi, aveau ochii gri-albaştrii şi le priveau încântaţi; ele… ochii liliacului în floare şi nu se mai săturau de atâtea indigouri ca şi de infinita Mare Neagră care în acele zile, era nesfârşit de albastră.

     Aruncând privirea la gâtul lor le-a văzut tensiometrele şi a realizat încordat:

     - Trebuie să fiţi cadrele medicale din tabără! Şi ele i-au confirmat bănuiala,

     - Da…  pe la ora două cu îngrijitoarele şi  supraveghetoarele urmează să servim masa  copiilor!

Lui îi era deja rău când se gândea la acele făpturi, paloarea feţei n-o putea ascunde nici bronzul soarelui. Acum fetele erau îngrijorate de starea lui şi au vrut să-i ia tensiunea, pulsul, temperatura, bătăile inimii,

-         Fiţi liniştite că-mi revin! Nu ştiu ce m-a apucat!

Spuse cu glasul înăbuşit ascunzându-şi starea, dorind să le  liniştească. Însă ele nu s-au lăsat până n-au pus aparatele pe el şi l-au controlat în timp ce se prezentau, 

- Pe mine mă cheamă Lara şi pe ea Nora! Dar pe voi?

 Şi-au dat seama ce se întâmpla cu Laur însă vroiau să-şi revină mai repede, să glumească împreună, să se privească în ochii lor azurii, să uite şi ele de suferinţele-chinuri ce le aveau veşnic în faţă.

    Era a patra zi de când sosieră la mare însă nu sperau să se apropie cineva de tabără şi acum, se bucurau de prezenţa lor neaşteptată. Posibil, ar fi fost mulţumite cu oricine venea din lumea banală şi cum doar ei se iviseră pe acolo… au fost fericite!

     Laur, şi-a revenit aşezat cu spatele la grupul de copii care se târau pe nisip, mulţumiţi că văd şi aud valurile mării. În timp dorea să uite şi a uitat că la doi paşi de ei exista calvarul de neimaginat al copilaşilor-oameni.

     Nu şi-a dat seama de ce pe Lara o prefera mai mult deşi erau asemănătoare. Poate i s-a părut mai miloasă, poate mai atentă cu el deşi amândouă erau blânde şi în orice caz, îl atrăgeau cu ochii lor care păreau să nu se mai dezlipească de ochii lor aşa încât, le-a încântat cu glumele ce i-au trecut prin minte; simţea întruna cum îşi pierde firea când îşi adâncea privirea în ochii ei şi trecerea la paroxismul situaţiei s-a produs în mod firesc. Îşi mărturisea singur, uimit şi mai ales fermecat de existenţa celorlalţi,

     - Nu poate fi adevărat, atât de uşor şi repede să ne apropiem de aceste fete!

     Şi a continuat întorcându-se pe burtă… a uitat de fierătanii şi tinerele de pacienţi! Probabil timpul o luase razna şi se blocase; putea să acuze orice… marea necuprinsă, plaja pustie, vara încinsă însă mai ales, capătul acela de lume.

     Deodată cuprins de nerăbdare le-a propus,

     -Ne-am încălzit suficient! Hai să intrăm în apă  să ne răcorim …!

     Fetele i-au răspuns entuziaste imediat cu chiote de bucurie…  de la început s-au împărţit perechi fără să se vorbească înainte ca şi cum ar fi fost de la sine înţeles.  Ele şi-au lăsat instrumentele medicale trântite aiurea; Laur i-a întins mâna politicos să o ajute să se ridice iar ceilalţi neforţaţi i-au imitat! Parcă imaginea lor se reflecta într-o oglindă uriaşă cu marea ca fundal. N-au simţit nevoia să se mai despartă conştienţi de clipele acelea inegalabile şi-au alergat voioşi, ţinându-se strâns de mâini pe plaja întinsă dar pustie, scăldaţi în soarele dogorâtor al după amiezii până s-au avântat în imensitatea mării.

     Când au intrat în apă cu viteză, rezistenţa ei i-a despărţit pentru o clipă şi au început jocurile! Nu aveau nevoie de minge; există multe surprize care localnicilor nu li se par deosebite. A învăţat-o întâi să împroaşte cu apa sărat-amară, chiar a necăjit-o puţin că nu reuşea să-l stropească cu pricepere, aşa cum şi-ar fi dorit. I-a arătat cum să lovească apa,

- Nu ai teamă, este doar marea! Însă orbită de stropii care o izbeau, îl aştepta cu spatele dând molatec şi haotic din mâini, parcă fără voinţă, ezitând şi încercând totuşi să îl ţină departe… dar el se apropia până distanţa dintre ei a ajuns la microni depărtare!

     Ceilalţi priveau încântaţi zbenguiala lor şi încercau să îi imite.. exista în acele mişcări un erotism camuflat ca dansul preludiu al păsărilor pentru ce va urma.

     Laur, ţinându-şi respiraţia a intrat cu capul sub apă şi a apucat-o de mâini ajutând-o să i se urce cu picioarele pe umeri. La început Lara se suia cu îngrijorare. Pulpele ei îl mângâiau continuu, păstrau contactul permanent cu el şi îi strângeau din ce în ce mai apăsat grumazul… atingerile, îi intrau în creier. Mâinile lor au început să se cerceteze cu-nfrigurare în celălalt sens… mai prelung, mai ferm, mai mângâietor, căutările devenind tot mai insistente! Marea fiind agitată deseori se dezechilibra, totuşi, când simţea că fata este în siguranţă o îndemna să se ridice în picioare pe umerii săi. Ea a sărit de nenumărate ori şi revenea iute înapoi strigând ca o copilă:

- Mai vreau! Mai vreau! Până au început să-l usture umerii.

     Atunci a dispărut înotând sub apă, fugind în larg. Fetele surprinse s-au uitat înfricoşate după Laur, care ieşise departe, la adâncime unde nici unul nu îndrăznea să se avânte, fiind singurul dintre ei care ştia să înoate, şi au început să ţipe înspăimântate,

- Întoarce-te Laur…!

Chemările lor cristaline străbăteau dimensiunile şi dăinuiau peste talazurile mării. Impresionat de disperarea din glasul lor, a revenit lângă acel grup şi imediat cei trei s-au animat.

     Fata aceea frumoasă era atât de radioasă când a apărut lângă ea de parcă ar fi fost plecat o veşnicie. Vrăjit de spaima ei, le-a luat pe rând în braţe să le înveţe să facă pluta… după care a început să le arunce departe, însă cu toate că erau speriate şi ţipau, căderea lor vertiginoasă era amortizată de apă şi nu se loveau deloc… le-a plăcut mult şi această hârjoană.

    Radu şi Nora  au înţeles mişcarea, au prins curaj şi-i imitau şi cum tinerele mai vroiau să se joace la infinit s-au prins cu toţii în vâltoarea dansului.

    Însă, zbuciumul şi zgomotul mării au îndepărtat perechile până nu s-au mai zărit una de alta! Apa cu puterea ei magnifică i-a despărţit şi n-au mai perceput nimic din exterior. S-au simţit deodată singuri dar în siguranţă, departe de orice frământări, însoţiţi numai de vuietul neîncetat al valurilor!

     Deodată fata s-a prins de gâtul lui şi au căzut înlănţuiţi în valuri; aveau acum senzaţia că atingerile lor sunt permanente, extraordinar şi înfiorător de plăcute, parcă contactul pielii era al altui organism viu, lipit de celălalt având propria sa identitate. Au uitat toate problemele nerezolvate ce existau pe acest pământ şi sărutul i-a unificat într-un tot organic.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

După un timp, calmându-şi frământările au privit perechea cealaltă în depărtare cum se apropia de ţărm şi i-au urmat. I-a plăcut atât de mult joaca încât fata l-a invitat oricând… după amiază, pe înserat chiar cât mai curând posibil, numai să nu uite că era singură şi plictisită de viaţa asta anostă.

Laur nu avea cum să se gândească la altcineva decât, la zâna neasemuită de lângă el care îl privea admirativ, pierdută în uitări; amândoi erau mulţumiţi de bogăţia sentimentelor ce le invadau sufletul. Splendoarea zbura în vânt, aruncându-şi sporii pregătiţi să se înmulţească şi acum ieşeau din mare strâns îmbrăţişaţi şi încleştaţi într-un sărut fără limite. Apa limpede le şiroia pe trupuri, gâfâiau surescitaţi şi nu le mai păsa de nimic! Se priveau înfioraţi, percepând clar momentele acela unice care nu se asemănau câtuşi de puţin cu zădărnicia omenească. Îşi făureau planuri într-o repetabilitate veşnică sau cel puţin cât Lara va poposi pe aceste meleaguri şi cine ştie… poate vor reuşi împreună să prelungească această stare la infinit! Deosebeau vizionar cum iubirea ca o nălucire a izbucnit între ei şi sesizând din zgomotele mării, din vuietul şi din clipocitul apelor, din certitudinea nisipului pe care păşesc, din mângâierile  lor apăsate, din apropierea şi compatibilitatea fizică, din perspectivele deschise în faţa celor doi, cum îi învăluie dragostea răscolitoare când Laur, i-a zărit iarăşi pe copii suferinzi şi s-a dezmeticit într-o clipită.

      Uitase şi iar s-a prefăcut că nu vede înfricoşat acele fiinţe care sperau... ce? Minunăţiile acestei lumi le erau inaccesibile totuşi trăiau şi le intuiau perfect; unii erau bucuroşi dar şi geloşi pe femeile care îi îngrijeau când vedeau că râd, sunt vesele şi fericite cu toate că durerea lor permanentă se transformase în a doua natură întipărită în memorie, însă nu plângeau!    

     Acum aproape ajunseseră la sala de mese, unii dintre ei mai ''sprinteni'' se căzneau să treacă pragul cantinei în timp ce alţii erau încă departe.

Fetele erau grăbite şi preocupate cum să-i aşeze la mese. Şi-au sărutat în viteză noii prieteni şi-au dispărut, totuşi, ea, i-a reamintit şi rugat în timp ce-l dezmierda apăsat pe braţ,

     - Vă aşteptăm mai târziu să ne înfrumuseţaţi viaţa! 

A distins clar cum îl caută ochii albaştrii cu atâta speranţă încât a rămas emoţionat.

     Deja între ei se stabilise o ierarhie… ea era conducătoarea grupului şi hotărâse destinul perechii celeilalte!

     Cinci minute mai târziu, când Laur a ajuns la secţie era ora două însă, ca de obicei nu a dat socoteală nimănui iar la terminarea programului, Radu i-a spus:

     - Şefu’, ne aşteaptă fetele! Sunt atât de  drăguţe! A vrut să-i răspundă,

     - Am treabă multă cu actele, închiderea lunii, deschiderea următoarei însă du-te în tabără, ia şi un prieten mai tânăr cu tine! A înghiţit în sec şi Radu insistă,

     - Şefu’… ele pe noi ne vor că avem ochi  albaştrii ca ai lor şi ştiţi că în secţie numai noi îi avem aşa. Dacă nu veniţi degeaba mă duc la ele! A continuat cu regret.

Laur se gândea că atâta suferinţă exista în acele fiinţe iar fetele îi urmăreau în fiecare clipă,  monitorizau fiecare pas, fiecare răsuflare, observau atente, făceau experienţe pe ei, îi controlau cu aceleaşi mâini care-ii mângâiaseră înfiorate în apă însă îi aşteptau nerăbdătoare… de ce? Să observe ce se întâmplă cu ele, ce se-ntâmplă cu ei şi după ce se termina totul... să noteze meticulos sau mai degrabă îşi închipuia că sunt două sfinte care aveau grijă de acei copii!

     Actele lui erau vraişte… deja se apropia seara, ezita şi nu ştia ce să facă în continuare. Temperaturile o luaseră razna!

 

Râme de mare* - mâncarea preferată a labanilor

labani – chefal, varietate de peşte foarte gustos

Fierătanii* - aici cu înţeles de utilaje, maşini, macarale etc

 Fată* - În opinia autorului, orice persoană de genul feminin, care n-are măcar un copil e considerată fată! Peste 40 de ani se bucură de apelativul femeie indiferent dacă a procreat sau nu.

Vizualizări: 87

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Încă un text de vară, foarte bine scris. L-am recitit și pe acesta cu deosebită plăcere.

Prețuire,

Ai creat un sentiment confuz în acest fragment. De fapt ai descris natura faptelor ivite spontan. Ciuda pe neputința de a schimba destine hidoase, amestecată cu intensitatea razelor de soarelui încins și cu vibrația atingerilor grațioase, feminine. Este ceea ce te face să uiți de moment de tot și de toate, refugiindu-te obstinant într-o clipă de bine.

Am citit cu plăcere un alt fragment de la malul mării, de data aceasta dramatico-erotic.

Sofy

Da, la mare poţi trăi tot felul de întîmplări. Aceşti copii, marginalizaţi de soartă, au şi ei dreptul la viaţă. Ca şi însoţitoarele lor. Frumos scris, ca de obicei. Cu drag,

Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... De ele nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule. Excesul folosirii lor, dă impresia de vocabular sărac, ori neputință de comunicare. False puncte de suspensie întâlnim în exprimări îngrijite, cum ar fi: „– Ce p…a mă-sii?!!” adică „– Ce pizda mă-sii?!!” Iertată fie licenţiozitatea! (Aceasta e o atenționare-tip pe care o primesc aproape toţi cei ce fac această greşeală!...)

Semnele citării în grafia română sunt așa: „---”

Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepţia cratimei mari []) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! E obligatorie pauza (blancul) după toate semnele de punctuaţie, exceptând liniuţa de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

Virgula ca semn de punctuaţie poate fi imperativă (se pune obligatoriu), prohibitivă (nu se pune deloc) sau facultativă (la latitudinea celui care scrie). Practic și elementar: când înșiruim aceleași părți de vorbire ele trebuie despărțite prin virgule! Trebuie să ştim că înainte de conjuncţiile dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă. Conjuncţia însă nu se pune niciodată între virgule când este în interiorul propoziţiei. („Recomandările noastre nu au avut însă niciun rezultat“ şi nu „Recomandările noastre nu au avut, însă, niciun rezultat“). Notă: Supărătoare este folosirea locuţiunii adverbiale ca şi, care are funcţie comparativă, însemnând „la fel ca“ („Băiatul era, ca şi tatăl său, un impertinent”) în locul adverbului de comparaţie ca („Ca şi mod de exprimare era un incult” în loc de „Ca mod de exprimare era un incult”).

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!      

Această povestire a fost inclusă în Antologie. Acolo e corectată.

Povestirea e de un naturalism bine asimilat. Place!

da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog PS a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Străinul din mine a lui Cristian Je
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Să mi se-arate zorii… a lui Valeria Merca
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal mahmoud
cu 16 ore în urmă
Lui Denisa Curea Popa i-a plăcut discuţia Salvatorul a lui Pop Dorina
cu 17 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ferma zeilor a utilizatorului Cristian Je
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Lumina a lui Cristian Je
cu 20 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ferma zeilor a utilizatorului Cristian Je
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Rămân Anna Frank a lui Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog In(clean)are a lui Lidia Pervu
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Ferma zeilor a lui Cristian Je
cu 22 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fluturi a utilizatorului gina zaharia
cu 23 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Salvatorul a utilizatorului Pop Dorina
ieri
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Salvatorul a utilizatorului Pop Dorina
ieri
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia versului de aur a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Erezia versului de aur a lui Costel Zăgan
ieri
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ferma zeilor a utilizatorului Cristian Je
ieri
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ferma zeilor a utilizatorului Cristian Je
ieri
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Rădăcina care ne leagă a lui Agafia Drăgan
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor