- Să duci un sac de grâu la moară, că nu mai avem făină de plăcinte! - îmi strigă mama, trebăluind prin curte. Eu stau întins pe prispa de lut a casei și lenevesc cu o carte în mână, mai mult privind decât citind. Deși sunt  dascăl la oraș, vacanțele mi le petrec totdeauna aici la casa părintească, întorcându-mă mereu cu aceeași vie emoție în universul copilăriei și adolescenței petrecute aici. Am crescut aici, la țară, în casa veche moștenită de la bunici, mi-au fost dragi mereu locurile de joacă din împrejurimi, drumețiile prin lunca Someșului, pe dealuri și prin păduri, muncile câmpului și viața la țară, deși am fost tot timpul cu cărțile după mine și ziua și noaptea, cărți de care nu m-am lăsat niciodată până când nu m-au făcut ”domn” la oraș. Și de care nu mă las nici acum.

     - Bine! - îi răspund mamei, bucuros într-un fel că mă trimite la moara lui Macavei, pe valea umbroasă și misterioasă unde mergeam des când eram copil și ne jucam cu ceilalți copii de prin împrejurimi, ”de-a hoții și vardiștii” ori de-a ascunselea prin tufișuri și prin bălării mai înalte ca noi, ne scăldam ceasuri întregi în pârâul morii, prindeam pești cu mâna, pe care îi curățam apoi cu briceagul de la brâu, îi presăram cu sare și-i frigeam pe pietre încinse la vatra lui nea Macavei. Moara îmi părea o ființă ciudată ca de basm, cu uruitul ei monoton, cu roțile învârtindu-se neobosite și făina curgând caldă în lădoiul cel mare de scândură geluită. Îmi plăcea umbra plină de taine dinăuntru, cu razele de soare strecurate printre scânduri, raze în care pluteau miliarde de fire aurii ca niște îndepărtate galaxii.

     Dar cel mai mult îmi plăceau oamenii care veneau la moară, mai tineri ori mai bătrâni, țărani din partea locului, dintre care cei mai mulți se cunoșteau chiar dacă erau din sate diferite, dar învecinate, de pe valea Someșului, aici fiind singura moară de prin împrejurimi. Îmi plăceau poveștile lor, glumele și râsetele, hârjonelile fetelor și flăcăilor, toate ca să treacă vremea mai ușor până când se terminau cerealele din coș iar morarul venea să măsoare și să vămuiască făina, după care oamenii plecau bucuroși, cu sacul în spate, spre casă.

     Mă duc în magazie, aburc în spinare un sac de vreo douăzeci de kile de grâu și pornesc voinicește pe cărare, peste luncă, trec puntea peste Someș legănându-mă cu povara pe umăr, urc apoi pe valea răcoroasă și plină de vegetație luxuriantă unde, printre copaci bătrâni și curpeni ca de junglă, se ascunde moara lui Moș Macavei.

     Intru în încăperea mare și întunecată, las sacul jos lângă alți saci care-și așteaptă rândul la măcinat și salut oamenii dinăuntru, pe care la început nu-i văd prea bine în semiîntunericul încăperii, dar treptat ochii mi se obișnuiesc și încep să-i văd mai bine, unii sunt din sat de la mine, alții din satele vecine. Tineri și mai puțin tineri, fete și flăcăi, dar și bărbați și femei trecuți de prima tinerețe. Îl recunosc, stând pe o laviță, pe badea Toader, vecinul meu, care mă salută și el bucuros cu un ceremonios ”Să trăiți, dom’ profesor!” Mai vorbim de una de alta, atmosfera e veselă, în vreme ce o sticlă de pălincă trece din mână în mână, nimeni nu servește decât foarte puțin, dar nimeni nu refuză, atmosfera se înveselește din ce în ce mai tare și se încing tot soiul de jocuri și hârjoneli, mai cu seamă între cei mai tineri și mai buieci.

     Badea Toader e un bărbat între două vârste, merge pe cinzeci, dar șugubăț și chefliu, holtei și neastâmpărat, îi cam plac muierile, mai cu seamă cele mai tinerele, în ciuda faptului că el e mai trecut de amiază și cu multe fire albe în păr și în barbă. Dar e încă în putere, voinic și ager la trup și la minte, bărbat frumos și nu sunt multe cele care să-i respingă avansurile și ciupelile, îmbrățișările scurte și pupăturile pe furiș! Lângă el e fata lui Moș Arvinte, Florica, frumoasă foc, dar rușinoasă și mult prea serioasă, încă nemăritată deși se apropie de douăzeci și cinci de ani, vârstă la care altele au bărbat și copii de o mulțime de ani. Nea Toader, după ce trecuse sticla de vreo cinci ori și pe la el, are chef de hârjoneală, o prinde pe fată de după talia subțire și încearcă să-i pipăie șoldurile și sânii, se apropie s-o sărute dar fata se trage cu putere îndărăt, râde și ea ușor înveselită, nu-i displace jocul lui nea Toader dar se rușinează de lumea din jur, care privește spre ei și se amuză pe socoteala lor.

     - Bade Toader, fă bine și mă lasă în pace, că ești om bătrân și ne vede lumea! îl dojenește fata, zâmbind însă cu îngăduință, ca să nu pară o urâcioasă și încearcă să se îndepărteze de nea Toader, să scape astfel de insistențele și îmbrățișările lui focoase. Toată lumea se amuză, e o atmosferă plină de bucuria de a trăi și de a fi cu toții aici împreună. Lui nea Toader însă, după ce a mai tras o dușcă, de data asta una mai zdravănă, din sticla de monopol, i se aprind călcâiele mai rău și se aruncă să prindă din fugă fata care tocmai se îndepărta de el, o apucă de mijloc, încearcă s-o răsucească spre el dar fata se smucește și cade pe spate pe stiva de saci, el se aruncă asupra ei ca uliul pe pui și-i arcuiește spinarea peste sacul rotund și plin de deasupra. Fata țipă de durere, lovește cu pumnii în pieptul masiv al lui nea Toader și la un moment dat izbucnește în plâns. Moment în care bărbatul, trezit parcă la realitate, se ridică în picioare speriat de țipătul și plânsetul fetei.

     -No, Doamne, măi fată, da’ ce ți-am făcut? Că doar nu te-am lovit...

     Fata încearcă să se ridice dar încă nu-și poate îndrepta spatele, eu, cavaler ca de obicei, îi sar repede în ajutor, încerc s-o sprijin de mine, mă apucă de după gât, tremurând din tot corpul și văitându-se de șale. Toată lumea a amuțit, badea Toader stă parcă năucit și privește la noi ca un copil după ce a făcut o boroboață. Ținând-o ușor de subsuori și înaintând cu pași mici spre ușă, scot fata afară din casa morii și o așez pe bușteanul masiv din curte. Ea își revine repede, râde de micul incident, dar eu sunt hotărât să-i dau o mică lecție lui nea Toader.

     - Fii atentă, îi zic fetei, hai să-l speriem un pic pe nea Toader și să-l mai lecuim de pofta de hârjoneală cu femeile. Faci pe supărata și zicem că-l dai în judecată pentru hărțuire sexuală.

     Fata râde, dar îi fac semn cu degetul la gură să nu se dea de gol și să nu ne audă nea Toader dinăuntru. Zis și făcut. Îi spun fetei să stea cuminte afară și intru doar eu, cu o mutră plouată, înapoi în clădirea morii.

     -No, da’ ce are Florica? Că doară nu i-am făcut mare lucru... întreabă badea Toader cu un aer nedumerit.

     -Crezi dumneata că nu i-ai făcut mare lucru, da’ uite, fata are spinarea ruptă și a zis că te dă în judecată pentru hărțuire sexuală!

     Și mă uit cu o privire întunecată spre nea Toader.

     - No, Doamne ferește, dar pentru ce? Că doar numai cât ne-am jucat un pic, așa, să mai treacă vremea și să ne mai veselim o țâră! Da’ pentru ce o zis că mă dă în judecată? întreabă el, tot nedumerit.

     - Pentru hărțuire sexuală, repet eu cu același ton sumbru.

     - Aha... și aia ce-i? - întreabă nea Toader inocent, cu ochii mari și albaștri, ca de copil.

     - Păi, pentru ce i-ai făcut, ai strâns-o în brațe fără voia ei, ai pipăit-o, ai pupat-o cu forța, te-ai aruncat asupra ei! Foarte grav, după legea cea nouă!

     - D-apăi, dom' profesor, da’ noi așa facem de când ne știm, de tineri, toți ne mai zbenguim câte-un pic, feciori cu fete, bărbați cu femei și nu se dă nimeni în judecată pentru asta! Numai dacă, Doamne feri, se ajunge prea departe și rămâne vreuna borțoasă. Dar așa, numai că ne-am strâns o țâră în brațe și ne-am pupat... Ăsta nu-i motiv de umblat în judecată!

     Nea Toader e speriat de-a binelea, are un tremur în voce, e roșu la față de la țuică și de la atâta agitație, umblă de colo-colo prin încăpere, vădit neliniștit. Eu le fac cu ochiul celorlalți din încăpere și le zâmbesc complice ca să se prindă și ei în jocul meu.

     - Iată, suntem aici atâția martori la ceea ce s-o întâmplat și dacă fata ne-a chema de martori, noi ne-om duce, că n-om avea ce face!

     Nea Toader intră în panică și ochii-i umblă speriați de la unul la altul:

     - D-apăi, măi oameni buni, doar ați văzut că nu i-am făcut nimica la fată, numai cât ne-am drăgostit un pic așa ca la șezătoare, acuma că s-o lovit o țâră la spate, i-a trece, că-i fată voinică, n-o fi foc.

     Ceilalți îl sperie însă și mai tare pe badea Toader.

     - Nea Toader, ai dat de bucluc! – mai pune paie pe foc și Ion al Zâmbrului. Să știi că fata, dacă te dă în judecată, te câștigă! Și la cât îi legea de aspră acu, ăștia te-or închide!

     - Păi, dragii mei, sare el de pe scaun, doară noi așa ne-am hârjonit tot mereu pe-aici pe la moară de când ne știm! Io n-am umblat în judecată în viața mea!

     - Bade Toader, au trecut vremurile alea! Acum îs alte vremuri și alte legi! Ai auzit de legea hărțuirii sexuale?

     Nea Toader face ochii mari cât cepele.

     - Nu... răspunde el cu vocea pierită.

     - Ei bine, continui eu pe un ton grav, legea asta nouă te poate băga în pușcărie cât ai zice ”pește” pentru ce ai făcut dumneata acum!

     - Doamne ferește! sare iar nea Toader speriat de moarte. Doar nu mi-ți băga în temniță pentru atâta lucru, măi oameni buni!

     - E cel mai ușor lucru să intri acum în pușcărie pentru așa ceva, să știi! îmi sare în ajutor și Măriuca, fata lui nea Macavei.

     Toți ceilalți sunt de aceeași părere și nea Toader, disperat, frământându-și mâinile, cu spatele gârbovit și parcă îmbătrânit dintr-o dată, vrea să iasă din încăpere.

     - Mă duc să stau de vorbă cu Florica! S-o rog să mă ierte! Doar nu a face pozna cea mare să mă înfunde la pușcărie, că-i fată cuminte și de-omenie!

     -Nu! - îl opresc eu în ușă. Nu te poți duce acum la ea că-i foarte supărată și se simte rău. N-are voie să se miște și să vorbească!

     - Domnu’ profesor, - și mă prinde de brațe cu ambele mâini și cu lacrimi în ochi - te rog eu din suflet să te duci dumneata la ea și să-i spui c-o rog eu frumos să mă ierte și să nu mă dea în tribunal și dacă i-am greșit cu ceva i-oi plăti și i-oi da și bani, cât mi-a cere!

     Eu nu scot un cuvânt, abia mă stăpânesc să nu izbucnesc în râs. Ies în curte și mă îndrept spre Florica. Îi povestesc că nea Toader e mort de spaima închisorii, râdem pe înfundate să nu ne audă, îi spun că am reușit să-l speriem foarte tare dar că de-acu’ e destul și că ar cam fi timpul să ne întoarcem în moară și să-l iertăm ca să-i treacă spaima cea mare.

     Revenim în semiîntunericul încăperii unde, prăbușit pe un scaun, stă nea Toader cu ochii parcă înotând în lacrimi, se uită rugător spre noi, vrea să se arunce în genunchi la picioarele fetei și să implore iertare, moment în care noi nu ne mai putem stăpâni râsul, toată lumea izbucnește în râs, ochii lui nea Toader se înseninează și ne îmbrățișează cu drag pe amândoi, pe mine și pe Florica, bucuros că toată tărășenia s-a încheiat cu bine și are iertăciune din partea fetei.

     -Doamne, da’ ce spaimă am mai tras! - și în ochii îi licăresc lacrimi de bucurie. Cum să merg eu la închisoare? Nu de alta, da’ de rușine mare, neam de neamul meu n-a mers la închisoare!

     Râde toată lumea cu poftă de această întâmplare, e veselie mare și trecem din nou sticla din mână în mână până când se golește de-a binelea. Sună clopoțelul anunțând că s-a golit și coșul morii, tocmai a terminat de măcinat nea Toader, apare nea Macavei Morarul, îi măsoară făina, o toarnă în sac iar el își pune deoparte vama cuvenită. Omul nostru își leagă apoi sacul lui, ne pupă iar pe toți cu dragoste, saltă sacul în spinare și pleacă vesel spre casă.

     Noi rămânem în așteptare, să ne vină și nouă rândul la măcinat și ne amuzăm încă multă vreme de pățania cu nea Toader, săracul.

Vizualizări: 96

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

o poveste veselă, pictată ca un tablou

când mi-o fi vreo supărare

vin și o citesc din nou :))

cu simpatie, aDa nemescu

mersul la moara, de ex. era locul unde oamenii se mai intalneau, mai schimbau o vorba, se mai auzea una, alta

citit cu placere,

Am retrăit zilele vacanțelor copilăriei și am  fost la moară cocoțată pe sacii din carul tras de boi. Mulțumesc!

Ada, mă surprinzi iar cu un răspuns în versuri pentru care-ți mulțumesc! :) Cu același drag, te aștept să revii!

Ada Nemescu a spus :

o poveste veselă, pictată ca un tablou

când mi-o fi vreo supărare

vin și o citesc din nou :))

cu simpatie, aDa nemescu

Chris, mulțumesc de trecere și semn. Așa e, moara era loc de socializare, cum am zice noi astăzi, un fel de loc de întâlnire, de cunoaștere între oameni, de povești și jocuri de societate, în așteptarea măcinișului.

Chris a spus :

mersul la moara, de ex. era locul unde oamenii se mai intalneau, mai schimbau o vorba, se mai auzea una, alta

citit cu placere,

Sunt amintiri de neșters care ne-au colorat și îmbogățit copilăria, degeaba ne acuză unii că suntem ”nostalgici”, e o parte frumoasă a vieții noastre... Mulțumesc și eu pentru lectură și comentariu.

Mihaela Suciu a spus :

Am retrăit zilele vacanțelor copilăriei și am  fost la moară cocoțată pe sacii din carul tras de boi. Mulțumesc!

am scris repede si am constatat ca nu am spus ceea ce intentionam: prin tipul acesta de scris se conserva anumite obiceiuri, anumite comportamente, moduri de a vorbi si asa le vom pastra in timp. nu stiu daca ati scris cu aceasta intentie, dar mie imi place ideea.

Exact asta a fost intenția, de a conserva clipe de viață ce nu vor mai fi decât în textele pe care le vom lăsa mărturie, ”clipe oprite” le numesc eu și mă străduiesc în continuare să opresc asemenea clipe pe canavaua timpului...

Chris a spus :

am scris repede si am constatat ca nu am spus ceea ce intentionam: prin tipul acesta de scris se conserva anumite obiceiuri, anumite comportamente, moduri de a vorbi si asa le vom pastra in timp. nu stiu daca ati scris cu aceasta intentie, dar mie imi place ideea.

Minunat!

Mulțumesc pentru apreciere!

Vasilisia Lazăr a spus :

Minunat!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Titlul poeziei, vă rog... a lui Adrian Erbiceanu
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Adrian Erbiceanu
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Plouă peste toate... a lui Grig Salvan
cu 21 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plouă peste toate... a utilizatorului Grig Salvan
cu 23 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Va veni cândva o altfel de zi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 23 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
cu 23 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Fulger în doi timpi) a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu cred în accidental a utilizatorului MARIA VASILESCU
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem din călătorie a utilizatorului Nicoleta Cheles
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu fiecare pas a utilizatorului Adrian Erbiceanu
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Revelație a utilizatorului Nicoleta Cheles
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stingherirea colţului alb a utilizatorului Nicoleta Cheles
ieri
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Stingherirea colţului alb a lui Nicoleta Cheles
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Va veni cândva o altfel de zi... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inima a utilizatorului Gheorghe
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plouă peste toate... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Au fost odată nişte oameni a utilizatorului MARIA VASILESCU
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inima a utilizatorului Gheorghe
ieri
Postare de log efectuată de Grig Salvan
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor