Dar viața nu-i absurdă, domnule Kafka… O parabolă, da!

  

     În timp ce fiul meu conduce mașina pe șoselele ca-n palmă, am timp să răscolesc câteva file luate cu mine, în torpedou. Dau peste poemul „odată cu soarele” și tresar la amintirea gândului avut, atunci când le-am scris: 

„...Nici când ți-am spus că voi rătăci ca un vultur

prin lume

nu te-ai repezit ca lupul de stepă în urmă.

Dar, știi?

Plopii din crâng sunt tot acolo unde i-am lăsat.”

    Mă gândesc că și cei de acasă vor dori să știe ce facem, unde suntem și ce ne-a mai trezit interesul în călătoria noastră prin Grecia. Și-mi notez fiecare gând ivit, cu pixul, pe coala hârtiei. Soția trage cu ochiul să vadă ce tot mâzgălesc întruna. Nu mă întreabă nimic. Întoarce capul când spre dreapta, când spre stânga. O aud minunându-se că grecii au turnat șosele până și printre livezile cu măslini. Și ce șosele. Nu se aude decât fâșâitul lin al roților de mașină. Ca un cântec care mă îmbie la scris. Frumuseţea acestor locuri străine, cu dune de nisip, maluri calcaroase ori numai argilă roşiatică (ieşită parcă din cuptoarele de ars cărămida, pe la noi), cu stânci ivite din mare ca nişte rechini gata să sfâşie ţărmul, şi acele „oaze” printre arbori şi pâlcuri de pini, ca într-un decor alandala încropit de natura însăşi, dar, mai ales, plajele atât de întinse, cu fiecare bucată de nisip împrejmuind o cetate imaginară, lăstărişul sălbatic, nedefinit şi pitic (pe alocuri), va stârni interesul oricărui vizitator străin. Eu care am scris un roman intitulat „Iarba de mare”, dedicat mării şi magiei în care te pierzi prin astfel de locuri, înţeleg totul. Încerc să le explic asta şi celor din mașină: adică fiului și soției. La Psakoudia, unde am făcut plajă încă alte trei zile după întoarcerea din Peleponezul Greciei, Marea Egee ne-a ademenit să-i simțim răcoarea apei. Staţiunea e mult mai jos de șoseaua ce rulează pe brațul Sithonia, spre Nea Maramaras. Aici am văzut feluriți pomi fructiferi: nuci, smochini, rodii, măslini, mango, cireși, lămâi, piersici... dar și duzi, salcâmi, pini, leandri... etc. Pe plaja de la Psakoudia cine m-ar fi văzut, ar fi observat că citeam „Metamorfoza şi alte povestiri”, ediţia de buzunar „POLIROM”, 2012. Recunosc că până acolo, nu-i citisem lui Kafka „Metamorfoza” transmisă cititorilor, în literatură, ca pe o experienţă incomunicabilă. Acum, noi nu-l vom imita pe neînfricatul Ulise, cel căruia maestrul cântăreţ Femios îi făcuse inima să plângă şi pentru a-şi ascunde ruşinarea faţă de cei prezenți, mândrul Ulise (Odiseea) se ascunsese după „straiul cel lung şi porfiriu, pe cap şi-l trase”. Aceste proiecţii şi introspecţii scenice sunt resorturile sale intime (ale lui Ulisse) care l-au consemnat de-a lungul secolelor. Că, intuitiv, a mers „pe calea conştiinţei”, ce l-a pus în legătură cu Judecata Zeilor. Dacă pe culoarele labirintului său, celebrul personaj K., din Procesul lui Kafka, aşteaptă un alt mesaj, o altă chemare spre filosofia implicită sau explicită a eşecului în relaţia individ-societate, o forţă supremă (ca fiind singura care decide în univers şi poate hotărî totul), atunci, relaţia individ-societate, în cazul lui Homer, fiind de natură pământească, poate fi înţeleasă ca scena (pe teatrul acestei Lumi) din care ţi se reprezintă, detaşat, totul. Că tot ne-a fost reprezentată ea (lumea) pe scena interpretărilor de către Hocke în Lumea ca labirint. În timp ce Don Quijote e proiecţia în realitate a excesivei libertăţi a imaginaţiei sale sau rodul percepţiei că soarta oamenilor poate fi guvernată după propria sa înţelegere în acest univers imaginar; în timp ce un altul (Hamlet) avea credinţa că soarta oamenilor este determinată de condiţiile astrologice care guvernează viaţa fiecărei fiinţe, Kafka îşi gândeşte personajele ca victime sigure ale unui sistem excesiv opresiv, şi la o anumită înţelegere a sa, nu ai cum ajunge. Nu ştie nimeni de ce, de cine anume, a fost declanşat acest blestem, dar puterea lui, „a sistemului gândit de Kafka”, n-a slăbit până azi. Apetenţa sa pentru spectaculos şi discursul ironic împins până la sarcasm şi incredibil, aerul misterios, sunt aici nota distinctă a povestirilor citite abia acum. Să ne reamintim ce spunea paznicul porţii din parabola rostită de preotul închisorii: „Nimeni în afară de tine n-avea dreptul să intre aici, căci poarta asta era făcută numai pentru tine; acum plec, şi o încui!” Şi toate astea i le spunea preotul închisorii lui K., care continua să pună întrebări: „Tu nu respecţi îndeajuns Scriptura şi schimbi povestea...”, spuse preotul. În ceea ce priveşte intrarea, povestea conţine două lămuriri importante ale paznicului porţii, una la început, alta la sfârşit. În faţa legii stă un păzitor, spune Kafka. „Acu’ ce mai vrei să ştii?” întreba paznicul. În a „comuta” povestea (partea epică) a povestirii „Metamorfoza”, în realitate, e ca şi cum aş deveni un magician al labirintului său epic, labirint din care tot el te scoate în cele din urmă pe cărări neumblate cu o idee deschizătoare de perspective nebănuite, una care să te facă să te dai de partea magicianului, doar-doar va mai ieşi din pălăria lui şi altceva. Dacă există un astfel de magician, rămâne să-i desferecăm gândurile şi să-i scoatem la lumină reflecţiile, definiţiile, intuiţiile, etimologiile din secretul apărat cu atâta străşnicie de autorul cărţii. Pe drumul întoarcerii, către inima cititorului, acest Don Quijote al cuvintelor, mergând către „capătul călătoriei” făcute de imprevizibilul Gregor Samsa, nu oricum, nu „întins pe o mână de fân într-un car cu boi”, ci „atras de cântecul viorii”  mânuite de sora sa , trăia, cu certitudine, drama unei evadări imposibile. La urma urmelor, Don Quijote poate „săvârşi fără stavile cele mai nebuneşti fapte”, după cum se exprima Kafka. Îngerul său păzitor – „El, care mă vizitează periodic în interior”, îl va salva întotdeauna de veşnica îndoială hamletiană. Acum, chiar îi lansez cititorului o întrebare: vă mai aduceţi aminte de Kafka? Născut la Praga, acum 130 de ani (pe 3 iulie), într-o familie de evrei, scriind în germană romanele sale de-o viziune halucinantă, grotesc, chiar stranie asupra realităţii, dar vorbind în parabole? Franz Kafka a deschis porţile unei literaturi, într-o lume suprarealistă, în care omul e neputincios dinaintea sistemului şi a birocraţiei. Că şi azi ne mai întrebăm, odată cu personajul său din „Castelul”: „În ce lume ne-am rătăcit noi oare?” Astfel că, şi după moartea sa, fosta secretară a lui Max Brod, căruia îi încredinţase manuscrisele nepublicate (cu rugămintea să le ardă), şi-a lăsat bunurile celor două fiice ale sale, iar opera lui Kafka a devenit, astfel, subiectul unor aprige şi nestinse, până acum, dispute. Viaţa se repetă, nu-i aşa? K., din Procesul lui Kafka, sperase că pe omul curat nu-l ai cu nimic la mână şi că important nu e atât unde e Omul, ci unde e Sufletul lui. Dar unde era judecătorul pe care nu-l văzuse niciodată? Într-o ţară „putredă ca Danemarca lui Shakespeare”, unde, până şi eroul lui Kafka pare contemporan cu noi, atunci când spunea: „În ce sat (a se citi: ţară – n.n.) m-am rătăcit oare?”, spusă cu atâta prăbuşire sufletească, încât nu-i de mirare că toţi avem (sau credem că avem) deplină dreptate când ne susţinem punctul de vedere. Tot după Kafka –„visele (a se citi gândurile  n.n.) nu pot fi interzise”.  Şi, dacă tot l-am reamintit aici, musai să-l citez: „Chiar şi stafiile dispar spre zori.” Deci, să avem răbdare, nu-s departe zorii! Iată un ton optimist în literatură. De va fi altfel, chiar ne-am înşelat cu toţii şi tare mă tem că vom încuraja, la celălalt capăt, tocmai pe cel care are ochii legaţi, tot încurajându-l să privească prin cârpa cu care e legat la ochi. Şi acela tot nu va vedea nimic. Mă gândesc (nu pot să nu mă gândesc) la eroul lui Kafka, mult lăsat în urmă, la cuvintele paznicului care-şi râde şi acum de el: „Dacă ţii atâta, intră, cu toată opreliştea mea. Dar să nu uiţi că eu sunt puternic.” „În ceea ce priveşte intrarea – ne sugerează Kafka – povestea conţine două lămuriri importante ale paznicului porţii, una la început, alta la sfârşit.” Kafka ne atrăsese atenţia că „nu putem vedea adevărul, dar putem fi adevăr” în lupta noastră cu acel raţionament care râvneşte să aducă lumină într-o ceaţă de mistere. El ne şi atrăgea atenţia tuturor, că „visele nu pot fi interzise”, ca şi acele „ciudăţenii” ale vreunui straniu personaj al său, Kafka deschisese drumul (porţile) unei lumi suprarealiste.

    …Vai mie! M-am pierdut și eu (prin Kafka), ca acel personaj rătăcit din romanul său, Castelul, și am uitat să vă spun spre ce ținuturi ne-am mai îndreptat, de aici, într-o zi. Am fost pe partea opusă brațului Sithonia, adică în stațiunea Sartri și la Kriaritzi.  Fiindcă nu ne-a plăcut să stăm într-un singur loc, deși unii m-au îndemnat sau au presupus că voi scrie o carte, amintind cam tot ce am văzut ori mi-am imaginat, le spun sincer: nu a venit timpul ei. Povestea călătoriei mele ar fi trebuit să aibă un... capăt.  Nici o carte de călătorie, însă, nu spune povestea până la capăt.

                                                                          

Vizualizări: 57

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dacă întrebați, cititorul vă răspunde :)! Da! Dar doar de Procesul. Îmi aduc aminte că alături de Ulise al lui Joyce, m-a chinuit strașnic prin liceu, greu le-am digerat, poate ar trebui să le recitesc acum cu alți ochi, să văd şi alte fețe ale absurdului.

Legat de povestea călătoriei, ea are un capăt, dar în stil kafkian :), parcă aşa îmi aduc aminte că nu termina operele.

Citind, mi-a plăcut o idee care părea să se desprindă din anumite rânduri: nu are rost să ne alungăm gândurile, până la urmă, tot dispar...

Nikol MerBreM: recitiți cam tot din Kafka și veți vedea că viața fiecăruia se poate scrie sub forma unei parabole, dar nu vă sfătuiesc să recitiți (citiți) „Colonia penitenciară” fiindcă... Da! (Veți dori să alungați după aceea gândurile... care la mine n-au mai dispărut). Deși le-am tot alungat.

Domnule Cicu, mărturisesc, de recitit pot reciti doar Procesul! Pare să fie o provocare acea carte despre care spuneţi, o trec pe listă... deşi, dacă sunt gânduri consumatoare nu mi-aş dori să rămân cu ele.

Călătoria prin Grecia, în acest episod, pare mai mult o „scuză” (un prilej, desigur) de a răsfoi clasici, și de a le mai da o nuanță la recitire. Firesc, nu?

da Coza

Kafka? Inițial am crezut că e SF, dar după ce l-am citit m-am „metamorfozat”. Oricum, e mereu de actualitate! Și nu viața e absurdă, ci situațiile pe care le întâlnim, relațiile interumane. 

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Agafia Drăgan
cu 7 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog fericirile a lui paparuz adrian
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Fără zahăr a lui Ana C. Ronescu
cu 15 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog psalmul mersului pe apă a lui dumitru ichim
cu 16 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Monorima minciunii a lui Adina Speranta
cu 20 minute în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia voce si glas a lui Vasile Grozav
cu 26 minute în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia voce si glas a utilizatorului Vasile Grozav în grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 26 minute în urmă
Mihaela Suciu s-a alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 26 minute în urmă
Vasile Grozav a partajat postarea de blog a utilizatorului Adina Speranta pe Facebook
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog psalmul mersului pe apă a lui dumitru ichim
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Grozav îi place postarea pe blog Gânduri 7- Evidență a lui Adina Speranta
cu 38 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Monorima minciunii a utilizatorului Adina Speranta
cu 39 minute în urmă
Vasile Grozav a partajat postarea de blog a utilizatorului Adina Speranta pe Facebook
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Grozav îi place postarea pe blog Monorima minciunii a lui Adina Speranta
cu 40 minute în urmă
Vasile Grozav a adăugat o discuţie la grupul
cu 44 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog În stil brâncovenesc a lui Gabriel Cristea
cu 59 minute în urmă
Postare de log efectuată de Adina Speranta
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Istovit a lui CALOTA RODICA
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Tu și ecoul a lui Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Start poet a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor