Zilele dinaintea sosirii Valeriei și a lui Iancu se scurgeau în ritm de maraton. Pentru cei doi copii așteptarea aceea, făcea să le mărească nerăbdarea cu fiecare nouă zi. În sat lumea se pregătea să întâmpine sărbătorile și să înfrunte iarna în același timp, care așa cum căzuse peste sat, se anunța lungă și friguroasă.
Copiii învățaseră colinde, pregătiseră cu migală cadouri pentru părinți realizate cu mâinile lor, căci bunicul le spusese că cel mai de preț cadou ce-l puteau face lor, va fi ceva realizat de ei înșiși. Violeta pictase felicitări de Crăciun așa cum se pricepuse mai bine. Mai făcuse desene și la grădiniță și demonstra o înclinație aparte pentru această activitate. Ionuț modelase figurine din traforaj cu animale și oameni și se străduia să încropească o iesle așa cum și-o imagina el, din povestea ce i-o spusese bunicul despre nașterea lui Isus. El îl ajutase cu realizarea ieslei, îi pusese la dispoziție materialele necesare și îl învățase cum să modeleze placajul sau bucăți din lemn, îi desenase șabloanele pentru figurine iar bunica îl învățase cum să amenajeze un colțișor în sală, în apropierea bradului de Crăciun, cum să facă zăpada din vată și așternutul animalelor din iesle din fân uscat. Bunicul Gheorghe era cunoscut în sat și pentru priceperea lui în sculptura lemnului care era hobbyul său și tot stându-i prin preajmă, băiețelul era atras de lucrul bătrânului și devenise pentru el un joc preferat. Violeta era topită de admirație pentru iesle și puțin geloasă, se oferise să participe și ea la creație cu figurine din plastilină și cu picturile sale.
După discuții furtunoase cu frățiorul ei mai mare care ar fi dorit ca la realizarea ieslei să aibă exclusivitatea, în cele din urmă, bunicii aplanaseră discuțiile care erau pe punctul de a degenera și convinseseră băiatul că ieslea va fi cu atât mai frumoasă cu cât vor fi mai mulți participanți cu figurine. Puțină culoare nu strică. Pacea s-a instaurat din nou între copii și ieslea a devenit în final un mare succes comun. Devenise un punct de atracție pentru toți ai casei și după ce montaseră și o instalație electrică cu lumini, serile,copiii nu se mai săturau admirând-o căci era cu adevărat realizată cu artă și fiecare din casă contribuise cu câte ceva la ieslea aceea.Într-una din serile de dinaintea sărbătorilor bunica Florica îi zice bărbatului său:
– Omule, trebuie să vii cu mine la târguieli mâine, că se apropie colindețele și trebuie să cumpăr covrigi mere și alte lucruri necesare.
– Bine femei, vin dar cred că trebuie să-i luăm și pe copii cu noi, că n-au cu cine rămâne. Sper să țină și timpul cu noi.
Peste noapte s-a lăsat ger și vântul a început să sufle în vârtejuri spulberând zăpada și troienind-o. În dimineața următoare, cu greu Gheorghe a răzbit afară pe ușă, căci zăpada adusă de vânt blocase intrarea și gerul înghețase totul. Odată ieșit a trebuit să înceapă ași croi pârtie printre troiene ca să poată răzbi până în târla caprelor și la porci. Deși foarte ger, vântul continua să sufle și ningea spulberat . Nămeții erau până la ferestre și dacă mai continua astfel existau toate șansele să rămână izolați până timpul se mai îndrepta. Urâtă treabă și în astfel de condiții meteorologice nu se putea merge să facă cumpărături așa cum ar fi dorit, iar în caz de probleme de sănătate, nici la doctor nu se puteau merge, sau la farmacie care era tocmai la Vedea la 7 km de sat. Copiii trebuiau să meargă la școală însă cum să-i trimiți pe o așa vreme și stai să vezi dacă învățătoarea poate veni din Govăra până la școală prin nămeții ăștia. Sunt mai bine de 5 km de acolo până în sat. Nu se mai întâmplase de mulți ani o astfel de iarnă și îi cam luase prin surprindere. Noroc că lemne de foc se îngrijise să pună la adăpost din timp și făină și mălai era în hambarele din magazie. Vor fi nevoiți să se descurce cum puteau. Pe o astfel de vreme trebuiau să-și ia măsuri de pază suplimentare căci satul fiind situat între păduri adânci și cam izolat, foamea ar putea aduce haitele de lupi în sat, la grajdurile oamenilor. El în peregrinările prin pădure observase urme de fiare în pădure, însă lupii se adună în haite și îndrăznesc să se apropie de sat doar în cazuri extreme, în ierni grele ca aceasta de acum, când nu mai găsesc hrană suficientă în pădure. Pe astfel de vreme orice era posibil. ,,Trebuie să vorbesc cu Costache tractoristul, să iasă cu plugul pe drum să facă un pic de pârtie, până în vale ca să nu rămânem izolați mult timp și să o sun pe Ella învățătoarea să văd dacă poate să răzbească până aici, în sat. După aia îl trezesc pe copil.”își zicea Gheorghe în sinea sa. Din casă, apare și Florica înfofolită bine, căci trebuia să aprindă soba în bucătărie, să le încălzească hrana animalelor și să facă un pic de cald înainte să vină omul ei și copiii să-și ia gustarea de dimineață.
– Ia uite ce vreme măiculiță! N-am mai văzut așa nămeți de ani mulți, omule.
– Eeh! Apoi,Dumnezeu face ce vrea el, femeie! E bună și zăpada, că se face grâul și o să avem pâine din belșug.
Tu du-te și fă focul în bucătărie, că aseară ți-am dus lemne uscate înlăuntru și acum, uite că prind bine! Fă o cafea fierbinte și niște ouă cu șuncă că termin cu treaba și vin înlăuntru.
– Da Gheorghe, uite acum fac și apoi îi telefonez Ellei să văd dacă vine azi la școală! Cred că nu va putea răzbi cu mașina pe nămeții ăștia. Dacă continuă așa e posibil că vom rămâne izolați și rupți de lume, pentru o vreme.
– Da, da sun-o tu, Florico! Eu îl sun pe Costache și îi spun să vină cu plugul să deschidem pârtie prin sat, că nu e bine să rămânem izolați din cauza zăpezii, tocma acum în prag de sărbători.
Femeia s-a dus în bucătărie la treburile sale, în timp ce Gheorghe a continuat să facă pârtie, chiar dacă viscolul acopereau la loc cărarea printre nămeți. A dat la animale hrană și le-a pus strat curat, apoi a intrat în bucătărie ,bucurându-se de căldura focului, de cafeaua fierbinte și îmbietoare.
– Să știi, că azi Ella nu poate veni la școală, nu poate ieși cu mașina din cauza ninsorii. Mi a spus că ne sună ea mâine și în funcție de starea vremii ne anunță dacă vine la școală. Copiii au note la toate materiile și le va putea încheia mediile. Oricum, mai sunt patru zile până la vacanță și va vedea ce zice directorul, vor lua o decizie.
Școala din sat era doar pentru ciclul primar și funcționa acolo și grădinița pentru copii preșcolari. Ionuț și Violeta frecventau școala din sat. Copiii de la a cincea în sus mergeau la școală la Vedea, cale de vreo șapte km cu un autobus și pentru a lua autobuzul, trebuiau să străbată satul și să coboare până în vale la Săliștea, de unde îi lua autobuzul. Viața pe aceste meleaguri a fost aspră dintotdeauna și continuă încă, să fie astfel. Asfalt există doar din vale de la Săliștea și până la Vedea, în rest drumurile sunt doar pietruite și mijloace de transport în comun între sate nu sunt, în afara autobuzului care trece prin Săliștea de două ori pe zi, spre Pitești. Cine are mașină e norocos, altfel drumul se parcurge la picior, sau cu bicicleta, când e vreme bună. Satul e înconjurat de păduri. Pe timpul iernii, Gheorghe care fusese pădurar și câțiva prieteni ai săi se mai încumetau să se avânte în pădure, restul sătenilor,unii erau prea bătrâni și le lipseau forțele s-o mai facă, iar tinerii băteau drumurile spre oraș mai mult, nu prin pădure.
După ce a băut cafeaua și a mâncat, omul a ieșit la drum, că deja Costache venise cu tractorul și se înțelesese cu el să-l însoțească la făcut pârtie pe drum și să se repeadă și până la Vedea dacă se va putea. Își ia cojocul și căciula de miel, din cuier și iese grăbit, strigându-i Floricăi care era prin oborul păsărilor.
– Femeie, vezi că plec cu Costache cu tractorul până la Vedea!
– Bine, bine! Ai grijă să nu rămâneți înzăpeziți!
Iese la poartă și se urcă alături de prietenu său.
– Hai noroc Costache!
– Bună ziua nea Gheorghe!
– Crezi că răzbești cu plugul până în vale la șosea?
– Daa! Răzbim! Vorbii la primărie și mi-a zis Alexandru primarul că a trimis pluguri și pe Linia Mare și prin celelalte sate ca să nu cumva să rămână drumurile blocate.
– Crezi că putem să mergem până la Vedea?
-Cred că da, în ciuda ninsorii. Ai treabă pe acolo?
– Da , am o treabă și aș vrea să fac și ceva târguieli.
– Bine, mergem cu tractorul, că ăsta e sigur că ajunge. Cu mașina pe vremea asta riști să rămâi în pană, înzăpezit.
– Așa e!
Până în vale, troienele erau încă intacte și zăpada depășea cu mult, un metru de înălțime. Prin curți sătenii osteneau cu lopețile să-și croiască pârtii. Viscolul începuse să scadă puțin în intensitate însă continua să sufle și ningea cu nemiluita. Tractorul înainta anevoie pe coastă devale cu plugul croindu-și drum și în cele din urmă au ajuns, lăsând în spate o pârtie care dispărea repede sub chiciura albă, șfichiuitoare, ce venea în rafale necontenite, unind turmele vălătucite ale norilor care acopereau în întregime cerul, cu pământul. Pe vale, pe șoseaua către Vedea nu trecuse încă nici un tractor cu plugul, așa că tractorul continua să deschidă pârtie cu plugul, gâfâitul motorului fiind singurul sunet care tulbura liniștea satului ascuns sub povara iernii câinoase ce îl luase în stăpânire. Câte un lătrat de câine se auzea din curțile troienite. Abia când au ajuns aproate de drumul ce urcă către Govăra, au zărit primele urme ale trecerii unui tractor care urcase croind pârtie. Ei au continuat drumul către Vedea, pe luncă ,cu plugul lărgind pârtia care se vedea că fusese făcută mai devreme.
Din șosea până hăt, în depărtare, aproape de liziera pădurii, se așternea câmpul acoperit de plapuma vălurită de nea, de un alb neîntinat, care acoperise imperfecțiunile terenului și tufișurile. Unde se termina câmpul și începea coasta împădurită, chiar la poalele dealului, Gheorghe zărește primul, haita de lupi, siluete întunecate ce se mișcau neliniștite în jurul a ceva, tulburând nemișcarea albă. El scoate la iveală din rucsacul său verde un binoclu și privește atent, în direcția cu pricina. Haita era de circa cincisprezece exemplare și se vede că vânaseră ceva, vreo căprioară sau alt animal și-l devorau chiar la poalele dealului.
-Ia încetinește un pic Costache și privește acolo! Ia uite, că fiarele deja nu se sfiesc să se arate ziua în apropierea satului. Au prins ceva. Nu-mi place deloc, că lupii au venit așa aproape de sat. Sunt periculoși.
Zice el privind prin binoclul ce-l avea cu sine și i-l întinde și amicului său, să privească.
– Ai dreptate, nea Gheorghe! Ia uite domnule, ai dracului lupi! Ăștia or fi aceiași lupi care vineri seara au ucis-o pe fata aia din Profa.
-Ce tot zici Costache? Unde ai auzit tu de grozăvia asta? A fost mâncată de lupi o fată de pe aici?
– Da nea Gheorghe, eu am auzit aseară de la un tractorist din Govăra, prieten al meu. Era elevă la liceu fata și când terminat orele , în loc să aștepte autobuzul să se ducă acasă ca de obicei cu alți elevi, ea a hotărât să facă o vizită bunicii sale într-un sat dincolo de Ciorâca și fiindcă tractoarele făcuseră pârtii inclusiv pe drumul ăla care trece prin pădure, ea a luat-o într-acolo ca să scurteze drumul până în sat. Prietenul ăsta al meu și un altul au auzit-o când vorbea cu două prietene ale sale în fața barului din centru , unde intenționa să meargă și i-ar fi zis: ,,Ascultă fătucă, te auzii că vrei să mergi la bunica ta traversând prin Ciorâca. Noi nu te cunoaștem, însă suntem tractoriștii care au făcut pârtie cu plugurile și când am trecut azi prin pârăul ăla, am văzut urme de lupi. E periculos să te aventurezi singură prin pădure. Mai bine, mai așteaptă puțin, că noi avem treabă un pic pe aici prin centru și te duc eu cu tractorul până acolo în sat, astfel nu riști să te mănânce lupii.”
Fata i-a răspuns lui Sandu cam în răspăr. Se vedea, că necunoscându-i pe oameni, a crezut că o mint și i-o fi fost și teamă să plece la drum cu necunoscuți. El a insistat să-l aștepte până se întoarce și i-a arătat tractorul lui, însă când a terminat treaba și s-a întors, fata nu mai era. Plecase către casa bunicii sale, singură. Sandu și celălalt, unul din Fata, pe nume Mitroi au avut așa o presimțire rea și au hotărât să plece împreună spre Ciorâca sperând s-o prindă din urmă pe drum că tot nu le dădea pace gândul, că ea poate să dea de belea. Ei văzuseră clar urmele lupilor în pădure. Când au ajuns, în vale la ieșirea din pădure, au zărit de departe haita cum se încăiera pe pradă și s-au dus cu tractoarele amândoi drept într-acolo. Din păcate ce au văzut au zis că nu vor uita câte zile vor avea. Din fată rămăsese puțin, era aproape în întregime devorată de fiare, care erau circa cincisprezece la număr și au fost siguri că e vorba de ea după hainele sfârtecate împrejur, cizmele ei și ghiozdanul. Au chemat poliția și salvarea dar nu mai era nimic de salvat și abia au reușit să îndepărteze lupii întărâtați, care încă nu terminaseră tot de mâncat.
– M-ai terminat cu știrea asta, Costache! Vestea, se vede că nu a ajuns la noi în sat, din cauza vremii rele. Dau un telefon la Rică pădurarul și la șeful ocolului silvic să le semnalez haita. Cred și eu că este aceeași haită, că nu e departe Ciorâca de unde sunt ei. Nu am văzut prea multe haite de lupi în ultimii ani pe la noi. Ăștia au venit din alte părți că aici în zonă sunt de puțină vreme și sigur vor veni vânătorii după ei, dacă au omorât oameni.
Gheorghe simțea că i se întoarce stomacul pe dos de oroare și de mila bietei fete sfâșiate de lupi. A telefonat la Rică șeful ocolului silvic ,i-a spus unde e și unde se află haita de lupi iar acela i-a răspuns, că adună oameni și vor pleca neîntârziat să-i vâneze, până nu mai fac și alte victime. În ultimii ani rar se întâmplase ca animale de pradă să atace oameni însă cazuri izolate mai fuseseră. Un om din sat dispăruse acum câțiva ani fără urmă și l-au găsit oamenii după vreo lună, devorat în parte de fiare, în pădure. Nu însă de haite de lupi.
Când au ajuns în centru la Vedea, Gheorghe a plecat după treburile sale, la fel și tractoristul. După un timp Gheorghe s-a întors cu o colivie cu doi porumbei și cu târguielile. Pe Costache l-a găsit la bar, în centru, au băut împreună câte o cafea și s-au întors la tractor pornind către casă. Încetase ninsoarea între timp, însă gerul era mușcător.
Când a ajuns acasă, se făcuse aproape ora prânzului. Florica pregătea demâncarea în bucătărie iar copiii priveau la televizor și își făceau de lucru cu jucăriile. Gheorghe a dus colivia în cotețul porumbeilor cu fereală să nu-l vadă careva și apoi a venit înlăuntru aducând cu sine șirurile de covrigi, merele și ce mai târguise.
În zilele următoare, școala s-a deschis și copiii erau fericiți, căci în una din acele zile moș Crăciun era așteptat, să sosească la serbarea de la școală, organizată de doamna învățătoare împreună cu ei, pentru al întâmpina pe moșul cu sacul plin de cadouri, cum se cuvine. Nu mică a fost uimirea și bucuria lui Ionuț când moșul le-a adus în dar, băiatului o colivie cu doi porumbei frumoși rotați și Violetei un cățeluș tare frumos și neastâmpărat, care abia ce și-a cunoscut noua stăpână, a început să-i tragă șireturile de la ghete.

Când au sosit părinții copiilor, bucuria lor a fost deplină. Au petrecut sărbătoarea Crăciunului în sat, acasă la bunici. Copiii au colindat prin sat împreună cu prieteni de seama lor. La masa de Crăciun au gustat bunătățile pregătite de Florica ajutată și de Valeria; caltaboșii, cârnații și mușchiuleț afumat de la porcul lor și sarmalele nu au lipsit așa cum era și firesc într-o casă de români,apoi cozonac și prăjituri și vin din cel bun pe care Gheorghe îl ținea pentru astfel de ocazie. La sfârșitul festinului,au găsit sub brad cadouri pentru fiecare, Valeria și Iancu nu se mai săturau să admire ieslea făcută pentru ei de copii. În viața lor nu mai văzuseră una asemănător de frumoasă. În timp ce deschideau cadourile copiii le-au cântat steaua și colinde, în jurul bradului de Crăciun.
După Crăciun,copiii au plecat la munte cu părinții în vacanță, la săniuș și revelionul l-au petrecut în oraș la casa lor. Către sfârșitul vacanței s-au reîntors la bunici și părinții cu inima strânsă se pregăteau să se întoarcă la muncă odată ce terminau concediul. Copiii însă erau bucuroși să se întoarcă fiecare la animalele sale. Băiețelul s-a destăinuit părinților cum visa să facă din porumbeii săi ,campioni de zbor, și Violeta dusese dorul lui Miki, cățelușul ei care rămăsese în grija bunicilor.
Cei doi părinți care plecau de lângă copiii lor cu sufletul în lacrimi, văzând cât de mult se implicau cei doi bunici să-i facă fericiți pe micuți și cum reușiseră să le trezească interesul și iubirea pentru natură, pentru animale erau cu sufletul mai împăcat. Îi surprinsese plăcut pasiunea fiului lor de numai opt ani pentru porumbei și dorința de a se dedica antrenării lor împreună cu bunicul. Copiii erau fericiți și educați cum se cuvine, deși le duceau dorul, părinților. Era un moment dureros despărțirea de ei, mai cu seamă pentru Valeria. Era decisă ca după ce termină cu plătitul apartamentului să nu mai plece de lângă micuții săi. Spera să strângă ceva bani și să încerce să deschidă o mică afacere din care să se întrețină, în țară.
Haita de lupi a fost în cele din urmă stârpită, însă înainte, au reușit să mai atace noaptea, în unul din satele împrăștiate pe coasta dealurilor vecine și au ucis animale, dând iama în grajdurile oamenilor. Deveniseră foarte îndrăzneți și agresivi.
Oamenii se temeau să mai plece la drum, la treburile lor de teama lupilor care puteau să apară când nu se așteptau pe ulițele satelor, din pădurile învecinate.

Sfârșit

Vizualizări: 126

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Și povestea continuă în același stil... banal. Scuze! Lipsește intriga. Seamănă cu o compunere a unui copil de clasa a V-a. Amesteci lucruri. De unde știe naratorul ce-i în catalogul învățătoarei? Chestiunea cu haita este abia o pomenire... puteai face intriga din asta, măcar. Uneori dai informații stereotipice, cum ar fi kilometri dintre sate, care nu au mare importanță literară sau altele pur și simplu puerile. Haita era de circa cincisprezece exemplare și mai spui o dată tot de cincisprezece exemplare, ca și cum cineva poate număra cu exactitate o haită. Pădurile Vedei sunt mari, bogate, misterioase, tot ținutul este la fel. (sunt piteșteancă) Se putea țese o poveste frumoasă. Lipsesc figurile de stil. Sunt convinsă că dorul de aceste locuri, probabil natale, te-a determinat să scrii, dar nu ajunge. Niște troiene nu pot fi considerate o intrigă. Totul este plat, searbăd.

Am trecut pe aici,

Sofy

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 42 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 18 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 20 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 20 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor