Toamna constată că zilele i se scurtaseră, la fel și vizitele lui octombrie, dar încă se simțea bine când serile lungi o prindeau în languroase îmbrățișări, o fermecau și-o amețeau în subsolul pubului unde viața fremăta pe ritmuri de bellydance cu meduze tremurânde pe fese, strânse în corset sau rostogolindu-se în valuri mareice, animând mesenii în aplauze ritmate. O notă disonantă cu mediul extaziat, a fost apariția spectrului. Ca o umbră a avansat de la perimetru spre centru tatonând discret fiecare chip. Fără mimică a privit-o fix câteva clipe și stânga-mprejur. Ea după el. La țanc! Pășise pe prima treaptă când s-a auzit strigat: ,,Brumăreleee!” și de bucurie s-a întors brusc, mirat de diminutiv și glasul cunoscut, mascându-și puseul de durere – revoltă a vertebrelor smucite necugetat. Ajunsă în fața lui, vădit jenat i-a acoperit formele cu voalul ce-i căzuse neglijent oferindu-i galanton buchetul: ,,Crizantemele sunt pentru dumneavoastră, doamnă!” Doamna a închis ochii, s-a ridicat pe vârfuri așteptând sărutul... Clipă de incertitudine, suspans al respirației... Șotâg-șotâg, a urcat fără să-și întoarcă privirea, din orgoliu sau... O lacrimă kamicaze, în cădere, i-a secționat definitiv cordonul ombilical ce-l unea cu madona și dus a fost. Asta e! și-a zis ea, ridicând din umeri și s-a întors la petrecerea spumoasă.

        La bar și-a făcut intrarea ,,Brumar” cu garda de corp, bărbat de bărbat, bine clădit și dur. Dar... Cum să intri în voia unui ciufut și misogin până în măduva oaselor? Nimic din farmecele ei nu-l manipulau. Era imun, plictisit, sătul de șerpoaice. A chemat printr-un semn discret bodyguardul – vântul șoptindu-i s-o fișchiuiască, s-o facă pierdută, să n-o mai vadă. Și-a prins-o nebunul într-un colț când ieșise afară, și-a luat dona la bice de toată frumusețea; dunga și rana de ziceai că-i zebră, mai urma s-o calce în picioare și era una pietonală. Cam asta gândea și el pregătind o nouă rafală-biciușcă, s-o usuce definitiv, în bătaie. Ea zăcea aruncată ca o bucată de halcă pe tejghea. Jalnică fleică în sânge! Hainele ferfeniță îi dezveleau indecent carnea frăgezită, tocată, iar gura i se deschidea și închidea ca a unui pește pe mal, la limita insurmontabilă cerând: ,,Apă! Apă!” Deasupra, un strop rătăcit se anină de-o creangă balansându-se, mai, mai să cadă. Privi distanța de sub el, zări marcajul zebrei și se întrebă: Oare e neagră cu dungi albe sau e albă cu dungi negre? Mumă-sa, ceva mai departe, pe o margine de nor, cu un poloboc în brațe țipă la el: ,,Sari, măăă! Salveaz-o!”... ,,Nu sar, na!” ,,De ce, copile?”... ,,Rezist!”  Ploaia s-a apropiat de rănită să-i spele rușinea și vântul s-a ridicat împotrivă... Atunci a început lupta corp la corp, care pe care să răzbească... Urgie pe viață și moarte! Șiroaie și vântoase, de nu se mai deosebea cerul de pământ. Izbea furia neagră-vineție și apa izvora și de sus, și de jos. Curgea cerul, mustea huma și toate se amestecau în mocirlă de nu mai știa lumea nici ce zi este sau dacă e noapte ori nu. Prinse în vâltoare, nici copilele săptămânii nu-și mai aminteau cum le cheamă, bolboroseau ca înecatele, luni zicea că-i joi, vineri că-i duminică și tot așa. Noroc de calendar – contabilul care se instalase la Unitatea de Primiri Urgențe cu dosarele de evidență ținute la zi. Cum aducea Ambulanța o resuscitată pentru internare, cum îi tuflea o filă pe frunte cu ziua, luna și ora primirii.

        Terfelită, spitalizată, toamna își jelea soarta, ca bocitoarele la morți, bătându-se cu pumnii peste cap, fără nici un folos: ,,Unde-mi ești, Brumăreleee? De ce-ai plecaaat?... Brumăreleee!...” Hohotea... Cine s-o mai alinte, s-o copleșească cu daruri, cu cercei cu pietre de chihlimbar rotunde și translucide ca strugurii, să-i înoiască zilnic garderoba somptuoasă, să-i cânte în strună, să-i picure versuri și să-i picteze tabouri aurii? Brumar nu! El o ura.

        După o bucată de vreme se cam terminaseră resursele apoase și ploaia a schimbat tactica – trecuse pe mocănească, iar vântul juca și el, la dublu, cu frigul. Trei, Doamne, și toți trei viteji! Să te ferească Dumnezeu de ploaie cu ace care să te tatueze la milimetru! Cel mai fericit era ,,Tulburel” în cramă; apele i se limpezeau, mușterii curgeau și începuse să prindă cheag... se înnobila!

         Într-un moment de respiro s-au externat pacienții oblojiți. Toamna a ieșit, pâș-pâș, camuflată în mantouri închise, în văluri dense, cețoase, a orbecăit și-a coborât în spelunci, în drojdie, amăgită de râsetele ce răzbăteau afară.

        Chiciura mai înțeleaptă, a preluat frâiele și a făcut armistițiu. A înfipt mii și mii de flamuri pacifiste, pe fiecare petic al câmpului de bătaie și toți au răsuflat ușurați. Gloata s-a mobilizat și-a ieșit pe străzile albite urlând: Brumar erou! Brumar erou!...

         De toamnă nici o veste... Brumar? Birocrația, bat-o vina! Până s-au elaborat, avizat și aprobat documentele prin birouașe, birouri și comisii, și-a dat obștescul sfârșit, iar titlul l-a primit post-mortem. În lipsa moștenitorilor, e posibil ca acesta să zacă uitat într-un sertar.

                                                              (va continua)

Vizualizări: 177

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Adorabil... delicios! O parabolă, o joacă de-a toamna, ironic, parodic și nespus de frumos. Aș fi citit încă mult această fantezie.

Un text postmodernist fantezist alcătuit cu multă artă.

Dar, știi? Eu tot n-am priceput de ce se numește Japonezul... trebuia să pricep până acum?

Felicitațiuni!

Sofy

Mulțumesc, Sofy! Scuze, am uitat să scriu ,,va urma”. Până acum nici o umbră de japonez:) Mă străduiesc să-l scot la lumină, însă m-a prins febra scrisului și m-au virusat ideile. Textul de față nici nu era inițial. Văd că a picat cu tronc. Încerc să continui povestea. Dă, Doamne! Te îmbrățișez cu drag și te aștept cu nerăbdare să-mi spui păreri.



Sofia Sincă a spus :

Adorabil... delicios! O parabolă, o joacă de-a toamna, ironic, parodic și nespus de frumos. Aș fi citit încă mult această fantezie.

Un text postmodernist fantezist alcătuit cu multă artă.

Dar, știi? Eu tot n-am priceput de ce se numește Japonezul... trebuia să pricep până acum?

Felicitațiuni!

Sofy

Mulțumesc frumos, MiCo! Dorința ți-e împlinită! Ce nu fac eu pentru tine? :) Drag de sufletul tău minunat, tineresc și cu foarte multe întrebări filozofice. Uneori, încerc cu umor, nu știu dacă și reușesc, să-ți arăt că e bine să nu fim prea încrâncenați, să ne luăm prea în serios. Lucrurile într-adevăr trebuie să fie făcute responsabil și cât de bine putem la acel moment, dar mai luăm și pauză să râdem. Dacă viața e o glumă, noi de ce nu?


Mihai Cotea a spus :

Să tot fie, că ce poftă ne-ai făcut! Gustos text și actual, totodată. Mai vrem! Refill!! 

Mulțumesc celor patru membri pentru like!

„O lacrimă kamicaze, în cădere, i-a secționat definitiv cordonul ombilical ce-l unea cu madona și dus a fost.”

O încadrez la „isprăvi contemporane”...

da Coza

O savuroasă alegorie. Iarăși BRAVO!

Mulțumesc, Emil! Între noi va fi doar zâmbet. Eu de pe acum zâmbesc ,,mânzește”. :)) Drag!

Emil Dumitru a spus :

„O lacrimă kamicaze, în cădere, i-a secționat definitiv cordonul ombilical ce-l unea cu madona și dus a fost.”

Mulțumesc, Ioane! Dacă tot o încadrezi, te rog, să-i pui o ramă „da Coza”. :)) Drag!

Ion Lazăr da Coza a spus :

O încadrez la „isprăvi contemporane”...

da Coza

Mulțumesc, Lisia! Figura asta - alegoria, cred că îmi iese cel mai bine. O să încerc și alte rețete.

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

O savuroasă alegorie. Iarăși BRAVO!

Mulțumesc frumos celor „11”! Sunteți pentru mine „unu și unu”.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

DONATE

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2018:

-  Calotă Rodica - 100 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Valeria Merca - 300 lei

Nikol MerBreM - 500 lei

Sofia Sincă - 100 lei

Camelia Ardelean - 100 lei

Ics - 200 lei

Igrec - 100 lei

Activitatea Recentă

Postări de log efectuate de Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog baladela infarctului de lună a lui nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Nu te pune cu masculii tineri a lui Iuri Iulian Lorincz
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solomonarul a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Musca şi furnicuţa (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să te-aud a utilizatorului Trandafirul
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Crepuscul a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Speranță în abis... a utilizatorului Anonimul39
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A venit a utilizatorului Trandafirul
cu 4 ore în urmă
Lui ELENA AGIU-NEACSU i-a plăcut discuţia ultimul efort a lui Vasile Grozav
cu 4 ore în urmă
Vasile Grozav a contribuit cu răspunsuri la discuţia VĂ PLACE DE TONI VOUĂ? a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul UMOR - EPIGRAME...
cu 4 ore în urmă
Vasile Grozav a adăugat o discuţie la grupul
cu 4 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 5 ore în urmă
Ionel Mony Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima nocturnă a utilizatorului nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog În șoșonul lui Andrei (poezie pentru copii) a lui Olimpia Sava
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rădița Răpeanu
cu 11 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Musca şi furnicuţa (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Rădița Răpeanu îi place postarea pe blog Musca şi furnicuţa (fabulă) a lui Camelia Ardelean
cu 12 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima nocturnă a utilizatorului nicolae vaduva
cu 12 ore în urmă

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor