În timp ce lui Luis, în cofetărie i se prezicea viitorul, Maria cobora gânditoare în staţia de metrou. Era obosită şi puţin tristă că nu găsise să cumpere ce o rugase mama ei, de fapt mama ei vitregă: o să creadă că  n-am vrut să-i cumpăr!

         Apoi, brusc, gândul îi zbură la mama ei bună: mamă, oare unde eşti mamă?… Am mare nevoie de tine acum, am nevoie de un sfat părintesc… Sunt peste douăzeci de  ani de când ne-ai părăsit, pe mine şi pe tata. Cel puţin aşa mi-a spus el, că tu ai  fost cea care ai plecat. Mi-a spus doar atât: mamă-ta şi-a luat lumea-n cap şi a plecat!... Tata, niciodată nu mi-a vorbit despre tine mai mult şi nici nu ştiu motivul despărţirii voastre. Poate că tata a vrut să mă ocrotească şi de aceea nu mi-a spus motivul!? Dar el tăcând, iar eu crescând, m-a determinat să mă gândesc la motive imputabile ţie! Mă gândesc la asta,  pentru că eu nu sunt lângă tine, cum ar fi trebuit normal să fie… Mereu mă întreb: de ce mă creşte el şi nu tu? Se poartă cu mine foarte dur şi rece, aşa de rece, încât  mi-e teamă să nu-mi spună intr-o zi că, de fapt, nu sunt fata lui, ci m-a crescut aşa, din milă!

        Metroul intră în staţie şi gândurile Mariei se opriră aici.

 

        Ajunsă acasă, găsi un bileţel pe măsuţa din hol, în care era înştiinţată că părinţii sunt într-o vizită. După ce ronţăi un măr, se refugie în dormitorul ei şi începu să citească ultimul curs, dar după fiecare rând, gândul îi zbura mereu la el şi numai la el. Din cauză că nu putea să se concentreze, se enervă şi aruncă caietul studenţesc pe birou, ieşind pe balcon. O întâmpină îmbrăţişând-o aerul rece, ca o bine-facere, şi o noapte posomorâtă, puţin înnourată de început de iarnă. Printre crengile aproape goale ale plopului de lângă balcon, Maria zări un petic de cer senin, dar imediat spaţiul fu invadat de un mic nor, cam plumburiu la mijloc şi albicios pe margini. Închise ochii şi întinse mâinile: aş vrea să am mâinile lungi, lungi de tot, să ajung  până la tine norule, să-ţi fur un petec pufos şi  să-mi  fac o pernă mare. Apoi să-l iau şi pe el, pe iubitul meu şi amândoi să dormim, să dormim… plutind prin univers!...

        Deschise brusc ochii: iubitul meu?! Deja mă gândesc la el, ca la iubitul meu?

        Ţârâitul prelung al telefonului, abia răzbătând prin uşa de la balcon, o trezi dureros de brusc din visare. Deschise uşa şi mai ascultă o dată, nevenindu-i să creadă că tocmai telefonul ei sună la ora aceea târzie din noapte. 

        − Alo!Să fie oare părinţii mei? S-o fi întâmplat ceva? gândi ea, şi alergă să ridice receptorul.

        − Alo!... Bună seara! Maria?...  

        Tăcu. Gheara emoţiei o strânse de gât. Pentru Maria, timpul se opri în loc câteva secunde. Îi recunoscuse vocea şi surpriza fusese atât de mare, încât pe moment se blocă şi apoi începu să respire foarte precipitat.

        − Alo!... Maria?...

        Acoperi repede receptorul cu mâna, inspiră şi expiră profund de două-trei ori şi reuşi până la urmă să articuleze:

        − Da... Eu sunt la telefon.

        − Bună Maria!... Sunt eu, Luis! Scuză-mă că am îndrăznit să… 

        − Luis, ascultă-mă, te rog! îl întrerupse ea. Am crezut că plecarea mea din cofetărie a lămurit totul.

        − Tocmai de aceea te-am şi sunat! Ai plecat fără să-mi spui…

        − Ce să-ţi mai spun!? La ceas târziu din noapte, tu vrei să-ţi explic şi prin cuvinte, gestul meu?

        − Maria, eu…

        − Da, tu!... Tu n-ai înţeles gestul? Atunci, traducere scurtă, două puncte. Gest, egal, adio! Hei! Uite că ţi-am explicat mai direct, mai pe româneşte. A… di… o!... silabisi ea. Dacă totuşi n-ai înţeles în limba mea, am să-ţi repet şi-n limba ta, apoi şi-n engleză, poate aşa înţelegi. Rusă nu ştiu, că ţi-aş fi spus şi-n limba bărbosului Tolstoi.

        − Maria, mâine… mâine la ora zece, te aştept, la capătul străzii. Te invit la o plimbare!

        − Luis, ţi-am spus, a... di... o!  mai silabisi ea încă odată pe un ton mai dur.

        − Totuşi am să te aştept mâine la capătul străzii!  Chiar şi o mie de ani, de va fi nevoie, pentru că eu...

        Dar  Maria trânti receptorul şi nu mai auzi continuarea.

        Stăpânită de o stare tare confuză − ceva alambicat, între satisfacţia că el sunase şi replicile ei vehemente − se trânti în pat, mustrându-se: de ce sunt nervoasă! De ce mă port aşa ca o sălbatică? De ce i-am închis telefonul în nas, ca o fată prost crescută? Ce naiba mă irită aşa la culme? Mai devreme, visam să dorm cu el pe un nor, să plutim prin univers, şi acum? Nu cumva îmi este frică, că am să mă  îndrăgostesc!?

 

 

        Ultima frază, spusă de Luis la telefon, pleca şi revenea în mintea ei, la intervale regulate, şi până la urmă toată se reduse doar la: ,,totuşi, am să te aştept şi o mie de ani!’’ Cum poţi să adormi cu o asemenea frază în cap? Da, deşi refuza s-o creadă, totuşi, semăna cu o declaraţie de iubire veşnică, care se învârtea prin capul ei pe acelaşi făgaş, ca o placă zgâriată de patefon. Patul i se părea acum prea mic şi salteaua prea tare, pledul prea greu şi simţea că o sufocă, perna prea dură şi incomodă, iar lumina − deşi era semiobscură − o deranja, i se părea prea puternică. Se ridică din pat, potrivi storurile şi mai bine, apoi trase draperia de catifea. Voia ca nici cea mai minusculă rază de lumină, să nu mai intre în camera ei, să-i violeze spaţiul mic şi intim. 

        Nervoasă se aruncă, pur şi simplu, din nou în pat:

        − Vino, dragule de somn, vino moşule dragă! Ia-mă în minunatele şi ocrotitoarele tale braţe, poartă-mă spre tărâmul tău minunat, vreau să dorm şi să uit!  Să uit  fraza asta care s-a cuibărit în mintea mea!  se rugă Maria, dar în locul lui moş Ene venea mereu tânărul Luis. 

        Văzând că moş Ene nu vine, renunţă să-l mai cheme şi schimbă strategia. Se gândi ea voit la Luis şi se concentrată la maxim, făcându-i portretul robot, străduindu-se să-i analizeze fiecare detaliu. Începu cu buzele: hâm!? Foarte potrivite pentru faţa lui, nu prea mari dar nici subţiri ca o aţă. Şi, Doamne,  exprimă  foarte multă senzualitate!... Nasul?... Nasul bine proporţionat şi cu rădăcina puţin sub frunte, profil de roman, nu? se încadrează şi el în armonia chipului… Ochii?...  Aici, asupra ochilor, se opri, zăbovi mai mult. Imensitatea lor, albastrul acela pătrunzător şi clar, ce mai, o bulversau, nu alta: cum să nu iubesc un chip atât de armonios alcătuit, atât de perfect?

        Da, Maria avea dreptate. Natura, darnică cu el, sigur ştiuse şi-i modelase chipul şi corpul, respectând proporţia numărului de aur, număr folosit de inegalabilul Leonardo  Da Vinci, cu multă artă şi talent în toate operele sale.

        Dar sufletul… sufletul i l-am  văzut? se pomeni Maria întrebându-se şi tot ea îşi răspunse: Doamne, nu se poate ca un om cu un chip atât de frumos şi armonios  să nu aibă şi sufletul pe măsură, nu?

 

        Adormi greu şi spre dimineaţă, un vis, care începuse frumos şi se transformase într-un coşmar de groază, o trezi brusc din somn. Ridicată în şezut, rapid se pipăi în dreptul inimii, privindu-şi degetele: nu erau murdare de nimic, nu era nici o urmă de sânge. Îşi pipăi fruntea, şi simţind ceva rece sub degete, le retrase ca arsă, dar, se sperie degeaba: erau doar umede de transpiraţie. Începu să-şi controleze respiraţia, inspirând şi expirând profund de câteva ori, liniştindu-se. Se dojeni singură: of, Doamne, că prostuţă mai sunt, a fost doar un vis, un vis urât, care s-a transformat într-un coşmar şi mai urât!

        Fragmente din visul coşmar începură să se deruleze prin mintea ei şi închise ochii să-şi amintească mai bine. 

                         ...se făcea că era mireasă, îmbrăcată cu rochia aceea superbă, cu trenă lungă, decolteul puţin provocator − dar decent totuşi! − şi mii de volănaşe, pe care o admirase toată vara în vitrina magazinului din centrul vechi. Păşea la braţul unui bărbat, care  se făcea că era Luis şi  părăseau o impunătoare clădire, cu arcade largi şi coloane foarte înalte. Deodată auzise în spatele ei o femeie, care cu o voce tânguitoare, întreba:  de ce?… De ce mi l-ai furat? Întorsese capul, dar în spatele ei nu desluşise nimic cunoscut, doar nişte umbre. Apoi, se făcea unde coborau nişte trepte din piatră, grosolan şlefuite dar frumos aranjate şi cu marginea roasă, care parcă nu aveau nici început şi nici sfârşit, şi mirele, observă ea în timp ce tot coborau aceste trepte, se transformase acum în alt bărbat totalmente necunoscut. Dorise să-şi tragă mâna, dar bărbatul necunoscut simţindu-i gestul, strângându-i-o uşor, îi spusese: nu-ţi fie teamă, noi nu coborâm, noi urcăm aceste trepte, apoi doar eu le voi coborî, tu le vei urca, ai să vezi! Întorsese din nou capul, având senzaţia că încă mai aude acel glas tânguitor de femeie, şi observă că imensa clădire dispăruse, iar în locul ei văzu o bătrână cu braţele larg deschise, ce o chema la ea. Nu prea îi desluşise foarte bine faţa, dar zâmbetul parcă îl cunoştea de undeva. Ai grijă că se termină treptele! o avertiză  bărbatul de lângă ea, strângând-o mai puternic de mână. Maria îl privise contrariată, căci nu mai era cel cu care coborâse. Era altul. Nu reuşise din profil să-i desluşească prea bine faţa, dar vocea caldă, timbrul ei molcom, îi era cunoscut şi asta o linişti. Păşeau acum braţ la braţ printru-n tunel uman, format din femei şi bărbaţi cu chipuri necunoscute, care ţineau în mâini nişte flori ciudate. Florile parcă erau vii, creşteau din mâinile oamenilor şi din părul lor, apoi se împleteau în aer şi plângeau. Sigur florile plângeau, altfel de unde să fie picăturile pe care le simţise Maria pe faţă şi pe buze. Deodată, din mulţime, se ivise în faţa ei o femeie şi cu aceeaşi voce tânguitore  o întrebase: de ce? Şi fulgerător  femeia, fără să aştepte răspunsul, îi străpunsese pieptul cu un şiş.

       Doamne, ce coşmar!  şi Maria puţin îngrozită de vis, îşi scutură energic capul în timp ce mergea spre baie.

  - va urma -

Vizualizări: 102

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sunt prinsă din nou în mrejele acţiunii. Fiorii primei iubiri, pentru un suflet neprihănit... Inocenţa primei iubiri... Şi visul care relevă... Dar nu mai spun, deoarece ar trebui să dezvălui intriga romanului.

Emil, ai câteva pauze de pus după punctele de suspensie, din prima parte a capitolului. Asta, aşa pentru a fi cât mai perfect scris. Ştiu, oricum că eşti tipicar, dar ţi-a scăpat.

Aştept cu plăcere, continuarea, Sofy!

M-a prins! Imi place!

Carcoteala de serviciu, 

când ne-i părăsit - ne-ai parasit( graba, stiu cum este)

 Apoi, se făcea unde coborau nişte trepte late şi tocite,- nu suna bine, zic eu, as reformula.

Cu prietenie,

Sofia, mulţumesc pentru sfat şi lectură!

Am refăcut textul, cred că aşa arată mai bine.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Sunt prinsă din nou în mrejele acţiunii. Fiorii primei iubiri, pentru un suflet neprihănit... Inocenţa primei iubiri... Şi visul care relevă... Dar nu mai spun, deoarece ar trebui să dezvălui intriga romanului.

Emil, ai câteva pauze de pus după punctele de suspensie, din prima parte a capitolului. Asta, aşa pentru a fi cât mai perfect scris. Ştiu, oricum că eşti tipicar, dar ţi-a scăpat.

Aştept cu plăcere, continuarea, Sofy!

Corina... ce să spun? Mă bucur că ,,te-am prins", şi, îmi este teamă ( dar mă voi strădui enorm) acum, să nu ,,te pierd", până la final.

Voi reformula şi ,,treptele", ai un spirit de observaţie... feminin, nu? Ai dreptate, toate trei cuvintele se terminau în ,,te"!

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

M-a prins! Imi place!

Carcoteala de serviciu, 

când ne-i părăsit - ne-ai parasit( graba, stiu cum este)

 Apoi, se făcea unde coborau nişte trepte late şi tocite,- nu suna bine, zic eu, as reformula.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 44 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor