Iubita Omului de Zăpadă

 

   Era o zi tristă de iarnă. Un băiețel și o fetiță, singuri în casă și tremurând de frig, stăteau la fereastră și priveau spre poarta dinspre drum, cam pe acolo unde se așteptau să vină părinții cu lemne, de la pădure. Le-or fi fost tare frig de vreme ce își trăseseră gulerele la  hăinuțe până peste urechi. Trăgeau cu ochiul și către cușca câinelui, un șoricar tare năzdrăvan, de altfel, dar acum aflat ghemuit în cușcă, strâns în jurul cozii. Din când în când priveau și spre cerul acoperit de o pâclă alburie. De sus, din cer, începuseră să alunece spre pământ câțiva fulgi pufoși și mari.

            -Ia te uită!se miră băiețelul. Afară ninge!...

    Fetița îl auzea pe frățiorul ei ca prin vis. Gândurile îi erau la părinții ei care nu se zăreau, încă, deschizând poarta. Îl auzea ca prin vis pe frățiorul ei cum se mira și bătea din palme pentru minunea care începuse afară, dar nu zărea prin fereastră decât copacii în agonie, ce-și pierduseră în zări cenușii frunzele pe rând. Își zăvorâse cuvintele din gânduri sperând că și iarna asta o să treacă, ca și celelalte, fără nicio schimbare în viața lor. Și fără ca un alt autor de povești, ca cel care știa că scrisese cartea din care îi citea mama înainte de culcare, să mai aducă laudă celor unsprezece frați lebede cărora surioara lor, Eliza, le împletise cămăși din fire de urzică pentru a alunga vraja. Au privit o vreme prin fereastră, până când neaua se depusese în curte cam de un cot.

            -Știi ce? a sărit de la fereastră băiețelul. Hai să ieșim în curte și să facem un om de zăpadă! 

     Au ieșit împreună ținându-se de mână și nici nu le mai păsa de ger, sau că le înghețau picioarele. Își târâiau pașii prin zăpadă și simțeau că le e din nou cald ca și atunci când mama lor îi ținea strâns la piept iar ei nici că mai respirau de teamă că poate o să-i lase din brațe.

            -Să facem un om de zăpadă! a spus fetița.

      Într-un ceas omul de zăpadă era gata. Băiețelul a adus un castron găurit și doi cărbuni găsiți prin magazia, acum goală, iar fetița a găsit un morcov pe jumătate ciugulit de păsările cerului și o limbă de pantofi aruncată lângă cușca câinelui. Drept mâini i-au pus omului de zăpadă o mătură de curte și o creangă ruptă dintr-un dud. L-au îmbrăcat cu hlamida de nea și i-au încheiat, până jos, nasturii. Când au terminat, mai că ziceai că e un om adevărat. De fericire și-au strîns mâinile și au dansat în jurul omului de zăpadă. Credeți că Azorel, șoricarul poznaș, a rămas nepăsător? Cum i-a văzut pe cei doi copii țopăind și cântând colinde în jurul omului de zăpadă a și abandonat cușca și ba le dădea târcoale scheunând ca să fie băgat în seamă de cei doi copii, ba țopăia în două lăbuțe dinaintea omului de zăpadă sperând că acesta se va îndupleca și îi va arunca un os. Nici n-au băgat de seamă când se înserase și cum părinții încă nu veniseră de la pădure, au intrat în casă, înfierbântați gata. În odaia copiilor era mult mai frig ca afară, sau așa li se păruseră. În vatra din cămin părinții, înainte de plecare, le mai lăsase un braț de lemne.

    Pe o policioară fetița a găsit o cutie cu chibrituri și i-a cerut frățiorului ei mai mare să scapere câteva chibrituri și să aprindă focul. Consumaseră jumătate din bețele de chibrit, dar în afară de mici luminițe ce în scurt timp se stingeau repede, nu reușiseră mare lucru. Atunci, fetiței i-a venit ideea să toarne peste lemne un pic de gaz din lampă, așa cum văzuse la mama ei și în cele din urmă focul a cuprins lemnele în cămin. Apoi s-au auzit trosnind lemnele și flacăra s-a ridicat victorioasă. Încăperea s-a umplut de o lumină care șerpuia până la tavan. Se făcuse deja cald în odaie când au venit părinții dar ei nu i-au mai auzit tropăind din picioare pe prispa casei pentru a scutura zăpada de pe încălțări. Frânți de oboseală, în zbenguiala din acea zi, copiii dormeau și poate că visau în pătuțul lor când mama i-a sărutat pe frunte și i-a învelit cu câte un pled din lână.

    Să nu credeți că am uitat de omul de zăpadă. Oare ce făcea el în plin frig și ger, acolo în curte? Mantaua de nea cu care îl îmbrăcaseră copiii, devenise strălucitoare. Ochii lui negri din cărbune, acoperiți cu o pojghiță de gheață îi străluceau ca două stele. Omul de Zăpadă simțea că prinde viață. Și, în curând, își putu dezmorți brațele ca de lemn de putu zări mai întâi cușca câinelui. Dar acesta se făcuse covrig în jurul cozii și nici botișorul nu i se mai vedea dintre lăbuțe. Apoi auzi scrâșnetul scoarțelor de pe copacii înșirați de-a lungul gardului și chiar le desluși geamătul și oftatul bolnăvicios. Își arătă uimirea și mirarea printr-o strâmbătură de clovn, din morcovul zdrențuit, când zări și casa unde dispăruseră cu câteva ceasuri în urmă, copiii. „Băbuța asta cu țurțuri la streașină și broboadă ca de nea peste ea, seamănă cu o cloșcă care stă gata să adoarmă cu puișorii sub ea”, se înveseli Omul de Zăpadă când își auzi pentru prima oară vocea în plin viscol. Dar ceva anume tot îi atrăsese luarea aminte, de vreme ce nu-și mai putea dezlipi ochii de la fereastra unde ceva mai devreme cei doi copii își lipiseră năsucurile de geam pentru a-l mai privi încă o dată cum trona el de unul singur prin toată curtea. Flacăra din cămin îi atrăsese atenția. Fiindcă, trebuie să mă credeți, nu era o flacără oarecare, ci o minune de flacără cu trup subțire și ce mai tura-vura, întruchipa o adevărată crăiasă. Și din ce o privea mai mult, cu atât se simțea mai tare atras de frumusețea ei. „Măi, ce minunăție! Iat-o și pe Crăiasa Focului!” a fost primul gând al omului de zăpadă. Și se îndrăgosti de crăiasa zămislită din acea flacără care îmbrățișa cu limbi de foc lemnele din cămin. „Doamne! se rugă Omul de Zăpadă, intens. Știi că nu ți-am cerut niciodată nimic. Dar acum, dacă m-ai asculta, dă-mi ceea ce inima îmi cere”. Din adâncuri de bolți tună o voce. Îi glăsuia însuși stăpânul tuturor lumilor: „Nebunule! Știi că nu pot să fac nimic pentru lumea în care tot mai crezi că e posibil orice. Dar, fie! Îmi calc pe suflet ca să tremure sufletul tău și al celor ce vor mai lua aminte!„

     S-au închis porțile cerului și Omul de Zăpadă se ridică din troiene și se apropie tiptil-tiptil de fereastra unde văzuse flacăra, și de unde avu un dialog cu ea:

            -Ce frumoasă ești! rosti el destul de timid.

            -Cine ești tu? se miră crăiasa. Ori ești cel de dincolo de orice închipuite vise, ori îmi văd tinerețea întrupată în cuvânt?  Șoaptele tale se pitesc după amintirile copilei ce a îmbrăcat cămașa de foc a iubirii, dar obrajii mei roșii ciupesc zorile, răsare doar soarele în lumea mea și asta chiar o să te doară...

            -Ce nostimă ești! zise el înroșindu-se în dreptul nasului și mai mult. Și ea chiar îi observă aspectul vesel și duios ca al îndrăgostiților care cum dau de căldură i-au loc pe divan, dinaintea focului din cămin.

            -Crăiasa mea – bâigui Omul de Zăpadă -, să știi că eu chiar te iubesc, dar...

            -Dar ce?...

            -O fi oare, potrivit?

            - Ești îndrăgostit de mine? îl întrerupse ea.

            -Da, Crăiasă a Focului, sunt îndrăgostit. Vino în lumea mea de aici, vino la mine!

                Flacăra se coborî din tavan și se oglindi în fereastră.

             -Bine, ne-am înțeles. Pentru totdeauna?

            -Pentru totdeauna! Și până dincolo de moarte!

      Cu fericirea oglindindu-i-se pe chip, Crăiasa Focului ieși afară și se arătă dinaintea Omului de Zăpadă. Iar el mai că se topea de dragul ei. Când se aflară unul dinaintea celuilalt, niciunul dintre cei doi nu ar mai fi gândit cât de nedrept este împărțit norocul în viață, fiindcă atunci când s-au privit, au înțeles că numai ea, iubirea, îi pusese față în față pentru totdeauna. Prima care a vorbit după această uluială care i-a cuprins a fost Crăiasa Focului:

            -Ei, dragul meu?!... Dar tu ești un om de zăpadă, cum poate să ardă iubirea în inima ta?

            -Știu că ești din lumea potrivnică mie, dar eu te iubesc! Te iubesc!... Te iubesc! îi jură Omul de Zăpadă. (Îngenunche dinaintea ei) Cum aș mai putea trăi fără a nu mai putea vedea lumina de pe chipul tău?... Știu că dragostea asta o să ne doboare pe amândoi. Dar nu te speria, iubito! Crede-mă! Iarna asta, deja a pășit pe vârfuri și am primit-o neștiind că la picioarele ei mi-am așezat frânghia pentru eșafod lângă poezia gurii tale mereu flămânde. Cum te-am văzut am iubit legănatul stelelor pe boltă și gândurile mele întinzându-se ca o pisică leneșă în vatra căminului din care ai răsărit în cale-mi... Știi? Am visat că dansam amândoi prin ninsoare.

            -Dragul meu Om de Zăpadă! Ești captiv în arcul unui anotimp refuzat de Soarele meu, dar și îndrăgostiții  au dreptul la un blid de mâncare cu atât mai mult niște biete făpturi însetate, cu desaga cerului pe umeri.

    Omul de zăpadă rămăsese fără grai, topit pentru crăiasa lui. I-a vorbit despre comorile din talpa pădurii de mesteceni, o poveste care știa că o să-i placă mult, adică pe unde i-au fost și lui pașii, cândva. I-a mai spus despre țara de unde venea el, acolo unde vântul mai atinge pomeții frigului și promoroaca îmbracă haine de înger.

    Ea tot nu-l credea:

            -Spune-mi unde se duc diminețile cu aroma acelor îndrăgostiți care s-au sărutat prima oară?...  Hai, spune ceva, iubitule! Însă dansul nu ți-l voi refuza. Cred că ai dreptate: e o plăcere să danseze cineva cu mine.

    Omul de Zăpadă simți că iubirea îi apropie unul de altul. O luă în brațe pe crăiasa lui, iar ea se lăsă moale ca un fulg când se află în brațele lui. Se topeau unul în brațele celuilalt. El vedea cum se subțiază în trup și se topește de dor pe picioare când se găsi în strânsoarea brațelor ei. Ea simțea că peste flacăra care-i arde în piept cineva aruncase o găleată de apă și inima ei de flacără, mai adineauri atinsă de ceva necunoscut, dar și plăcut în același timp, i se stingea încet-încet. Abia mai pâlpâia. Erau în primejdie să fie pierduți pentru totdeauna, amândoi, dacă el nu și-ar fi lăsat brațele, să cadă, pe lângă trup. „Oare de ce se teme, acum?” gândea ea.

            -De ce vrei să renunți la mine? îl întrebă.

   Numai că el înțelesese că pentru a rămâne amândoi în viață, trebuia să lase iubirea să plece din viața lor. Un timp, niciunul n-a mai zis nimic. Iar când se priviră din nou în ochi, înțeleseseră amândoi, pentru totdeauna, că fiecare din ei își purtau unul celuilalt moartea, ori ceea ce muritorii de rând numesc, asta, destin.

            -Ți-e frig? întrebă el.

            -Tu arzi, dragul meu, spuse ea. Aud în mine toate lucrurile care vreau să moară.

            -E prețul ființei noastre. Și-i întristat, acum, sufletul meu… Plec. Lumea mea e în cer. Cu bine!

            -Sper că ai să revii...

   Dimineața, băiețelul și fetița au găsit focul stins în cămin, iar când au privit prin fereastră Omul de Zăpadă nu mai era decât o grămăjoară de zăpadă pe locul unde fusese ridicat. Se topise.

Azorel, șoricarul de până mai ieri gata să obțină prin ghidușii iertarea vieții sale, nici că mai mișca strâns în jurul cozii, în cușca lui și se părea, după mutra ochișorilor când și când iviți după urechiușe, că nu era străin de tot ceea ce se întâmplase acolo, peste noapte.

            -Sper că o să mai vină și alte ninsori, nu-i așa? i-a zis băiețelul surioarei lui mai mici. Să nu verși lacrimi. Lumea care va veni, se poate naște din umbră. Nebunia Omului de Zăpadă să ne fie singura înțelepciune! Fetița însă nu înțelesese. O lacrimă furișată pe obraz arăta că îl îndrăgise cu adevărat pe acel Om de Zăpadă. Și-i era ciudă că Azorel, șoricarul din curte nu putea să vorbească și să le povestească ce se întâmplase în noaptea care trecuse, cu Omul de Zăpadă care dispăruse odată cu primele raze ale soarelui ivit pe cer, odată cu zorii.

    În același timp, visa cum la prima ninsoare va ridica din nou un om de zăpadă care să se ridice până la stele, odată cu visele lor.

 

Vizualizări: 89

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O poveste de spus oamenilor mari, la gura sobei, despre neajunsurile vieții, despre inocență și despre iubire. În final, toate se rezolvă, e cald în casă, părinții revin, copiii au făcut omul de zăpadă,  cei doi îndrăgostiții reușesc să se apropie și chiar de mor, rămân visele! Mie îmi rămâne bucuria de-a te citi. Mulțumesc, Tudor!

O poveste minunata si scrisa asa de frumos...

Încântătoare poveste.

da Coza

Mihaela S., Olimpia Sava, Ion Lazăr da CozaKalevala povesteşte cum bătrânul Väinämöinen s-a rănit grav pe când construia o barcă. Atunci a început să ţeasă el farmece, asemenea tuturor vracilor magicieni: „Spuse vorbele de vrajă,/ Lungi descântece rostit-a,/ Potrivi cum se cuvine/ Preaascunsele cuvinte... ce i-ar fi închis şi rana”. Dar, în afară de câteva excepţii (între altele, vindecările magice), se poate spune că singurul contact real al ştiinţei anatomice cu sufletul omului se efectuează ca şi în folclorul nostru, unde basmul reia şi prelungeşte iniţierea unei dedublări a fiinţei „construite din gândire” la nivelul imaginarului. Ori cel care scrie o poveste, ne aduce pe tărâmul basmului şi ne aminteşte nouă tâlcul dăinuirii peste veacuri a istorisirilor Şeherezadei, cea care a învins timpul şi a alungat moartea, mai ceva decât iscusitul hidalgo în lupta cu monştrii de pe câmpiile andaluziene. Deși nu suntem aici pe tărâmul lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop, sau cine mai ştie a cărei creaturi, cred cu tărie că şi aici (într-o poveste cu personaje reale), elementele basmului reprezintă acea încărcătură energetică dată de cineva din împărăţia cerului, pe care o întreb și mereu îmi răspunde ca să nu am grijă, o să mă învie.  Aşadar aceasta e cheia, care, răsucită în această aparentă dicotomie între planul real şi imaginar, ne întregeşte imaginea unui poet sensibil la vocile cu care oamenii de ştiinţă au cotrobăit prin ungherele cosmice hrăniţi de profunzimile cunoaşterii, după cum omul de rând e hrănit cu speculaţiile unui cosmos fabulos. Cititorul nostru realizează că nu-i străin de întregirea unui tablou ţesut cu elemente provenite din ambele tabere şi că există undeva în conştiinţa poetului (de unde venită?) temerea unei găuri negre cosmice care va declanşa Dezordinea cosmică şi implicit Apocalipsa, în viața sa. Un an inspirat la toți! Vă îmbrățișez gândurile. Mult drag!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia îngerului cu o singură aripă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor