Când pui prima piatră la temelia unei construcţii, inevitabil te gândeşti şi la faptul că va veni timpul când vei prinde şi ultima şindrilă în vârful acoperişului. Dacă îţi place mult ceea ce faci, dacă vezi că roadele muncii tale sunt frumoase şi apreciate, speri ca acest moment să vină cât mai târziu. Am plecat pe drumul numit ÎNSEMNE CULTURALE pe data de 23 mai 2012. La vremea „ultimei şindrili” se fac bilanţuri. Pe parcursul celor patru ani şi jumătate, în acest spaţiu virtual, s-au întâmplat lucruri mirabile, dintre care amintim câteva:

  • Ne-au însoţit pe acest drum 836 de călători (la ora întocmirii acestor rânduri, sunt 644 de membri activi, 143 au părăsit reţeaua, iar 49 au fost suspendaţi);
  • Din start, am conceput Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE ca pe un cenaclu literar-artistic online, ca pe o anticameră la marea literatură, deşi am avut în permanenţă cel puţin şapte-opt membri demni de cele mai mari distincţii literar-artistice ale României. Fireşte că ne-ar fi plăcut să fi avut câţiva critici literari autentici care să cearnă şi să certifice creaţiile ce au onorat acest site. Dar să nu uităm că printre administratori, postatori şi cititori, au fost şi absolvenţi de Filologie, care au avut un cuvânt greu de spus. Însă grosul comentatorilor l-a format pasionaţii de literatură şi confraţii întru înnobilarea cuvântului. Şi părerea lor a atârnat mult şi veridic. Unii comentatori au făcut adevărate analize literare pe text, alţii au insistat pe minusurile din texte, iar unii au lăsat doar un semn de lecturare. Mulţi autori au vrut să le fie disecată opera şi să fie criticaţi la sânge. Câţiva au şi plecat din această cauză. Alţii au plecat tocmai că le-a fost analizată „opera”. Ce le-am putut spune acestora? Că noi nu căutăm defecte acolo unde nu sunt. Dacă textul avea valoare, un cuvânt de laudă cum ar fi: „Superb!”, „Excelent!”, „Place!” etc. a fost suficient. Remarcând această etichetă, ceilalţi creatori, în mare parte novici într-ale scrisului, aveau un reper, o ştachetă de atins. Pe cei nemulţumiţi de criticile primite i-am îndemnat „să nu pună la inimă”. La urma urmei, nu de pe ÎNSEMNE CULTURALE s-au dat referinţe pentru Academia Suedeză (Da, da, e cea cu premiile Nobel!) şi nici referate pentru a intra în USR sau LSR… Cei ce s-au considerat persecutaţi au dat bir cu fugiţii în locuri mai calde, căutând doar... pampleziuri, fără să se întrebe de ce le-am fi vrut răul. Treaba lor. Nu noi am avut de pierdut. Cum spuneam, acest site a fost conceput ca un cenaclu online, deschis tuturor curentelor literar-artistice, deschis elitelor, dar şi celor care au luat literatura în serios, dorind să-şi facă un nume, dorind să intre pe uşa din faţă în lumea literaţilor, şi nu au îmbrăţişat păguboasa zicere tipic românească: „Las' că merge şi aşa!”. Fireşte că am întâlnit şi creatori ce s-au crezut infailibili, ori cu un orgoliu hipertrofiat, care n-au reacţionat la sugestii şi sfaturi, sau acei promotori ai „curentului progresist” („stil neîngrijit”, cum mai este cunoscut… mă rog, impotenţa, incultura, indolență, lenea sau aroganța trebuie justificate cumva, nu?), ce susţineau că mesajul e totul (tare-am vrea ca acestora chivuţa să le zugrăvească odaia cu roata de la bicicletă, nu cu trafaletul)…  Mulţi am avut de învăţat, mulţi am dat mai departe ceea ce ştiam… Dacă am ajuns unde am ajuns, asta se datorează tuturor membrilor acestui site – cei mai talentaţi şi mai frumoşi creatori din lume, cărora le mulțumim cu această ocazie pentru fidelitate! – dar şi albinuţelor din Administraţie: Sofia Sincă, Gina Zaharia, Corina Militaru, Valeria Merca, Ana Cîmpeanu, Mihaela Popa, Melania Briciu Atanasiu, Bolache Alexandru, Iris Marinov, Gabriela Grădinariu, Violeta Florentina Ion, Maria Ileana Belean, Augusta Cristina Călin, Staicu Laura Marinela, Maria Elena Chindea, Mihaela Roxana Boboc, Angi Cristea – persoane dragi nouă, ce au contribuit la prestigiul site-ului, cât au fost administratori şi pentru care nu avem decât un simplu, dar sincer, Mulțumim!
  • Pe BLOG-ul site-ului sunt postate 13.885 de poezii (în realitate, numărul este mult mai mare deoarece, atunci când s-a retras un poet, s-au neantizat şi postările acestuia);
  • FORUM-ul (arena rezervată numai prozatorilor) a ajuns la 144 de pagini, aproximativ 1.436 de postări;
  • În cele peste douăzeci de GRUPURI, diversificate tematic, s-au purtat nenumărate discuţii. Amintim câteva dintre cele mai populare: Figuri de stil – 17.956 de vizualizări, Virgula, câteva reguli simple de utilizare – 10.447 de vizualizări; La ceas aniversar – 1.007 vizualizări; Haiku, Tanka, Senryu, Sonet – 705 vizualizări;
  • La mare cinste s-au plasat cele 10 CONCURSURI de poezie, proză, eseu şi dramaturgie, cu mulţumiţii şi nemulţumiţii lor. Paginile unde au fost postate rezultatele ultimului şi penultimul concurs, de exemplu, au avut 1.204, respectiv 2.775 de vizualizări;
  • Lăudabilă e şi BIBLIOTECA ONLINE, care numără peste 55 de cărţi virtuale semnate de membrii noştri. Pentru mulţi dintre noi, văzându-ne cartea în format electronic, a fost un imbold de a o tipări. Am atras atenţia, la timpul respectiv, asupra unor aspecte ce pot fi întâlnite mai ales la volumele de versuri: site-ul a „editat” cărţile digitale cuprinzând poeziile unui autor, postate la un moment dat şi în ordinea cronologică a postării, fără a ţine cont de viziunea acestuia asupra întregului – asta din dorinţa de a face surprize – însă pentru tipărire, manuscrisul trebuie să aibă perspectiva autorului, care să transmită perfecţiunea cercului şi nu hazardul entropic al liniilor frânte (dar poate că şi acesta – hazardul – are farmecul lui!), ştiut fiind faptul că unele poezii capătă un plus de valoare în vecinătatea altora, precum şi inversul e valabil. Apoi sunt anumite poezii care, deşi sunt valoroase, nu-şi au locul în acea carte, şi a renunţa la ele este un act de înaltă autopreţuire. Am insistat pe faptul că nu tot ce postăm în spaţiul electronic e bun şi de tipărit. Până una alta, adevărata carte de vizită a noastră, ca scriitori, rămâne volumul cu ISBN, de aceea am insistat pe maximă exigenţă când trimitem manuscrisul spre editură. Odată tipărit şi scos în lume, el nu ne mai aparţine şi nu mai putem să-i fim alături pentru a-i scuza sau repara greşelile – devine orfan. Depinde de noi dacă „orfanul” străluceşte ori e de doi bani şi aceia calpi… Din păcate, ghilotina cade şi pe mulţi dintre cei ce şi-ar fi meritat locul pe raftul bibliotecii noastre nu-i mai putem bucura;
  • Prin LIBRĂRIA ONLINE, am căutat să facem ceva concret pentru membrii cu volume tipărite, ei putând să-şi valorifice tirajul, scoţând la vânzare cărţile pe „taraba” virtuală a site-ului, de unde doritorii de miros de cerneală tipografică şi foşnet de hârtie au avut posibilitatea să comande titlul dorit;
  • Însă „briliantul coroanei” rămâne totuşi antologia site-ului – Autograf pentru m(â)ine, care cuprinde 60 de autori (scriitori şi artişti plastici).

          Exemplificări se mai pot face, dar ca să nu abuzăm de răbdarea Domniilor voastre trecem la câteva aspecte generale, chiar dacă unele dintre ele au mai fost abordate şi cu alte ocazii.

          Cert este (şi-o spunem cu toată modestia, dar neuitând şi de neîmpliniri, cum ar fi: lipsa unui dialog mai amplu, mai cald, sfaturi mai elaborate, cu mai mult profesionalism…) că de la apariţia acestui site, în mediul online, preocupat de literatură, se scrie mai curat româneşte, se scrie cu diacritice, cu mai puţine greşeli gramaticale, de exprimare şi de redactare. Am luptat împotriva

romfranglezei”, a barbarismelor, a infantilismelor grafice sau a teribilismelor de orice fel. Am militat ca limba română să nu devină „limba Turnului Babel”, acceptând totuşi că o limbă e un sistem viu Şi totuşi a venit timpul, după cum spuneam şi la început, „să batem ultima şindrilă în vârful acoperişului”. De ce o facem (că doar aceste fenomene nu pot fi extirpate definitiv)? Evident că un astfel de site, cum e ÎNSEMNE CULTURALE, şi-ar justifica existenţa chiar dacă ar avea și un singur membru, însă cum pentru găzduirea site-ului, reţeaua NING cere lunar fondatorilor 25 de dolari, cu toată dragostea pentru acel unic membru-creator, nu merită acest efort financiar. Şi aşa ne gândeam de ceva timp să punem capăt acestui demers cultural, deoarece tot mai mulţi membri, considerând că astfel de spaţii nu-i mai cuprind ori sătui de oglinda pe care le-o puneam în faţă, au preferat fuga pe Facebook, după like-uri, adesea, de complezenţă. Însă decizia ne este forţată cumva de mizeria celor de la NING, care, începând din luna octombrie, în loc să ne dea un bonus pentru consecvență, vor ŞAIZECI DE DOLARI PE LUNĂ! Poate că suma ar fi frecventabilă şi în aceste condiţii dacă am întâlni, din partea creatorilor, aceeaşi luminoasă emulaţie, acelaşi entuziasm ca acum patru ani şi jumătate… Oricum, adevăraţii autori simt că „monastirea” e terminată şi nu-l aşteaptă pe Negru Vodă (alias, Măria Sa, Cititorul) să-i certifice opera, să-i ordone alta. Cu aripile făcute pe ÎNSEMNE CULTURALE, ori doar întărite sau testate aici, vor zbura mult şi bine…

 

          În loc de post scriptum, rugăm membrii să-şi salveze, dar să nu șteargă,  materialele de pe site cât mai repede posibil. Doar cărțile virtuale din ISSU vor rămâne, restul conținutului va dispărea odată cu închiderea site-ului.

          Lumină în suflete, inspiraţie, celebritate pozitivă, sponsori, fericire şi prosperitate vă urează şi vă doresc în continuare fondatorii:

                                   

                                                                                                      Vasilisia și Ion Lazăr da Coza

          

          (Pentru a ne păstra brandul, ÎNSEMNE CULTURALE va funcționa, în viitor, ca grup, pe facebook, sub aceeași titulatură, dar nu va fi nici pe departe la fel.)

NB: Aceasta a fost „scrisoarea de despărțire” postată în data de 11 septembrie, 2016. Datorită unor oameni generoși, soarta site-ului ÎNSEMNE CULTURALE a fost salvată! Cum? Citind comentariile de mai jos, vă veți edifica. Noi ne facem datoria de onoare să prezentăm și aici lista cu donatori, cărora le mulțumim din suflet!

*

*       *

Lista cu donatori (în ordine cronologică):

teodor dume - 200 de lei;

Florin T. Roman - 200 de lei;

Mica - 260 de lei;

Valeria Merca - 200 de lei;

Calliope - 150 de lei;

Anonimus - 400 de lei;

Myriam - 100 de lei;

Fica - 100 de lei;

Laura H. - 100 de lei;

Melania Briciu Atanasiu - 360 de lei;

IMC - 100 de lei;

Minerva - 60 de lei;

Adelina - 300 de lei;

Maria Giurgiu - 100 de lei;

Carmen Aldea - 100 de lei;

Rădița Răpeanu - 100 de lei;

Ioana Vlad - 400 de lei;

Tudor Cicu - 200 de lei;

Selena - 440 de lei;

ica matei - 100 de lei;

Elena Mititelu - 100 de lei;

Violeta Trandafir - 150 de lei;

Enea Gela - 100 de lei;

*

*       *

 

Vizualizări: 1709

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Drag prieten Florin T. Roman, firește că vom confirma tuturor donatorilor intrarea în cont a banilor. Problema e că banca e cam la 70 km distanță și nu o putem frecventa oricând.

Și da, am schimbat puțin titlul acestei postări.

Reciproca,

Sincer vă spunem, nu ne-am așteptat la atâta solidaritate! Tot din mesajele Domniilor voastre am înțeles că aceasta e o reflectare a încrederii pe care ÎNSEMNE CULTURALE a reușit să o sădească în sufletul majorității celor ce i-au pășit pragul. Într-adevăr, ne-am ferit de „bisericuțe”, am promovat toate curentele literar-artistice, căutând/cerând însă valoare; opiniile și îndrumările date poate că uneori au fost greșite, expeditive sau mai dure, dar niciodată nu au fost cu rea intenție, cu ranchiună ori din frustrări...

Datorită generozității de care vorbeam, site-ul a fost salvat financiar, dar hai să-i salvăm şi spiritul, și menirea prin cât mai multe postări, comentarii, opinii etc. Politica sa a rămas neschimbată, la fel și relațiile interumane (aici, e adevărat, se mai poate lucra).

În viitorul apropiat, lansăm un concurs de poezie, proză, eseu și dramaturgie, și poate chiar o antologie...

Mulțumim tuturor donatorilor! Mulțumim tuturor celor care, zilele acestea, au fost cu inima tremurândă lângă noi!

 

Faptul că se comentează în continuare pe această temă, nu poate decât să-mi întărească sentimentul că Însemnele Culturale reprezintă simbolul de înfrăţire al mânuitorilor slovei, al oamenilor cu suflet ales. Pe mine personal acest site mă face mai bogată, la o vârstă la care înţelepciunea selectivă, că fiica a experienţei, primează. Această stare de bine n-ar fi fost posibilă fără existenţa voastră, prieteni minunaţi de pe Însemne, cărora va mulţumesc, pe această cale.
''Conştiinţa din tine şi conştiinţa din mine, în aparenţă două, în realitate una, caută unitatea, şi aceasta este iubirea ''(Nisargadatta Maharaj).

Si iata ca, odata cu inceputul toamnei, a reinceput un an nou pentru "Insemne", pentru care multi au pus umarul.

Da, e un INCEPUT DE DRUM, un impresionant inceput.

Cum bine se stie, sunt in Canada, la Toronto si, acum vreo saptamana, ii povesteam la telefon unei tinere doamne de peste 90 de ani - venita din Romania acum vreo 25 de ani - despre reactia membrilor acestui site in fata pericolului de a se inchide. Doamna a fost profund impresionata, nu numai de gest, dar si de faptul ca, iata, s-a confirmat ideea in care credea cu convingere, cea a "existentei, inca" a dragostei pentru cultura in Romania. Bucuria pe care i-am auzit-o la telefon nu se poate descrie in cuvinte.

Am tinut sa va felicit azi, la venirea calendaristica a toamnei, pentru "noul certificat de nastere"...

La Multi Ani!  

Mulţumim draga noastră Veronica Pavel Lerner! Superbe cuvinte!

Aduc mai jos un comentariu făcut pe FB:

Sincer vă spunem, nu ne-am așteptat la atâta solidaritate! Şi totuşi de unde a venit ea?

Din mesajele membrilor şi simpatizanţilor am înțeles că aceasta e o reflectare a încrederii pe care site-ul ÎNSEMNE CULTURALE, conceput ca un cenaclu online, a reușit să o sădească în sufletul majorității celor ce i-au pășit pragul. Într-adevăr, ne-am ferit de „bisericuțe”, am promovat toate curentele literar-artistice, căutând/cerând însă valoare; opiniile și îndrumările date poate că uneori au fost greșite, expeditive sau mai dure, dar niciodată nu au fost cu rea intenție, cu ranchiună ori din frustrări... Desigur, participanţii la concursuri au remarcat transparenţa şi corectitudinea în care s-au desfăşurat ele… Oho… şi câte nu ar mai fi de spus la bucurie!... Dar am întâlnit şi câteva cazuri gen „văduva ipocrită, de la căpătâiul decedatului” ce se dă de ceasul morţii: „Lume-lumeeee… Sari lumeee!... Măi, Gheo, mă, cui mă laşi tu, mă?!!” Însă când a văzut că Gheo mai mişcă un deget de la un picior a sărit şi mai sus: „Iote-al dracului că nu mai moare!”

Pe invidia acestora, hai să jucăm tontoroiul, salvând spiritul și menirea site-ului prin cât mai multe postări, comentarii, opinii etc. Politica sa a rămas neschimbată, la fel și relațiile interumane (aici, e adevărat, se mai poate lucra)…

 

Mirobolantă veste – ÎNSEMNE CULTURALE, încă doi ani de viaţă, cel puţin!

Deoarece suma necesară s-a strâns mai repede faţă de termenul impus, fondatorii au cerut NING-ului, imediat, schimbarea modului de plată, de la planul tarifar lunar, la cel anual. Cum solicitarea s-a făcut înainte de a intra în vigoare noile tarife majorate, şi înaintea ultimei scadenţe nemajorate, am fost taxaţi pe vechile preţuri, adică 240 de $ pe an, în loc de 588 de $ pe an. Restul sumei va fi păstrată pentru la anul, ea acoperind, cu prisosinţă, cei 588 de $ necesari…

Într-adevăr, oamenii frumoşi (mă refer la toţi acei care-au fost cu fapta, dar şi cu gândul luminos alături de ÎNSEMNE CULTURALE) sunt răsplătiţi întotdeauna de zeiţa Fortuna!

Infinite mulţumiri!

Sănătate, prosperitate şi fericire lângă cei dragi!

Multă inspiraţie!

***

FANTASTIC! Ma bucur din tot sufletul! 



Ion Lazăr da Coza a spus :

 

Mirobolantă veste – ÎNSEMNE CULTURALE, încă doi ani de viaţă, cel puţin!

Deoarece suma necesară s-a strâns mai repede faţă de termenul impus, fondatorii au cerut NING-ului, imediat, schimbarea modului de plată, de la planul tarifar lunar, la cel anual. Cum solicitarea s-a făcut înainte de a intra în vigoare noile tarife majorate, şi înaintea ultimei scadenţe nemajorate, am fost taxaţi pe vechile preţuri, adică 240 de $ pe an, în loc de 588 de $ pe an. Restul sumei va fi păstrată pentru la anul, ea acoperind, cu prisosinţă, cei 588 de $ necesari…

Într-adevăr, oamenii frumoşi (mă refer la toţi acei care-au fost cu fapta, dar şi cu gândul luminos alături de ÎNSEMNE CULTURALE) sunt răsplătiţi întotdeauna de zeiţa Fortuna!

Infinite mulţumiri!

Sănătate, prosperitate şi fericire lângă cei dragi!

Multă inspiraţie!

***

Această postare a stat pe frontispiciul site-ului pe perioada 12-20 septembrie 2016. Apelul a stârnit atâta solidaritate încât pe mulți ne-a uimit... Donatorilor și celor cu gânduri bune le mulțumim încă o dată!

În luna septembrie 2016, am primit de la NING somația că vor crește prețurile de la 25 de $ la 60 de $, pe lună, iar prețul abonamentului anual îl vor crește de la 240 de $ la 588 de $. :(((

Dacă am plăti lunar câte 60 de $, într-un an ne-ar trebui 720 de $.

De-am am plăti anual, suma necesară ar fi de 588 de $.

Iată o economie de 132 de $ (bonus).

Întrebare: Se pot strânge 2.335 de lei?

Așteptăm, până pe data de 20 ale acestei luni, angajamente ferme

din partea celor care vor să contribuie cu cel puțin 100 de lei la salvarea ÎNSEMNE CULTURALE!

Numele donatorilor și suma oferită vor fi expuse pe pagina principală a site-ului! Cei ce vor să rămână anonimi (deși mecenatul e de aplaudat!), le respectăm dorința, dar sunt rugați să ne spună un pseudonim, sub care să apară donația, pentru a se evita interpretările.

*

*       *

Lista cu donatori (în ordine cronologică):

teodor dume - 200 de lei;

Florin T. Roman - 200 de lei;

Mica - 260 de lei;

Valeria Merca - 200 de lei;

Calliope - 150 de lei;

Anonimus - 400 de lei;

Myriam - 100 de lei;

Fica - 100 de lei;

Laura H. - 100 de lei;

Melania Briciu Atanasiu - 360 de lei;

IMC - 100 de lei;

Minerva - 60 de lei;

Adelina - 300 de lei;

Maria Giurgiu - 100 de lei;

Carmen Aldea - 100 de lei;

Rădița Răpeanu - 100 de lei;

Ioana Vlad - 400 de lei;

Tudor Cicu - 200 de lei;

Selena - 440 de lei;

ica matei - 100 de lei;

Elena Mititelu - 100 de lei;

Violeta Trandafir - 150 de lei;

Enea Gela - 100 de lei;

*

*       *

Cu mult drag și infinite mulțumiri, spunem: „STOP DONAȚII!”

Mulți prieteni și-au exprimat dorința de a dona în continuare, însă îi rugăm să-și păstreze bunele intenții pentru la anul. Deocamdată, suma adunată e arhisuficientă pentru plata chiriei pe următoarele 12 luni.

*

*       *

Later edit: Astăzi, 30 septembrie, ora 16:00, din extractul de cont a reieșit că toţi cei 21 donatori au depus banii în contul:

RO82RZBR0000060016707555

titular cont: LAZĂR VASILISIA (Raiffeisen Bank)

Le mulțumim din suflet. Le-am confirmat fiecăruia în parte, prin Mesaje primite, acest fapt.

*

*       *

Și totuși se pune preț pe cultură... Doar în douăsprezece zile, nouăsprezece oameni minunați au donat peste 4.000 de lei. Cu acești bani, ÎNSEMNE CULTURALE va achita găzduirea în NING un an de zile. Dacă se va depăși suma necesară, vom păstra restul de bani pentru anul următor. Sigur, mulți oameni la fel de frumoși și inimoși ar fi dorit să participe și ei la finanțarea site-ului, dar situația materială de moment nu le-a permis, ori nu au avut acces la bancă (noi nepunând la dispoziție și o adresă pentru mandate poștale). Și lor le mulțumim din suflet! Trăiască dragostea pentru sublim! Să trăiți și voi, întru veșnicirea vostră prin cuvânt românesc, oameni deosebiți!

Mulțumim!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

dumitru ichim a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psalm pentru cântarea cântărilor a utilizatorului dumitru ichim
cu 16 minute în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog "Rainbow daaaash" a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
cu 22 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pantofii tăi roşii de circar a utilizatorului paparuz adrian
cu 1 oră în urmă
chindea maria elena a partajat postarea de blog a utilizatorului Crinu Sorin Leşe pe Facebook
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog "Rainbow daaaash" a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psalm pentru cântarea cântărilor a utilizatorului dumitru ichim
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puls a utilizatorului Mariana Suciu
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a partajat postarea de blog a utilizatorului Crinu Sorin Leşe pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Și-a zis că-l cheamă Brâncuși a lui Aurel Conțu
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Conjurații a utilizatorului Aurel Conțu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog "Rainbow daaaash" a lui Crinu Sorin Leşe
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog abecedarul clipei de acum a lui Nuta Craciun
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog două păreri a lui nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog puls a lui Mariana Suciu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog psalmul coroanei de spini a lui dumitru ichim
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog psalm pentru cântarea cântărilor a lui dumitru ichim
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog conjugări a lui Veronica Pavel Lerner
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Anarhism a lui Aurel Conțu
cu 3 ore în urmă
Aurel Conțu a postat discuţii
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din copite de mânji a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor