Egali cu Nero, pe dalele de piatră…

   

    Odiseeaprin stilul ei narativ, a ştiut să antreneze atâtea cauzalităţi inventive. Și cu ce preț al libertății a tot ars eroul ei pe mări necunocute, după plecarea sa din Troia! Se pare că nu poţi cunoaşte preţul libertăţii, decât atunci când ea îţi este suprimată, şi că, tot aşa, poţi cunoaşte magia cuvântului, doar când cuvântul ţi-a fost interzis.” (Sunt cuvintele lui Ion Lazu, din Himera literaturii, p. 315) Poate că singura care a înţeles acest preț al libertății, asumat de Ulise, pare că a fost Nausicaa, din Odiseea lui Homer. Mă gândeam, pe timpul vizitei la Templul lui Zeus, aflat mai jos de Acropole (unde se zice că Byron îşi scrijilase, la baza unei coloane, numele), pentru ce luptase poetul contra turcilor? Pentru că Byron nu se mulţumea doar cu lupta sa, prin condei? Cine va şti să răspundă la această întrebare? Nu găsim un cronicar credibil şi sincer ce ne-ar fi putut lăsa câteva gânduri scrise despre frământările poetului, la acea vreme. Dacă ar fi existat unul singur, probabil, acum, ar fi însemnat cât o mină de aur, pentru noi. Să vedem cum spune acest gând, marele Homer: Moşule, straşnic mai eşti. Tu n-ai niciodată odihnă. / Nu erau oare prin tabără alţii de-ai noştri mai tineri, / Care puteau mai curând să dea fuga la crai orişiunde / Şi să-i deştepte pe toţi?... (Homer, „Iliada” – C.X, v.153-156)

    Îmi dau seama că risc să nu par prea realist, ci mai mult nostalgic după ceea ce se credea în tezele pitagoreice, cum că „istoria se repetă în mod ciclic”, iar Nietzsche avea tot dreptul de a se amuza teribil. Numai că, din clipa în care Horatius (fie că a avut o imagine platonică, ori pitagoreică) a prezis cereasca intuiţie pe tema nemuririi poetului, noi ieşim din ecuaţie. Și nu-i așa? Păi avea dreptate Nietzsche să scrie în „Dincolo de bine şi de rău” cum că va trebui cu toţii să părăsim viaţa, cum a făcut-o Ulisse când a părăsit-o pe Nausicaa: „cu mai multă recunoştinţă decât dragoste.” (Apostolul Pavel, nu? Şi de la care Marin Preda se inspira şi dăltuia în cuvinte: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”) Omul mitic intra chiar atunci pe scenă, iar Nausicaa ieşea din tărâmurile epopeii. Așadar, Byron moare ca un erou, în regimentul de voluntari, pe tărâmul Greciei. Grecia ordonase un doliu naţional de 21 de zile, dar Anglia? Anglia nu-i atinsă de această durere şi-i refuză îngropăciunea de onoare, când cadavrul poetului soseşte în Englitera. Poetul era periculos, până şi după moarte. Dumnezeu m-a călăuzit să mă aplec asupra poemelor sale, din ciclul „Pelerinajul lui Childe Harold”, din care aş vrea să vă reproduc acest verset: „O trestie de-ar fi acest catarg, / Şi-o zdreanţă pânza – n-aş opri deloc! / Ca iarba mării sunt, târâtă-n larg, / Împinsă de curenţi din loc în loc / Purtată de furtuni ici, colo, la noroc.” (C. al III-lea, v. II). Versuri care mi-au salvat romanul meu  „Iarba de mare”  de la o neînţeleasă interpretare. Dacă ştii să asculţi, „vei merita într-o zi să stai la masă cu zeii” (Homer). Cu aceste gânduri, urc panta abruptă a muntelui Parnas, către Templul lui Apollo. Întâlnim (situată pe dreapta) fântâna nimfei Castalia. Cândva, izvor sacru, unde preoţii şi pelerinii îşi spălau mâinile (un ritual al purificării, cred), înainte de a ajunge la sanctuarul divin. Din stânga noastră, de la câţiva turişti răzleţi, aflăm că Gymnaziul şi Templul Atenei sunt închise. Aruncăm o privire văii care ascunde, privirilor noastre, Gymnaziul. Deocamdată. „Spectacolul lumii”, oferit de Valea  pe care se ridica, cândva, renumitul Gymnaziu (treapta cea mai de jos a acestui decor magnific de la Delphy), e acel suflu necesar contemplaţiei, introspecţiei şi imaginaţiei omului de azi, muritorul de rând. Iris Murdoch spunea, elocvent, că „minţile noastre lucrează fără încetare, ţesând un văl tulbure, care uneori ne protejează, iar alteori ascunde lumea.” Pesemne, suntem, ca orice fiinţă raţională, dar generată din sentimente, sclavii unor forţe neînduplecate, „egoiste ale naturii”, pe care, de cele mai multe ori, nu le înţelegem. E o bucurie să constaţi, peste timp, unele rânduri, scrise mai de mult, fie şi sub forma unor note de călătorie. De aceea și scriu aceste gânduri. Pesemne, e acea fericire pe care pescarul din „Bătrânul şi marea” o avea numai în visul său, urmărind „să vadă dacă vor mai veni şi alţi lei şi se simţea fericit.” „Beat de cântec şi îmbrâncind ziua cu cotul...”, cum sună un vers esenian, aştept, în imaginaţia mea, ca Luna să se spargă ca un ou şi să se ascundă sub o muche de deal, unde sufletul meu pândeşte mai liniştit o nouă întâlnire cu ceea ce se afla alături de Apollo  cultul lui Dionysos, care întregea atmosfera spirituală a momentului antic. Pesemne, se împletea, precum degetele la cele două mâini, cu fiorul şi extazul necesar inspiraţiei divine a Pythiei, transmiţătoarea de profeţii oraculare şi inspiraţii poetice, încropite sub forma unor catrene eliptice. Urcăm treptele spre templu, prin dreptul Tezaurului lui Sicyonians, din care au mai rămas câteva ziduri şi o coloană în altar. La stânga noastră, un templu cu două coloane frontale şi priveliştea văii (în jos) flancată de versanţii muntelui Parnas. Păşim cu emoţie peste lespezile de piatră ale Templului lui Apollo (din care au mai rămas, în picioare, cinci coloane) cu celebrul oracol ce lega, în jurul zeului, lumea antică. Dinaintea altarului lui Chios (aflat în dreapta noastră), ne rugăm pentru zorii zilei de mâine şi pentru cei rămaşi acasă. După alţi câţiva paşi, suntem în faţa Teatrului lui Dionysos, cel care juca un rol important în sanctuarul zeului Apollo. De pe treptele teatrului, ni se înfăţişează ochilor, privelişti magnifice ale râului Pleistos, ce curge în vale. Fac ochii roată, de-a lungul celor 35 de rânduri ale teatrului Dionysos. Pesemne, efigiile lui Homer, Hesiod (ori, cum citesc pe pliantul oferit la intrare), Pindar, însuşi, îşi avea, aici, scaunul său rezervat. Nu mă îndoiesc (presupun, nu?) că şi Platon trecuse pe aici, conferind lui Apollo, delphycul rol de a conduce, prin legile descrise de el, neamul grecesc. Nu zărim (ce ne-am fi aşteptat!) surâsul misterios al Sfinxului din Deplhy. Pesemne l-au mutat în muzeul pe care avem să-l vizităm mai la urmă. Teatrul le oferea grecilor, în afara unor jocuri phytiene şi religioase, jocul actorilor, dezvoltat mai cu seamă în tragedia vremii. Cândva, spectatorii au stat pe scaune de lemn sau pământ, întrucât abia din sec. al IV-lea s-a construit aşezământul de piatră al teatrului. Din timpul regelui Eumeros al II-lea al Pergamos-ului, teatrul (se spune) ar fi dobândit forma actuală. La construcţia sa a fost folosită doar piatra locală. Teatrul (de dimensiuni, totuşi, reduse – 5000 de locuri) are doar 35 de rânduri sub formă circulară. Nero a vizitat Delphy, prin anul 67 după Hristos, contribuind la restaurarea vechilor ornamentaţii la coloane, dar şi la ridicarea de noi frize la templu. Facem poze pe treptele teatrului. Egali cu Nero, pe dalele de piatră! Surâd forţat, la ivirea unui astfel de gând. Abia la muzeu, aveam să remarc surâsul abia schiţat al zeiţei Nefertiti, ce pare că ne ascunde ceea ce vedea ea de cealaltă parte a lumii, iar noi nu vedem. Mă mişc, în faţa exponatelor, de pe un picior pe altul, semn că nu m-am decis. Chiar Cervantes, încă de la prima pagină a cărţii despre acel iscusit hidalgo, „ne avertizează că de atât de mult citit şi de atât de puţin gândit, omului aceluia i se uscaseră creierii în cap.” Atenţie, îmi zic! E o taină aici... e una ce nu-ţi va dărui nici Dumnezeu cu toate bogăţiile pământului. Vis şi speranţă. Din asta a trăit tot românul însetat şi aplecat spre cultură. Îmi vine să urlu doar când mă gândesc cum se chinuia Luchian să picteze cu pensula strânsă între dinți. Pentru acel petec de cer care îi promitea o fărâmă de glorie. Şi, aici suntem de acord, nu-i aşa, domnule Paler? Doar dumneata spuneai că, atâta timp cât a pictat, Rembrandt a fost răsplătit de negustorii din Amsterdam. Pe măsură ce renunța la pictură, Rembrandt a devenit suspect şi concetăţenii săi au început să-l ocolească. „Numai că  spune tot Octavian Paler  de peste trei veacuri, râsul lui Rembrandt, din autoportretul unde seamănă cu un saltimbanc, sună din ce în ce mai sarcastic şi mai semnificativ.” Un Rembrandt (zicem noi) care seamănă tot mai mult cu Don Quijote, în încercarea sa de a se face zid dinaintea încercării de demolare a miturilor de către concetăţenii planetei pe care şi el a locuit. Mircea Cărtărescu scria, în schiţa „Aripa secretă”, că generaţia sa „a plătit – în plin comunism – mizeria şi suferinţa din care s-a ivit. Dar, până la urmă, poezia ne-a împăcat şi ne-a adus de aceeaşi parte a baricadei.” Asta e magic. Multul/puţinul ne ţintuieşte deasupra paginii albe. Atunci cuvintele încep să cânte lin. Şi eu care credeam că, pe treptele cele mai de sus de la Delphi, eram egal cu Nero pe dalele de piatră!  Încerc să urc şi alte trepte, mai sus de teatrul lui Apollo. Mai sus, himerele după care alergăm cu toţii, probabil, se vor estompa în albastrul cerului. Că până și aici, mă urmăresc câteva versuri dintr-un poem scris de mine, recent:

„...M-au simțit îngerii

că merg singur prin stepa arsă după iureșul bătăliei

și ce-ți scriu e doar o carte poștală

pentru secolele ce vor urma”.

 

                                                     (va urma)

Vizualizări: 90

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am văzut „cartea poștală”, i-am mângâiat imaginile antice și cuvintele, dar câți vor urmării drumul ei?

Mihaela: Dacă unul singur va ajunge cândva, prin locurile menționate și va fi citit aceste impresii de călătorie, sigur își va aminti de aceste gânduri risipite aici. Iată, tu ești un virtual călător. Poate va stârni curiozitatea și altora. Poate... Eu am încercat!

Mă simt răsfățat!

Îmbrățișări, Tudor Cicu!

da Coza

     Un adevărat spectacol constituie aceste Impresii din călătoria în Grecia, domnule  Tudor Cicu!  Felicitări! 

     V-am lecturat cu nesaţ toate postările de aici. De ce, oare, gândul mă duce şi la scriitorii Ioan Grigorescu şi Aristide Buhoiu... 

     

      Stimă,

Să citești și să visezi, să te întreci cu monștrii sacri ai lumii, fie doar să le calci, fizic, pe urme.

O încântare, textul.

Sofi

Doamna Sofia! Când m-am hotărât să scriu aceste impresii, credeam că vor pufni mulți spunând:uite-l și p-ăsta! Parcă ar interesa pe cineva ce-a văzut și a strâns el pe niște amărâte de notițe, pe acolo! Rețin îndemnul dumneaavoastră și voi continua să visez pe foile mele de hârtie. Asta mai salvează cele spuse de soție,pe drum: „Ce tot notezi, acolo? Parcă ar interesa pe cineva ce spui tu!”

Se spune că odată ce ai călcat pe pământ elen, vei fi impresionat şi te vei întoarce iar şi iar şi iar… Grecia, ţara în care peisajul muntos şi cel marin alternează, la fel cum alternează trecutul şi prezentul, pământ încărcat de istorie şi cultură milenară… 

Absolut superbă relatarea!

Doamna Vasilisia: Tare aș fi fericit să mergeți în viitorul apropiat, în Grecia, pe urmele mele... ca să puteți constata că toate astea îți vin doar când ești acolo!

foarte frumos şi acest fragment

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

J' Arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ai divorţat de Beckett a utilizatorului J' Arrive!
cu 8 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog în oglindă a lui Darie Giurgiu
cu 30 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochiul care trage cu umbre a utilizatorului chindea maria elena
cu 31 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ochiul care trage cu umbre a lui chindea maria elena
cu 36 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a lui Camelia Ardelean
cu 39 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana. (8). Dulceață amară a utilizatorului gina zaharia
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ana. (8). Dulceață amară a lui gina zaharia
cu 47 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondel nomad a lui Ionel Mony Constantin
cu 51 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Împăcare a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 53 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Împăcare a lui Agafia Drăgan
cu 54 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Monorima minciunii a lui Adina Speranta
cu 55 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Monorima minciunii a utilizatorului Adina Speranta
cu 56 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psalmul mersului pe apă a utilizatorului dumitru ichim
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog psalmul mersului pe apă a lui dumitru ichim
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără zahăr a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Fără zahăr a lui Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cât valurile răbufnesc în stâncă... a utilizatorului Valeria Merca
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog La mulți ani, dragei noastre Lisia da Coza - Stenogramele iluminării a lui chindea maria elena
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Toamnă fără ciocârlii a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor