Grijania

Trec cu privirea peste amintiri şi nu le văd. Aş putea picta fericirea cu albastrul plâns din lacrimile mamei, am luat negrul din noaptea emoţiilor repetate şi a lămpii cu gaz ce-mi luminează camera.

Insist în căutarea amintirilor. Din perioada copilăriei văd lacrimile mamei şi-i aud plânsul sfâşietor, posedat de neputinţă şi dor. Singurătatea a constituit criteriul decisiv la maturizarea mea. Ţipătul, în faţa icoanei, reprezintă neputinţa de a merge mai departe, mama avea dispreţ faţă de moartea tatălui meu.

Am fost săracă dintr-o poruncă a sorţii şi am amplificat această sărăcie până la învăţatul de-a mă ridica într-o durere supremă.

Aveam şase ani şi într-o noapte, cineva ne spărgea geamurile. Mama a sărit ţipând din pat. Ţipa și implora să ne lase în pace. Mă ţineam după mama. Eram speriată. Numai pentru că mama plângea eu tăceam obosită, inertă. Eram bolnavă de frică. Îmi simţeam sângele şi inima în urechi. Îmi venea să fac pipi pe mine. Doamne, Doamne cât mi-a fost de frică. Până la ziuă ştiu că am rămas în braţele mamei. Dimineaţa s-a dus la icoană şi l-a judecat pe tata pentru că a murit. Am stat pe pragul uşii. Am privit-o cu o durere identică cu a ei.

De ce vreau să ajung să înţeleg acele stări, acum?

Singurătatea îmi conferă luxul să cobor la realitate în plină viaţă. Caut sa inteleg tristeţea. M-am dedicat unei emulări inconştiente completând plenitudinea gustului amar. Nu mă pierd în gândurile copilăriei ci copilăria devine unică şi se pierde în mine ca o naivă introspecţie bolnavă.

Priveam la televizor, fără să-mi placă meciul de fotbal. O făceam doar ca să par indiferentă persoanelor din jurul meu. O auzeam pe mama spunându-i unei femei:

- Trebuie să întreb fata dacă vrea să mă mărit. Am mai întrebat-o şi nu e de acord.

Atât i-a trebuit femeii, a venit lângă mine şi m-a întrebat cu vocea ridicată:

-De ce nu vrei să se mărite mă-ta? Vrei să stea singură toată viaţa, să se chinuiască cu voi? Nu vrei să ai şi tu un tată. Ia nu mai fă nazuri mucoasă mică, da’ cine te crezi?

Apoi tot aşa de grav se adresa mamei:

- Pune femeie mâna pe ea, dă-i două palme. Ia uite frate, da ce…tu te iei după un copil? Arde-i două şi hai că te aşteaptă omul ăla de o oră.

Săraca mama, ce privire tristă avea ! Ce frumos era meciul de fotbal în comparaţie cu discuţia din casă. Mama a venit lângă mine şi m-a rugat să mergem. Avea o privire pierdută, blândă şi tristă, îmi cerea parcă ajutorul, acordul, mie…un copil. A mai avut cereri în căsătorie dar din cauza mea nu a făcut nici un pas. Îi spuneam ‚’’ nu-mi place’’. Alteori îi spuneam: ’’e urât’’, ’’e popă, nu-mi place’’, ’’ are prea mulţi copii’’. Săraca mama. Acum era altfel, i se citea pe chip greul, era obosita, spera într-o schimbare, îi era greu, tot mai greu. Poate îşi dorea să scape de muncă şi sărăcie. Muncea şi pentru surorile mele. În fiecare lună, le trimitea în Bucureşti, alocaţia mea şi pachete cu mâncare. Strângea bani pentru ca surorile să-şi plătească mâncarea şi căminul. Mi-a fost milă de mama şi am spus ’’ da’’. Ne-am îmbrăcat bine, afară ploua, am plecat două străzi pentru a ajunge la omul care îşi spunea tată de câte ori mă vedea. Nu-l suportam. Era tot timpul cu zâmbetul pe buze, avea un mers uşor şi săltăreţ, îşi mişca mâinile pe lângă corp într-o manieră enervantă. Zâmbea prea mult. Doamne, cât de mult am urât momentul primului meu pas făcut în casa acelui om. În sufragerie se afla o masă mare plină cu mâncare. Deşi îmi era foame, nu am mâncat. Am înghiţit în sec mai ales când vedeam prăjiturile. Nu-mi simţeam sufletul de tristeţe. Îmi venea să plâng. Am încercat să-mi înec plânsul înghiţând des. A sosit un moment în care toată strădania mea de a accepta voinţa mamei, strădania de a nu plânge… m-am năpustit asupra tuturor cu un ţipăt, am urlat cu faţa plină de lacrimi

- Vreau acasă mamă, vreau acasă…

Viitorul tată vitreg a spus să ne culcăm. Nu mi-a plăcut. Îi aud vocea mereu, mereu.

-Trebuie să ne culcăm.

Săraca mama. Ne-am îmbrăcat şi am plecat spre casa noastră, prin aceeaşi ploaie rece în care venisem. Ţin minte, că în urma noastră, până să ieşim din casa tatălui vitreg, l-am auzit cum mă înjura:

- Grijania….de copil…morţi…anafura…

Erau multe expresii pe care nu le cunoşteam. Vocea era dură, parcă mă lovea. Clipeam des nu de ploaie, ci pentru că îmi era frică să nu mă lovească. Eu şi mama ne-am continuat mersul încet prin ploaie până la căsuţa noastră. Nu mi-a reproşat nimic, niciodată.

De-atunci am frica faţă de oameni.

’’ grijania….grijania…grijania’’.

Omul seamănă cu o scară, treaptă cu treaptă ajungi să-l înţelegi, să-l accepţi, să-l asculţi şi în momentul când ajungi în dreptul uşii lui, trebuie să intri. Uşa după tine se închide definitiv şi scara dispare.

21 aprilie 2010

Vizualizări: 134

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

.... şi totuşi spun că după lectură am avut lacrimi în ochi !

Avem stiluri diferite, total, şi asta mă face să-ţi caut şi mai febril textele...

Cu prietenie,

Uff! Câtă tristeţe!

Şi cânt te gândeşti că sunt atâtea suflete care suportă astfel de clipe, copii ce rămân traumatizaţi pe viaţă din astfel de scene. Şi peste tot, destine crude în care nimeni nu intră să aducă puţină lumină. Nimănui nu-i pasă de fiinţe ce trec prin ploi, întuneric şi zbateri. Un cerc tern în care oamenii se învârt plini de egoism, minciună sau sete de putere, fără a le păsa de cel de lângă ei. Singura soluţie a celor superiori şi suspuşi este nepăsarea, detaşarea rece.

Textul tău Doria, umple inimile cu sensibilitatea creată, cu afrontul de simpatie faţă de aceste două fiinţe nefericite, mamă şi fiică. Desigur alcătuirea lui cu talent face să înmoiae suflete.

Mi se pare că are continuitate... eu aştept.

Cu preţuire, Sofy!

Dacă spui că este o scriere realistă, Doria, mergi pe realitate, trebuie să cunoşti realitatea, dacă nu inventeaz-o atât de bine încât să pară reală. Dacă vrei să menţii nota deprimistă, udată cu lacrimi, aşa va fi şi finalul. Dacă te-ai săturat de perfidia destinului, adu-le celor două, puţină speranţă care va fi spălată tot cu lacrimi dar de lumină, de fericire.

Doria a spus :

Viața celor două personaje a format romanul meu. fiind o scriere realistă, încheierea romanului îmi aduce dificultăți. Nu pot să reproșez vieții decât un aspect: unele vieți le face din aluat umezit cu lacrimi prea multe, alte vieți le face zâmbind și acelea sunt pline de fericire; pe ce criteriu se aleg suferințele? ar putea măcar să fie în măsuri egale. dar nu e așa.

mulțumesc, Sofy,

cu iubire,

Doria

Doria, indiferent cum arată realitatea, trebuie să mergi până la capăt. Altfel nu te vei elibera niciodată. Fiecare am avut poate câte ceva de care nu ne este chiar confortabil să ne amintim, aşa cum spui, ''știu că multă lume este atinsă în orgoliul propriu citind multe din capitolele mele.'', cu diferenţa însă că nu fiecare este înstare să-şi asume realitatea. Ce să scrii? Realitatea Doria, realitatea. Şi nu, nu este lacrimogen, este doar trist, nu este udat în lacrimi, este adevărul. Şi este foarte bine scris. Şi te vei simţi mult mai bine după ce vei sfârşi romanul. Şi eu am roman autobiografic, pe care nu vreau sa-l mai citesc. Până l-am terminat era să fac depresie... dar am mers până la capăt.

Prin urmare, succesul să-ţi stea în preajmă.

Sofy, cu iubire!

După puncte de suspensie, ori înaintea lor (depinde de situaţie), trebuie neapărat blancul.

"Dacă am avea curajul să punem în pagină viaţa aşa cum a fost, ar ieşi capodopere!" spunea cineva.

Acest fragment emană iz de roman puternic.

da Coza

Toată admirația inimii mele, Doria!

Ligia

Un text de o sensibilitate rara, construit cu talent. Pe de-o parte intoarcerea la  copilarie , incercare de vindecare,  iar pe de alta absurdul vietii care alege destinele arbitrar.

Cu placerea lecturii,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

VALERIA MERCA 

SOFIA SINCĂ 

MIHAELA POPA

TUDOR CICU

VASILISIA LAZĂR 

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Pictograma profiluluiMihaela Popa i-a dăruit un cadou utilizatorului Zarra
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiMihaela Popa i-a dăruit un cadou utilizatorului titasanislav
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiMihaela Popa i-a dăruit un cadou utilizatorului Ofelia-Florica Harangus
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiMihaela Popa i-a dăruit un cadou utilizatorului Burlacu Paraschiva
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiMihaela Popa i-a dăruit un cadou utilizatorului Bolache Costin Andrei
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat o discuţie la grupul
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiMihaela Popa i-a dăruit un cadou utilizatorului Adina Speranta
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Adina Speranta
cu 8 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să mai răsar, Doamne? a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub o pleoapă de balaur a utilizatorului gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Sofia Sincă a lăsat un comentariu pentru Mick Lorem
cu 17 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub o pleoapă de balaur a utilizatorului gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iterum a utilizatorului Mick Lorem
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Sub o pleoapă de balaur a lui gabriel cristea
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Mick Lorem îi place postarea pe blog Și preț de-o clipă albastra urbe a plutit a lui gabriel cristea
ieri
Mihaela Suciu a lăsat un comentariu pentru rodica constantinescu
ieri
Mihaela Suciu a lăsat un comentariu pentru Elena Mititelu
ieri
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru rodica constantinescu
ieri
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Elena Mititelu
ieri

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor