O adiere uşoară... şi două dintre frunzele îngălbenite se opriră direct pe filele cărţii. Flavia tresări. Luă „frânturile” de toamnă şi le aşeză într-o palmă, acoperindu-le cu cealaltă. Le tăinui pentru câteva clipe, apoi, după un moment de cumpănă, hotărâ, nu să le elibereze, ci să le încredinţeze, din nou, destinaţiei pe care şi-o aleseseră. Închise cartea şi privi ceasul-brăţară – arăta trei şi jumătate după-amiaza.

Mă aflu de mai bine de o oră în parc… Nici nu ştiu de ce… De ce am hotărât să revin aici, după absenţă? Absenţă şi… chemare… Întoarcere… Refugiu, poate, după nelinişte… Detaşare de realitate şi… trăiri amintite… De ce mă mai gândesc, încă, la el? A fost decizia mea! A fost… vina mea! Vina mea şi… acum… Regretul meu… Florian...

Îmi amintesc ziua în care l-am cunoscut, cu adevărat, pe Florian. Tot în parc mă aflam... Tristă, ca şi acum, dar... din motive diferite – luasem notă mică la un examen. Eram în primul an de facultate şi îmi propusesem să nu am restanţe. Cu toate acestea... M-am aşezat pe o bancă, aflată, însă, pe partea opusă celei pe care stau acum. De fapt, există o contradicţie aproape totală între cele două situaţii – atunci... Florian a venit, discret, lângă mine. Mi-a văzut chipul întristat şi a vrut să-mi mângâie sufletul. Derutată şi întrebătoare, mi-am îndreptat privirea spre el şi... i-am auzit glasul:

– Flavia, ce s-a întâmplat? De ce eşti supărată?

Vorbele lui păreau atât de calde, de protectoare. I-am răspuns:

– Ştii... examenul... Nu am obţinut rezultatul dorit...

– Înţeleg!

– Nu m-am ţinut de cuvânt faţă de mine!

Iar peste ani, nici faţă de el… de Florian...

– Vrei să ne plimbăm puţin? Este atât de frumos în parc…

– De ce nu? I-am răspuns.

Prezenţa lui mi-a mai şters din tristeţea pricinuită de nota mică de la examen. Florian a găsit cuvintele potrivite să mă încurajeze, iar eu... l-am descoperit pe el... fire calmă, glas blând, trăsături frumoase... Eram colegi de câteva luni, dar nu am reuşit să-l „văd” decât cu această ocazie. Florian, însă, mi-a mărturisit că... m-a simpatizat „din prima zi de facultate!”

Cu timpul, curatele sentimente ale iubirii noastre, au devenit profunde, iar apropiaţii – părinţii, alte rude, prietenii – ne spuneau adesea: Voi doi veţi merge împreună pe drumul vieţii soţ şi soţie!

Soţ şi soţie… Într-o zi, pe când ne plimbam prin parcul atât de îndrăgit, Florian m-a cerut în căsătorie. Am acceptat! Mai aveam câteva săptămâni până la încheierea studiilor universitare. Urmau mai multe examene dificile, pentru care învăţam intens, însă, după absolvire...

– După absolvire – pregătirile pentru nuntă! Abia aştept ziua căsătoriei. Sunt convinsă că va fi fericită! Cea mai fericită din viaţa mea!

– Din viaţa noastră, Flavia! m-a completat el.

– Aşa este, iar acestei zile sper să i se mai adauge şi altele...

– Cum ar fi... cele în care vor veni pe lume copiii noştri! Scumpă Flavia, abia aştept să devenim părinţi!

Entuziasm, nerăbdare şi multe speranţe, dar nu anticipam că… altele aveau să ne fie destinele...

Examenele se încheiaseră cu bine – puteam păşi, liniştiţi, într-o altă etapă. Cât de simple păreau lucrurile în cazul nostru!

– Încă nu pot să conştientizez şi să cuprind în suflet toată mulţumirea!

– Suntem norocoşi, Flavia!

– Suntem norocoşi! am repetat.

Totul ne mergea din plin, având în vedere că, şi pe plan profesional ne aflam pe drumul potrivit – posturi bune... stabilitate financiară...

Singura mea grijă rămăsese... reuşita petrecerii de nuntă. Iar unul dintre paşii importanţi pe care trebuia să-i fac, era să-mi procur rochia de mireasă – rochia pe care, la fel ca mai toate fetele, mi-am imaginat-o şi am schiţat-o pe coli albe... de ani buni... Într-o zi, am zărit-o în vitrina unui magazin. Rochia mult dorită! Am probat-o... şi mi-am propus, ca în cel mai scurt timp, să o cumpăr. Dar, spre casă...

O voce cunoscută mi-a strigat numele. M-am întors...

– Alin!

– Flavia! Ce faci, Flavia?

– Alin, nu ne-am mai văzut de mult timp! i-am zis, ignorând întrebarea ce-mi fusese adresată.

– Nu aveam cum! Abia m-am întors în ţară. Arăţi foarte bine, Flavia!

Alin… Nu ştiam cum să-i consider vorbele… Complimente sau… În anii de liceu...

– Mulţumesc! i-am spus, totuşi.

– Mă uit la tine şi îmi dau seama cât de dor mi-a fost să te-ntâlnesc!

I-a fost dor să mă-ntâlnească… Dar mie… Cred că am roşit. Oricum, mi-am simţit obrajii arzând… A continuat:

– Vrei să ne plimbăm, să vorbim despre... despre noi?

Am acceptat! Alin… colegul meu de bancă din liceu… Au fost momente când l-am simţit atât de aproape de suflet, dar nu am îndrăznit să...să-i declar iubirea… A fost taina mea… Eram diferiţi… eu – eleva conştiincioasă, care nu venea niciodată cu temele nefăcute… el – băiatul chipeş, simpatic, pe care-l adorau, în secret sau nu, mai toate colegele… de clasă… de şcoală… Pentru mine, era de-ajuns prezenţa lui. Mă hrăneam cu imaginea pe care şi-o creease! Şi-mi spuneam: „Sunt fericită şi cu atât! Nu vreau să-mi fac iluzii...”

După absolvirea liceului, Alin a dispărut. În vacanţa de vară de dinaintea începerii anului universitar, numai pozele-mi mai aminteau chipul lui. La fel şi la facultate, până în momentul în care l-am cunoscut pe Florian. Dar, când l-am reîntâlnit, după patru ani...

Am vorbit mult în acea zi, însă nu i-am spus un lucru important – că urma să mă căsătoresc. Alin m-a fermecat prin fiecare cuvânt rostit. Iar lumea pe care mi-a descris-o... Viaţa lui... Viaţa lui părea perfectă – locuia şi lucra în străinătate şi avea o situaţie materială bună. Îi lipsea doar sufletul pereche...

– Cum, Alin? Nu-mi vine să cred! am reacţionat, când am aflat că este singur.

– Nu am găsit persoana potrivită. Până acum... Flavia.

Poate că… nu am vrut să înţeleg aluzia sau… nu am îndrăznit să mă gândesc la faptul că… Şi… a continuat:

– Flavia, nu ţi-ar plăcea să vii cu mine, în străinătate?

– Eu… cu tine?

– Da! De ce nu, Flavia? Ţi-aş putea oferi tot ce-ţi doreşti! Tot ce meriţi! Totul... Flavia...

Eu... Eu urma să mă mărit cu Florian! „Florian!” am rostit în gând... „Cum să plec? Nu, nu se poate! Mai ales acum, când... Dar, dacă...” Pe moment, nu am vrut să-mi continuu ideea. M-am întrebat doar: „Ce să-i răspund lui Alin?”

– Am nevoie de... de timp. M-ai luat prin surprindere. Faptul că ne-am întâlnit m-a luat prin surprindere! Alin... după atâţia ani...

– Te înţeleg. Te las să te gândeşti şi... sunt sigur că vei lua cea mai bună decizie! Cea mai bună!

Trebuia să mă hotărăsc… repede… Eram tulburată şi… mă speria alegerea. Alegerea felului în care avea să evolueze viaţa mea... în viitorul apropiat şi, poate… pentru totdeauna!

După o noapte agitată, plină de frământări, am luat – după părerea mea – cea mai bună decizie: să plec în străinătate, cu Alin. Nu înainte, însă, de a-mi oficializa relaţia cu el, în ţară – pentru a avea o certitudine în privinţa lui. De fapt, nu m-am simţit atrasă de perspectiva plecării – pentru mine era important să fiu aproape de Alin... Aşa cum nu am îndrăznit să sper în adolescenţă. „Dar, Florian? Cum să-i spun? Cum va primi vestea, mai ales acum, cu atât de puţin timp înainte de nuntă? Ţin la el. Multă vreme am crezut că viitorul meu va fi alături de el. Şi el... Şi copiii noştri, pe care ni-i doream atât de mult...” Îndoieli! Pentru o clipă, am vrut să revin asupra hotărârii. „Dar, nu! M-am decis deja!” Şi atunci am simţit că… Alin ocupa un loc mai important decât Florian în viaţa mea. Şi în sufletul meu...

În momentul în care găsi scrisoarea în cutia poştală şi văzu pe plic numele Flaviei, Florian... inspiră adânc înainte de-a o citi. Un cumul de trăiri îl invadă. Flavia îi relată, pas cu pas, întâlnirea cu Alin. Făcu referire şi la sentimentele pe care le avea pentru acel băiat, dar şi la perspectivele pe care i le oferea plecarea în străinătate. Spera ca el – Florian – să o înţeleagă. Să nu o judece prea aspru. Îşi cerea iertare. Nu voia să-l facă să sufere, dar… „Poate că aceasta este cea mai bună decizie... pentru amândoi. Poate căsnicia noastră nu ar fi fost fericită. Poate că, separat, vom avea un viitor mai bun.” Îi dorea mult noroc şi tot binele din lume şi îl ruga să-i dea un semn, să-i scrie un cuvânt, să-i arate că între ei nu se terminase chiar totul. Şi-ar fi dorit să rămână buni prieteni, dar nu voia să-i ceară prea mult.

„Cum?” se întrebă Florian. „Toate planurile noastre, toate visele... împreună? Nu! Nu se poate!” rosti... nevoit să accepte o realitate atât de nedorită...

Îi transmise un răspuns scurt: „Tu ai ales! Să fii fericită!” Scurt, dar… de-ajuns pentru Flavia – primise un semn de la el! Se simţea eliberată şi putea să privească mai liniştită spre viitor. Urma să se cunune civil cu Alin, în aceeaşi zi în care ar fi trebuit să-şi oficializeze relaţia cu Florian. Doar ora era puţin mai înaintată.

Însă, în faţa Oficiului Stării Civile, Flavia se cutremură, iar zâmbetul... Alin... nu observă aceste schimbări – era entuziasmat de faptul că, în scurt timp, avea să mai bifeze o realizare în viaţa sa.

Doi tineri, proaspăt căsătoriţi, coborau cele câteva trepte din faţa clădirii. Ea era foarte fericită. El – puţin absent, însă, dintr-odată, schiţă o bucurie prefăcută. Era Florian, la braţ cu cea care îi devenise soţie. Se cununase cu ea exact în ziua şi la ora la care ar fi urmat să facă acest pas, alături de Flavia. „Flavia!” Zâmbi când o văzu – voia să-i dea impresia că nu-l afectase despărţirea de ea. Flavia... Sigur, era conştientă de faptul că şi Florian, la rându-i, avea să-şi întemeieze o familie, însă nu se aşteptase ca acest lucru să se petreacă în... aceeaşi zi... Şi, mai mult decât atât, nu se gândise niciodată că Florian se va căsători cu Ania – una dintre colegele de grupă – mai ales că în timpul facultăţii nu îşi dăduseră prea multă atenţie. „Totuşi... nici eu nu am ţinut legătura cu Alin în ultimii ani. Sper ca Florian să fie fericit!”

Fericire! Fericire îşi doriseră unul celuilalt, dar după cum aveau să afle, doar împreună puteau să-şi creeze fericirea.

Flavia se uită din nou la ceas. Se făcuse târziu. Cât de repede mai trece timpul! Ar fi mai bine să mă îndrept spre casă.

Se ridică de pe bancă şi porni spre ieşirea din parc, în atmosfera învăluită în culorile asfinţitului. Privea, discret, spre oamenii care, la fel ca şi ea, plecau spre locuinţele lor. La un moment dat se opri brusc. I se păru că vede pe cineva cunoscut. Sau... nu! Cred că fac o confuzie. Omul acesta este atât de schimbat faţă de cel pe care-l ştiu eu. Şi atât de trist... Dar, când el îşi ridică fruntea, pe care anterior şi-o sprijinise în palme, Flavia se convinse, cu durere în suflet, că, într-adevăr, în faţa ei se afla...

– Florian...

El o privi mirat.

– Flavia... Te-ai întors?

Da, Florian! Da, m-am întors!

Vizualizări: 76

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Acest text l-am mai citit cândva. Deci a mai fost postat. Nu mai pune ce a mai fost.

Întâmplări tinerești, frivolitate, nimic senzațional. Același tip de narare, aceeași multitudine a punctelor de suspensie, ceea ce dă senzație de sacadare.

Recitit,

Sofy

Într-adevăr, am înscris acest text în concursul „Labirinturi autumnale”.

Am crezut că pot să-l postez şi aici.

Îmi cer scuze! Desigur că aveai voie să-l postezi și aici. Eu nu mi-am amintit imediat unde l-am mai citit.

Scuze, încă o dată!

Sofy

Nu este nicio problemă.

Mă bucur că citiţi textele pe care le postez şi vă exprimaţi părerea cu privire la ele. Înseamnă mult pentru mine.

Vă mulţumesc!

La fiecare pas facem alegeri și apoi trebuie să trăim cu efectele... Iată că am pus și eu niște puncte :)) Prea multe în text, zic eu. :) Am citit cu plăcere!

Vă mulţumesc pentru lectură şi impresii!

Toate cele bune!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog între nord și sud a lui gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe aripi de vultur a utilizatorului Cristian Je
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Spre Muntele Viu a lui Florica Munteanu-Cuc
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Cântec a lui Florica Munteanu-Cuc
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog buzunare a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog buzunare a lui nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog între nord și sud a utilizatorului gina zaharia
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe aripi de vultur a utilizatorului Cristian Je
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu i-a dăruit un cadou utilizatorului George Gîtlan
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog buzunare a utilizatorului nicolae vaduva
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ultima Rubayată a lui Cristian Je
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog între nord și sud a lui gina zaharia
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 23 ore în urmă
gina zaharia a lăsat un comentariu pentru Ioniţă Gabriela
ieri
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Ioniţă Gabriela
ieri
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Erezie de bronz a lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Cristian Je
ieri
Mihaela Suciu i-a dăruit un cadou utilizatorului Ioniţă Gabriela
ieri
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog buzunare a lui nicolae vaduva
ieri
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor