Am simțit dintotdeauna ispita de a porni la drum. Am fost mereu îndrăgostit de drumuri. Iubesc drumurile mari, asfaltate, care te duc cu gândul și imaginația spre misterul altor lumi, dar iubesc mai cu seamă drumurile de țară pline de colb ori pietriș, șleaurile de pe coaste și de pe dealuri, prin pășuni și păduri, pe care umblă doar oamenii locului și animalele lor de trăsură. Pe acestea le iubesc cel mai mult pentru că sunt bătătorite o viață întreagă de oamenii din care m-am născut și care mi-au dat viață din viața lor, datorită cărora am apărut în lume, oamenii care m-au înconjurat de când am deschis ochii pe pământ. Merg adesea pe aceste drumuri de piatră și lut în drumețiile mele și fiecare călătorie îmi pare un ritual printr-un templu natural, pășesc pe drumurile mele ca pe un tărâm sacru în care mai trăiesc și mai pășesc în tăcere, alături de mine, umbrele celor duși pe calea fără de întorcere a Cerului.

     E o zi calmă de septembrie, cu o liniște în aer, în ape, în arbori și în oameni, așezată ca o pulbere după zbuciumul verii, care s-a dus pe alte meleaguri. Toamna naturii rezonează cu toamna vieții mele într-un fel dulce-amar, într-o nostalgie blândă, ca o muzică lină răsunând în surdină în toate. Mă simt asemeni un râu care a curs cândva vioi și zglobiu ca tânăr izvor, apoi mai cumpănit, mai leneș și mai liniștit, ca râu matur, iar acum băltind într-un iaz de unde nu mai este nici o ieșire decât în sus, sub formă de abur. Simțurile au slăbit, puterile au scăzut, mersul e mai șovăielnic, răsuflarea mai grea la orice sforțare. Mi-aduc aminte de tata care, hârșâit de viață, ajunsese și el așa vlăguit, mă durea sufletul când îl vedeam neputincios de a mai trage o brazdă cu coasa, de a mai tăia un lemn din pădure, de a mai struni calul la căruță, de a mai scoate apă din fântână... Uneori, când îl ajutam la toate acestea, parcă-mi pierdeam răbdarea și-l zoream să fie mai vioi și mai energic, mă mai supăram pe încetineala lui și-l mai certam, fără să realizez atunci că oricât ai mai încerca să faci ce ai făcut cândva, la un moment dat nu vei mai putea. Tata zâmbea trist la vorbele mele mai repezite, dădea ușor din cap și șoptea mai mult ca pentru sine: „Lasă, că ai să vezi și tu...”

     Nu pot sta locului într-o zi atât de îmbietoare și o pornesc la drum. De fiecare dată înainte de a ieși pe poarta casei îmi fac în minte planul de călătorie, îmi stabilesc traseul, unul dintre multele trasee pe care le străbat de când eram copil și până azi, fie iarnă, fie vară, trasee pe care cunosc fiecare copac și fiecare piatră, fiecare tufiș și fiecare cărare. Azi voi merge pe drumul de coastă ce urcă spre poienile și dumbrăvile din Poduri, drumul cel mai greu, care urcă pieptiș spre un platou minunat, drum pe care îmi plăcea să-mi încerc iuțimea și rezistența la urcuș, drum pe care l-am străbătut de atâtea ori cu bunicul și cu tata, având teren și pădure sus, pe platoul aproape drept, ca un uriaș teren de fotbal.

     Merg mai întâi pe drumul drept de pe lângă Someș și parcă văd peste tot umbrele celor care l-au străbătut toată viața lor, alături de bivolii sau caii lor, cu carele lor încărcate de fân, de lemne, de cartofi ori porumb. Îi văd parcă aievea, în cămășile lor albe de cânepă, în opincile colbuite, cu clopurile negre ori de paie, strunindu-și animalele de trăsură cu vorbele lor din bătrâni și biciuștile în mâini. Parcă le simt pe viu chinul și sudoarea, le văd mersul legănat pe lângă bivoli, le aud glasurile obosite. Și parcă mă simt și eu obosit ca și ei, parcă tragem împreună la același car greoi al vieții. Sunt cu ei, aici și acum, îmi vine să le vorbesc, dar mi-e teamă să nu fiu auzit de cineva și să creadă că sunt nebun că vorbesc de unul singur. Dar eu nu sunt singur, nu sunt nici măcar cu niște umbre vagi, ci cu oamenii mei buni de altădată. Așa voi deveni și eu, o umbră pe acest drum, alături de toți ceilalți, întipăriți pe veci în memoria locului. Mă uit la mine, la picioarele care pășesc alene prin colb și parcă mă văd cândva doar o umbră pe aici, așa ca ceilalți, ca bunicul și ca tata, ca bunii mei săteni care mi-au colorat și îmbogățit copilăria.

     Ajung la poalele dealului de unde drumul o ia drept în sus, pe un povârniș stâncos, cu ogașe tăiate de roțile carelor, umbrit de copaci noduroși și stufoși pe ambele laturi. Abia aștept să-l urc până sus, în poiana noastră din Poduri, unde am petrecut atâtea clipe frumoase alături de ai mei, pe pășuni și fânațe, prin holdele de secară ori în lanurile de in și de cânepă, prin pădurea noastră de unde ai mei aduceau lemnele pentru iarnă. Respir de câteva ori amplu, să-mi iau rezervele de oxigen pentru urcuș și fac primii pași cu o sprinteneală la fel ca altădată. Dar parcă o funie mi se pune la un moment dat de-a curmezișul pieptului și mă împiedică să mai răsuflu adânc și liber ca odinioară. Mi se înmoaie genunchii și sunt gata să cad, dar mă prind la repezeală cu mâinile de lăstarii de pe margine. Transpir din abundență, nu mai văd bine pe unde pășesc, sunt gata să-mi scrântesc glezna în ogașele adâncite de roți și de ploi. Cu greu ajung până la jumătate și sunt nevoit să mă așez pe o stâncă să-mi trag răsuflarea. Tremur din toate încheieturile și parcă-l văd pe tata, cândva demult, stând pe același colț de stâncă pe care stau eu acum, abia suflând și apăsându-și pieptul cu palmele. Mi-amintesc că ne grăbeam foarte tare atunci, pentru că în poiana din Poduri aveam fân pe jos și venea ploaia, eu aș fi putut urca mult mai repede, dar nu-l puteam lăsa pe tata pe drum! Panicat de norii negri care se apropiau, începusem să mă enervez pe bietul tata: „Hai, tată! Încearcă să vii mai repede, că până ajungem noi, ne udă fânul!” „Bine, am să vin, du-te tu înainte, că oi veni și eu mai încet...” „Nu te pot lăsa pe drum! Fă un pic de efort, că nu mai e mult până sus!” Tata a zâmbit, cu zâmbetul lui parcă veșnic trist și a pornit iar în sus, cu pași greoi și șovăielnici.

     Acum simt cu adevărat ce a simțit tata atunci. Încerc să pornesc și eu la deal cu un nou elan, dar cad pe brânci, abia mă mai ridic de jos și-mi dau lacrimile. Simt că azi nu voi mai putea ajunge sus. Privesc cerul și norii albi, pădurile din jur, superbe în lumina calmă de septembrie și-mi vine să urlu de neputință, să răsune toate dealurile și văile dimprejur. Dar mă abțin și cu un nod în gât cât pumnul încep să cobor, cu genunchii tremurând de încordare, cu ochii înlăcrimați și usturați de sudoare. Ajung în sfârșit pe loc drept și mă trântesc la pământ îndurerat, ca un copac fulgerat. Și parcă-l aud pe tata șoptind ca altădată: „Lasă, că ai să vezi și tu...”

Vizualizări: 37

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Impresionant! Mult impresionant! Ciclurile vieții nu ne ocolesc. Din păcate trebuie să ne obișnuim și cu cel mai de pe urmă care duce la o dulce-amară resemnare. Normal că nu puteam înțelege atunci când eram tineri. Însă e bine când există acest timp.

Frumusețea textului constă în nostalgia romantică a frazelor construite pe temă, starea metafizică specială condusă de sentimente.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

Mulțumesc mult, Sofia, pentru lectură, pentru apreciere și pentru mica analiză a textului de față. Într-adevăr, am scris textul cu multă dăruire și dragoste față de oamenii trecutului, încărcat de nostalgie și cu un puternic sentiment de trecere, de inevitabilă încheiere a unei călătorii pe pământ, de adăugare inexorabilă la ”șirul umbrelor” de-a lungul Drumului Vieții. Cu timpul, cu toții vom deveni doar niște umbre pe drumul străbătut de atâtea ori de picioarele noastre de muritori...

Sofia Sincă a spus :

Impresionant! Mult impresionant! Ciclurile vieții nu ne ocolesc. Din păcate trebuie să ne obișnuim și cu cel mai de pe urmă care duce la o dulce-amară resemnare. Normal că nu puteam înțelege atunci când eram tineri. Însă e bine când există acest timp.

Frumusețea textului constă în nostalgia romantică a frazelor construite pe temă, starea metafizică specială condusă de sentimente.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

Vine o zi...

când aflăm răspunsuri la necunoscutele de ieri,,,

impresionante sentimente și candori, amintiri dulci-amare...

se simte dragostea pentru pământul strămoșesc, foarte frumoase descrieri de locuri și simțuri, 

am citit cu emoție, aDa nemescu

Mulțumesc, Ada, pentru lectură și comentariu. Am scris cu multă emoție și asta transpare în text și cred că se transmite și  cititorului. Iubesc nespus locurile în care am crescut și oamenii care m-au crescut. Și care m-au format, în esență „un țăran” (în sensul nobil al cuvântului), „după chipul și asemănarea lor”. Chiar dacă „m-am ridicat” din rândul lor, am trecut și printr-o facultate grea și am avut preocupări „înalte”, în profunzime am rămas același om simplu „legat de glie” și de „oamenii mei”. Mulțumesc pentru aprecieri! O seară bună!

Ada Nemescu a spus :

Vine o zi...

când aflăm răspunsuri la necunoscutele de ieri,,,

impresionante sentimente și candori, amintiri dulci-amare...

se simte dragostea pentru pământul strămoșesc, foarte frumoase descrieri de locuri și simțuri, 

am citit cu emoție, aDa nemescu

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog De nimic nu ți-e teamă... a lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Răzvan Fugaciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Învelește-ți inima într-un ziar expirat a utilizatorului Răzvan Fugaciu
cu 8 ore în urmă
Reus a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Învelește-ți inima într-un ziar expirat a utilizatorului Răzvan Fugaciu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Învelește-ți inima într-un ziar expirat a lui Răzvan Fugaciu
cu 8 ore în urmă
Reus a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când te-am văzut prima oară a utilizatorului MARIA VASILESCU
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Când te-am văzut prima oară a lui MARIA VASILESCU
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Un gând hoinar a lui Blăjan Ovidiu
cu 9 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un gând hoinar a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 9 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Învelește-ți inima într-un ziar expirat a utilizatorului Răzvan Fugaciu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Iluzii a lui Lia Teodora Ianto
cu 9 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iluzii a utilizatorului Lia Teodora Ianto
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Când te-am văzut prima oară a lui MARIA VASILESCU
cu 9 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când te-am văzut prima oară a utilizatorului MARIA VASILESCU
cu 9 ore în urmă
Adrian Erbiceanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ești numai tu? a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 10 ore în urmă
Adrian Erbiceanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ești numai tu? a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Am strâns în pumn pământul... a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor