Cap. VI

           In timp ce echipa de cercetare la faţa locului se deplasează către sediul inspectoratului de poliţie, pentru prelucrarea şi exploatarea urmelor găsite la faţa locului, la secţia de poliţie rurală unde este arondat Postul de Poliţie Zăvoaie, se convoacă de urgenţă o şedinţă operativă, la care sunt chemaţi toţi poliţiştii. Sedinţa este condusă chiar de către Inspectorul Daniel Antonescu, care a fost la faţa locului şi putea să dea mai multe detalii.
           – Vă salut stimaţi colegi, spuse ofiţerul privind cu repect poliţiştii înghesuiţi în sala de şedinţe.
          – Nu ştiu dacă toţi aţi auzit, dar în satul Bălana, a fost găsită moartă în propria locuinţă o bătrână care locuia singură. Datele existente ne fac să credem că femeia a fost ucisă, deşi pe corpul ei nu se observă urme de violenţă.
Ofiţerul făcu o pauză, ca pentru a le da timp poliţiştilor să se obişnuiască cu ideea, pentru că acea zonă liniştită nu se mai confruntase de mult timp cu astfel de fapte.
          Apoi continuă, cu vocea sa calmă, care nu trăda nici un moment implicarea emoţională a evenimetului:
          – Cu cât ne mişcăm mai repede, cu atât avem mai multe şanse. Până ne vine rezultatul autopsiei, haideţi să încercăm să căutăm cei doi suspect, că există persoane bănuite... Si spunând acestea, îi aruncă o privire uşor acidă lui Baciu Traian, care dacă ar fi trecut mai des pe la Tanti Leana, fapta ar fi putut fi evitată şi ea ar mai fi trăit, până când bunul Dumnezeu hotăra că este momentul să plece dintre noi, ca orice om bătrân.
         Agentul simţi privirea lui Daniel ca o arsură, nu numai în faţă, dar şi în adâncul sufletului, ruşinat că în atâţia ani de serviciu, nu a fost atenţionat sau apostrofat de şefii săi. Stia însă şi motivul care il face să fie aşa de înverşunat, pe lângă pasiunea sa pentru meserie şi în gândul lui, îi dădu dreptate.
          – Deci, este vorba despre un bărbat cam de înălţimea mea, cu părul mai lung, brunet, cu vârsta trecută puţin de patruzeci de ani, îmbrăcat cu haine de modă veche. El este însoţit de o femeie, puţin mai scundă, cam de aceeaşi vârstă. Ambii sunt slabi, au un bagaj mic. Se pare că sunt voiajori. Deci, incepem cu staţiile CFR, căutăm şi pe la alte case izolate, pe la stâne şi Dumnezeu să ne ajute, poate reuşim să aflăm câte ceva.
         – Aveţi ceva nelămuriri? Intrebă inspectorul la final.
         – Sunt Agentul şef Constantinescu, spuse un poliţist, vreau să întreb, în cazul în care îi găsim, mergem cu ei la judeţ, sau îi aducem aici?
         Ruşinat din cauza omisiunii pe care o făcuse, Daniel Antonescu spune:
         – Imi cer scuze, sunt foarte obosit. In plus de asta, suntem colegi şi nu am secrete faţă de voi, am cunoscut-o personal pe Tanti Leana, femeia ce a fost ucisă. O lacrimă se ivise in colţul ochiului dar el reuşi să o mascheze în aşa fel încât să nu fie observată.
        La auzul veştii, s-a creat în sală o rumoare generală: mai mulţi poliţişti o cunoşteau. Hotărârea lor de a găsi autorul devenise mai puternică. Nu că nu şi-ar fi făcut datoria, că erau cu toţii poliţişti experimentaţi şi pasionaţi de meseria lor, mai ales când e vorba de o viaţă de om. Dar totuşi, chiar Tanti Leana?
        Ofiţerul tuşi discret de două ori, pentru a linişti zgomotul, apoi continuă:
        – Stabilim centrul de comandă aici, în această încăpere. Toate informaţiile ce apar, vor fi centralizate aici. Suspecţii vor fi aduşi aici imediat ce îi găsiţi. Să nu le spuneţi cumva pentru ce îi conduceţi la sediu. Motive avem: nu sunt din zonă, au comportament care dă de bănuit. E destul, asta trebuie ei să ştie.
       – Puteţi pleca, şi vă rog: maximum de atenţie! Traiane, se adresă Daniel şefului Postului de Poliţie Zăvoaie. Te rog să rămâi aici cu mine, poate va fi nevoie să ne deplasăm în satul Bălana sau cine ştie ce mai apare. Deocamdată, dacă doreşti, poţi să mergi la masă sau să bei o cafea.
        Poliţiştii s-au răspândit în zonă iar ofiţerul rămase singur cu problemele sale.
        Momente grele pun la încercare răbdarea tânărului ofiţer. Ar fi vrut să plece personal în căutarea presupuşilor autori dar el trebuia să aştepte la centrul de comandă orice date, orice informaţii pentru ca în funcţie de acestea, să poată să conducă acţiunea.
       Din nou, şi-a adus aminte de Tanti Leana: „Săraca! O viaţă de trudă, să se termine aşa de brusc.” Apoi, compasiunea puse stăpânire pe el, şi filozofă: „Bine totuşi, că s-a scăpat. Nu se mai chinuie... Ce făcea dacă ar fi căzut la pat? Cine i-ar fi dat o cană cu apă? Ehe! Bătrâneţe haine grele”.
         Işi aduse aminte de colegii lui, poliţiştii de la posturi, dintre care în acel moment o mare parte erau cu familiile, în timpul lor liber dar s-au prezentat de urgenţă la solicitare."Cât devotament, câtă pasiune pentru munca pe care o fac! Ei, lucrătorii de la posturile de poliţie, sunt baza. La ei apelezi de căte ori ai nevoie. Ei cunosc tot ce mişcă prin comună... Mai puţin cel de la Zăvoaie? Nuuu!.. Nu este om rău, e bun poliţist, dar nu a ştiut. Asta e! Ce să mai agităm spiritele?"
         „Baba Ana are dreptate...se gândi în continuare Daniel. Este suspect că cei doi au plecat la două zile după ce Leana a primit pensia. Să fie ei autorii? Totuşi, mie nu prea imi place Florin, nepotul ... e cam ciudat... nu pare a fi genul de om care munceşte ceva. Ce învârte oare? Cred că ar trebui să fiu atent la el, nu neaparat că ar fi omorât-o dar ăsta sigur se ocupă cu lucruri necurate... Dar totuşi, care a fost treaba cu dulapul? De ce se uita insistent la dulap? Stia că acolo ţinea bătrâna banii? Nu-i venea să creadă că bunica lui a reuşit să strângă ceva din pensia ei?” Prea multe întrebări. E clar totuşi că vagabonzii ăia doi sunt făptaşii.
         O echipă de patru poliţişti intră pe uşă, aducând cu ei doi oameni, bărbat şi femeie, care corespundeau descrierii.
         – Să trăiţi! Am găsit două persoane suspecte în statia CFR din apropiere. Nu au acte de identitate, dar declară că se numesc Ioan şi Elisabeta, deşi nu pot să dovedeacă şi că sunt din judeţul Bacău. Nu pot să spună precis ce caută aici.
         – Luaţi loc, îi invită politicos ofiţerul, parcă pentru a nu le stârni nici o bănuială. Apoi continuă:
          – Puteţi vă rog să îmi spuneţi datele dumneavoastră personale?
          Bărbatul începu pe un ton uşor iritat:
          –Suntem doi oameni necăjiţi. Eu sunt din Judeţul Bacău, din comuna Răcăciuni iar ea de prin Suceava, că nu am întrebat-o. Nu mai avem casă, sau rude, locuim prin gări şi pe unde putem. Cu ce am greşit? De ce oamenii dumneavoastră se leagă tot timpul de cetăţenii săraci? Ce, dacă suntem îmbrăcaţi urât, suntem hoţi? Noi nu avem voie să trăim? Suntem într-o ţară liberă... putem umbla pe unde vrem, fără să dăm socoteală! Ce vreţi, să am paşaport în ţara mea?
          – Vă rog să vă liniştiţi, spuse ofiţerul pe un ton calm, dar destul de autoritar. Vă vom clarifica situaţia si apoi puteţi pleca. Dar trebuie să îmi răspundeţi la câteva întrebări, bine?
         Cei doi au fost de acord iar interogatoriul începuse cu calm, fără a le da ceva de bănuit celor doi:
           – Vă rog să îmi spuneţi numele, prenumele şi data naşterii, precum şi unde vă sunt actele de identitate.
           Bărbatul începe o relatare, se prezintă, menţioneză numele şi prenumele său lăsând-o apoi şi pe prietena sa să se prezinte, şi-au spus locul de domicliu iar ofiţerul trimite un poliţist să verifice în evidenţele Poliţiei datele de stare civilă.
           – Eu, zice bărbatul am fost căsătorit în localitate, eram ginere. Soţia mi-a murit, Dumnezeu să o ierte, de cancer. Mama ei, o scorpie de femeie, m-a alungat din casă cât a putut de repede. Nu a contat pentru ea că am lucrat la casa aia mulţi ani... Am plecat dar unde să mă duc? Fraţii mei, de abia se ţin pe ei şi familiile lor. Au case mici, niciunul nu lucrează şi toţi au copii. Ce să facă? Cu ce să mă mai ţină şi pe mine? Hoinăresc din loc în loc, mai prin beciurile blocurilor, ori sub cerul liber cum pot şi eu! E adevărat cerşesc, dar nu fur. Sunt sărac dar cinstit, să ştiţi! Buletinul l-am pierdut. Nimeni nu mai îmi face altul, că auzi, nu am casă! Si dacă nu am casă, nu am voie să exist? Nu ai buletin, nu existi, nu? Am găsit-o pe amărâta asta de Elisabeta, arătă el spre partenera sa de drum şi de viaţă. Ea săraca, nici nu ştie ce caută pe lumea asta. A trecut prin multe, nici nu vorbeşte bine, nu stiu, o fi unguroaică sau vreo rusoaică că cu greu mă înteleg cu ea. Dar, de: am si eu un suflet lângă mine...Ori cu ea, ori cu un câine, tot aia e! Işi încheie Ioan prezentarea vizibil iritat de situaţie.
         – Inainte de a veni în statia CFR, unde aţi fost? întrebă ofiţerul, gândind: "gata, ăştia sunt!"
         – Domnule ofiţer, suntem în gară de mai bine de o lună. Seful staţiei, la început a încercat să ne dea afară. Dar ne-am ţinut tare, că unde să ne ducem?        Apoi, el şi colegii lui ne mai aduc de mâncare, că si noi, le facem curăţenie, mai spargem lemne. Trebuie să plătim bunăvoinţa lor cumva...
       – Aţi auzit de satul Bălana, din munţi ?
       – Nuuuu.... că noi ne ferim de munţi, că e frig iarna.
         Ofiţerul cheamă la el pe unul dintre poliţişti :
       – Du-te te rog şi verifică ceea ce ne-au spus...
       – Asteptaţi puţin pe hol se adresă Daniel celor doi, verificăm cele ce ne spuneţi, apoi puteţi pleca.
       – Bine, mulţumim, spuse bărbatul apoi continuă: îmi cer iertare pentru că m-am enervat, dar de multe ori poliţiştii se leagă de noi, oamenii ne vorbesc urât, unii ne reped, alţii ne înjură. Ei nu ne cunosc, de aia sunt nervos. Dar s-a întâmplat ceva?
       – Nu, nu-i nimic important. Nu m-am supărat, toţi avem momente proaste în viaţă, dar ştiti cum e, fiecare cu soarta lui.
        Poliţistul trimis la gară se întoarce imediat, că nu e departe. Oamenii nu au minţit. Sunt de mult timp aici şi nu au plecat niciodată.
        In mintea ofiţerului, răsună un zgomot ca şi cum nişte porţi mari, metalice ce stăjuiesc de obicei intrarea în castele, s-ar fi închis brusc: "capăt de linie, gândi el. O pistă blocată. Si ce mult m-am bucurat că i-am găsit..."
        – Trimite-i pe cei doi la mine, te rog! Se adresă Daniel poliţistului care aştepta noi dispoziţii, apoi se adresă lui Ioan şi Elisabetei:
        – Puteţi pleca. Totul este în regulă, îmi pare rău de situaţia dumneavoastră şi ducând mâna la buzunar, scoase o bancnotă de 50 lei, pe care o dădu bărbatului.
        – Nu pot să o iau, nu suntem chiar aşa de cerşetori, se simţi ofensat bărbatul.
        – Recent mi-a murit un bun prieten, spuse inspectorul Antonescu. Consideraţi că asta este în cinstea lui. A murit brusc fără să fie vegheat de cineva. Rugaţi-vă pentru sufletul prietenului meu! (intentionat nu le-a spus că a murit o prietenă, că dacă ştiau ceva, cine ştie cui ar fi spus si secretul operaţiunii ar fi fost compromis).
        Căzu din nou pe gânduri: Timpul s-a scurs pe nesimţite, a trecut mai bine de o zi, au fost ore grele, minutele se scurg ca smoala prin găurile ciurului, acele ceasornicului de perete parcă au înţepenit în aşteptarea aceasta chinuitoare... Nici oboseala nu o mai simte. Ce bună ar fi o cafea...
        – Imi aduci te rog o cafea de pe undeva? Rugă pe unul dintre poliţiştii aflaţi în apropiere.
        După o lungă aşteptare, vine şi vestea mult aşteptată: Vasile şi Maria au fost găsiţi, la o stână cam îndepărtată. Câţiva agenţi tocmai îi aduc.
       "Uraaaa! Sufletul ofiţerului tresare de bucurie: Tanti Leana, i-am găsit!" Inima o ia razna: se va întâlni cu cei ce i-au răpit o fiinţă dragă. Trebuie să se stăpânească, e bărbat si mai presus de toate, e ofiţer de poliţie, judecata sa trebuie să fie limpede.
         In faţa sa se înfăţişează două persoane ca nişte umbre. Slabi, traşi la faţă, cu greu se mai ţin pe picioare. Daniel le studiază bine figurile, pe faţa lor se vede că au fost greu incercaţi de soartă, apoi se gândeşte : „A Dracului Baba Ana! Bine i-a mai descris...”
         – Luaţi loc, vă rog!
         Cei doi se aşează, vizibil stingheriţi, că nu ştiau de ce au fost aduşi.
         Procedura este aceeaşi, datele de stare civilă, domiciliul, apoi roagă pe Baciu Traian să verifice exactitatea datelor furnizate de cei doi.
         – Ce faceţi prin zonă? întreabă ofiţerul.
         Bărbatul, care din primele cuvinte se vedea că nu este chiar de ici de colo, sigur terminase la viata lui un liceu ceva, că se cunoaşte după cum vorbeşte, începuse să povestească :
          – Suntem din inima Ardealului, de lângă Cluj. Eu sunt Vasile iar Maria este soţia mea... spuse el, arătând cu capul spre femeia de lângă el. Cu greu, începe să depene firul vieţii lor, care până la urmă se dovedi a fi foarte încurcat.
          – Aveam o casă ...Bărbatul vorbeşte rar, stapânindu-şi cu greu emoţia. Cam mică, e drept, dar era a noastră. In curte, câţiva pomi fructiferi, viţă de vie, aveam în grajd două vaci bune de lapte. Erau cele mai bune din sat...Porcii noştri erau toţi peste suta de kile! Ochii bărbatului se luminau, pe măsură ce povestea despre gospodăria lor. Curtea era plină de orătănii, găini, raţe...continuă el, am muncit mult, să ştiţi. Apoi continuă:
          – Trei copii ne luminau viaţa... Doi băieţi şi o fată... Frumoşi, toţi semnănau cu mama lor. Se jucau prin curte cât era ziua de mare, râsul lor ne umplea de bucurie! Cel mai mare mergea la şcoală, în clasa a doua, şi învăţa bine...era premiant.
            Omul cade pradă amintirilor şi nu-i venea să se mai oprească din povestit.
            Daniel Antonescu văzând că bărbatului îi face bine să povestească, îl lăsă să spună tot ce vrea, fiind convins că odată ce se destăinuie, apropierea lor este realizată şi va putea afla mai uşor ce s-a întâmplat cu Tanti Leana.
            In timp ce asculta, ofiterului de poliţie i se păruse că Vasile este sensibil, nu părea a fi rău. Iţi dai seama despre asta văzând cu câtă dragoste povesteşte despre casa sa, despre copii... "Dar de ce a părăsit toate astea, şi hoinăreşte?" Se gândi Daniel. Indoiala încolţise în sufletul lui, parcă nu-i mai venea să creadă că această persoană a ucis-o pe Leana...
            Brusc, suspectul se întunecă la faţă. Ceva rău era pe cale să se producă, simţi inspectorul Antonescu...
            Izbucnind în plâns, Vasile spuse cu greu: "Toate astea nu mai există, s-au dus! A ars casa, gospodăria, tot! Nu mai este nimic! Totu-i scrum!"
Maria începuse un plâns ca un bocet:
           – Vai, Doamne! Copiii mei! Unde sunt?
           Ofiţerul încurcat la început, îşi reveni repede şi în mod tacit, căută cu ochii un răspuns la toate astea.
            Printre hohote, bărbatul spuse cu o voce stinsă :
            – Copiii erau in casă... Nu i-am putut salva...
            Un val de tristeţe cuprinse inima lui Daniel... Ce se întâmplă? Numai de tragedii are parte în ultima vreme? Nu mai aude el un lucru bun? Incotro se îndreaptă lumea?
           După ce s-a mai liniştit, bărbatul continuă :
           – Din acel moment, nu mai putem avea o casă. Nu avem bani, nu ne poate ajuta nimeni, fraţii noştri nu mai sunt, că au plecat de tineri la ceruri, casele părinţilor s-au vândut de mult... şi apoi, oricâţi bani am găsi, nu mai putem să ne facem din nou o casă. Nu mai putem trece prin aşa ceva încă o dată. Nu ştim cu ce am greşit, sau ale cui păcate le tragem, dar le-am plătit greu.
Tăcu un timp, apoi uitându-se la Maria spuse încet, plin de compasiune:
          – Uitaţi-vă la ea! Stiţi ce femeie frumoasă a fost? Vedeţi cum arată acum? Si-a pierdut copiii, mintea i s-a rătăcit, nu mai ştie ce-i în jurul ei...vorbeşte singură, se uită spre cer vreme lungă. Aş duce-o la un doctor, dar asigurare medicală nu avem, bani, nici atât. Merge cu mine peste tot. Până unde? Dumnezeu ştie!
          Maria continua să geamă, scoţând sunete nedesluşite în timp ce se legăna.
Daniel Antonescu, simte că este momentul să caute alte răspunsuri, aşa că iese la atac:
         – Unde aţi fost în ultimele zile ?
         Dumnezeu ne-a purtat paşii, că sigur a fost mâna Lui, într-un sat, Bălana. Ne-am petrecut iarna, nu o să vă vină să credeţi, într-o peşteră, nu departe de sat. A fost frig, domnule ofiţer. Nu am crezut că vom prinde primăvara. Aveam zile când nu mâncam nimic. Lupii urlau pe lângă noi, cred că le făceam poftă, dar Dumnezeu ne-a apărat şi nu ne-au mâncat.
          Ne-am sălbăticit, continuă el. Aveam la mine o sârmă şi cu aia prindeam animale, pe care le mâncam mai crude, mai gătite, că nu tot timpul puteam aprinde focul. Chibritele se terminaseră, puneam beţe la uscat la căldură, să le frec să se aprindă, dar nu reuşeam tot timpul. Aveam la noi şi o oală pe care am luat-o dintre rămăşiţele casei, o foloseam să topim zăpada, să bem şi noi apă, dar am lăsat-o acolo, că s-a spart. Era ciobită de multă vreme...
          – Si cum spuneam, continuă el, Dumnezeu ne-a scos în cale satul Bălana, şi acolo, un înger de femeie, pe Tanti Leana ...
         „Aha, deci recunoaşte deja că o ştie se gândi Daniel. Să vedem ce mai spune..."
          – Deci aţi cunoscut-o , nu ?
          – Da, domnule ofiţer. Pâinea lui Dumnezeu. O femeie extraordinară... După atâtea chinuri, am întâlnit o sfântă. Cred că ne-au fost ascultate rugăciunile. Ne-a primit ca şi pe copiii ei. Am fost poftiţi în casă, a umplut masa cu bunătăţi pe care ni le-a oferit cu drag, apoi am dormit în aşternuturile ei cele mai bune...
          Asta-i bunicuţa pe care o cunoscuse Daniel Antonescu!
          – Am stat câteva zile, continuă Vasile... Bine ne-a mai ingrijit femeia aia, dar nu am vrut să deranjăm prea mult, am văzut că şi ea e săracă şi nu ne poate ţine multă vreme, că dacă era altfel, nu am mai fi plecat de acolo. Noi nu aveam cu ce să-i răsplătim bunătatea, am ajutat-o prin gospodărie, i-am tăiat şi spart lemne, am făcut curăţenie în grajd. Ce am putut şi noi, dar veşnica noastră recunoştiinţă se va îndrepta spre ea.
           „Da, şi de aia aţi omorât-o ca pe un animal bolnav, slăbit şi neajutorat? Vedeţi voi, la urmă” murmură Daniel.
          – Aţi spus ceva? Întrebă Vasile, care era cufundat în istorisirea sa.
          – Nu, nu, continuaţi vă rog. Inspectorul de poliţie însă simţea ca un cuţit în inimă, fiecare cuvânt pe care acesta îl rostea despre biata femeie.
          – Cum spuneam, continuă, am plecat după căteva zile...bătrâna ne-a pus pachet cu mâncare, am primit şi haine de prin casă, o pătură şi draga de ea, ne-a dat şi nişte bani, să avem la noi, că a primit pensia.
          – De unde ştiţi că a primit pensia?
          – Ea ne-a spus, că altfel nu avea de unde să ne dea şi bani...
          Seful secţiei de poliţie rurală intră în birou având în mână o coală de hârtie, care se vedea că este sosită prin fax, şi o înmână tânărului inspector. Era de la medicul legist: O mână criminală curmase viaţa sărmanei Tanti Leana. S-a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat obturării căilor respiratorii superioare cu un obiect moale, probabil o perină.
           Vestea l-a întristat pe Daniel. Spera totuşi ca moartea bătrânei să fi fost naturală. Moartea e moarte până la urmă, dar contează mult cum şi mai ales când mori...
          Inspectorul Antonescu, ridică încet privirea spre Vasile şi Maria, şi pentru moment avu un impuls să sară la gâtul lor, îi venea să le aplice tratamente de care s-ar fi cutremurat şi cei mai aprigi inchizitori, dar el este omul legii şi nu poate face aşa ceva. Cât de tare trebuie să fii ca să-ţi poţi stăpâni sentimentele în astfel de momente?
        – Si spuneţi, v-a plăcut de bunicuţă? Intrebă Daniel.
        – Da, e o femeie extraordinară ...
        – Atunci, de ce aţi omorât-o mă? Tună inspectorul sărind deodată în picioare.
         Vasile nu înţelesese la început despre ce e vorba, dar după privirea aprigă a poliţistului, trase repede concluzia că ceva nu este în regulă. Maria, străină de tot ce se întâmpla în jurul ei, nu întelesese nimic, gândurile sale erau încă alături de copiii pe care i-a pierdut atât de tragic.
         – Te mai întreb o dată, spuse ofiterul pe un ton deloc protocolar şi destul de ameninţător: de ce aţi omorât-o pe Tanti Leana? Câţi bani aţi luat de la ea?
         – Cum, că nu este moartă! Am plecat de la ea şi totul a fost bine. Noi nu am omorât pe nimeni. Si mai ales pe femeia care ne-a ajutat? Domnule, vă rugăm să nu vă jucaţi cu inimile noastre. Am avut şi aşa destule probleme. Ea este binefăcătoarea noastră, singura persoană care în ultimii ani ne-a tratat ca pe nişte oameni. Nu, nu este adevărat. Bătrâna nu a murit!
         – Am destule probe, am martori, aţi plecat imediat după ce a luat pensia. Nu v-a ajuns ce v-a dat? Aţi vrut mai mult? Ce e cu voi ? Câţi bani v-a dat la plecare? Intrebă brusc Daniel
         Cam o sută de Lei, răspunse Vasile.
         – Si vă întreb, unde sunt banii rămaşi din cei pe care i-a adus poştaşul? Ea avea pensia mai mare iar în casă nu am mai găsit restul.
          Se vedea clar că încerca în acest mod să obţină şi alte detalii că doar nu era să-i spună lui Vasile de suma de bani găsită în dulap.
          – Nu v-aţi întors voi cumva, noaptea şi aţi intrat în locuinţa bătrânei? Poate aţi vrut să luaţi numai banii din dulap şi v-a găsit Leana, apoi într-un moment de panică aţi omorât-o, continuă poliţistul să le sugereze celor doi un scenariu posibil, poate că va reuşi să-l facă recunoască.
          Inspectorul Antonescu ţinea în mână o coală de hârtie. Uitându-se la suspect, flutură documentul spunând:
          – In actul încheiat de către agenţii care v-au găsit, apare scris că aveaţi asupra voastră o sumă de bani mai mare decât cea primită de la Tanti Leana! De unde sunt, dacă nu de la ea de acasă?
         – Domnule ofiţer, spuse Vasile vizibil tulburat de acuzaţie. V-am spus, noi nu am omorât pe nimeni. Banii ăştia îi avem de la un om care locuieşte în apropierea stânei unde am fost găsiţi. L-am ajutat să îşi pună la adăpost lemnele. Omul ne-a plătit cinstit. Nu am furat. Aştia sunt toţi, nu am apucat să cheltuim nimic!
         – Eu nu vă cred, am convingerea că voi sunteţi autorii acestei oribile fapte şi ca urmare voi solicita arestarea voastră pentru o lună de zile timp în care vă puteţi gândi şi poate îmi veţi spune adevărul, încheie inspectorul discuţia.
         Apoi, se adresă lui Baciu Traian aflat în încăpere:
         – Anunţă procurorul de serviciu şi vino te rog să mă ajuţi să facem actele, că trebuie să-i arestăm pe aceştia doi, pentru omor.
         Vasile şi Maria, căzuţi pe gânduri spuseseră într-un glas, de parcă ar fi fost o replică bine pusă la punct din cadrul unui act al vreunei piese de teatru: noi nu am omorât-o pe Tanti Leana...
         Apoi, o linişte profundă se lăsă peste birou, se auzea numai ţăcănitul regulat, agitat al

Vizualizări: 83

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

...şi ancheta începe. Destul de bizar, după cum povesteşti tu, dar poate doar pentru mine, care nu prea ştiu cum funcţionează această instituţie. Spui mereu de poliţai, toţi poliţaii... Câţi poliţai pot fi la o comună (asta am înţeles că este Zovoaia), încât să stea înghesuiţi într-o sală... sau cât de mică/mare este sala?! Vezi? Aici erau necesare nişte explicaţii, de tip literar, să înveţe, să înţeleagă  şi un  neştiutor ca mine. Apoi se continuă bine sau destul de pueril cercetările, intimidările, discuţiile. Desigur cunoaştem viaţa unor cetăţeni ai ţării ce-şi duc traiul pe străzi, prin gări sau pe oriunde, familii trecute prin dezastrele vieţii, situaţii ştiute în mod deosebit de poliţie.

Iar acum nişte neclarităţi din text. Te avertizez, nu sunt toate. Romanul trebuie tot refăcut.

- In timp ce echipa de cercetare la faţa locului se deplasează către sediul inspectoratului de poliţie; găsite la faţa locului; care a fost la faţa locului, - Poate, In timp ce echipa de cercetare aflată la faţa locului... Apoi veşnicele repetiţii:de cercetare la faţa locului , găsite la faţa locului, care a fost la faţa locului,
- sunt chemaţi toţi poliţiştii. mai mulţi poliţişti o cunoşteau.poliţiştii - toţi poliţiştii din lume? Care poliţişti? Şi continui să repeţi cuvântul poliţişti până la agasare.

- ''Bine totuşi, că s-a scăpat.'' - că a scăpat, nu s-a scăpat.
- Apoi continuă:
          – Puteţi vă rog să îmi spuneţi datele dumneavoastră personale? - dacă aceeaşi persoană continuă dialogul, nu se începe cu altă linie de dialog, ci se continuă acolo la prima linie. De multe ori, în text şi nu numai aici, ai această scăpare.

- (intentionat nu le-a spus că a murit o prietenă, că dacă ştiau ceva, cine ştie cui ar fi spus si secretul operaţiunii ar fi fost compromis). - asemenea explicaţii sunt inutile, mai ales că este o povestire în caracter poliţist şi se cere a fi mai misterioasă. Apoi trebui să-şi mai pună mintea la contribuţie şi cititorul. Nu este cazul să dai totul pe tavă...

Am citit şi aştept continuarea!

Sofy

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor