Dormi în pace, tanti Leana Capitolul III

[Exemplu de Titlu]

Cap.III

     Baba Ana vine, legănându-se ca de obicei, la Tanti Leana, că fiind puţin mai tânără, se simte obligată să o protejeze. Apropiindu-se de casă, un sentiment necunoscut pune stăpânire pe ea.
     – Parcă e prea linişte la Leana... se gândi ea. O fi din cauză că au plecat musafirii? Ce să-i faci ? Poate mai vin... Hm câinele stă prea liniştit pe prispa casei. O fi el bătrân, dar nu-i stă în fire cuminţenia asta.Pe Baba Ana o frământă tot felul de gânduri: Dacă s-a întâmplat ceva cu Leana? Nu, nu se poate, era prea plină
  de viaţă, ce putea să i se întâmple aşa, peste noapte?
    – Leanooooo! Mă, Leanooo, hai, deschide poarta! apoi continuă:
    – Leanooo! Mă, tu nu auzi? Ce ai?
     Văzând că nu primeşte niciun răspuns, Baba Ana, ştiind de intrarea cealaltă în curtea lui Leana, ocoleşte gardul, şi sugându-şi burta- că intrarea e cam strâmtă, reuşeşte să intre în curtea casei.
      – Leano! te-ai sculat, mă? Hai, că-i soare afară şi tu stai în casă...
       Găsind uşa descuiată, Ana intră în casă, încet, călcând cu grijă să nu o trezească pe proprietară în cazul în care este obosită după plecarea musafirilor. În cameră, o vede pe Tanti Leana întinsă pe pat, şi când să plece, observă că este palidă la faţă, cu ochii deschişi, privind parcă spre cer în căutarea lui Dumnezeu. Ea zace pe pat într-un ultim somn, somnul de veci. Pe faţa ei, se citeşte un fel de fericire: este alături de soţul său şi de copilul lor.
      – Leano, Leano! striga Baba Ana, ce ai mă? O zgâlţâi din toate mădularele, dar Tanti Leana este rece, nu mai mişcă...
       Un fulger străbate inima babei Ana: Leana a murit! Si-a început ultima călătorie, spre celelalte tărâmuri, viaţa veşnică fără de suferinţă,... După atâta trudă şi greutăţi, în sfârşit,  şi-a găsit liniştea, a juns la Dreapta Judecată. „Ea a fost bună, Dumnezeu nu o va judeca prea aspru”, se gândi.
      Baba Ana, femeie credincioasă, căută repede o lumânare şi o cutie de chibrituri iar după ce aprinse lumânarea spuse repede o rugăciune cum se cade la moartea unui creştin, şi cu mâna tremurând de durere, închise ochii femeii decedate.
Vestea s-a răspândit cu repeziciune prin tot satul: Cea mai bătrână,  înţeleaptă, bună şi credincioasă persoană din sat, a murit!
     Murise singură, neştiută de nimeni, fără să fie cineva la căpătâiul ei, să îi aline suferinţa, să îi aprindă o lumânare... Tocmai ea, cea care nu s-a certat cu nimeni niciodată, să moară aşa de singură!
Cineva din sat, anunţă pe şeful de post, care era bun prieten cu Tanti Leana, şi de câte ori trecea prin sat, o vizita, stăteau de vorbă vreme îndelungată.
      – Dumnezeu să o ierte, zice şeful postului ajuns la locul nenorocirii.
Agentul sef principal Baciu Traian, (că Baciu era numele său de familie) era şeful postului de poliţie din comună de circa 7 ani, după ce mai lucrase acolo ca ajutor al fostului şef încă 10 ani. Poliţistul nu făcuse şcoala de poliţie dar era un poliţist împătimit, şi de la încadrarea sa din sursă externă, cum se spune, a avut norocul să întâlnească un om bătrân, serios şi cu multă experienţă de la care a învăţat tot ceea ce ştie. Acesta, om fără copii, l-a luat în grija sa pe Traian şi l-a învăţat tainele muncii de poliţist la sat, ca pe propriul său fiu. Ardelean, dintr-o familie săracă, Traian înainte de a fi poliţist lucrase ca muncitor la turnătoria din zonă, care la scurt timp după 1989, se desfiinţase şi a fost vândută la fier vechi de către micii aşa zişi întreprinzători. Om învăţat cu greutăţile vieţii, ştia deopotrivă să fie blând cu oamenii buni şi aspru cu răufăcătorii, dar întotdeauna drept şi cinstit.
      Munca la un post de poliţie comunal, nu este cum este cea de la oraş. La sat, comunitatea este mică, oamenii se cunosc unii pe alţii şi în scurt timp, ajung toţi să-l cunoască pe poliţist. Acolo nu este numai poliţist, el e omul pe care sătenii îl consideră instruit, la care vin cu tot felul de probleme, cărora trebuie să le dea un sfat. Trebuie să fie un bun psiholog amator, să ştie să vorbească atât cu oamenii tineri sau şcoliţi cât şi cu cei bătrâni sau fără prea multă şcoală, dar cu ani şi ani de viaţă în spate.Oamenii de multe ori trebuie consiliaţi, apoi de ruşine, nu mai fac prostii. Locuitorii satului sunt simpli. Nu au mari pretenţii şi nu le place filozofia.       

        Dacă te cobori la nivelul lor de înţelegere sau de a vorbi, gata, eşti de-al lor. Baciu Traian ştia asta şi a fost repede acceptat şi îndrăgit de comunitate, şi acum se mândreşte că face parte dintre ei. Soţia sa este chiar de acolo din sat!
     La uşa casei răposatei, erau adunaţi aproape toţi oamenii, unii din compasiune, alţii mânaţi de curiozitatea omenească.
     - Să o ierte Dumnezeu! răspund mai multe voci în cor.
     Cu inima împietrită de durere, şeful postului de poliţie intră în casă. Cercetează cu atenţie interiorul casei, totul este la loc, totul este perfect. Chiar suspect de perfect.
     – Sefule, oare ce s-o fi întâmplat? întrebă cineva din mulţime. Oare Leana să fi fost bolnavă?
     – Săraca, o compătimeau alţii… Vedeţi ce înseamnă singurătatea? Nu a avut pe nimeni lângă ea când a murit...
      La cabinetul medical din comuna Zăvoaie, telefonul sună strident, spărgând liniştea şi tulburând consultaţia unui pacient:
      – Bună ziua, doamna doctor! se aude la telefonul cabinetului medicului de familie al bătrânei, vocea sefului de post. Stiţi, vreau să vă spun că Tanti Leana, a murit. Puteţi să îmi spuneţi, avea vreo boală cronică ce ar fi putut să îi provoace decesul aşa de brusc?
      – Daaa... răspunde doctoriţa. Biata Leana suferea de mult timp de inima. Mai avea şi diabet...Era slăbită, gândurile, grijile şi problemele pe care le-a îndurat, au răpus-o până la urmă. Totuşi, avea 96 de ani, nu ? Moartea a fost naturală sunt sigură, s-a datorat gradului de îmbătrânire şi bolilor. Ii voi întocmi actele necesare pentru o înmormântare creştinească.
      – Vă mulţumesc ! spuse poliţistul şi închise telefonul.
      Totuşi, poliţist vechi, cu multă experienţă, nu că ar mai fi întâlnit în cariera sa astfel de cazuri, dar fiind un pasionat cititor al romanelor poliţiste, scrise de Agatha Christie, Rodica Ojog-Brasoveanu , Sir Arthur Conan Doyle, George Simenon şi alţii asemenea, şeful de post mai vru să arunce o ultimă privire prin casa bătrânei.
      – Totul este perfect, suspect de perfect ! se gândi din nou poliţistul.
Corpul lui Tanti Leana este întins perfect, mâinile aşezate frumos pe lângă corp uşor deranjate de zgâlţâiala pe care i-o administrase Baba Ana, în încercarea ei disperată de a o readuce în simţiri, picioarele apropiate, hainele păreau netezite parcă de o mână umană. Totuşi, pe corp nu este nicio urmă de violenţă, nimic în casă nu arăta că ar fi fost vreun vizitator rău intenţionat.
       – „A murit în somn.” se gândi poliţistul. „Dacă nu murea în somn, nu ar fi fost intinsă, trupul nu i-ar fi fost acoperit cu pătura. Dacă s-ar fi prăbuşit din picioare, ar fi arătat altfel.” Gândurile nu-i dădeau pace şefului de post.
       Tanti Leana era o femeie curată, îngrijită, casa arăta curată ca un pahar de cristal, lenjeriile de pat, tesute de mâna sa în tinereţe, în şezători, când îşi aduna zestrea, erau aliniate frumos pe o laviţă. Prosoapele atârnate pe pereţi, curate, apretate, si strachinile ce ornau pereţii te duc cu gândul în alte timpuri: tinereţea ei.
      Mobila din casă, veche, marcată de scurgerea timpului cu multe straturi succesive de vopsea verde la bucătărie şi maro prin camere, cum se poartă pe la sat, nu trăda nimic din ceea ce s-a întâmplat. Doar un dulap, din camera alăturată, prin uşa întredeschisă, arăta o dezordine nefirească. Poliţistul se îndreptă înspre dulap, şi de departe văzu sub dulap, un cupon de pensie, semn că Tanti Leana primise pensia cu câteva zile înainte. In dulap, lucrurile care altădată erau aşezate cu grijă de mâinile dibace, acum erau răvăşite.
       – Ceva nu e în regulă, se gândi poliţistul. Aici a umblat cineva. Hm ! Cine?
Greu de zis...
       Fără să se adreseze cuiva, poliţistul plecă prin sat, să afle câte ceva. Din vorbă în vorbă, află despre cei doi străini pe care femeia i-a găzduit cu câteva zile înainte, şi lucru curios, au plecat după ce bătrâna primise pensia.
       – Am vrut sa vă anunţ dom' şef, spune Baba Ana, dar Leana nu m-a lăsat. A spus că sunt oameni de treabă...
       – De unde erau? întreabă poliţistul, mâhnit că nu a ştiut acest fapt...
       – Dumnezeu ştie! au venit şi au plecat fără veste! stiu că erau un bărbat şi o femeie, Vasile şi Maria, parcă îşi spuneau....
       Baba Ana cade pe gânduri, iar mintea ei pătrunzătoare îi semnalează un gând :
       – Doamne fereşte, şefule! doar nu au omorât-o ăia pe Leana!? Mi s-a părut mie că ceva nu este în regulă cu ei... Erau murdari, slabi, şi nespălaţi... Aia sunt fugari, şefule... Da, da... sigur i-au furat pensia. S-au întors azi noapte şi au intrat peste ea...Leano! Leano! continuă Ana...rar de parcă aştepta gândurile să se adune. Ce ţi-am spus eu, Leano? Nu ţi-am spus eu să chemăm pe domnul şef?... Au!... Au! Începu Ana un fel de bocet, apoi pentru a-şi ostoi setea de cunoaştere continuă : Oare Leana a fost omorâtă, şefule?
        – Nu ştiu, tanti, zise şeful de post care se vedea că nu prea are poftă de poveştile babei. Facem verificări şi om vedea noi, continuă poliţistul, în mintea căruia deja se conturase ideea de crimă.
        Baba Ana, slobodă la gură, deşi şeful de post o rugase să nu spună nimnui, a început să îşi arate temerile prin tot satul cum că cei doi au omorât-o pe Tanti Leana.
       – Aţi auzit ce a păţit Leana? întrebă Ana un grup de gură-cască ce se aflau în apropierea casei bătrânei. Mă, să ştiţi voi, că ăia doi Vasile şi Maria au omorât-o! Bănuiam eu! Aia nu-s oameni ca toţi oamenii! ăia sunt periculoşi, continuă ea. Am vorbit şi cu şeful de post, se făli ea. Pe mine nu mă păcăleşte nimeni! şeful bănuieşte ceva că l-am simţit!
      – Taci, Ano! zise unul râzând, că ştie şeful ce are de făcut, că cine aşteaptă de la o babă să rezolve chestia asta? Oi fi tu detectivul satului, dar el are şcoală!
Simţindu-se ofensată şi aparent jignită că nimeni nu o ia în seamă, se depărtă agale, legănându-se ca de obicei, fără să mai spună o vorbă.
      – Băi, fraţilor! baba asta se bagă-n toate, nu ai loc de ea să faci nimic! toate trebuie să le ştie şi apoi umple lumea, zise Gheorghe, unul din membrii grupului uitându-se în urma babei Ana.
      – Aşa e, aprobară în cor alţi membri.
      Cine sunt cei doi? de unde au venit? unde s-au dus? ce au avut cu Leana? Întrebările acestea circulau prin tot satul. Aşa ceva... Nu s-a mai auzit în sat de după război, când umblau oameni sărăciţi de război, aveau arme la ei şi dacă nu le dădeai de bunăvoie ceva, te omorau. Aşa a fost şi la ei în sat, în 1947. Bătrânii satului, pe atunci copilandri, îşi amintesc cu groază de cetele de prădători care bântuiau prin zonă...Dar acum, când lumea e civilizată ? Cine a mai pomenit aşa ceva ? Asta e un loc liniştit ce caută străinii aici să le tulbure liniştea?
       – Aşa-i trebuie, spuneau alţii, că nu a vrut să anunţăm Poliţia...

[Sofia Sincă]

Romanul continuă cu intriga şi cu intriganţii, destul de bine. Acţiunea se desfăşoară interesant, în tipul romanului poliţist. Dar forma, forma trebuie refăcută cam 50%. Ai repetiţii multe, multe, multe... Ţi-am mai spus, încât devin agasante. Dacă nu scrie de 100 de ori, şeful postului de poliţie... Scrii o frază, apoi în a doua repeţi cel puţin un cuvânt din anterioara. Asta denotă vocabular sărac, scriere evazivă.

Ţi-am scos câteva exemple de repetiţii, textul tot este cuprins de ele.

cealaltă în curtea lui Leana, (în curtea Leanei, corect) în curtea casei./ căută repede o lumânare şi o cutie de chibrituri iar după ce aprinse lumânarea,/ şeful postului de poliţie, Poliţistul nu făcuse şcoala de poliţie dar era un poliţist împătimit,/cunoască pe poliţist. Acolo nu este numai poliţist, / toţi oamenii, în sat de după război, când umblau oameni sărăciţi de război,/Tanti Leana - sunt doar câteva.

 a juns,  - a ajuns
satul: Cea mai bătrână, - după două puncte se scrie cu literă mică

Trebuie să fie un bun psiholog amator, - ori bun, ori amator

Dacă te cobori la nivelul lor de înţelegere sau de a vorbi,- mi se pare o jignire pentru săteni. Adică, cum să te cobori? De unde te cobori? Ei sunt (săracii) atât de proşti, încât nu pot înţelege? Chiar dacă este aşa, tot nu putem scrie într_o carte, mai ales sub această formă de parcă am scris un proces verbal. Dacă ai vrut să înţelegem noi asta făceai vreun dialog cu un sătean mai greu de cap. Dar îmi vine greu să înţeleg că nici unul dintre ei nu înţeleg ce spui. Dimpotrivă eu ştiu oameni de la sat foarte inteligenţi.

Totuşi, poliţist vechi, cu multă experienţă, nu că ar mai fi întâlnit în cariera sa astfel de cazuri, dar fiind un pasionat cititor al romanelor poliţiste, scrise de Agatha Christie, Rodica Ojog-Brasoveanu , Sir Arthur Conan Doyle, George Simenon şi alţii asemenea, şeful de post mai vru să arunce o ultimă privire prin casa bătrânei. - o frază complet aiurea din punctul meu de vedere. O caracterizare nedemnă de un poliţai care a citit atât de multe romane poliţiste şi pentru cel care scrie acest roman.

Hai să disecăm fraza: Totuşi, poliţist vechi, cu multă experienţă, nu că ar mai fi întâlnit în cariera sa astfel de cazuri, - de unde are experienţă dacă nu a mai întâlnit astfel de cazuri?

dar fiind un pasionat cititor al romanelor poliţiste, scrise de... - ştim bine că realitatea este alta faţă de ceea ce citim sau vedem în filme. Şi apoi nu trebuie să înşiri toţi autorii de romane poliţiste pe care le-a citit sau nu... ajunge dacă scrii, romane poliţiste.

şeful de post mai vru să arunce o ultimă privire prin casa bătrânei. - cu toată experienţa lui, poliţistul mai aruncă o privire... Mă tem că cercetează chiar atent, nu  aruncă privirea doar, atunci când are vreo bănuială de crimă.

să nu spună nimnui, - nimănui.

Prin urmare, eu zic că poţi verifica, citi şi iar citi ce ai scris şi scoate repetiţiile de prisos.

Aştep continuarea.

Sofy