Dileme ( fragment 38)

[Giurgiu Silvia]

   Lea suspină mulțumită în somn și întinse brațul inconștient, dar descoperind locul gol de lângă ea, pleoapele se deschiseră ca doi fluturi speriați. Se ridică pe jumătate între cearceafurile răvășite și ascultă surâzând alintată bolborositul cafetierei, ce trimitea către ea, din bucătăria intens luminată, miresme amețitoare și pline de promisiuni. Clinchetul vesel al ceștilor umplute generos cu nectarul întunecat și fierbinte completară bucuria așteptării unui mic dejun ca pe vremuri, consumat în patul ce mirosea încă, a dragoste și vise. Auzind pașii ce se apropiau ușor, se cufundă grăbită între perne, simulând un somn profund, abia ascunzându-și zâmbetul șiret. Voia să fie trezită așa cum numai Carlos știa s-o trezească, crezând-o adormită. 

   Așezând cu grijă tava plină cu bunătăți pe noptieră, el se întinse alături de ea, sprijinit într-un cot și o privi lung, cu ochii umeziți de dragoste și admirație. Se aplecă și îi atinse genele cu buzele, într-un gâdilat abia simțit, așteptându-se ca ea să se întoarcă bombănind pe cealaltă parte, cum făcea de obicei, refuzând să se trezească. Deodată, ea îi înconjură gâtul cu brațele, râzând amuzată de surpriza lui:

   - Te-am prins, hoțule de vise! Iar mă spionezi când dorm? Știi bine că nu-mi convine să fiu observată când umblu prin dimensiuni paralele!

   - Păi tocmai asta mă intrigă! Aș vrea tare mult, să aflu ce se află dincolo de pleoapele astea de mătase, ce ascund misterele unei minți atât de sofisticate!

   Lea izbucni într-un râs sincer și sănătos, atrăgându-l către ea cu dragoste. Se sărutară fericiți, rostogolindu-se îmbrățișați în patul imens.

   - E păcat de cafeaua asta minunată, s-o dăm uitării! remarcă ea, înțeleaptă și pofticioasă.

   - Ai dreptate! De... restul, ne vom ocupa, după! fu de acord Carlos, servind cu pricepere și atenție cafeaua, pentru amândoi. 

   Din păcate, planurile lor pentru dimineața aceea au fost năruite de chemarea imperioasă a telefonului, care nu admitea nici un fel de amânare. Carlos ridică ochii în tavan exasperat, dar apucă telefonul pe care Lea i-l întindea cu hotărâre:

   - Alo, da Wanda, bună dimineața și ție! Da, sunt în oraș! Sosesc la birou într-o oră, ok? Cum adică, e mult? Bine, bine, nu te mai ambala! O jumătate de oră îți convine, dictatoare nesuferită ce ești?! Știu că e urgent, dar nu pot să zbor! se burzului el, supărat de-a binelea.

   - Dragule, grăbește-te! Nu cred eu că Vanda ți-ar face atâtea presiuni, dacă nu ar fi, cu adevărat, urgent! Nu îți face griji pentru mine! Voi fi ok! Când ai un răgaz, sună-mă, chiar și pentru un minut! 

   Carlos dispăru din odaie, umplând-o de sărutări și la foarte scurt timp, ieși pe ușă. Lea rămase o vreme în confortul patului, dar nu mai era atât de veselă și sigură de sine. Se simțea dezorientată, inutilă și se întristă subit. Coborî din pat, neștiind ce să facă! Decise să dea o raită prin apartament, în recunoaștere, să se obișnuiască cu noul cămin. Deschise grăbită toate ferestrele, primind cu plăcere invazia luminii, absorbind-o prin toți porii, până își simți sufletul liniștit. Cercetă fiecare cameră, fiecare sertar de mobilă, fiecare obiect casnic sau de îmbrăcăminte, pe care le strânse la piept, respirându-le parfumul drag, de care erau impregnate. Se gândi cu strângere de inimă că urmele ei nu existau nicăieri. Carlos se detașase de trecut după ce suferise cumplit, iar acum se simțea ca o intrusă ce îi uzurpa libertatea greu câștigată. Alungă panicată gândurile periculoase ce i se insinuau perfide în sufletul fragil și se refugie în baie, unde se abandonă cu voluptate dușului binefăcător. 

   Se amuză admirându-se în oglindă, îmbrăcată într-o cămașă de-a lui Carlos în care intra toată, dar era ca și cum se pierdea în îmbrățișarea lui protectoare, așa că adună și mai strâns în jurul ei cămașa largă și frumos mirositoare. În bucătărie, graba pregătirii micului dejun era evidentă dar plăcută. În frigider nu prea era mare lucru, așa că se decise să iasă la cumpărături. Perspectiva o bucură și o stimulă pozitiv. Se găti pe îndelete cu ce găsi mai potrivit prin valiză și ieși din casă voioasă. Îi plăcea ideea unei plimbări pe cont propriu, pe străzile de mult neexplorate. Cu cât se îndepărta mai mult pe jos, cu atât entuziasmul ei creștea și simțea libertatea cum îi curge prin vene, odată cu fluxul sanguin, cald, incitant și binefăcător. Vizită magazine, admiră vitrine, se pierdu în mulțimea colorată și gălăgioasă a piețelor, cumpără fructe, zarzavaturi proaspete, se tocmi cu câteva precupețe mai sfătoase și redescoperi bucuria vieții, normalitatea și banalitatea ei. Cără sacoșile cu vitejie până la stația de autobuz și așteptă răbdătoare și fericită mijlocul de transport în comun, pe care nu-l mai folosise de ani mulți. Baia de mulțime pe care o făcu în dimineața aceea o revigoră și-i reaminti cât de minunată e viața simplă, plină de responsabilități, griji și realizări personale. 

   Acasă așeză cumpărăturile fiecare la locul lor și se apucă să gătească, cu radioul la deschis, fredonând câte o melodie cunoscută. Se simțea femeie, gospodină, soție, viitoare mamă și mult mai mult de atât. Răspunse la telefon cu nerăbdătoare, bucuroasă că își poate relua îndeletnicirile, după o scurtă convorbire cu Carlos, ocupat și el până peste cap cu treburile la birou. 

   În ziua aceea Lea decise că viața ei va trebui să suporte anumite schimbări și că va trebui să înceapă cu schimbarea domiciliului. Intenționa să-i propună lui Carlos să se stabilească în apartament pe timpul anului, cu excepția sezonului estiv, când vor locui în casa de pe plajă. Idea făcu să i crească aripi, pur și simplu, de entuziasm. Seara sosi prea grăbită și o găsi foarte ocupată cu ultimele detalii pentru pregătirea unei cine romantice, casa strălucea de curățenie și în bucătărie gusturile și parfumurile se îmbinau amețitor. După numai o zi, Lea transformase într-un cămin minunat și primitor apartamentul auster și simplu de burlac, în care bărbatul ei se refugiase hăituit de stihiile disperării și singurătății.

  

[Mihaela Suciu]

Cred că Lea visează, dar ce-am face fără vis? Am citit cu plăcere, m-a reconfortat, pot să merg în pat, dar eu nu visez. Păcat! păcat! :) O las pe Lea să ne mai povestescă. Mulțumesc!