Pe măsură ce volubilitatea Leei creștea, însuflețindu-și interlocutorii cu entuziasmul ei surprinzător, Cristian cădea într-o muțenie ciudată, făcându-se una cu fotoliul adânc în care stătea. Îngrijorarea lui atinsese cote maxime și îi provoca o stare de rău fizic. ,, Vai de capul meu, în ce m-am băgat! se jeluia el în sinea lui, terorizat. Când vor afla ai mei că l-am contactat pe Carlos și că i-am spus tot adevărul, voi fi terminat! Mă omoară Lea! Să nu mai vorbesc de tata!... Poate, doar mama să-mi vină în ajutor!Ce mai, am pus-o!...”
- Cris, te simți bine? îl întrebă mirată Maria, ciufulindu-i părul țepos cu blândețe. Unde ți-s gândurile?
Băiatul tresări violent, înroșindu-se și bâlbâind speriat niște scuze nedeslușite. Toate privirile se ațintiră intrigate asupra lui, făcându-l să se simtă ca un trădător, deconspirat de propria lașitate.
- Fiule ce ai pățit? Nu arăți prea bine! se îngrijoră și tatăl, privindu-l cercetător.
- Nu-i nimic, cred că am mâncat prea mult și prea repede, așa cum îmi e obiceiul și acum stomacul meu m-a luat la șuturi! explică el dezinvolt, încercând să pară cât mai veridic.
- Poți să te retragi, dragule! Du-te și te întinde în pat, până îți pregătesc eu un ceai! îl îndemnă Maria. Îți tot repet să nu mai înghiți alimentele nemestecate și în grabă, de parcă le-ai furat!
Toți zâmbiră amuzați și reluară firul discuției întrerupte, spre ușurarea băiatului care se îndepărtă grăbit, cu moartea în suflet. Nu știa cum să le spună despre dezastrul pe care-l combinase din prea mult exces de zel. dar consecințele nu vor întârzia să apară, așa că va trebui să apuce taurul de coarne. Se zăvorî în camera lui de unde nu mai ieși până seara, refuzând ceaiul și atențiile mamei, simulând o oboseală ce nu admitea intruși.
Lea se simțea voioasă și senină după lunga confesiune făcută familiei. Era optimistă și acum, că avea aprobarea și sprijinul lor necondiționat, se simțea puternică și liberă să-și decidă soarta, fără presiuni și condiționări felurite. Avea nevoie de timp și spațiu și după toate aparențele, le obținuse pe amândouă. Reușise să se debaraseze de supărătoarea etichetă pe care i-o puseseră ai ei, în urma actelor nesăbuite care erau s-o coste viața, iar acum putea să reflecteze serios la viitorul ei și al celor două ființe care îi marcau existența, fiecare în mod diferit.
Soneria telefonului îi risipi gândurile ca pe un stol de păsărele, făcând-o să tresară amuzată. Cu mișcări leneșe își recuperă mobilul de pe comodă, dar se crispă toată când recunoscu numărul. Cu ochii măriți de uimire și surpriză, rămase țintuită locului, cu degetele tremurând necontrolat și inima bătând înnebunită. Nu putea fi adevărat! Cum aflase numărul ei de telefon? Doamne, nu era momentul!... Nu era pregătită pentru asta! Sperând că va înceta să mai sune, își masè tâmplele și pieptul care pulsau intens, încercând să stăvilească torentul emoțiilor ce o copleșeau.
Tăcând numai cât să-și tragă sufletul, demonica jucărie își reluă strigătele sistematic și neînduplecată. Lea știa că nu va înceta toată noaptea și ... niciodată... Nu mai avea rost să fugă, să se ascundă. Carlos o găsise și trebuia să-i dea socoteală! Cu un gest resemnat atinse display-ul incendiat și ascultă tăcerea de dincolo de lume. Respirațiile sacadate șuierau în eter, ciocnindu-se ostil.
- Lea?! auzi ea, după o eternitate. Știu că ești acolo! Vorbește-mi!
- Da... sunt aici... deși nu înțeleg!
- Nu înțelegi cum de te-am găsit? Nu înțelegi de ce a trebuit să te caut? Nu te-am căutat!
- Atunci cum?... Carlos, iartă-mă! Nu trebuia să mă port astfel! Te-aș fi sunat eu când aș fi fost pregătită! S-au întâmplat multe. Nu am putut!
- Lea, nu ți-am reproșat încă, nimic! Dacă nu te simți pregătită să-mi vorbești, nu-i nimic! Pot să mai aștept încă o eternitate, până vei fi pregătită, să ce?... Nu înțeleg, dar nu contează! Acum știu că ești vie, că ești bine și că nu ești singură... Eu sunt acolo, înăuntrul tău! Voi aștepta, Lea! Nu te mai teme de mine, nu te voi obliga să faci nimic din ce nu vrei!
- Nu vreau să închizi! Mă bucur că îți aud vocea! Mă bucur că m-ai găsit și nu am să te întreb cum. Tu ești bine? Cum ai aflat toate astea, cred că nu mai contează și că nu îmi vei spune. Nu am scuze și nu voi inventa unele!
- Am primit un mesaj ciudat aseară, pe care l-am descifrat cu google translate, dar știi cum e! Fratele tău mi-a explicat așa cum a putut situația ta și mi-a cerut disperat, ajutorul. Nici nu îți poți imagina surpriza, bucuria și teroarea mea! Îmi spui ce se întâmplă cu tine? Lea, am murit de o mie de ori de când ai plecat și acum aflu că ai vrut să mori și tu! Lasă-mă să vin la tine, iubito! Mor aici de teamă și dor! Jur că nu voi face niciun fel de presiuni asupra ta! Îți voi respecta deciziile și o vom lua fiecare pe drumul său, dacă asta dorești! Dar hai să ne vedem, să discutăm, să ne ajutăm unul pe celălalt! Avem amândoi nevoie!
- Sunt de acord, îl întrerupse Lea cu ochii închiși, încercând să stăvilească lacrimile ce curgeau de multă vreme pe obrajii aprinși de febra emoțiilor.
- Ce-ai spus?! Repetă, te rog! exclamă bărbatul, sufocându-și urletul de fericire ce-i exploda în piept.
- Vino! Repede!... Doamne, cât de limpede e acum totul! Carlos, vino cât poți de repede, te implor! Lea sughița de plâns și simțea că nu va mai putea respira decât în brațele lui. Se înspăimântă la gândul acela și intră într-o criză de panică din care ieși cu ajutorul vocii liniștitoare și dragi care o ghidă expert către seninul cerului și dulceața iubirii tămăduitoare. Mică, palidă și speriată, Lea tremura cu telefonul lipit de obraz, sărutând uneori vocea limpede ce îi curgea în suflet.
- Lea, a trecut?... șopti Carlos duios. Respiră regulat și nu te mișca de unde ești! Închide ochii și continuă să respiri! Când te vei trezi, voi fi lângă tine, ai auzit?
Legătură Răspunsul lui Sofia Sincă în
Legătură Răspunsul lui Mihaela Suciu în
Legătură Răspunsul lui Giurgiu Silvia în
Legătură Răspunsul lui Agafia Drăgan în
Legătură Răspunsul lui Corina Militaru în
