51

 

În

tr-o dimineaţă de martie când natura năvăleşte în sufletul oamenilor cu toate bucuriile ei, Ilie Georgescu şi cu încă vreo doi deţinuţi politici coborâră dintr-o dubiţă într-un oraş transilvan din apropierea Apusenilor şi respirară pentru prima dată aerul proaspăt al primăverii. Trecuseră prin vreo câteva puşcării, fuseseră închişi mai întâi la Jilava, apoi la Făgăraş într-o fostă cetate din centrul oraşului, construită de pe timpul Mariei Tereza, apoi îi aduseseră la Piteşti-Colibaş pentru reeducare, trecuseră apoi pe la Gherla, unde cunoscuseră toată floarea intelectualităţii româneşti şi pe marii politicieni dintre cele două războaie închisi aici, după care îi repartizaseră la muncă într-o mină de sare la Ocna Dejului. ,,Totul pare normal în lumea asta- gândi  Ilie când coborâ din acea dubiţă şi când văzu atâta forfotă în micul orăşel- oamenii merg normal pe străzi cu preocupările lor zilnice, copiii se joacă, păsărelele ciripesc, primăvara îşi vede de drumul ei împodobind cu verdeaţă dealurile şi munţii din împrejurimi.” Cunoştea aceste meleaguri, îşi aminti că mai trecuse pe aici odată, demult, în drumul lui la postul de învăţător ; oraşul rămăsese încremenit ca atunci, numai el era altul, maturizat, aproape îmbătrânit de necazuri.

Soarele, cu razele lui ieşite parcă din coama dealului din apropiere, bătea uşor cu o spuză de căldură trotuarul străzilor din care ieşa un abur cald ce se răspândea cu mirosul lui peste tot. Câţiva trecători se opriseră în loc şi priveau la ei cu mirare. Ilie lăsă capul în jos ruşinat ; pentru prima dată îl  vedeau oamenii de dincolo în hainele acelea învărgate de puşcăriaş cu cătuşele la mâini şi se simţi un nimeni. ,,Știu aceşti oameni care este adevărul ?- se întreba el în sinea lui- poate mă privesc ca pe un asasin sau ca pe un borfaş de rând, oare ştiu ei că sunt nevinovat ? Și acolo la securitate mi-au fabricat o vinovăţie căzută ca un blestem pe capul meu…”  « De azi încolo veţi lucra la minele de sare- le şoptise unul din însoţitori, un miliţian bătrân, aproape de pensie, care le spusese să nu facă vreo mişcare, să respecte cu stricteţe regulamentul penitenciarului că dau de dracu şi ei şi el, care mai are câteva luni şi iese la pensie. Pe el nu-l interesează dacă sunt sau nu sunt vinovaţi, au încăput pe mâna lui, el trebuie să respecte ordinele superiorilor şi să aibă grijă de ei ! »

Închisoarea era aşezată la marginea oraşului sub un deal, de acolo deţinuţii erau transportaţi cu camioanele în fiecare dimineaţă cam la zece chilometri distanţă  la ocne. Plimbarea aceasta le făcea bine, mulţi îi invidiau pentru aceste ieşiri, ar fi vrut şi ei să lucreze sau să stea câteva ore în aer liber ca să uite mirosul latrinelor şi-al camerelor stătute, puţini însă câştigau acest drept ; majoritatea deţinuţilor nu vedeau lumina zilei decât câteva minute pe zi, probabil după felul vinovăţiilor.

La ocna de sare Ilie fu numit şef de echipă, i se dădură în primire zece deţinuţi, trei tineri, borfaşi de rând, patru oameni în vârstă, deţinuţi politici dintre care unul foarte bătrân şi bolnav ; unul din cei patru povestea despre cel bătrân că fusese legionar notoriu, făcuse parte din garda lui Horia Sima şi avea la activ vreo câteva crime, stătea aici de pe timpul lui Antonescu, era condamnat pe viaţă şi-şi aştepta cu stoicism moartea. Mai avea doi criminali de drept comun, unul din ei îşi omorâse nevasta şi altul, cuţitaş de meserie, înfipsese  plăsările şişului într-un negustor şi-i luase toţi banii, lăsându-l într-o baltă de sânge. Al zecelea, pe nume Elefterie Popescu, care se cam zăpăcise, repeta mereu că el este nevinovat, nu ştie de ce l-au închis, că el n-a fost nici legionar, nici ţărănist, nici n-a furat nimic, că s-au pomeni cu doi miliţieni că l-au ridicat de acasă şi l-au adus aici.

După ce a intat în ocnele de sare, Ilie Georgescu şi-a dat seama că aici viaţa se desfăşoară după alte legi ; mai întâi aerul umed şi veşnic sărat te îneacă. Până te obişnuieşti cu el, trebuie să treacă săptămâni, dacă nu luni de zile…Apoi umezeala…Pereţii picură mereu ca nişte stânci care lăcrimează veşnic, apoi răcoarea şi curentul din galerii te usucă lent şi te macină…

Minerii asigurau totul din punct de vedere tehnic iar ei mergeau acolo în galerii şi săpau ca acum o mie de ani cu scule ascuţite din fier şi din oţel ; normele erau grele dar ei le executau cu speranţa că li se va mai reduce din stagiu. În prima zi fu impresionat de talentul unor puşcăriaşi care trecuseră pe aici şi executaseră nişte opere de artă demne de marii sculptori : statui sau busturi de femei goale, personaje mitologice, chipuri de oameni şi de copii ; într-o parte o mică bisericuţă cu altar, cu icoane, cu sfinţi ciopliţi în sare… Aici veneau ei şi se rugau în fiecare dimineaţă înainte de a se apuca de lucru, aveau în faţă un Crist răstignit pe cruce, se aşezau în genunchi în faţa lui şi-şi spunea fiecare rugăciunea.

Circula din ocnaş în ocnaş o poveste tristă care te impresiona până la lacrimi, în galeria mare, la intrare era un bust de femeie cărora toţi îi ziceau Minodora. Bustul era făcut dintr-o sare albă ca marmura, semăna cu busturile lui Renoire, o tânără cu un corp splendid, trecându-şi peste pântece, jos, un pled de catifea,  care-i cădea până peste soclu, sub  care semna un oarecare Rizescu, pictor decorator. Povestea era cam aceasta : Pictorul Rizescu, atras de arta pariziană, îşi făcuse ucenicia la flacăra parnasienilor, deschisese două expoziţii în Bucureşti, intrase ca scenarist şi decorator la Teatrul Mic şi se îndrăgostise de o artistă pe care o chema Minodora, fata unui mare bogătaş din Molodova. Tinerii se întâlniseră la Paris şi se îndrăgostiseră. Trăiesc luna de miere pe Lunca Bahluiului la conacul părinţilor fetei. Cum e firesc în astfel de poveşti de dragoste intervine un al treilea, un inginer agronom angajat pe moşie, care se îndrăgosteşte de femeie. Pictorul îi prinde şi face o dublă crimă ; îl taie pe inginer cu hangerul, o achiziţie turcească, care stătea în holul castelului ca trofeu, i-l înfige drept în stomac, iar Minodorei îi retează vena jugulară. A urmat un proces celebru şi artistul plastic a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Cei care-l cunoscuseră povesteau că-şi cerea voie de la supraveghetori să lucreze şi noaptea la lumina lumânării…Într-o dimineaţă când au intrat în schimb, l-au găsit mort lângă statuie…

Pe Ilie Georgescu îl impresionase mult trista poveste de dragoste şi se visa noaptea în diferite ipostaze, când criminal cu cuţitul sărind la gâtul Adinei, când un Cupidon furându-i câte un sărut sau căzându-i la picioare şi cerşindu-i dragostea ei. Nu mai ştia nimic de ea de-atâta timp, aflase că fusese arestată şi ea, se interesase prin toate penitenciarele pe unde trecuse dar nimeni nu-i dăduse vreo veste despre ea. Voia să ia legătura cu ea să-i scrie, dar erau supravegheaţi strict şi nu puteau să facă nicio mişcare. Dacă ar fi avut talent ca pictorul Rizescu, i-ar fi făcut şi el un bust din sare să rămână posterităţii ca amintire. Noaptea, în clipele lui de singurătate când nu putea să doarmă, îi apărea sub pleoape, stătea de vorbă cu ea, o mângâia, o iubea, adesea îi făcea poezii pe care le memora şi le spunea în gând ca pe nişte rugăciuni cu părerea că ceva din acest zbucium trebuie să ajungă şi la ea…

În primele săptămâni el cu echipa lui fuseră fruntaşi, după o lună de la venirea lor, o întâmplare neobişnuită le înrăutăţi situaţia : unul din cei trei tineri, poreclit Guşterele, nu mai ieşi din mină la apel, aşteptară cu camionul ce aşteptară, în timp ce unul din cei doi miliţieni îi înjura de mama focului că ei sunt vinovaţi, nu se poate, ei trebuie să ştie de soarta lui. « Băă, sare cel bătrân, Belizarie, spuneţi dacă ştiţi ceva, că dăm toţi de dracu… » « Nu ştim nimic, zău, puseră cei doi tineri care mai rămăseseră capul în jos, ce dracu, dac-am şti n-am spune ? »  « Domnule şef de echipă, te credeam destoinic, vaide învăţătoria dumitale ! »- se răţoi al doilea miliţian la el. « Nu plecăm de aici până nu-l găsim, căutaţi-l prin toată ocna ! »- le ordonă miliţianul. Oamenii săriră jos din camion, extenuaţi de munca de peste zi, înjurând şi vociferând la adresa dispărutului. Mina era foarte mare, avea galerii nenumărate cărora nu la dai de cap nici câteva zile, unde să-l cauţi pe Guştere ? Oamenii se împărţiseră câte doi şi începuseră căutarea, cam după vreo oră îl găsiseră pe Guştere mort, se lovise la cap, fie intenţionat, fie din greşală, avea tâmpla plină de sânge ; murise decurând, corpul încă-i mai era cald, ochii rămăseseră deschişi cu privirea undeva în tavan.  « Ha,ha,ha !- începu Parascovenie- încă un suflet eliberat, acum stă la poarta raiului să ia bilet de intrare ! »  « O fi la poarta raiului sau s-o fi dus în fundul iadului ?  »-puse Piticul întrebarea, rostogolind privirile lui scăpărătoare cu nişte ochi mici ca de ciuvică peste figura mortului.  « Închideţi-i, domnule, ochii să semene şi el a mort ! »- le propuse bătrânul ocnaş şi Ilie Georgescu, impresionat profund de tânărul mort, se aplecă şi-i închise ochii, trăgându-i pleoapele în jos peste luminile ochilor, zicând : « Dumnezeu să-l ierte ! » Văzuse în război destule figuri moarte în diferite ipostaze, dar nu-l impresionaseră ca figura lui Guşteru. « Dumnezeu să-l ierte ! »- răspunseseră ceilalţi ocnaşi, descoperindu-şi cheliile în faţa lui. « Hai să-l umflăm de-aici- propuse Piticul- că mi s-a făcut o foame de lup ! Lăsaţi-l c-avem noi timp de jelit ! »  « L-aţi găsit, mă ?- se holbă miliţianul la el când îl văzu- dar ce dracului a păţit, l-aţi omorât careva ? »  « Cine să-l omoare, domnu miliţian, nu vedeţi că şi-a luat singur zilele… »- interveni Parascovenie. « Avea nevastă, mă ? »- întrebă unul din cei doi tineri. « Cum să n-aibă ! Avea şi doi copii, mi i-a arătat alaltăieri într-o fotografie… - răspunse al doilea.- muncea ca un nebun să-şi scurteze pedeapsa ! »  « Domnule, cred că i-a sărit burghiul în tâmplă ! »- îşi dădu cu părerea Parascovenie, studiindu-i loviturile de la cap ; tremura întruna şi se agita, întorcându-i faţa mortului  când pe o parte când pe alta- am mai văzut asemenea cazuri, fierul e fier, când ricoşază cu viteza aia se înfige al dracului… »

După ce  aşezară mortul în camion, porniră cu el la vale, se lăsase seara peste coama dealului ca o negură, învăluind toate contururile într-un crepuscul indefinit. Ilie Georgescu puse capul pe genunchi, vru să închidă ochii şi să aţipească puţin dar somnul fugi repede dinaintea mortului şi rămase cu gândurile împrăştiate. Cum vor scoate ei cămaşa cu ancheta ? Dacă îl va acuza că n-au avut grijă de echipă ? Sau că l-au omorât ei ? Cât timp trecuse de când ispăşa el această pedeapsă ? La Jilava săpase la canale, la Piteşti lucrase pe un şantier de construcţii, la Făgăraş construise un bloc la o unitate militară, era salahor, căra cu roaba mortar la nişte zidari, erau nişte oameni simpatici, îi aduceau adesea pâine şi ţigări, atunci putuse să-i scrie Adinei prin ei câteva scrisori, dar   n-avea  voie să şi primească. De fapt supraveghetorul le atrăsese atenţia : « Bă, vi s-a urât cu libertatea ? Vreţi să vă îmbrac în haine învărgate să vă pun lângă ei ? Voi nu ştiţi că n-aveţi voie să întreţineţi  legături cu deţinuţii ? » şi i-a schimbat, au adus alţii care se grăbiau să-şi facă normele, nişte ardeleni puşi pe pricoapsă, care strigau toată ziua la el : « Hai, salahor, hai că s-a gătat mortarul ! » şi era foarte greu să faci echilibristică pe nişte scânduri cu roaba plină cu mortar… Noaptea dormea dus, fără vise, trecuse timpul aşa de repede…

« Hai, deţinut, daţi-l jos !- le ordonă miliţianul când ajunseră în faţa  penitenciarului- coborâţi-l încet- hai, legionarule, pune mâna, nu te mai codi, hai mai repede că aveţi întârziere de la program aproape două ore, o să se supere comandantul… »  « Dar ce vină avem noi, domnu miliţian, dacă a murit ăsta ? »- se zgâi Piticul la el. « Lasă-l că-l aranjez eu pe moş Teacă ăsta ! - zise încet bătrânul legionar- de la un timp ne face viaţa mai amară ! »  « Lasă vorba ,Piticule, că-ţi întorc o labă de te fac eu să mai deschizi fleanca ! »- îl repezi miliţianul pe Piticul.

Mortul fu trimis la morga spitalului şi deţinuţii îşi continuară plimbarea de seară după care merseră şi se culcară.

« Domnule Georgescu, veni la el Elefterie Popescu, eu îi fac de petrecanie nenorocitului ăstuia de miliţian ! şi ştii ce m-am gândit ?  Ai văzut dumneata că în liftul cu care coborâm noi în galerii sunt rupte două scânduri, ne aşezăm astfel ca să stea el în dreptul acelor scânduri şi eu cu mâinile mele îi fac vânt în hăul galeriilor ! Prea şi-a bătut joc de noi…Dacă-l mai lăsăm, ne mănâncă viaţa…Nu ţine şi el cont că dumneata în viaţa civilă ai fost cineva ! » « Să nu faci aşa ceva, domnule Elefterie, că dacă-ţi eşuiază planul, ăştia ne împuşcă ! »  « Să mă împuşte pe mine că şi aşa nu mai am mult de trăit ! »

După întâmplarea cu Guşteru, două săptămâni n-au mai ieşit din penitenciar, plutea o bănuială peste toţi şi până s-a finalizat ancheta, cei zece deţinuţi au trăit cu frica în sân ca nu cumva să le arunce lor mortul în spinare.

Vizualizări: 49

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text impresionant la maxim. Descrierea unei vieţi de groază, cea mai de groază... Viaţa deţinuţilor politici. Asemenea întâmplări se fac cu mult studiu, mult interes şi documentare. Sau, Doamne fereşte, să nu fi fost în cauză.

Atmosfera creată este atât de reală, iar gustul lăsat atât de amar.Cu stimă!

Sofy

zece chilometri - kilometri

M-a ferit Domnul de așa ceva! Mulțumesc pentru aprecieri Sofia.

Un subiect care ne introduce in atmosfera puscariilor unde erau inchisi detinutii politici. Vieti transformate in calvar, oameni pedepsiti pentru cutezanta de a avea un ideal. Impresionant!

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor